26-12-2009, 03:57 PM
Am revenit cu urmatorul capitol XD
Minnie Mouse Iti multumesc mult pentru comentariu, si ma bucur ca iti place, iar cat despre aura aceea de mister, are si ea un loc aparte acolo. Anyway, ms din nou :P
TeikiatsuYoru Multumesc si tie pt comentariu, si ma bucur enorm de mult pt iti place. Imi cer scuze pentru greseli ^^", insa incerc sa nu mai fac XD..thx a lot :D
Si multumesc si celor care mi-am facut o vizita ^_^
--------------------------------------------------
Capitolul2
,,Stai nu pleca, nu ma lasa, nu ma uita"
De ce? De ce sa plec ..si sa uit?
Imi puneam intrebari fara sens, si mai ales fara inteles. Pentru prima data in viata mea, am multumit acelui obiect care masura timpul. Nu credeam ca o sa apuc ziua aceasta, dar uite imi era frica de o aspiratie, asta daca puteam sa-l numesc un vis. In acel moment eu nu simteam decat o stare de sufocare, simteam ca ma inec in oxigen, insa acum, incerc cu lacomie sa imi reglez respiratia. Era pur si simplu un cosmar, care spre nefericirea mea se repeta la nesfarsit, si nu dadea prea multe semne ca ar vrea sa se opreasca. De ce? Pe dracu`! Ma simt ca un copil de 5 ani care se intreaba de ce rasare in fiecare dimineata Soarele, iar eu nu am nici mai mult-nici mai putin de 23 de ani. Ce stupid poate fii uneori omul, se teme de un simplu cosmar.
Imi indrept lenes privirea spre ceas, si cu mare dezamagire imi dau seama ca era abia 6:32, iar eu aveam avionul abia la 9:45. Prea devreme, mult prea devreme, insa sunt surprins Ehh..uite acum am gasit si un punct forte acelui cosmar: tocmai am reusit sa ma trezesc fara sa distrug nici un obiect. O victorie pentru mine. Ce comic sunt uneori, sau nu? Nu conteaza...
M-am indreptat lejer spre baie, cu toate ca am parasit cu mare tragere de inima patul. Ma intrebam ce o sa fac eu atatea ore, insa in orice caz este exclus dormitul. Din nou ma pierdusem undeva departe de ce ma inconjura fizic. Ma intreabam daca eu chiar sunt real, pentru ca in mintea mea nu exista decat fictiune. Totusi gadul imi zbura din nou la cosmarul de noaptea trecuta. Eram sigur ca e acelasi de acum 8 ani, de atunci de dinainte sa... La dracu`! Injur fara nici un motiv, dar mai ales dezgop trecutul fara acordul meu. Trebuie sa ma stapanesc, trebuie sa incetez sa fiu absurd ! Dar mi-e teama ca vorbesc cu pereti, si nu e o noutate.
Ies din baie dezamagit, in loc sa ma linistesc , m-am enervat si mai tare, si mai ales fara nici un motiv. Ma indrept catre sifonier, aleg fara mare interes un pulover gri, care se mula pe pieptul meu, o pereche de pantaloni negri - simpli asemenea ochiilor si parului meu , si ca sa complectez privelistea, un sacou de aceiasi culoare. Ma incaltasem cu tenesi, imi luasem telefonul si cheile, si-am parasit camera mult prea monotona pentru mine.
Vroiam sa scap de culoarea alb , ce imi tinuse companie noaptea trecuta, dar la naiba, din nou! Afara m-am lovit de mai mult alb! Ma intrebam de ce trebuie sa suport atat? Cu ce naiba am gresit? De fapt stiu prea bine despre greseala mea, dar iar imi pun acea masca de nevinovat. Se pare ca azi noapte a nins, iar zapada a acoperit toata Japonia cu a ei plapuma, sper doar ca in Romania sa nu ma scufund in zapada, e mult prea alba ? Grozav, sunt mai destept ca un peste, eu imi fac griji ca e prea alba, in loc sa-mi fac griji ca pot ramane blocat in aceasta tara, doar datorita albului . Ma bucuram ca nu mai ninge, speram totusi sa nu existe intarzieri, speram...
