10-08-2010, 10:24 PM
Hello, am revenit cu un nou fic, sper ca o sa fie mai bun decat celalalt. Este despre grecia antica, in clasa a saptea eram atat de obsedata de chestiile aste incat am memorat un intreg dictionar mitologic, dar cu timpul, am uitat o mare parte din el. Acum cateva zile am vazut la tv Odiseea si de atunci a reinceput nebunia. Am incercat sa combin doua pasiuni, si asta a iesit:
Cap. I
Thetys:
Dictionar mitologic: http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:M...reac%C4%83
Cap. I
Thetys:
Troia, cetate blestemata cu ziduri inalte si cladiri marete, cetatea lui Priam, al Hecubei si al fiilor si ficelor lor, camp de lupta al oamenilor si al zeilor, teren de joaca al lui Zeus si al Herei, cimitir al miilor de razboinici greci, printre care si Ahile, cel mai viteaz dintre toti. Scaldat in apele blestemate ale Stixului, razboinicul ce nu putea fi doborat nici macar de un zeu, a fost ucis de un simplu muritor, razboinic ce nu putea fi doborat nici macar de armele faurite de insusi Hefaistos, doborat de o sageata otravita.
Am facut tot ce am putut ca sa il apar de pericole, voiam sa il fac nemuritor, sa traiasca alaturi de mine pentru eternitate. Chiar si acum imi amintesc acel intuneric din infern, tinutul lui Hades si al Persefonei, si miile de umbre de pe malurile Stixului. Micutul copilas din bratele mele isi intindea bratele spre miile de umbre atrase de venirea noastra si incerca sa le stranga in maini, insa ele erau doar umbre, doar amintiri de mult pierdute, doar vise…unora poate li se parea ca a fost un gest necugetat sa il duc pe micutul Ahile in imparatia umbrelor, dar nu vroiam sa las prezicerea lui Calchas sa se adevereasca, nu puteam sa imi las fiul sa moara pe campul de lupta. L-am scufundat in Stix, in apele blestemate din imparatia mortii. L-am tinut de un calcai, ca sa nu il pierd, nu mi-am dat seama ca acest detaliu ii va aduce sfarsitul…nu am mai dat importanta acelui lucru, am alergat inspre iesirea din lumea subpamanteana, alergand printre umbre cu chipul contorsionat de durere, am ignorant miile de soapte care rasunau in spatele meu, miile de strigate indurerate din partea celor ce vroiau sa afle vesti de la suprafata, de la fii, ficele, sau parinti ramasi in viata. Am ignorant durerea lor pentru a-mi salva micutul de la petrecerea unei eternitati in acea lume, sa reusesc sa il fac nemuritor, sa petreaca o eternitate alaturi de mine si de ceilalti zei, dar nu am reusit. Calchas i-a prezis din nou moartea lui Ahile si mi-a spus ca scufundarea in Stix nu l-a ajutat cu nimic. Am hotarat sa il duc pe muntele Pelion, sa fie crescut de centaurul Cheiron. Daca nu am reusit sa il fac nemuritor atunci o sa reuseasca el insusi sa isi faca numele sa dainuiasca peste veacuri. Daca fiul meu nu o sa fie langa mine, macar gandul ca intreaga Grecia il cinsteste, ca numele lui este srigat de lupta, ca a fost cel mai puternic razboinic din intreaga armata sa imi mangaie inima. Puisorul meu crestea pe zi ce trece, la sase ani a invatat sa traga cu arcul si sa vaneze mistreti, mai tarziu, tot sub indrumarea lui Cheiron, Ahile a devenit cel mai bun alergator, si un cantaret remarcabil, insa inevitabilul s-a produs.
Incepuse din vina mea…am evitat sa o evit pe Eris, zeita discordiei, la nunta mea si al lui Peleus. Vroiam o nunta linistita, unde oamenii si zeii sa manace si sa danseze laolalta, insa stiam ca atata timp cat zeita discordiei va fi prin preajma, nunta mea nu va fi asa cum imi doream. Am evitat sa o invit, dar ea tot a aparut, si a aruncat un mar de aur pe care scria un singur cuvant: Kallistei (Celei mai frumoase). A provocat un razboi intre Hera, Atena, si Afrodita, fiecare avand cate un motiv bun sa se creada cea mai frumoasa. Cele trei zeitati au incercat in fel si chip sa gaseasca un mod just de a atribui marul, dar fiecare a incercat sa gaseasca un zeu care sa o aleaga pe ea cea mai frumoasa. Pana la urma au ajuns la un muritor, Paris, fiul lui Priam, abandonat de parintii lui pe muntele Ida, din cauza visului pe care Hecuba, mama lui, il avuse atunci cand il nascuse, vis in care ea nastea o torta care incendiase intreaga cetate.
