16-11-2012, 08:17 PM
hey
scuze pentru intarziere, dar a fost o perioada foarte incarcata
ce conteaza e ca am adus finalul acestui fic
vreau sa va multumesc ca ati citit acest fic si sa va spun ca sper sa va placa pana la ultimul punct.
( astept comentarii)
lectura placuta
Cap XI
Flashback
- Stii bine de ce am venit Sakura, dar stai linistita problema e ca si rezolvata! Pergamentul e ca si al meu!
EndFlashback
Gaara ma privea mirat, eu incercam sa par calma, dar nu prea reusam. Intr-un mod subtil imi ceruse sa-i explic ce se intampla. Cum sa inteleaga el ca nu-mi tinusem cuvantul fata de Sasuke atunci cand gemenii disparusera. Cum sa inteleaga el ca una din micile noastre comori avusese secretul unei tehnici periculoase la el in tot acest timp.
- Gaara, iarta-ma! spun eu serioasa inchizand ochii.
Simteam o frica groaznica, simteam disperare si asta pentru ca el nu spunea nimic. Parca abea se abtinea sa nu ma faca una cu pamantul. Ii simteam privirea, era rece si nemiloasa. Statea pe scaun, iar eu asezata cu capul pe genunchii plangand. Stiam ca eram vinovata, stiam ca fusesem inconstienta, dar doream cu adevarat sa fiu imbratisata acum. " Haide nu avem timp de pierdut! Trebuie sa-i gasim pe baieti!" Am dat afirmativ din cap, apoi nu am mai spus nimic. Nu puteam scoate nici un sunet. Mergeam in urma lui spre locul de joaca al copiilor dupa ce trimisese el cateva persoane acolo pentru a avea grija de ei. " Te iubesc!" soptesc eu apiindu-ma de el si strangandu-i umerii. << Nu e momentul cel mai potrivit! >>. " Daca vreunul pateste ceva Sakura, nu te voi ierta ...." << Chiar era nevoie sa precizezi ? >>
- Domnule, Sasuke l-a luat pe Kaname.
Am vazut intr-o clipa cum privirea lui Gaara se intecoseaza, cum imghetata chiar daca doar pentru o secunda totul pentru el. Nu era un moment bun, dar era groasnic. Aveam acel sentiment, urma sa se intample ceva atat de rau.
Ce s-a intamplat mai departe nu stiu. Totul era un haos. Gaara era distrus si totusi a reusit sa-si adune atat de multa putere incat sa lupte ca o fiara pentru micut. Eu eram ca la un spectacol care se derula pe repede inainte. Nu intelegeam exact ce se intampla, nu auzeam nici un cuvant, era un haos. Micutul meu, nu mai era langa mine, ci la Sasuke care parea tot mai enervat de indarjirea cu care isi tinea ursuletul.
Kaname, da-i ursuletul ala nenorocit odata!
Imi priveam baiatul care la randul lui parea nu doar socat de limbajul meu, ci si de cerinta mea. Il invatasem sa aiba grija de lucrurile lui iar acum ii spuneam in modul cel mai josnic posibil sa lase ursuletul.
Kaname statea in fata lui Sasuke si tinea ursuletul, in timp ce Sasuke era dincolo de furie si pregatit sa facatotul pentru pergamentul din interiorul ursului.
Sasuke, te rog! Lasa-mi copilul !
Nu-l mai vazusem pe Gaara asa afectat niciodata. Fusese abandonat de sateni. Oamenii care trebuiau sa-l ajute nu erau aici, eram doar noi doi intr-o incercare disperata de-a ne salva copilul. Nu stiu ce-l oprise pe Sasuke sa-l ucida pana acum, dar se pare ca nu mai functia deloc. Nu mai avea rabdare. Se vedea pe fata lui setea cu care astepta sa puna mana pe puterea lui Itachi.
- Mami! Kaname fugea spre mine. Nu vreau sa i-l dau! Nu vreau!