Mi-am indreptat privirea spre un magazin. Vitrina era plina de fundite rosi, si acea zapada falsa. Grozav, mai era o saptamana pana la Craciun, iar eu sunt intr-o stare de necontrolat. Mi-am amintit ca nu e mai mult de 7:00, sau mai exact 7:15. Devreme!
Timpul si prea purul alb, ma ucideau, incet dar sigur. Totusi, plictiseala ma distrugea in acest moment. Mi-am bagat mana in buzunar, de unde am scos un obiect mic-negru, si am inceput sa caut in agenda lui o anume persoana. Cand l-am gasit am apasat pe butonul verde, asteptand un raspuns din celalart capat al firului.
- Sa nu-mi spui ca ai si terminat bani care ti i-am transferat noaptea trecuta?
- Off.. Zeki, chiar crezi ca sunt asa de nebun ca consum un milion de dolari intr-o singura secunda?
- Dupa cum te cunosc, da! Chiar ma cunostea
- Off..off..off...
- Auzi, cam vrei sa fugi din tara, sau mi se pare mie?
- Ce repede circula zvonurile, mdamm, cam vreau.
- Idiotule! Si cu firma cum ramane?
- Nu o sa planga dupa mine, si apoi esti tu acolo.
- Pe naiba! stii prea bine ca nu reusesc nici sa misc un deget fara tine!
- Nici nu trebuie!
- Ratatule, iar fugi ca anu` trecut! Vad ca nu incerci sa infrunti realitatea. De ce ai spus asta? Ramansesem nemiscat,precum o statuie. Cu miscari robotice mi-am dus degetul pe butonul rosu, ce anunta incheierea discutiei
- Pentru ca realitatea doare.. E tot ce-am putut spune
***
M-am indreptat spre aeroport fara prea mare chef, imi petrecusem cele cateva ore, care au trecut ai naibii de greu, ratacind prin oras in incercarea de-a gasi un loc unde sa nu simt iarna. Dar degeaba, totul era imbracat in alb, si peste tot se afla cate un Mos Craciun fals. Acum era 9:02, iar eu ma aflam la aeroport. Asteptam ca roscovana mea sa soseasca, dar nu vedeam nimic sa semene cu ea: roscata si sexi. Tot ce vedeam era doar niste oameni, care se plimbau precum furnicile, stersi si de necunoscuti. Puteam sa-i aseman cu niste roboti, care nu faceau decat sa indeplineasca niste misiuni. Timpul trecea greu, mult prea greu pentru mine. Am inceput sa studiez decoratiuniile de Craciun, fara prea mare interes. Urmaream fiecare globulet, fiecare fudita, fiecare detaliu. Insa tot ce-am castigat e doar: plictiseala, de fapt mai multa plictiseala.
Peste cateva minute ma aflam in avion, speram sa apara roscovana mea, insa ma tem ca e pierduta pe drum, sau e undeva departe..sau nu mai stiu. Mi-am scuturat putin capul, in speranta sa scap de acele ideei tampite, dar nu am facut prea mare progres. M-am intins putin, si ma gandeam sa-mi scot iPod-ul, in speranta ca o sa scap de alte ideei nebune, insa cineva incepuse sa faca un mare zgomot, ce-a ce ma enerva. Mi-am ridicat privirea, si am vazut cum o domnisoara ce nu avea mai mult de 25 de ani, incerca sa treaca de multime. Intr-un final a ajuns in fata mea, puteam observa cu mare usurinta firele de par ce ce intindeau rebel pe fata ei. Ochii ei de un albastru pur, ma priveau pe mine ca o tinta, iar gurita ei, mult prea inocenta, incerca fara prea mare succes, sa faca doua lucruri: sa adune oxigen si sa vorbeasca.
-Domn...domnule..imi..pare..nespus.. Sarmana mea roscovana, vrea sa faca doua lucruri fara nici un ajutor.Din instinct, mi-am dus mana dreapta spre ea, reusind sa o trag in bratele mele.Cu mana stanga i-am prins barbia, facand-o sa ma priveasca in ochii, doar in ochii. A scos un mic sunet, iar acum toate privirile pasagerilor erau indreptate asupra noastra. M-am indreptat spre ea, asta nu inainte de-ai privi roseata din obraji, care devenea din ce in ce mai puternica.
