[Terminat] Totally Dominated [*YAOI*]

[Yaoi Queen]

Here's next ^^
Si, manu, eu de obicei continui propozitiile dupa punct daca e posibil, insa se pare ca am gresit acolo ^^ so tanx ^.^

Capitolul XX

Eram atat de speriat de situatia in care ma aflam incat nici macar nu mai puteam face o miscare. Corpul neinsufletit al lui Kitami era chiar langa picioarele mele, iar Dante isi pierdea mai mult din putere si parca durerea ii pusese stapanire pe tot trupul.
-Vino aici, ia-mi cheile din buzunar, sa plecam din locul asta, spuse barbatul, inca tinandu-se de umar.
Am ezitat inainte de a ma apropia, poate pentru ca mintea parca imi era blocata si intelesesem cu greutate cuvintele.
De indata ce am deschis automobilul negru, eu am urcat la volan iar Dante in dreapta soferului. Ar fi fost poate o pata de umor daca i-as fi spus ca nu stiam sa conduc prea bine o masina, insa am preferat sa tac si sa fac tot ce puteam eu mai bine.
Am inghitit in sec inainte sa pornesc masina, insa cand in sfarsit iesisem din parcare eram si mai agitat decat inainte. Nu eram expert in conducerea unei masini. De fapt, nici macar nu imi luasem carnetul... Pe langa asta, instructorul spusese ca sunt un vitezoman nenorocit dupa ce coborase traumatizat din masina atunci cand dadusem examenul.
Totusi, nici de acea data nu puteam sa ii ascult sfaturile in privinta vitezei. Masina in care ne aflam a tasnit pe sosea, insa ochii mei erau atintiti numai pe drum, ca niste faruri.
In scurt timp ii auzisem vocea brunetului, care nu vorbea cu mine, ci la telefon, dand exact adresa unde se afla blocul in care locuiam eu, cerand sa fie totul curatat in parcare. Dupa prima conversatie a urmat alta mai scurta, cerand unei persoane sa ajunga la adresa lui cat de repede posibil.
Imediat dupa ce a incheiat fara sa salute, am auzit un scanet de durere si telefonul care ii cazuse din mana.
-Mergem la spital, spusesem eu hotarat.
-Asta o crezi tu. Mergem la mine, contrazise el, facandu-ma sa ma incrunt.
-Nici vorba! Trebuie sa iti fie ingrijita rana!
-Am spus ca mergem la mine.
-Iar eu am spus ca mergem la spital, fi-ar sa fie! Nici nu te gandi sa mai zici ceva!
Tonurile noastre erau deja mai ridicate, iar eu ma agitam mai tare din cauza ca el nu accepta sa fie dus la spital. Chiar daca nu il priveam puteam sa imi dau seama ca il stresasem.
-La dracu, doar condu spre casa mea! Striga el, nervos.
-Am zis spital!
-Nu te certa cu mine!
-Nu ma cert! Tu esti incapatanat! De ce sa nu te duc la spital? Ai nevoie de ingrijiri medicale!
-Si voi avea parte de ele acasa! Stii foarte bine ca tot ce ajunge grav la spital, ajunge si la televizor, iar in starea mea nu prea cred ca le pot cere alora sa nu cheme televiziunea.
-Ah, perfect! Deci e grav! Deci starea ta e grava! Extraordinar! Genial!
Intr-adevar, sangele ii curgea siroaie pe brat, lucru care ma terifiase si nu am mai opus rezistenta cererii lui, pentru ca deja ma panicasem. Daca pierdea prea mult sange? Daca murea chiar langa mine?
Trupul incepuse sa imi tremure incontrolabil la acele ganduri monstruase, insa imi tinusem ochii pe drum, chiar daca mi s-au incetosat incetul cu incetul. Oare imi era atat de frica incat imi dadeau lacrimile? Frica imi era, cu siguranta, insa nu stiam daca era pentru situatia in sine, sau din cauza barbatului ranit din dreapta mea.
Mi-am trecut dintr-o data dosul palmei peste ochi, incercand sa le readuc claritatea, gest pe care Dante il observase.
-Hei, totul va fi bine, spuse el, pe un ton scazut, bland.
-Si tu? intrebasem eu, intorcandu-mi brusc capul spre el pentru cateva secunde, dupa care imediat am revenit cu priviea la drum.
Am auzit venind din partea lui un sunet scos din gat, care trebuia sa fie un fel de ras scurt, ironic.
-Mai ales eu.
Desigur, nu ma linistisem nici cand il auzisem atat de ferm convins ca avea sa fie in regula, insa am tacut. Urmarisem drumul spre casa lui, in timp ce urechile mele auzeau fiecare scancet aproape silentios al barbatului.
Cand in sfarsit ajunsesem inaintea casei lui, am oprit masina, coborand iute pentru a-l ajuta pe Dante. Insa inainte sa apuc sa ii deschid portiera, acesta o facuse deja, cu mana dreapta, care nu era ranita.
-Sunt ranit, nu invalid, spuse el, zambind parca obosit, dupa care stransese din dinti in incercarea de a nu arata cata durere suporta.
