hey , scuze pentru intarziere
imi pare rau daca nu veti intelege mare lucru din capitol dar promit ca viitorul capitol care este si ultimul, va va lamuri orice fel de intrebare. ( de aceea ar fi ideal sa imi lasati comentarii cu lucrurile care nu se inteleg prea bine)
- scuzati editul dar in prima faza nu am copiat tot capitolul
Cap X
- Esti bine ?
Vocea lui atat de rece si de joasa m-a trezit din visare. Imi dau de abea acum seama ca stateam si priveam cu atentie o pereche de pantofi si o rochie, amandoua parand ca nu doresc sa fie parasite de ciocolata si nici de apa ce se presupunea ca trebuia sa le spele. Eram imbracata intr-un halat gasit undeva langa piscina in care echipa de inot a scolii se antrena. Amanasem plecarea acasa din cauza parului din care mai picura si acum apa. Asta nu conta acum. Tot ce conta era ca Gaara se apropia de mine. Doamne nu-mi puteam dezlipi ochii de pe el. Pantalonii aceia aratau extraorinar, ce sa mai vorbim de camasa acea alba in loc sa-i ascunda musculatura i-o punea si mai mult in evidenta. “ Imi pare rau!” spun eu intorcandu-mi capul pentru a-mi ascunde fata de el. El venise pana aici doar pentru a ma gasi? Din propria lui initiativa? Si daca da, la ce se gandea in acest moment? La picioarele mele de sub halat? Ce simtea? Simtea bucurie? Tristete?“ Asa e zilnic?“ intreaba el asezandu-se in genunchi in fata mea si luandu-mi fata intre maini. Mailile lui calde si mari m-au tras tot mai aproape de el pana cand mi-a sarutat fruntea usor.
- Pai nu pot sa spun ca ma agreaza si nici programul asta al tau de cunoastere nu e cine stie ce? Ce ti-a venit sa ma trimiti la un liceu aici cand stii ca nu ma place prea multa lume? Si nu , nu am terminat! Ma privea fara sa scoata vreun sunet sau fara sa mimeze vreo miscare. Parea sa nu inteleaga nimic. Nu parea sa inteleaga ce se intampla cu toate persoanele pe care le cunostea de atata timp. De ce toata lumea se impotriveste familiei noastre? Imi pare rau dragule! Stiu ca tu esti cel mai afectat de aceasta situatie, eu eram doar suparata.
Nu spuneanimic ma strangea doar in brate. Sincer stiam ca in interior se ducea o lupta groanica, dar era prea orgolios sa recunoasca. Acum un an imi promisese siguranta pentru familia noastra si tocmai el nu mi-o putea oferii. Momoko avusese dreptate, nimeni nu este pregatit sa-l piarda pe Gaara in favoarea mea. Se intamplasera prea multe lucruri in ultima vreme si toata responsabilitatea pica pe umerii lui. Era intre familie si datorie. Poate aveam si eu o vina, reprosandu-i atunci cand baietii sunt raniti. Spre exemplu acum doua saptamani cand micutii s-au intors acasa cu buzitele atat de distruse ca au trebuit cusute. Atunci am avut o discutie lunga, inflacarata...
Flashback
- Pot sa stiu de ce mi-ai ascuns asta? Nu crezi ca ar trebui sa stiu si eu ce se intampla cu baietii mei?
- Oh, te rog nu e ca si cum ai face ceva. De fiecare data cand intram unul dintre noi intr-o incurcatura tu nu poti face nimic, pentru ca nu vrei ca dragii tai cetateni sa creada ca suntem favorizati sau mai stiu eu ce.
EndFlashback
... si care nu a dus la nimic. Pana la urma el nu a spus decat : "Imi pare rau, nu se va mai intampla!" . A spus asta si prima oara si de atunci tot se intampla aceste "incidente".
- Gata, m-am saturat! spune el ridicandu-ma in brate si ducandu-ma in fata clasei in curtea scolii respective. Cine a facut asta? toate privirile s-au intors asupra lui. Cine a facut asta?
-Se uita toata lumea ce ai de gand sa faci? Gaara? intreb eu vazandu-l cum priveste in jur agitat si serios.
-De data asta nu se va mai repeta, m-am saturat pana peste cap. M-am saturat sa va vad suferind iar eu sa nu pot face nimic. Sunteti familia mea si nu voi permite ca cineva sa va raneasca. Indiferent ce inseamna asta... M-am facut inteles?
- Da Gaara, cred ca da! Doar te-am auzit de la intrarea in sat.... Sa inteleg ca nu mai vrei sa lupti pentru oamenii tai ci contra lor? Interesant, asta imi va usura mult misiunea.
Stiu vocea aia.... Vocea aia care iti voreste parca in scarba, pe un ton de superioritate.