-Nu-i nimic. Si-am sarutat-o, ea facuse o mare gresela de a tine deschisa gura, asfel, am inceput sa ma joc cu limba in prea micuta ei gurita. Ma jucam in voie, explorand fiecare coltisor, cu toate ca nu dadea semne ca ar vrea sa raspunda. Era mult prea surprinsa. Am intrerupt sarutul, ma bucurasem nespus de mult doar datorita faptului ca am reusit sa gust din buzele ei. Adoram capsunele, iar ea era una mai mare, si delicioasa.
Am asezat-o pe scaunul din stanga mea, era inca surprinsa, iar obraji ei nu isi pierdusera roseata. Mi-am indreptat privirea spre pasagerii care ne priveau insistent, gasind-si mai apoi alte ocupatii decat spionatul.Am rasuflat usurat, si m-am asezat la locul meu.
- Imi pare rau...
- Pentru? Eram surprins, ma intrebam daca stie despre ce vorbeste
- Imi pare rau... Si si-a lasat privirea in jos
- In regula . Si am incercat sa falsific un zambet, slab, dar oarecum reusit.
Intre timp avionul se pusese in miscare, eu imi ,,indopam" urechiile cu muzica, totusi versurile unei melodii mi-au atras atentia
And if this be our last conversation
If this be the last time that we speak for awhile
Don't lose hope and don't let go
Cause you should know
De ce? si totul s-a intunecat in fata ochiilor mei, pana si mintea..totul era pierdut
---------------------------------------------
Sper sa va placa, iar orice comentariu este bine primit :D Am incercat sa-l fac mai lung
aa...iar versurile sunt de la melodia ,,What if" de SafetySuit, melodie ce a reprezentat sursa mea de inspiratie XD
o puteti asculta aici -> http://www.youtube.com/watch?v=GXQQovChBo8
Bye-bye ^_^
Minnie Mouse Iti multumesc mult pentru comentariu, si ma bucur ca iti place, iar cat despre aura aceea de mister, are si ea un loc aparte acolo. Anyway, ms din nou :P
TeikiatsuYoru Multumesc si tie pt comentariu, si ma bucur enorm de mult pt iti place. Imi cer scuze pentru greseli ^^", insa incerc sa nu mai fac XD..thx a lot :D
Si multumesc si celor care mi-am facut o vizita ^_^
--------------------------------------------------
Capitolul2
,,Stai nu pleca, nu ma lasa, nu ma uita"
De ce? De ce sa plec ..si sa uit?
Imi puneam intrebari fara sens, si mai ales fara inteles. Pentru prima data in viata mea, am multumit acelui obiect care masura timpul. Nu credeam ca o sa apuc ziua aceasta, dar uite imi era frica de o aspiratie, asta daca puteam sa-l numesc un vis. In acel moment eu nu simteam decat o stare de sufocare, simteam ca ma inec in oxigen, insa acum, incerc cu lacomie sa imi reglez respiratia. Era pur si simplu un cosmar, care spre nefericirea mea se repeta la nesfarsit, si nu dadea prea multe semne ca ar vrea sa se opreasca. De ce? Pe dracu`! Ma simt ca un copil de 5 ani care se intreaba de ce rasare in fiecare dimineata Soarele, iar eu nu am nici mai mult-nici mai putin de 23 de ani. Ce stupid poate fii uneori omul, se teme de un simplu cosmar.
Imi indrept lenes privirea spre ceas, si cu mare dezamagire imi dau seama ca era abia 6:32, iar eu aveam avionul abia la 9:45. Prea devreme, mult prea devreme, insa sunt surprins Ehh..uite acum am gasit si un punct forte acelui cosmar: tocmai am reusit sa ma trezesc fara sa distrug nici un obiect. O victorie pentru mine. Ce comic sunt uneori, sau nu? Nu conteaza...