Usa casei lui se deschise brusc, din ea iesind doi barbati la costum si unul imbracat normal, cu pantaloni si camasa. Cei doi au vrut sa il ajute pe Dante sa merga inauntru, insa cand s-au apropiat, el ridicase mana dreapta in semn ca trebuia sa il lase in pace, si a inaintat, trecand pe langa ei.
-Daca nu faci ceva cu durerea asta, am sa tampesc, zise Dante, apropiindu-se de al treilea barbat.
I-am urmat si eu in casa, unde aflasem ca cel imbracat cu camasa era de fapt doctor, insa cat il examinase pe Dante, eu statusem pe scaunul de langa patul lui, cu privirea coborata. Nu voiam sa vad absolut nimic. Imi era frica pana si sa aud ceea ce vorbeau... sau mai degraba ce scanceta Dante.
Mi-am tinut capul in maini pe tot parcursul timpului in care doctorul dadea ocoluri si zicea ca mai bine ar fi fost daca era dus la un spital pentru o radiografie, desi osul nu parea a fi atins, iar glontul ii iesise pe partea cealalta. Eu m-am cutremurat ingrozit, insa, logic, Dante refuzase mersul la spital cu vehementa si cu toata puterea care ii ramasese.
Habar nu am cate ore petrecusem acolo, cu capul plecat si ochii inchisi, insa cand in sfarsit totul se terminase, doctorul ii aplicase bandajul care ii suspenda intregul brat stang si ii puse interdinctiile de rigoare, ca sa nu isi oboseasca bratul, sa nu il forteze si asa mai departe, insa oarecum ma linistise.
Imediat ce doctorul parasise camera, mi-am indreptat privirea hotarata spre Dante.
-Am ceva ce ma macina pe dinauntru, spusesem eu serios, punandu-mi mainile in san.
-Daca e stomacul, atunci frigiderul e jos in bucatarie, spuse el glumet.
-Amuzant. Cum dracului ai tras tu cu arma aia? Sigur stii sa tragi cu ea. Ai exercitiu. Am vazut cum tineai pistolul atat de sigur pe tine si apasai tragaciul fara mila. Apoi, ai trimis pe cineva la adresa mea, si ai zis sa curete tot ca si cum esti obisnuit sa omori pe cineva... Care e treaba?
-Ti-am spus ca nici eu nu sunt un simplu om de afaceri, motivase el, scurt, ridicand nepasator din umarul drept.
-Atunci ce dracului esti?
-Firma mea e de transport si fii sigur ca nu transportam alimente sau alte lucruri idioate.
-Poftim? intrebasem eu cascand ochii socat.
-Vrei sa repet?
-Adica transport de chestii ilegale?
-Exact, si sunt multi dealeri periculosi, iar eu trebuie sa port mereu o arma la mine. Astazi nu am avut una, pentru ca as fi scapat de Kitami ala din clipa in care a intrat pe usa.
Mi-am lasat capul in palme, oftand descurajat.
-Ceea ce inseamna ca o persoana nu te poate stii in siguranta niciodata, rostisem eu incet.
-Iti faci griji? intrebase el pe un ton inseninat.
-Logic, tampitule! am sarit eu brusc, ridicandu-mi privirea incruntata spre el. Daca pierdeai mai mult sange mureai acolo langa mine! Ce ma faceam?
-Fara mine? Sau cu cadavrul meu? intrebase el din nou pe un ton glumet.
-Ai chef de glume?
-Macar cand sunt tintuit la pat pentru cateva ore...
-Ore? Spune mai bine, zile! Nu te ridici din patul asta pana nu iti permit eu! Trebuie sa te odihnesti. E cea mai buna odihna...
-Abia rezist sase ore in pat... iar aia se intampla cand dorm... bine, excluzand orele de activitate in pat... doar atunci s-ar adauga mai multe ore...
-Oh, vei sta in patul asta, fie ca vrei sau nu! Nu ai vrut la spital, dar sa fiu al dracului daca pui vreun picior pe podea cat sunt eu aici! Inafara de momentele pentru nevoile biologice, desigur.
-Si facutul dragostei este o nevoie biologica, intevenise el, zambitor.
-La fel cum este mancatul. Apropo de asta, ma duc sa iti aduc ceva, spusesem eu, nevrand sa las discutia noastra sa se indrepte spre ceea ce el voia.
Eram atat de usurat de faptul ca parea ca se simtea destul de bine, sau la fel de bine ca si cum nu ar fi patit nimic, insa inca in subconstientul meu eram ingrijorat pentru ceea ce abia aflasem despre el ca om de afaceri.
Alta parte a mintii mele avea insa in centru imaginea domnului Kitami. Inca nu puteam sa cred si sa accept faptul ca il vazusem intr-o balta de sange, mort... omul care ma crescuse.
Am inghitit in sec, inchizandu-mi ochii de indata ce iesisem din camera lui Dante si m-am sprijinit de usa, extenuat. Totul se terminase atat de repede si totusi, pentru mine a parut o eternitate.