Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

This N' That

#50
wulf- Sasha e porecla lui Alexander:)


Capitolul 16
Alexander P.O.V



Cinci luni! Douăzeci de săptămâni fără ea. Fără zâmbetul şi farmecul ei. Doamne! Am pierdut-o când m-am îndrăgostit de ea. Dacă nu o lăsam să plece cu el totul ar fi fost atâr de diferit. Copilul care creştea în interiorul ei era al meu. Copilul meu!
- Fiule! Vreau să vorbesc cu tine!
M-am întors cu scaunul şi mi-am privit tatăl. Am aprobat din cap, iar acesta s-a aşezat pe patul meu. Şi-a împreunat mâinile şi a început să se joace cu degetele lui. Cred ca voia să îmi spună ceva serios.
- Cred că eşti pregătit ca să devii preşedintele companiei.
Asta da surpriză! Nu credeam că voi auzi aceste cuvinte din gura tatei. Mereu mi-am dorit acest lucru. Să conduc compania. Dar de ce simt că tata nu e mulţumit de acest lucru?
- Mai vrei sa îmi spui ceva, nu?
- Da! Voi fi sincer cu tine Alexander! Înainte să plece, i-am spus Alexei că aş vrea ca ea să conducă revista. Nu îţi voi ţine nici o predică pentru că sunt sigur că degeaba îmi răcesc gura. Îţi vei da seama singur că ai făcut o mare greşeală.
S-a ridicat de pe pat şi m-a batut uşor pe umăr. A ieşit din cameră în timp ce ochii mei îl urmăreau. A închis uşa în urma lui.
Ce a făcut fata asta de ne-a vrăjit pe toţi? Pe tata, pe Will, pe Sonia, pe Leonardo şi pe mine. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii mei. Le-am atins uşor cu degetele , uimindu-mă. De ce plâng? De ce încă mai plâng după ea? Trebuie să o scot din capul meu. Dar pot să o scot din inima mea? S-a băgat într-un colţ adânc şi nu vrea să iasă.
Cred că arată superb cu sarcina. Şi probabil dobitocul de Leonardo o mângăie şi o sărută tot timpul.
M-am întors cu faţa la birou şi am aruncat totul jos. Aveam nevoie de ea. Să fie lângă mine şi să mă sprijine. O iubesc! Şi nu pot schimba asta.
Am tras aer în piept şi m-am ridicat de pe scaun. Aveam nevoie de aer. Să plec din casa ei, departe de amintirea ei. Am ieşit repede din casă înainte să mă vadă tata. M-am urcat în maşină şi am pornit motorul. În timp ce lăsam motorul să se încălzească puţin, i-am trimis mesaj lui Will. În acest moment numai el mă ajuta să mă relaxez.



*


Îmi vine să îl strâng de gât pe prietenul meu. Eu mă simt ca dracu’ şi el o aduce pe iubita lui cu el. ’ Prietena mea cea mai bună’ care vrea să mă omoare de câte ori are ocazia. Will eşti prietenul sau duşmanul meu?
S-au aşezat pe scaunele din faţa mea şi s-au sărutat puţin. Nu am putut să nu observ zâmbetul Soniei. O făcea anume! Ticăloasa!
- Scuze, dar Sonia a insistat să vină cu mine!
Am zâmbit uşor şi am privit-o pe brunetă. De ce mereu trebuie să mă scoată din sărite?
- Las-o mai moale cu crimele D’Alessandro. Am venit pentru că vreau să îţi arăt ceva.
Fata şi-a scos telefonul din geantă şi a început să îl butoneze. Nu a durat mult şi l-a lăsat pe masă, făcându-mi semn să tac.
- Te rog! Se vede după faţa prietenei tale că soţul ei încă se gândeşte la mine. Hai să recunoaştem! Alexander va fi întotdeauna îndrăgostit de mine şi oricât de mult s-ar schimba soţia lui, tot eu îi tulbur gândurile. Tot la mine se gândeşte când face dragoste cu ea. E păcat că e prost. E un bun amant în pat, dar nu ştie cum să iubească. Crede că dacă îi oferă totul iubitei lui e cea mai ferictă şi o să îl iubească pentru totdeauna.
- Esti o târfă!
- Poate! Dar ştiu să obţin ce vreau. M-am folosit de Alexander să ajung model, iar acum sunt aici. Şi te avertizez un lucru Sonia! O să îl am şi pe Will! Aşa că stai departe de el sau o să o păţeşti.


