Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Prima zi de scoala /liceu

#10
Ah, prima zi de școală 105, ce mult pare să fi trecut. Îmi amintesc sigur că eram speriată de bombe, nu știam cu ce se mânâncă școala și nici ce mă așteaptă. Aveam clasica uniformă pe mine, părul prins în coadă și multe fire de păr ieșite pe afară :]] (clasica coafură a mea din copilărie)și aveam niște sandale cu o platformă cât de cât generoasă (nu știu cum de mi le luase mama, și acum mă minunez când mă gândesc la asta *lol*) șii...mă țineam după mama să nu mă rătăcesc. În clasă m-am așezat în prima bancă cu vărul meu(tot era bine că aveam pe cineva cunoscut lângă mine) și cu încă o colegă pe care nu o cunoșteam foarte bine. (lol, trei în bancă, eram singurii așa originali). Învățătoarea avea și încă are o figură blândă și nu îmi amintesc să mă fi speriat de ea =3.Știu că ne-a pus să desenăm ceva, ce vrem noi, ne-a luat desenele și le-a păstrat până la sfârșitul primarei după care le-a dat părinților. Really sweet, dar nu vă spun ce am desenat =]]

Bun, prima zi de liceu. Am mai crescut, m-am mai maturizat dar tot timidă și speriată de bombe păream (sau chiar eram). Curtea școlii era super plină de oameni și mă simțeam așa stingheră, fără să cunoști pe cineva din mulțimea aia, fără să știi ce te așteaptă...
În fine, aveam lângă mine pe același văr din clasa I plus doi colegi din fosta clasă. După și mai multe emoții, se strigau clasele, pâna la I am așteptat ceva. În fine, nu mă mai lungesc că deja am scris prea mult. Apoi am vizitat școala cu dirigul și noii colegi, am mers în clasă, am vorbit, etc, etc. A fost în orice caz o zi specială.



Răspunsuri în acest subiect
Prima zi de scoala /liceu - de Khonsu - 28-07-2010, 12:20 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Kayla. - 28-07-2010, 11:00 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Lori. - 28-07-2010, 05:35 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de wststreet - 28-07-2010, 05:43 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de βεκi - 28-07-2010, 05:49 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de She - 28-07-2010, 06:15 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Me†al. - 28-07-2010, 11:05 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Sadic_Soul - 29-07-2010, 12:20 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Nami - 29-07-2010, 01:12 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Dorothy - 29-07-2010, 12:14 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Arişică - 30-07-2010, 11:01 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de tzahranul - 31-07-2010, 11:30 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Tox - 01-08-2010, 06:48 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Flash - 02-08-2010, 10:29 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Ash. - 06-08-2010, 11:42 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de AnnAhD. - 11-08-2010, 11:45 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de akadella - 14-08-2010, 04:44 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Luzer - 21-08-2010, 02:53 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Kimi-chan - 06-09-2010, 02:23 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Crazy~Tenshi - 18-10-2010, 10:46 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Auburn. - 25-10-2010, 09:24 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Aiwendil - 16-02-2011, 12:16 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Elyy - 04-09-2011, 01:21 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Azazel - 04-09-2011, 12:28 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Dark Blue - 04-09-2011, 09:48 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Azazel - 12-09-2011, 12:20 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Ayuu. - 12-09-2011, 02:29 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Oany - 12-09-2011, 03:55 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de βεκi - 12-09-2011, 05:49 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Assyria - 12-09-2011, 06:46 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Vero - 12-09-2011, 11:20 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Julliette . - 13-09-2011, 03:41 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de SnowFlake. - 09-11-2011, 12:30 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Mdeah. - 09-11-2011, 05:47 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de CyBeR - 09-11-2011, 11:16 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Ciquita - 25-05-2012, 08:11 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Hetalia - 15-08-2012, 09:18 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Fiction - 23-09-2012, 02:37 PM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Batsy - 20-03-2013, 01:01 AM
RE: Prima zi de scoala /liceu - de Fear - 15-04-2013, 08:08 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Profil de Liceu Flash 96 72.957 18-05-2014, 02:09 AM
Ultimul răspuns: Whisky
  Experiente amuzante la scoala βεκi 202 104.495 16-07-2013, 12:47 PM
Ultimul răspuns: Ada
  Aveti ambitie la scoala? Ryoto 6 5.126 18-03-2013, 11:30 PM
Ultimul răspuns: yaoi maniac
  Fara scoala Khonsu 21 14.109 15-05-2012, 12:23 AM
Ultimul răspuns: hiimera
  Cel mai tare an de liceu/generala si cel mai urat an de liceu/generala! hiimera 1 2.857 10-01-2012, 12:21 AM
Ultimul răspuns: Andrei.
  Scoala KarinaD 16 9.656 19-07-2011, 04:23 PM
Ultimul răspuns: North
  Concursuri la scoala Flash 13 10.134 11-12-2010, 09:17 AM
Ultimul răspuns: AlerimxD
  Incepe scoala ! [ 2010 - 2011 ] Flash 33 19.712 14-10-2010, 08:18 AM
Ultimul răspuns: *ILY Yaoi Maniac*


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)