Cronicile Taron

[Ich.]

Undeva, prin muntii Siriei.
O noapte rece, fara zapada. Echinoctiul de iarna.
Isi simtea trupul obosit, sudoarea curgandu-i nefiiresc de mult si repede de pe frunte si gat. Urca la pas, gafaind avand nevoie din ce in ce mai mult de pauze, tot mai dese, mai mari.
Doamne, ajuta-ma! frica. tot trupul si toata mintea ii erau cuprinse de o teama hilara, lesne de inteles. Pentru ea.
Se apelca mai mult in fata tarsindu-si corpul, peste pamanul abrupt si pietre.
Dupa mult timp ajunse langa o fanta, din piatra, pe jumate distrusa. Un loc unde adesea intra lumina puternica a lunii. o lumina rece, greoaie, de iarna.
Gafaind printre dintii se sprijinii c-o mana de ea si se lasa sa cada in genunchi.
Doare, doare!
Isi stranse ochii si-si inclesta dintii pentru a-si abtine urlete.
Rochia alba, sfasaiata de la genunchi in jos si pe brate se ingropa in praful de pe pamantul tare si negru.
Se chircii simtind frigul intrandu-i in oasele slabe, lipsite de calciu.
AH!
rochia incepu sa ii se pateze de sange incepand de deasupra omoplatilor.
O zgarietura mica, superficiala a epidermei, apoi alta si alta pana omoplatii ii fura inconjurati de zgarieturi. Dar mai rapid decat zgarieturile iesira niste capete de oscioare, albe.De jur imprejurul lor incepu' sa curga sange iar pe masura ce oasele cresteau carnea ramanea pe ele, parca trasa prin bat.
Urla. o durere infioratoare ii cuprinse trupul si inima parca parca incepea sa-i cedeze.
rupturile se largira tot mai mult, tot mai mult muschi si fibra rupandu-se ramanand nesimtit pe oasele proaspat iesite.
Dupa o jumatate de ora hainele si spatele erau facute zdrente iar ea se prabusise jos, langa fanta, lipindu-si aripile patate de sange si carne de fantana.
Privea pierita in gol, spre luna rece de iarna.
Schlifen mein Prinzhen, Schlifen mintea o tinea treaza.Acelasi cantec de leagan german.
Off Riluri, nu stiam ca trebuie neaparat un OOC...