Trebuie să recunosc că am rămas cu gura căscată. Ştiam că Isabella e o ticăloasă, dar nici aşa. Bruneta şi-a lua telefonul şi l-a pus înapoi în geantă. M-a privit cu un aer de superioritate şi a zâmbit.
- Ştii, înainte mă îndoiam că ai fi prost, dar acum m-am convins. Eşti un dobitoc! Nici măcar nu înţeleg de ce prietena mea cea mai bună te iubeşti. Şi auzi bine! Te iubeşte! Ea nu s-a culcat cu Leonardo. Nu e deloc ca Isabella. Şi e trist că nu ai putut să îţi dai seama de asta în timpul în care a fost lângă tine.
- De ce nu taci? Habar nu ai de nimic!
- În fiecare lună mă duc să o văd. Şi e mai frumoasă cu fiecare zi care trece. Iar copilul tău este perfect sănătos. E al tău! Acum eu trebuie să plec.
S-a ridicat de pe scaun şi şi-a sărutat iubitul. A trecut pe lângă mine şi m-a tras de păr. Am oftat şi m-am uitat la prietenul meu. Mi-am aprins o ţigară şi m-am lăsat pe spătarul scaunului.
- Şi tu ai văzut-o?
- Da Sasha! Şi habar nu ai cum suferă că nu eşti lângă ea. E foarte frumoasă.
- Åži el?
- Are grijă de ea ca să nu îi lipsească nimic. Dar nu poate să te înlocuiască pe tine. Soţia ta te vrea lângă ea şi lângă copilul vostru.
- Nu e copilul meu!
- Spui asta doar pentru că Isabella ţi-a arătat acele imagini. Dar erau dezbracaţi? Se sărutau? Întotdeauna te grăbeşti să judeci fără să asculţi vreo explicaţie. Nu vezi că decizia pe care ai luat-o acum câteva luni te distruge? Ştiind că Alexa te iubeşti mai mult decât viaţa ei, o crezi în stare să se culce cu altcineva? Mai ales cu verişorul tău.
Îl priveam pe blond şi nu ştiam ce să îi răspund. Ţigara dintre degetele mele se consuma singură, iar scrumul cădea pe podea. Avea dreptate? M-am grăbit prea tare că să judec? Orice s-ar întâmpla nu mai pot să dau înapoi. Trebuie să îmi continui viaţa. Dar voi putea? Fără ea?


*


- M-ai lăsat cu gura căscată când m-ai sunat!
Am intrat în apartamentul Isabellei cu zâmbetul pe buze. Crezi că voi fi plastilina ta? Te înşeli păpuşă! Acum nu mai eşti nimic pentru mine. Şi nu îmi mai pasă dacă te rănesc.
M-am întors cu faţa la ea. Aceasta a închis uşa şi s-a lipit de ea. Am analizat-o din cap până în picioare. Purta o cămaşa bărbatească care îi ajungea până la pulpe. Ce curvă!
S-a dezlipit de uşa şi s-a apropiat de mine. Şi-a strecurat mâna pe sub tricoul meu şi a pus-o pe piept. Mâna libera şi-a pus-o în părul meu şi a început să se joace cu el.
- Ţi-a fost dor de partidele noastre de sex? Totuşi soţioara ta a plecat cu amantul ei acum 6 luni.
Am zâmbit şi mi-am pus ambele mâini pe gâtul ei. L-am mângâiat uşor, apoi mi-am strâns degetele în jurul acestuia. Roşcata m-a privit speriată şi şi-a pus mâinile în jurul gâtului ei, încercând să le îndepărteze pe ale mele.
- Nu am venit aici ca să mă culc cu tine. Am venit să te întreb ceva şi vreau adevărul. Alexa s-a culcat cu Leonardo? Da sau nu? Să nu îndrăzneşti să mă minţi, pentru că te omor!
Evita să răspundă, în timp ce respira din ce în ce mai repede. Am strâns-o şi mai tare.
- Da sau nu?
- N..n..nu!
Mi-am luat mâinile de la gâtul ei, iar aceasta a căzut în genunchi. A început să tuşească.
Am vrut să plec, însă fata s-a ridicat şi m-a îmbrăţişat pe la spate.
- Te rog! Nu pleca după ea! Te rog!
- De ce m-ai minţit?
- Nu voiam să fii cu ea. Nu te iubeşte! Nu aşa cum te iubesc eu!
Am început să râd şi i-am îndepărtat mâinile. M-am întors şi i-am tras o palmă. Roşcata a căzut la pământ şi şi-a pus mâna pe obraz. M-am lăsat în genunchi şi am apucat-o de păr.
- Eşti o nenorocită! Niciodată nu m-ai iubit! Ai profitat de mine şi de banii mei. M-ai făcut să îmi alung soţia şi copilul de lângă mine. Ai să plăteşti pentru asta.
I-am dat drumul şi am ieşit din apartament. M-am lipit de uşă şi am oftat. Lacrimile au început să îmi alunece pe obraji. Alexa! Scumpa mea Alexa nu m-a trădat. Doamne! Ce am făcut? Aşteaptă-mă iubita mea! Vin după tine!
[Imagine: lexythekittysig.png]


I'll be in every beat of your heart!