Nu credeam ca aceasta intamplare o sa ma afecteze si pe mine, insa mai tarziu s-a ajuns la razboi, Razboiul Troian. Afrodita i-o oferise pe Elena, cea mai frumoasa muritoare, ca recumpensa fiului lui Priam, pentru ca o alesese cea mai frumoasa dintre cele trei divinitati. Problema era ca Elena era casatorita cu Menelau, iar rapirea ei insemna razboi, razboi in care zeci de viteji greci aveau sa i se alature sotului Elenei, datorita juramantului pe care il facusera cu mult timp in urma. Printre acei viteji era si Ulise, rege peste insula Itaca, razboinic priceput si istet. Desi nu vroia sa mai participe la nici un razboi, prefacandu-se nebun atunci sand trimisul Palamede venise sa il cheme, stia ca acel razboi nu o sa se termine prea curand, si, totusi, l-a ademenit si pe Ahile in mrejele victoriei.
Am incercat din rasputeri sa il fac pe Achile sa nu intre in razboi, stiam si eu, stia si el ca acolo isi va gasi sfarsitul, insa nu m-a ascultat. S-a dus…i-am adus adus arme faurite de insusi Hefaistos, impreuna cu acei cai primiti de la Poseidon a facut mari pagube Troiei, ucigandu-l chiar si pe Hector, insa, o sageata otravita a lui Paris, indreptata de catre Apolo inspre punctual slab al lui Ahile ii strapunse acel calcai blestemat si l-a omorat. Numele lui a ramas nemuritor, scris cu sangele celor invinsi de el pe cetatea cu ziduri de neinvins. Au castigat razboiul prin viclesug… Ulise i-a condus spre victorie, Dar fiul meu si prietenul lui cel mai bun, Patrocle, au ajuns, la fel ca si multi alti ostasi greci, spre tinutul indepartat al preamaritului Hades si al neinduplecatei Persefona. Nu isi poate imagina nimeni durerea unei mame la pierderea unui copil, nu cunoaste numeni agonia care pune stapanire peste amintirile feciorului mult iubit.
Anii au trecut greu, inecati in chinurile provocate de amintirea celui ce a fost odata Ahile, viteaz ca nimeni altul, cel care a doborat cei mai viteji luptatori ai Troiei. Au trecut sase ani de la moartea lui, plini de durere si lacrimi, insa azi un nou soare rasare pe cerul meu…Selis, fiica mea, imi sta pentru prima data in brate. Imi aminteste de Ahile, aceiasi ochi ageri si negrii care te strapung pana in adancul sufletului, aceiasi putere neobisnuita cu care ma strange de mana. Micuta mea fiica. O bucurie neobisnuita pune stapanire pe mine, exact ca si atunci cand il tinusem prina data pe Ahile in brate, bucuria de a fi mama.
Am facut tot ce am putut ca sa il apar de pericole, voiam sa il fac nemuritor, sa traiasca alaturi de mine pentru eternitate. Chiar si acum imi amintesc acel intuneric din infern, tinutul lui Hades si al Persefonei, si miile de umbre de pe malurile Stixului. Micutul copilas din bratele mele isi intindea bratele spre miile de umbre atrase de venirea noastra si incerca sa le stranga in maini, insa ele erau doar umbre, doar amintiri de mult pierdute, doar vise…unora poate li se parea ca a fost un gest necugetat sa il duc pe micutul Ahile in imparatia umbrelor, dar nu vroiam sa las prezicerea lui Calchas sa se adevereasca, nu puteam sa imi las fiul sa moara pe campul de lupta. L-am scufundat in Stix, in apele blestemate din imparatia mortii. L-am tinut de un calcai, ca sa nu il pierd, nu mi-am dat seama ca acest detaliu ii va aduce sfarsitul…nu am mai dat importanta acelui lucru, am alergat inspre iesirea din lumea subpamanteana, alergand printre umbre cu chipul contorsionat de durere, am ignorant miile de soapte care rasunau in spatele meu, miile de strigate indurerate din partea celor ce vroiau sa afle vesti de la suprafata, de la fii, ficele, sau parinti ramasi in viata. Am ignorant durerea lor pentru a-mi salva micutul de la petrecerea unei eternitati in acea lume, sa reusesc sa il fac nemuritor, sa petreaca o eternitate alaturi de mine si de ceilalti zei, dar nu am reusit. Calchas i-a prezis din nou moartea lui Ahile si mi-a spus ca scufundarea in Stix nu l-a ajutat cu nimic. Am hotarat sa il duc pe muntele Pelion, sa fie crescut de centaurul Cheiron. Daca nu am reusit sa il fac nemuritor atunci o sa reuseasca el insusi sa isi faca numele sa dainuiasca peste veacuri. Daca fiul meu nu o sa fie langa mine, macar gandul ca intreaga Grecia il cinsteste, ca numele lui este srigat de lupta, ca a fost cel mai puternic razboinic din intreaga armata sa imi mangaie inima. Puisorul meu crestea pe zi ce trece, la sase ani a invatat sa traga cu arcul si sa vaneze mistreti, mai tarziu, tot sub indrumarea lui Cheiron, Ahile a devenit cel mai bun alergator, si un cantaret remarcabil, insa inevitabilul s-a produs.
