Insane love by Aisu and MiraA

[MiraA]

Multumim mult pentru comm-uri fetelor...stiu ca povestea pare un pic incurcata, dar pe parcurs veti intelege :D Pana atunci lectura placuta... nexxt:

IV. Privirea lui ma hipnotizase, iar eu vorbisem fara sa-mi dau seama. Mi-am plecat ochii
si am tras adanc aer in piept incercand sa ma reculeg, dar toate eforturile mele au fost in van, caci el s-a apropiat de mine, incercand sa ma consoleze. In minte mi se invarteau cuvintele sale: "accident nefericit", "nu esti vinovat" din nou si din nou pana ce se contopira, se dilatara si, intr-un final disparura. Dar in locul lor a aparut din nou el cu un zambet zugravit pe chipul palid."Nu are dreptate. Doar tu stii adevarul...doar tu sti ce mi-ai facut". Am incercat sa inlatur imagine lui de la mine din cap si am facut greseala de a-mi ridica ochii spre doctorul care ma analiza. Ochi de chihlimbar...atat de cunoscuti si totusi, care nu ii apartineau persoanei iubite, ci unui strain." De ce imi faci asta? De ce trebuie sa aiba ochii tai?" am gandit, in speranta ca el ma auzea.
Nu am primit niciun raspuns, dar, de altfel, nici nu asteptam vreo unul. L-am vazut pe doctor cum se apropie si mai mult de mine, atat de mult incat puteam sa-i simt mirosul parfumului discret. Ii vedeam buzele cum se misca si am ghicit ca ma intreba ceva, dar nu intelegeam nimic .Eram secat de puteri si de voiinta de a lupta cu letargia.
M-a tras dupa el afara din birou, apoi pe holurile alea lungi, interminabile, pana ce o lumina puternica ma izbit drept in moalele capului, facandu-ma sa inchid ochii. Mirosul de aer proaspat si de trandafiri imi inunda narile care il sorbeau cu neasat. Curios mi-am lasat privirea sa cutreiere imprejurimile, dandu-mi seama ca ma aflam in curte pe o banca, iar el statea langa mine.
- Deci, care este povestea ta?
Intrebarea lui m-a facut sa ies din starea de visare si sa aterizez fix in mijlocul realitatii.
Stiu ca incerca sa ma ajute si intr-un fel simteam nevoie sa ma destainui, dar, in acelasi timp, stiam ca nu am niciun drept sa o fac. Criminalilor nu trebuie sa li se arate mila sau bunavointa.
-Te vei simti mai bine daca imi vei spune, continua el pe acelasi ton.
Nu vroiam sa ma simt bine. Nu meritam sa ma simt bine. Meritam sa fiu lasat aici sa putrezesc, sa ma chinui la nesfarsit, bantuit de fantasma lui si de proprii mei demoni.
Am oftat din adancul sufletului si m-am rezemat de spatarul bancii.
-Ii placeau ultimile luni din primavara, pentru ca atunci infloreau ciresii. Obisnuia sa-mi aduca acasa cate o ramura inflorita pe care o punea intr-o vaza micuta si albastra de pe frigider.
Am lasat marea amintirilor sa ma inghita, sa-mi umple plamanii de trairi de mult trecute. Cat caz faceam eu pentru ramurica aia nenorocita. Il certam de fiecare data cand o aducea, zicandu-i ca o data ce se vor scutura florile, se va face mizerie. Fusesem prea egoist ca sa recunosc ca, defapt, imi placea. De fiecare data ii spuneam s-o arunce, am continuat eu cu acelasi ton. Niciodata nu i-am spus cat de mult asteptam crenguta aia, cat de mult mi-o doream. Era darul lui pentru mine, un dar pe care nu am stiu sa-l apreciez.
Am vazut cu coada ochiului cum trupul celui de langa mine se incorda pentru un scurt moment, ca si cum ar fi reactionat inconstient la ceea ce eu zisesem. Nu se uita la mine, ci la copacii ce margineau una dintre multele alei.
-Continua, te rog.Vocea lui avea o tonalitate placuta, joasa care ma relaxa.
-Isi lasa papucii in mijlocul casei si hainele le arunca pe unde apuca .Trebuia sa fiu tot timpul atent sa nu ma impiedic in ele. La papucul drept avea siret negru, iar la cel stang un siret rosu. Niciodata nu am inteles de ce. Nu stia sa gateasca, era incapatanat si uneori prea sensibil la vorbele mele. Am inspirat aerul inmiresmat, delectandu-ma cu acest deliciu, apoi am continuat. Dar l-am iubit. L-am iubit mai mult decat credeam vreodata ca este posibil si il iubesc si acum. M-am uitat la barbatul de langa mine hotarat, la fel cum faceam odata si pentru prima oara in ultimii doi ani am zambit .Dar eu l-am omorat.
-A fost un simplu accident, zise cu incapatanre pentru a nu stiu cata oara si se apropie mai mult de mine, mana s-a atingandu-se usor de a mea. Un fior mi-a strabatul corpul ca un soc electric, trezindu-mi si mai multe amintiri. Nu te poti invinui la nesfarsit, continua el.
Mi-am incordat falcile, incercand sa rezist tentatiei de a urla.
-Te inseli...a fost vina mea .Vocea incepuse sa-mi tremure pe masura ce viziuni vechi imi intunecau ratiunea. Eu am aruncat tigara, eu...eu l-am lovit si am plecat. Totul ardea...cenusa, fum...nu a mai ramas nimic. Corpul incepu sa-mi tremure incontrolabil, traind din nou senzatiile din acea noapte. I-am simtit mana pe umarul meu, poate in semn de consolare, lucru care m-a facut sa ma ridic in picioare. Nu vreau sa ma ajuti! am urlat eu cu ochii in lacrimi.
Din vina mea...doar din vina mea Takenaga a murit. Eu il omorasem cu mult inainte sa o faca incendiul cu gelozia mea, cu comportamentul meu, cu tot ceea ce faceam. Eu sunt singurul vinovat...