-Sasuke?
imi pare rau daca nu veti intelege mare lucru din capitol dar promit ca viitorul capitol care este si ultimul, va va lamuri orice fel de intrebare. ( de aceea ar fi ideal sa imi lasati comentarii cu lucrurile care nu se inteleg prea bine)
- scuzati editul dar in prima faza nu am copiat tot capitolul
Cap X
- Esti bine ?
Vocea lui atat de rece si de joasa m-a trezit din visare. Imi dau de abea acum seama ca stateam si priveam cu atentie o pereche de pantofi si o rochie, amandoua parand ca nu doresc sa fie parasite de ciocolata si nici de apa ce se presupunea ca trebuia sa le spele. Eram imbracata intr-un halat gasit undeva langa piscina in care echipa de inot a scolii se antrena. Amanasem plecarea acasa din cauza parului din care mai picura si acum apa. Asta nu conta acum. Tot ce conta era ca Gaara se apropia de mine. Doamne nu-mi puteam dezlipi ochii de pe el. Pantalonii aceia aratau extraorinar, ce sa mai vorbim de camasa acea alba in loc sa-i ascunda musculatura i-o punea si mai mult in evidenta. “ Imi pare rau!” spun eu intorcandu-mi capul pentru a-mi ascunde fata de el. El venise pana aici doar pentru a ma gasi? Din propria lui initiativa? Si daca da, la ce se gandea in acest moment? La picioarele mele de sub halat? Ce simtea? Simtea bucurie? Tristete?“ Asa e zilnic?“ intreaba el asezandu-se in genunchi in fata mea si luandu-mi fata intre maini. Mailile lui calde si mari m-au tras tot mai aproape de el pana cand mi-a sarutat fruntea usor.
- Pai nu pot sa spun ca ma agreaza si nici programul asta al tau de cunoastere nu e cine stie ce? Ce ti-a venit sa ma trimiti la un liceu aici cand stii ca nu ma place prea multa lume? Si nu , nu am terminat! Ma privea fara sa scoata vreun sunet sau fara sa mimeze vreo miscare. Parea sa nu inteleaga nimic. Nu parea sa inteleaga ce se intampla cu toate persoanele pe care le cunostea de atata timp. De ce toata lumea se impotriveste familiei noastre? Imi pare rau dragule! Stiu ca tu esti cel mai afectat de aceasta situatie, eu eram doar suparata.
Nu spuneanimic ma strangea doar in brate. Sincer stiam ca in interior se ducea o lupta groanica, dar era prea orgolios sa recunoasca. Acum un an imi promisese siguranta pentru familia noastra si tocmai el nu mi-o putea oferii. Momoko avusese dreptate, nimeni nu este pregatit sa-l piarda pe Gaara in favoarea mea. Se intamplasera prea multe lucruri in ultima vreme si toata responsabilitatea pica pe umerii lui. Era intre familie si datorie. Poate aveam si eu o vina, reprosandu-i atunci cand baietii sunt raniti. Spre exemplu acum doua saptamani cand micutii s-au intors acasa cu buzitele atat de distruse ca au trebuit cusute. Atunci am avut o discutie lunga, inflacarata...
Flashback
- Pot sa stiu de ce mi-ai ascuns asta? Nu crezi ca ar trebui sa stiu si eu ce se intampla cu baietii mei?
- Oh, te rog nu e ca si cum ai face ceva. De fiecare data cand intram unul dintre noi intr-o incurcatura tu nu poti face nimic, pentru ca nu vrei ca dragii tai cetateni sa creada ca suntem favorizati sau mai stiu eu ce.
EndFlashback
... si care nu a dus la nimic. Pana la urma el nu a spus decat : "Imi pare rau, nu se va mai intampla!" . A spus asta si prima oara si de atunci tot se intampla aceste "incidente".
- Gata, m-am saturat! spune el ridicandu-ma in brate si ducandu-ma in fata clasei in curtea scolii respective. Cine a facut asta? toate privirile s-au intors asupra lui. Cine a facut asta?
-Se uita toata lumea ce ai de gand sa faci? Gaara? intreb eu vazandu-l cum priveste in jur agitat si serios.
-De data asta nu se va mai repeta, m-am saturat pana peste cap. M-am saturat sa va vad suferind iar eu sa nu pot face nimic. Sunteti familia mea si nu voi permite ca cineva sa va raneasca. Indiferent ce inseamna asta... M-am facut inteles?
- Da Gaara, cred ca da! Doar te-am auzit de la intrarea in sat.... Sa inteleg ca nu mai vrei sa lupti pentru oamenii tai ci contra lor? Interesant, asta imi va usura mult misiunea.
Stiu vocea aia.... Vocea aia care iti voreste parca in scarba, pe un ton de superioritate.
-Sasuke?