M-am indreptat lejer spre baie, cu toate ca am parasit cu mare tragere de inima patul. Ma intrebam ce o sa fac eu atatea ore, insa in orice caz este exclus dormitul. Din nou ma pierdusem undeva departe de ce ma inconjura fizic. Ma intreabam daca eu chiar sunt real, pentru ca in mintea mea nu exista decat fictiune. Totusi gadul imi zbura din nou la cosmarul de noaptea trecuta. Eram sigur ca e acelasi de acum 8 ani, de atunci de dinainte sa... La dracu`! Injur fara nici un motiv, dar mai ales dezgop trecutul fara acordul meu. Trebuie sa ma stapanesc, trebuie sa incetez sa fiu absurd ! Dar mi-e teama ca vorbesc cu pereti, si nu e o noutate.
Ies din baie dezamagit, in loc sa ma linistesc , m-am enervat si mai tare, si mai ales fara nici un motiv. Ma indrept catre sifonier, aleg fara mare interes un pulover gri, care se mula pe pieptul meu, o pereche de pantaloni negri - simpli asemenea ochiilor si parului meu , si ca sa complectez privelistea, un sacou de aceiasi culoare. Ma incaltasem cu tenesi, imi luasem telefonul si cheile, si-am parasit camera mult prea monotona pentru mine.
Vroiam sa scap de culoarea alb , ce imi tinuse companie noaptea trecuta, dar la naiba, din nou! Afara m-am lovit de mai mult alb! Ma intrebam de ce trebuie sa suport atat? Cu ce naiba am gresit? De fapt stiu prea bine despre greseala mea, dar iar imi pun acea masca de nevinovat. Se pare ca azi noapte a nins, iar zapada a acoperit toata Japonia cu a ei plapuma, sper doar ca in Romania sa nu ma scufund in zapada, e mult prea alba ? Grozav, sunt mai destept ca un peste, eu imi fac griji ca e prea alba, in loc sa-mi fac griji ca pot ramane blocat in aceasta tara, doar datorita albului . Ma bucuram ca nu mai ninge, speram totusi sa nu existe intarzieri, speram...
Mi-am indreptat privirea spre un magazin. Vitrina era plina de fundite rosi, si acea zapada falsa. Grozav, mai era o saptamana pana la Craciun, iar eu sunt intr-o stare de necontrolat. Mi-am amintit ca nu e mai mult de 7:00, sau mai exact 7:15. Devreme!
Timpul si prea purul alb, ma ucideau, incet dar sigur. Totusi, plictiseala ma distrugea in acest moment. Mi-am bagat mana in buzunar, de unde am scos un obiect mic-negru, si am inceput sa caut in agenda lui o anume persoana. Cand l-am gasit am apasat pe butonul verde, asteptand un raspuns din celalart capat al firului.
- Sa nu-mi spui ca ai si terminat bani care ti i-am transferat noaptea trecuta?
- Off.. Zeki, chiar crezi ca sunt asa de nebun ca consum un milion de dolari intr-o singura secunda?
- Dupa cum te cunosc, da! Chiar ma cunostea
- Off..off..off...
- Auzi, cam vrei sa fugi din tara, sau mi se pare mie?
- Ce repede circula zvonurile, mdamm, cam vreau.
- Idiotule! Si cu firma cum ramane?
- Nu o sa planga dupa mine, si apoi esti tu acolo.
- Pe naiba! stii prea bine ca nu reusesc nici sa misc un deget fara tine!
- Nici nu trebuie!
- Ratatule, iar fugi ca anu` trecut! Vad ca nu incerci sa infrunti realitatea. De ce ai spus asta? Ramansesem nemiscat,precum o statuie. Cu miscari robotice mi-am dus degetul pe butonul rosu, ce anunta incheierea discutiei
- Pentru ca realitatea doare.. E tot ce-am putut spune
***
M-am indreptat spre aeroport fara prea mare chef, imi petrecusem cele cateva ore, care au trecut ai naibii de greu, ratacind prin oras in incercarea de-a gasi un loc unde sa nu simt iarna. Dar degeaba, totul era imbracat in alb, si peste tot se afla cate un Mos Craciun fals. Acum era 9:02, iar eu ma aflam la aeroport. Asteptam ca roscovana mea sa soseasca, dar nu vedeam nimic sa semene cu ea: roscata si sexi. Tot ce vedeam era doar niste oameni, care se plimbau precum furnicile, stersi si de necunoscuti. Puteam sa-i aseman cu niste roboti, care nu faceau decat sa indeplineasca niste misiuni. Timpul trecea greu, mult prea greu pentru mine. Am inceput sa studiez decoratiuniile de Craciun, fara prea mare interes. Urmaream fiecare globulet, fiecare fudita, fiecare detaliu. Insa tot ce-am castigat e doar: plictiseala, de fapt mai multa plictiseala.