Era speriat. Plangea. Sasuke era in spatele lui cu acel ceva care l-ar fi facut pe Kaname una cu pamantul inainte ca macar sa-si dea seama. “ Kaname, daca nu arunci ursuletul ala nu te mai iubesc!” Nu ne puteam apropia, nu stiu de ce, creierul meu pierduse momentul cand Gaara explicase de ce. Sincer acum nici nu stiu daca singurul lucru care ma tinuse pe loc nu fusese groaza . Spaina de a afla ca desi as interveni, copilul meu nu ar putea fi salvat. “ Nici eu.” Striga Gaara. Vedeam cu vin amandoi spre noi, micutul dupa imbratisari, iar Sasuke dupa manuscris. Kaname inca tinea ursuletul punandu-si intrebari. L-a privit cu lacrimi in ochi, l-a pupat usor apoi l-a lasat jos si a fugit oprindu-se drept in bratele mele. Dar Sasuke nu s-a oprit.
- S-a terminat! L-am luat pe Kaname in brate si am pornit spre casa.
Stiam ca Maniacul vine drept spre mine, ca urma sa ma loveasca. Totusi ceva ma facea sa merg ca si cum nimic nu ar fi urmat sa se intample. Ca si cum pericolul trecuse. Era acea incredere in Gaara. Stiam ca e acolo, in spatele meu, intervenind din umbra in asa fel incat eu si copilul sa fim bine. “ Mami, vine!” spune Kaname strangandu-ma in brate.
- Stai linistit! Tati e acolo, nu ni se va intampla nimic rau, vei vedea.
Nu m-am inselat. Gaara fusese acolo. Nu stiu ce facuse, dar facuse. A venit in spatele nostru vizibil extenuat fara sa spuna nimic. Eram toti obositi; Kaname imi adormise in brate.
- Sakura! Spune el privind cladirile ganditor, privind oamenii din jurul lui si incercand sa isi ascunda durerea, dezamagirea. Ce groaznic a fost! Stii ce am realizat.... Tot ce e aici, tot e doar un castel de nisip. Oricand poate veni valul si sa darame tot.... Vrei sa-ti spun care-i problema, as renunta la tot, la cladiri, la oameni, dar nu si la voi.... Pe tine, Kaname si Ayame va iubesc.... Enorm!
- Esti obosit!
- Sunt fericit...
... ca un copil pe plaja, construind un castel de nisip.
scuze pentru intarziere, dar a fost o perioada foarte incarcata
ce conteaza e ca am adus finalul acestui fic
vreau sa va multumesc ca ati citit acest fic si sa va spun ca sper sa va placa pana la ultimul punct.
( astept comentarii)
lectura placuta
Cap XI
Flashback
- Stii bine de ce am venit Sakura, dar stai linistita problema e ca si rezolvata! Pergamentul e ca si al meu!
EndFlashback
Gaara ma privea mirat, eu incercam sa par calma, dar nu prea reusam. Intr-un mod subtil imi ceruse sa-i explic ce se intampla. Cum sa inteleaga el ca nu-mi tinusem cuvantul fata de Sasuke atunci cand gemenii disparusera. Cum sa inteleaga el ca una din micile noastre comori avusese secretul unei tehnici periculoase la el in tot acest timp.
- Gaara, iarta-ma! spun eu serioasa inchizand ochii.
Simteam o frica groaznica, simteam disperare si asta pentru ca el nu spunea nimic. Parca abea se abtinea sa nu ma faca una cu pamantul. Ii simteam privirea, era rece si nemiloasa. Statea pe scaun, iar eu asezata cu capul pe genunchii plangand. Stiam ca eram vinovata, stiam ca fusesem inconstienta, dar doream cu adevarat sa fiu imbratisata acum. " Haide nu avem timp de pierdut! Trebuie sa-i gasim pe baieti!" Am dat afirmativ din cap, apoi nu am mai spus nimic. Nu puteam scoate nici un sunet. Mergeam in urma lui spre locul de joaca al copiilor dupa ce trimisese el cateva persoane acolo pentru a avea grija de ei. " Te iubesc!" soptesc eu apiindu-ma de el si strangandu-i umerii. << Nu e momentul cel mai potrivit! >>. " Daca vreunul pateste ceva Sakura, nu te voi ierta ...." << Chiar era nevoie sa precizezi ? >>
- Domnule, Sasuke l-a luat pe Kaname.