Răspunsuri în acest subiect
This N' That - de Alexi - 05-03-2011, 04:05 PM
RE: This N' That - de tamoshiku - 05-03-2011, 05:08 PM
RE: This N' That - de Katniss - 10-03-2011, 10:06 AM
RE: This N' That - de Alexi - 12-03-2011, 01:47 PM
RE: This N' That - de Katniss - 12-03-2011, 02:47 PM
RE: This N' That - de Sasha. - 13-03-2011, 12:06 AM
RE: This N' That - de Amélie - 13-03-2011, 04:45 PM
RE: This N' That - de Alexi - 19-03-2011, 08:22 PM
RE: This N' That - de Katniss - 22-03-2011, 06:11 PM
RE: This N' That - de Alexi - 26-03-2011, 07:55 PM
RE: This N' That - de MooN. - 26-03-2011, 09:26 PM
RE: This N' That - de βεκi - 27-03-2011, 11:29 AM
RE: This N' That - de Alexi - 01-04-2011, 02:43 PM
RE: This N' That - de Katniss - 01-04-2011, 07:30 PM
RE: This N' That - de Alexi - 10-04-2011, 02:11 PM
RE: This N' That - de MooN. - 10-04-2011, 04:05 PM
RE: This N' That - de Katniss - 11-04-2011, 08:46 PM
RE: This N' That - de Alexi - 12-04-2011, 08:41 PM
RE: This N' That - de Katniss - 12-04-2011, 09:59 PM
RE: This N' That - de Ymequa - 12-04-2011, 10:14 PM
RE: This N' That - de MooN. - 13-04-2011, 08:48 PM
RE: This N' That - de Alexi - 16-04-2011, 04:16 PM
RE: This N' That - de BuBuLiNa - 17-04-2011, 10:38 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 19-04-2011, 12:42 PM
RE: This N' That - de Nya. - 20-04-2011, 11:25 AM
RE: This N' That - de Alexi - 23-04-2011, 02:18 PM
RE: This N' That - de Ely1496 - 23-04-2011, 04:19 PM
RE: This N' That - de Adelinne` - 23-04-2011, 05:38 PM
RE: This N' That - de βεκi - 24-04-2011, 02:01 AM
RE: This N' That - de Stormrage - 24-04-2011, 12:28 PM
RE: This N' That - de Alexi - 26-04-2011, 04:50 PM
RE: This N' That - de Katniss - 27-04-2011, 06:39 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 27-04-2011, 08:56 PM
RE: This N' That - de KiDda - 28-04-2011, 09:44 PM
RE: This N' That - de Maria - 30-04-2011, 10:33 AM
RE: This N' That - de Alexi - 02-05-2011, 07:01 PM
RE: This N' That - de Katniss - 02-05-2011, 07:28 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 02-05-2011, 08:55 PM
RE: This N' That - de Alexi - 06-05-2011, 07:30 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 06-05-2011, 07:45 PM
RE: This N' That - de Alexi - 09-05-2011, 06:41 PM
RE: This N' That - de Stormrage - 09-05-2011, 08:58 PM
RE: This N' That - de Katniss - 09-05-2011, 11:35 PM
RE: This N' That - de Alexi - 13-05-2011, 06:34 PM
RE: This N' That - de Reine - 13-05-2011, 06:56 PM
RE: This N' That - de Alexi - 15-05-2011, 05:09 PM
RE: This N' That - de βεκi - 16-05-2011, 09:55 AM
RE: This N' That - de sarawulf - 17-05-2011, 11:50 PM
RE: This N' That - de Katniss - 19-05-2011, 11:55 AM
RE: This N' That - de Alexi - 20-05-2011, 06:26 PM
RE: This N' That - de Ymequa - 20-05-2011, 07:35 PM
RE: This N' That - de Katniss - 21-05-2011, 01:26 AM
RE: This N' That - de Reine - 21-05-2011, 03:02 PM
RE: This N' That - de Alexi - 24-05-2011, 07:13 PM
RE: This N' That - de Ymequa - 24-05-2011, 09:16 PM
RE: This N' That - de Alexi - 28-05-2011, 06:09 PM
RE: This N' That - de Reine - 28-05-2011, 09:55 PM
RE: This N' That - de Maria - 29-05-2011, 08:27 PM
RE: This N' That - de Alexi - 03-06-2011, 03:01 PM
RE: This N' That - de Katniss - 03-06-2011, 07:54 PM
RE: This N' That - de Alexi - 08-06-2011, 04:45 PM
RE: This N' That - de KiDda - 13-06-2011, 11:52 AM
RE: This N' That - de Alexi - 14-06-2011, 01:38 PM
RE: This N' That - de Assyria - 14-06-2011, 02:02 PM
RE: This N' That - de Alexi - 20-06-2011, 12:34 PM
RE: This N' That - de KiDda - 21-06-2011, 10:16 PM
RE: This N' That - de Alexi - 25-06-2011, 05:51 PM


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)