27-04-2012, 08:33 PM
Alchimistul- Paulo Coehlo
" Când vrei ceva, tot Universul conspiră pentru ca tu să obtii ceea ce doreşti."
" Pe fiecare om de pe fata Pamântului îl aşteaptă o comoară undeva, îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim putin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le gasească.Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lasam viata să-l îndrepte pe fiecare spre destinul sau. Dar, din nefericire, putini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea devine ameninţătoare.
Şi atunci, noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tacem niciodată. Şi evitam ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile.
- De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele?
- Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere."
" Înainte să împlinească un vis, totdeauna Sufletul Lumii hotarăşte să pună la încercare tot ce visatorul a învăţat pe parcurs. El face asta nu pentru că ştie mai multe, ci ca să putem, împreună cu visul nostru, să posedam şi lectiile pe care le-am învăţat urmând drumul catre vis. Este momentul în care cea mai mare parte a oamenilor renunţă. Este ceea ce numim noi, în limbajul deşertului, 'să mori de sete când curmalii au aparut la orizont'. O cautare întotdeauna cu Norocul Începatorului şi se termină totdeauna cu Proba Cuceritorului."
"- Ca să-ţi arat o simplă lege a lumii acesteia. Când ne aflam în fata marilor comori, nu le vedem niciodată. Şi ştii de ce? Pentru că oamenii nu cred în comori."
"- Marea continuă să se mai afle în această scoică, pentru că este Legenda ei Personală. Şi niciodată n-o va parasi, până ce deşertul se va acoperi din nou de apă."
" A stat toată după-amiaza acelei zile privind deşertul. Şi-a ascultat inima. Iar deşertul i-a ascultat frica.
Amândoi vorbeau aceeaşi limbă."
"- Ce înseamnă iubire? întrebă deşertul.
- Iubire este atunci când şoimul zboară peste nisipurile tale. Pentru el, tu eşti un câmp verde de pe care nu s-a întors niciodată fară vânat. El îţi cunoaşte stâncile, dunele, muntii, şi tu eşti generos cu el.
- Ciocul şoimului ia pietrele din mine, raspunse deşertul. Ani în şir eu îi întretin vânatul, cu putina mea apă îl hranesc, îi arat unde este hrana. Şi într-o zi coboară şoimul din cer chiar atunci când simt mângâierea vânatului pe nisipurile mele. Şi-mi ia tot ce am crescut.
- Dar pentru asta ai crescut vânatul, raspunse flacaul. Pentru a-l hrani pe şoim. Iar şoimul îl va hrani pe om. Şi într-o bună zi, omul îţi va hrani nisipurile, şi vânatul va rasari din nou. Aşa se mişcă lumea.
- Şi asta înseamnă iubire?
- Asta e iubirea. Este ceea ce face ca vânatul să devină şoim, şoimul să devină om, şi omul din nou, deşert."
" Flacaul s-a cufundat în Sufletul Lumii şi a vazut că Sufletul Lumii era o parte a sufletului lui Dumnezeu şi a vazut că sufletul lui Dumnezeu era propriul lui suflet. Şi că putea deci să facă minuni."
" Tot ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai întâmple niciodată. Dar tot ce se întâmplă de două ori, se va întâmpla cu siguranţă şi a treia oară."
" Când vrei ceva, tot Universul conspiră pentru ca tu să obtii ceea ce doreşti."
" Pe fiecare om de pe fata Pamântului îl aşteaptă o comoară undeva, îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim putin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le gasească.Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lasam viata să-l îndrepte pe fiecare spre destinul sau. Dar, din nefericire, putini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea devine ameninţătoare.
Şi atunci, noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tacem niciodată. Şi evitam ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile.
- De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele?
- Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere."
" Înainte să împlinească un vis, totdeauna Sufletul Lumii hotarăşte să pună la încercare tot ce visatorul a învăţat pe parcurs. El face asta nu pentru că ştie mai multe, ci ca să putem, împreună cu visul nostru, să posedam şi lectiile pe care le-am învăţat urmând drumul catre vis. Este momentul în care cea mai mare parte a oamenilor renunţă. Este ceea ce numim noi, în limbajul deşertului, 'să mori de sete când curmalii au aparut la orizont'. O cautare întotdeauna cu Norocul Începatorului şi se termină totdeauna cu Proba Cuceritorului."
"- Ca să-ţi arat o simplă lege a lumii acesteia. Când ne aflam în fata marilor comori, nu le vedem niciodată. Şi ştii de ce? Pentru că oamenii nu cred în comori."
"- Marea continuă să se mai afle în această scoică, pentru că este Legenda ei Personală. Şi niciodată n-o va parasi, până ce deşertul se va acoperi din nou de apă."
" A stat toată după-amiaza acelei zile privind deşertul. Şi-a ascultat inima. Iar deşertul i-a ascultat frica.
Amândoi vorbeau aceeaşi limbă."
"- Ce înseamnă iubire? întrebă deşertul.
- Iubire este atunci când şoimul zboară peste nisipurile tale. Pentru el, tu eşti un câmp verde de pe care nu s-a întors niciodată fară vânat. El îţi cunoaşte stâncile, dunele, muntii, şi tu eşti generos cu el.
- Ciocul şoimului ia pietrele din mine, raspunse deşertul. Ani în şir eu îi întretin vânatul, cu putina mea apă îl hranesc, îi arat unde este hrana. Şi într-o zi coboară şoimul din cer chiar atunci când simt mângâierea vânatului pe nisipurile mele. Şi-mi ia tot ce am crescut.
- Dar pentru asta ai crescut vânatul, raspunse flacaul. Pentru a-l hrani pe şoim. Iar şoimul îl va hrani pe om. Şi într-o bună zi, omul îţi va hrani nisipurile, şi vânatul va rasari din nou. Aşa se mişcă lumea.
- Şi asta înseamnă iubire?
- Asta e iubirea. Este ceea ce face ca vânatul să devină şoim, şoimul să devină om, şi omul din nou, deşert."
" Flacaul s-a cufundat în Sufletul Lumii şi a vazut că Sufletul Lumii era o parte a sufletului lui Dumnezeu şi a vazut că sufletul lui Dumnezeu era propriul lui suflet. Şi că putea deci să facă minuni."
" Tot ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai întâmple niciodată. Dar tot ce se întâmplă de două ori, se va întâmpla cu siguranţă şi a treia oară."