Insane love by Aisu and MiraA

[Drama Queen]

srry ca scriu atat de tarziu..dar am facut varicela si in ultimele zile m-am simtit foarte rau...acum si aici...capitolul

Eram ravasit. Nu mai intelegeam nimic. Lumea mea era intoarsa la o suta optzeci de grade. El era in fata mea. De cate ori ma rugasem sa se intample asta... Si totusi nu dorisem sa se petreaca totul in acest mod. Nu cu el internat intr-o clinica de psihiatrie si nu cu mine care, ei bine...nu mai aratam ca si cum as fi fost eu. Fata mea a fost obtinuta in urma nenumaratelor operatii pe care le-am facut dupa acel incendiu. Parul, odinioara de culoarea castanei salbatice era acum blond, foarte blond. Uneori ma gandeam ca arata precum petalele de floarea soarelui. Si totusi o parte din mine se simtea mult mai bine decat dicta acea situatie. Trebuia sa admit ca eram fericit stiind ca m-a iubit si ma iubea mai mult decat pe oricine altcineva. Pentru prima oara in ultimii doi ani ma simteam din nou special.
Mi-am trecut mana prin par si am zambit. Cerusem in genunghi o sansa si, desi parea de-a dreptul bizar, aceasta mi se indeplinise. Trebuia sa profit de pe urma ei. La urma urmei era spre binele amandurora.
- Si totusi, daca a scapat? Nu te-ai gandit vreodata ca Takenaga a scapat?
S-a uitat la mine ca si cum eu as fi fost cel nebun.
- Nu avea cum sa scape, a raspuns cu o voce sfarsita.
-Totusi, de ce nu admiti aceasta posibilitate?
- Tu nu intelegi nimic, nu ai fost acolo! Totul, totul era cenusa, CENUSA! a urlat incepand mai apoi sa planga.
Ceea ce nu stia era ca eu chiar fusesem acolo si scapasem cu viata si il cautasem luni intregi, insa parca se ascunsese intr-o gaura de sarpe. Toate cautarile mele fusesera zadarnice.
- In regula, imi pare rau. Nu ar fi trebuit sa spun ce am zis. Ai dreptate, nu am fost acolo, nu am vazut ce ai vazut tu, nu am trait ce ai trait tu. Nu am nici un drept sa iti vorbesc ca si cum as sti cel putin la fel de bine ca tine despre ce este vorba. Iarta-ma. Imi pare sincer rau, i-m spus pe un ton bland.
Nu m-a bagat in seama insa. Era din nou cufundat in lumea lui. Trebuia sa il scot cumva de acolo!
Am inceput sa ii mangai obrajii asa cum obisnuiam sa fac noaptea tarziu in timp ce dormea. Am fost foarte surprins sa observ ca pielea lui era inca la fel de fina ca inainte.
Mi-a aruncat o privire intrebatoare.
- Sssssss, totul e bine acum, i-am spus zambind.
A inchis ochii si s-a lasat prada atingerilor mele blande. Era atat de frumos si de...inocent. Imi era aproape imposibil sa ma autocontrolez. Doream sa il mangai, sa il tin in brate, sa il sarut, sa ii spun ca sunt eu si ca il iubesc. Voiam sa stie ca il cautasem si ca nu il invinovateam penru nimic.
Totusi, nu puteam face asta, nu acum. Era inca mult prea devreme. Trebuia sa mai astept ceva vreme pana ii puteam zice adevarul. Inca nu era pregatit sa il afle. Nu l-ar fi crezut. Ar fi sfarsit facand o prostie imensa mai mult ca sigur.
Desi era foarte greu si dureros pentru mine trebuia sa am rabdare. O singura clipa de neatentie, o vorba necugetata si puteam sa imi iau adio de la el pentru tot restul vietii.
Trebuia sa ma port ca un doctor, dar mult mai bland, facandu-l astfel sa capete incredere in mine.
- Ce-ai zice sa ne plimbam? Daca nu vrei sa imi povestesti e in regula. O s-o faci cand vei fi pregatit. Avem mult timp la dispozitie. Eu nu pot sa te oblig sa faci ceva impotriva vointei tale.
A deschis ochii uitandu-se la mine ca si cum as fi fost primul om pe care il vedea dupa o lunga perioada de stat in salbaticie. Il intelegeam, ceilalti doctori nu erau prietenosi. De fapt, nu erau nici prea placuti la vedere. Se purtau cu pacientii ca si cum ar fi fost animale, nu oameni care au o disperata nevoie de ajutor.
M-am ridicat de pe banca si i-am facut semn sa ma urmeze. M-a ascultat fara sa schiteze nici o expresie. Ne plimbam amandoi prin curtea plina de flori. Ii spuneam despre ce se mai intamplase in ultimul timp in lume. Ii povesteam istoria acestui spital, a curtii sale, desi eram ferm convins ca nu imi acorda nici cea mai mica urma de atentie. Totusi trebuia sa continui sa incerc sa ii abat gandul de la...ei bine, de la mine cel mort.
Parea un fel de misiune imposibila insa eu continuam sa sper.
M-am aplecat si am cules un trandafir de un rosu sangeriu.
- Trandafirii nu sunt florile mele preferate, dar ma bucur ca macar sunt flori aici, am spus mangaind petalele trandafirului cu degetele mainii drepte. Dupa parerea mea si-au pierdut toata frumusetea datorita comercializarii in masa. Toata traba asta cu florile dragostei mi se pare o mare tampenie. Dragostea nu are o paleta atat de restransa de forme, culori si mirosuri. Nu, ea poate fi rozalie ca o floare de cires sau rosie ca o lalaea, cu miros dulce de vanilie sau intepator de nucsoara, depinde de persoana. Penru mine ar avea aroma cafelei, culoarea cerului si forma...cred ca ar avea forma unui fluture. Dar pentru tine? am intrebat aruncand trandafirul.
- Pentru mine avea mirosul moscului, culoarea chihlimbarului topit si forma unei flori de cires, a raspuns lasandu-si capul in jos.
Nu doream sa continui discutia pe tema raspunsului sau deoarece asta ar fi insemnat ca el sa se inchida din nou in lumea gandurilor sale intunecoase, lucru pe care il evitam.
- Vezi, ti-am spus ca fiecare interpreteaza dragostea diferit. Si nu e vorba numai de ea ci despre toate sentimentele. Ele sunt unice prin simplul fapt ca sunt ale noastre. Nimeni nu ni le poate judeca pentru ca nimeni nu e noi. Daca toti am gandi la fel toate astea nu ar mai avea nici un rost. Dar asa totul capata un sens: gelozia se naste din dragoste, ura din gelozie, teama din ura si tot asa. Durerea vine cand trebuie sa iti iei ramas bun. Fiecare lucru rau are macar cate o o parte buna. Tot ce trebuie sa faci e sa o cauti. Cand o s-o gasesti iti vei da seama ca tot ce ti-am spus acum e perfect adevatat. Crede-ma eu chiar am trecut prin asta.