Peste cateva minute ma aflam in avion, speram sa apara roscovana mea, insa ma tem ca e pierduta pe drum, sau e undeva departe..sau nu mai stiu. Mi-am scuturat putin capul, in speranta sa scap de acele ideei tampite, dar nu am facut prea mare progres. M-am intins putin, si ma gandeam sa-mi scot iPod-ul, in speranta ca o sa scap de alte ideei nebune, insa cineva incepuse sa faca un mare zgomot, ce-a ce ma enerva. Mi-am ridicat privirea, si am vazut cum o domnisoara ce nu avea mai mult de 25 de ani, incerca sa treaca de multime. Intr-un final a ajuns in fata mea, puteam observa cu mare usurinta firele de par ce ce intindeau rebel pe fata ei. Ochii ei de un albastru pur, ma priveau pe mine ca o tinta, iar gurita ei, mult prea inocenta, incerca fara prea mare succes, sa faca doua lucruri: sa adune oxigen si sa vorbeasca.
-Domn...domnule..imi..pare..nespus.. Sarmana mea roscovana, vrea sa faca doua lucruri fara nici un ajutor.Din instinct, mi-am dus mana dreapta spre ea, reusind sa o trag in bratele mele.Cu mana stanga i-am prins barbia, facand-o sa ma priveasca in ochii, doar in ochii. A scos un mic sunet, iar acum toate privirile pasagerilor erau indreptate asupra noastra. M-am indreptat spre ea, asta nu inainte de-ai privi roseata din obraji, care devenea din ce in ce mai puternica.
-Nu-i nimic. Si-am sarutat-o, ea facuse o mare gresela de a tine deschisa gura, asfel, am inceput sa ma joc cu limba in prea micuta ei gurita. Ma jucam in voie, explorand fiecare coltisor, cu toate ca nu dadea semne ca ar vrea sa raspunda. Era mult prea surprinsa. Am intrerupt sarutul, ma bucurasem nespus de mult doar datorita faptului ca am reusit sa gust din buzele ei. Adoram capsunele, iar ea era una mai mare, si delicioasa.
Am asezat-o pe scaunul din stanga mea, era inca surprinsa, iar obraji ei nu isi pierdusera roseata. Mi-am indreptat privirea spre pasagerii care ne priveau insistent, gasind-si mai apoi alte ocupatii decat spionatul.Am rasuflat usurat, si m-am asezat la locul meu.
- Imi pare rau...
- Pentru? Eram surprins, ma intrebam daca stie despre ce vorbeste
- Imi pare rau... Si si-a lasat privirea in jos
- In regula . Si am incercat sa falsific un zambet, slab, dar oarecum reusit.
Intre timp avionul se pusese in miscare, eu imi ,,indopam" urechiile cu muzica, totusi versurile unei melodii mi-au atras atentia
And if this be our last conversation
If this be the last time that we speak for awhile
Don't lose hope and don't let go
Cause you should know
De ce? si totul s-a intunecat in fata ochiilor mei, pana si mintea..totul era pierdut
---------------------------------------------
Sper sa va placa, iar orice comentariu este bine primit :D Am incercat sa-l fac mai lung
aa...iar versurile sunt de la melodia ,,What if" de SafetySuit, melodie ce a reprezentat sursa mea de inspiratie XD
o puteti asculta aici -> http://www.youtube.com/watch?v=GXQQovChBo8
Bye-bye ^_^
![[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so1_250.gif]](https://33.media.tumblr.com/877234241f4c0d67dca635f255602a86/tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so1_250.gif)
![[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so6_250.gif]](https://38.media.tumblr.com/39d92188c752511d3b4ab5a455046767/tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so6_250.gif)
![[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so9_250.gif]](https://38.media.tumblr.com/6dec7295386ff114c2f9de2560e58719/tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so9_250.gif)