Am vazut intr-o clipa cum privirea lui Gaara se intecoseaza, cum imghetata chiar daca doar pentru o secunda totul pentru el. Nu era un moment bun, dar era groasnic. Aveam acel sentiment, urma sa se intample ceva atat de rau.
Ce s-a intamplat mai departe nu stiu. Totul era un haos. Gaara era distrus si totusi a reusit sa-si adune atat de multa putere incat sa lupte ca o fiara pentru micut. Eu eram ca la un spectacol care se derula pe repede inainte. Nu intelegeam exact ce se intampla, nu auzeam nici un cuvant, era un haos. Micutul meu, nu mai era langa mine, ci la Sasuke care parea tot mai enervat de indarjirea cu care isi tinea ursuletul.
Kaname, da-i ursuletul ala nenorocit odata!
Imi priveam baiatul care la randul lui parea nu doar socat de limbajul meu, ci si de cerinta mea. Il invatasem sa aiba grija de lucrurile lui iar acum ii spuneam in modul cel mai josnic posibil sa lase ursuletul.
Kaname statea in fata lui Sasuke si tinea ursuletul, in timp ce Sasuke era dincolo de furie si pregatit sa facatotul pentru pergamentul din interiorul ursului.
Sasuke, te rog! Lasa-mi copilul !
Nu-l mai vazusem pe Gaara asa afectat niciodata. Fusese abandonat de sateni. Oamenii care trebuiau sa-l ajute nu erau aici, eram doar noi doi intr-o incercare disperata de-a ne salva copilul. Nu stiu ce-l oprise pe Sasuke sa-l ucida pana acum, dar se pare ca nu mai functia deloc. Nu mai avea rabdare. Se vedea pe fata lui setea cu care astepta sa puna mana pe puterea lui Itachi.
- Mami! Kaname fugea spre mine. Nu vreau sa i-l dau! Nu vreau!
Era speriat. Plangea. Sasuke era in spatele lui cu acel ceva care l-ar fi facut pe Kaname una cu pamantul inainte ca macar sa-si dea seama. “ Kaname, daca nu arunci ursuletul ala nu te mai iubesc!” Nu ne puteam apropia, nu stiu de ce, creierul meu pierduse momentul cand Gaara explicase de ce. Sincer acum nici nu stiu daca singurul lucru care ma tinuse pe loc nu fusese groaza . Spaina de a afla ca desi as interveni, copilul meu nu ar putea fi salvat. “ Nici eu.” Striga Gaara. Vedeam cu vin amandoi spre noi, micutul dupa imbratisari, iar Sasuke dupa manuscris. Kaname inca tinea ursuletul punandu-si intrebari. L-a privit cu lacrimi in ochi, l-a pupat usor apoi l-a lasat jos si a fugit oprindu-se drept in bratele mele. Dar Sasuke nu s-a oprit.
- S-a terminat! L-am luat pe Kaname in brate si am pornit spre casa.
Stiam ca Maniacul vine drept spre mine, ca urma sa ma loveasca. Totusi ceva ma facea sa merg ca si cum nimic nu ar fi urmat sa se intample. Ca si cum pericolul trecuse. Era acea incredere in Gaara. Stiam ca e acolo, in spatele meu, intervenind din umbra in asa fel incat eu si copilul sa fim bine. “ Mami, vine!” spune Kaname strangandu-ma in brate.
- Stai linistit! Tati e acolo, nu ni se va intampla nimic rau, vei vedea.
Nu m-am inselat. Gaara fusese acolo. Nu stiu ce facuse, dar facuse. A venit in spatele nostru vizibil extenuat fara sa spuna nimic. Eram toti obositi; Kaname imi adormise in brate.
- Sakura! Spune el privind cladirile ganditor, privind oamenii din jurul lui si incercand sa isi ascunda durerea, dezamagirea. Ce groaznic a fost! Stii ce am realizat.... Tot ce e aici, tot e doar un castel de nisip. Oricand poate veni valul si sa darame tot.... Vrei sa-ti spun care-i problema, as renunta la tot, la cladiri, la oameni, dar nu si la voi.... Pe tine, Kaname si Ayame va iubesc.... Enorm!
- Esti obosit!
- Sunt fericit...
... ca un copil pe plaja, construind un castel de nisip.