Incepuse din vina mea…am evitat sa o evit pe Eris, zeita discordiei, la nunta mea si al lui Peleus. Vroiam o nunta linistita, unde oamenii si zeii sa manace si sa danseze laolalta, insa stiam ca atata timp cat zeita discordiei va fi prin preajma, nunta mea nu va fi asa cum imi doream. Am evitat sa o invit, dar ea tot a aparut, si a aruncat un mar de aur pe care scria un singur cuvant: Kallistei (Celei mai frumoase). A provocat un razboi intre Hera, Atena, si Afrodita, fiecare avand cate un motiv bun sa se creada cea mai frumoasa. Cele trei zeitati au incercat in fel si chip sa gaseasca un mod just de a atribui marul, dar fiecare a incercat sa gaseasca un zeu care sa o aleaga pe ea cea mai frumoasa. Pana la urma au ajuns la un muritor, Paris, fiul lui Priam, abandonat de parintii lui pe muntele Ida, din cauza visului pe care Hecuba, mama lui, il avuse atunci cand il nascuse, vis in care ea nastea o torta care incendiase intreaga cetate.
Nu credeam ca aceasta intamplare o sa ma afecteze si pe mine, insa mai tarziu s-a ajuns la razboi, Razboiul Troian. Afrodita i-o oferise pe Elena, cea mai frumoasa muritoare, ca recumpensa fiului lui Priam, pentru ca o alesese cea mai frumoasa dintre cele trei divinitati. Problema era ca Elena era casatorita cu Menelau, iar rapirea ei insemna razboi, razboi in care zeci de viteji greci aveau sa i se alature sotului Elenei, datorita juramantului pe care il facusera cu mult timp in urma. Printre acei viteji era si Ulise, rege peste insula Itaca, razboinic priceput si istet. Desi nu vroia sa mai participe la nici un razboi, prefacandu-se nebun atunci sand trimisul Palamede venise sa il cheme, stia ca acel razboi nu o sa se termine prea curand, si, totusi, l-a ademenit si pe Ahile in mrejele victoriei.
Am incercat din rasputeri sa il fac pe Achile sa nu intre in razboi, stiam si eu, stia si el ca acolo isi va gasi sfarsitul, insa nu m-a ascultat. S-a dus…i-am adus adus arme faurite de insusi Hefaistos, impreuna cu acei cai primiti de la Poseidon a facut mari pagube Troiei, ucigandu-l chiar si pe Hector, insa, o sageata otravita a lui Paris, indreptata de catre Apolo inspre punctual slab al lui Ahile ii strapunse acel calcai blestemat si l-a omorat. Numele lui a ramas nemuritor, scris cu sangele celor invinsi de el pe cetatea cu ziduri de neinvins. Au castigat razboiul prin viclesug… Ulise i-a condus spre victorie, Dar fiul meu si prietenul lui cel mai bun, Patrocle, au ajuns, la fel ca si multi alti ostasi greci, spre tinutul indepartat al preamaritului Hades si al neinduplecatei Persefona. Nu isi poate imagina nimeni durerea unei mame la pierderea unui copil, nu cunoaste numeni agonia care pune stapanire peste amintirile feciorului mult iubit.
Anii au trecut greu, inecati in chinurile provocate de amintirea celui ce a fost odata Ahile, viteaz ca nimeni altul, cel care a doborat cei mai viteji luptatori ai Troiei. Au trecut sase ani de la moartea lui, plini de durere si lacrimi, insa azi un nou soare rasare pe cerul meu…Selis, fiica mea, imi sta pentru prima data in brate. Imi aminteste de Ahile, aceiasi ochi ageri si negrii care te strapung pana in adancul sufletului, aceiasi putere neobisnuita cu care ma strange de mana. Micuta mea fiica. O bucurie neobisnuita pune stapanire pe mine, exact ca si atunci cand il tinusem prina data pe Ahile in brate, bucuria de a fi mama.
Dictionar mitologic: http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:M...reac%C4%83