[Terminat] The Way We Are [yaoi]

[myuu]

Scuzati intarzierea mare, am avut niste probleme si nu am putut scrie capitolul mai devreme. Multumim de critici si sper sa va placa si acest capitol

[center]Capitolul 24[/center]

“Poate ca in cele din urma mi-a dat dreptate si si-a dat seama ca e mai bine sa ne intoarcem la ce eram inainte…simpli prieteni.” Imi spun in gand in timp ce Kiro imi aseaza ultimele suvite rebele care au mai ramas. Nu stiu de ce, dar parca nu ma simt atat de bine acum ca Yu devine asa distant fata de mine. Dar nu asta imi doresc?
Cand eram amandoi in camera basistului, mi-as fi dorit sa ma sarute, sau macar sa ma atinga…Ce-i cu mine, imi pierd mintile? In orice caz, e ceva trecator, sunt sigur ca dupa cateva zile toata nebunia asta va ramane doar o amintire, insa, probabil, un subiect tabu pentru toti. Ceea ce ma nelinisteste este ca nu reusesc sa ma calmez de parca iubita mea mi-ar fi dat “papucii”. Involuntar, schitez un zambet, moment in care ii aud vocea lui Kiro care sparge tacerea:
- Esti gata! Acum poti sa te duci afara pana nu iei foc. Imi spune, razand de propriile cuvinte, amintindu-si ca ma plangeam ca imi este foarte cald.
Pasesc pe holul luminat de spoturile amplasate simetric pe suprafata tavanului, lasand in urma camera blondului si indreptandu-ma direct catre iesirea din apartament. Stiu ca oricum nu mai e prea mult timp si va trebui sa plecam, asa ca prefer sa evit inca o intalnire incomoda cu Yu. Dar, cum de ce fugi nu scapi, la iesirea din apartament ma astepta chiar chitaristul, gata imbracat pentru concertul stabilit. Ii arunc o privire ce a vrut sa fie nepasatoare, dar s-a transformat intr-o adevarata holbare prosteasca. Singura mea consolare este ca nu isi da seama de acest lucru si, in curand, iesim cu totii pe usa masiva din lemn, indreptandu-ne catre liftul elegant din sticla mata.
Din cauza ca atmosfera din masina seamana mai mult cu cea de la o inmormantare si nu cu una dinaintea unui concert - ce se anunta de pe acum a fi un success din cauza numarului mare de bilete vandure – Romeo incepe sa spune niste glume. Cu toate astea doar Kiro este cel care pare sa le guste, razand si gesticuland in asa fel incat, la un moment dat, reuseste sa verse paharul de suc pe care Shin il tinea in mana chiar pe pantalonii lui Yu. Sunt sigur ca brunetul va face o criza de isterie, si tocmai ce-l observ ca-si deschide gura:
- Sunteti o adunatura de idioti incepand cu fraierul care a varsat suc pe mine! Unde crezi ca ma mai duc in halul asa, Kiro? Realizeszi ca trebuie sa ma vada o multime de oameni cu pantalonii uzi de parca n-as fi ajuns la timp la baie?
- Scuze, chiar n-am vrut, a fost un simplu accident. Raspunde Kiro incercand sa calmeze fiara. Uite, nu e cine stie ce, ma duc cu Shin in magazinul asta sa-ti cumpram o alta pereche de pantaloni si totul se rezolva, ok?
- Mda…bine, dar sa va grabiti, nu avem mult timp.
Dupa acest schimb de replici, Kiro iese din masina alaturi de Shin, insa linistea e tulburata de Romeo care se chinuie sa se abtina din ras. Yu se incrunta si mai tare apoi incepe sa tipe la brunet pana cand acesta hotaraste sa iasa din masina pentru a fuma o tigare cat timp ii asteapta pe cei doi sa se intoarca. Abia ce portiera este trantita, ca il si vad pe Yu cum se deschide la curea si imediat realizez ce are de gand…
- Yu, ce faci? Il intreb, desi raspunsul e evident.
- Nu se vede? Imi scot pantalonii…Vine raspunsul sau in timp ce trage de fermoarul ce pare sa se fi prins in materialul boxerilor. La naiba! Adauga mai mult pentru sine, scrasnind din dinti.
- Pai vad si eu, dar…chiar acum? Adica aici? Daca va vedea cineva…? In plus baietii se vor intoarce repede. Si nu e nicio graba, vei avea timp mai tarziu. Incerc eu sa gasesc toate scuzele posibile pentru a-l impiedica cumva.
- Nu va fi un “mai tarziu”, ci doar “acum”. Nu ma intereseaza nici daca vede toata China! Doar n-o sa stau plin de suc, asta-i buna!
- Stai…despre suc vorbeai?
- Pai da, normal ca despre asta. De ce, tu la ce te refereai?
- Aa..la suc, da. Raspund eu total bulversat, insa rasuflu usurat cand realizez ca nu aveam de ce sa-mi fac probleme. El vrea doar sa se schimbe, iar eu am crezut ca…nu are importanta.
In cele din urma, scapa de materialul umed usor lipicios din cauza lichidului ce tocmai a fost varsat pe el, si ramane astfel in asteptarea unei noi perechi. Stand pe bancheta automobilului, incerc sa-mi feresc privirea ce nu se poate abtine sa nu arunce cateva ocheade pe ascuns. Acum ca pantalonii nu mai sunt un inconvenient, muschii brunetului se observa in lumina cenusie datorata geamurilor fumurii. Pielea ferma, muschii bine conturati si parul, sufficient cat sa-I dovedeasca barbatia, insa nu atat de mult pentru a fi deranjant, fac din acea parte din corpul chitaristului o sculptura perfecta, parca din marmura. La un moment dat, Yu observa cum il privesc, moment in care imi mut brusc privirea pe geam cautand ceva interesant de vazut. Gandul insa imi ramane la Yu si ma tot invinuiesc ca am devenit asa de dependent de el.
Cand baietii se intorc cu o pereche asemanatoare de pantaloni, intra si Romeo in masina si ne reluam drumul catre scena pe care urmeaza sa urcam in doar douazeci de minute. Ajungem in timp record insa, si avem timp sa verificam cateva instrumente. Cand ceasul indica ora la care concertul trebuie sa inceapa, ne facem aparitia pe scena sub ropote galagioase de aplauze ce nu mai contenesc.
Fac cativa pasi in fata si desprind microfonul din suporul in care era asezat, salutand multimea de fani care se adunase. Ii anunt apoi ca am de gand sa incep cu o melodie de pe fostul album fiindca imi este dor de ea. Fara alte introduceri nefolositoare, se aude melodia de la piesa intitulata “After the rain”.
Versurile curg lin prin fata ochilor mintii, iar vocea mea pare sa vina de undeva dinauntrul meu, poate si din cauza cuvintelor…
[center]“After the rain,
I still feel no relief.
'Cause everything we used to be
And used to feel,
It all becomes so frightening real.
After the rain...”[/center]
Privirea rataceste o vreme in multime, apoi cercetez sala fiindca imi place sa raman cu amintiri de la fiecare concert. Desi, nu asta este adevaratul motiv acum, ci faptul ca nu vreau sa fiu tentat in a-l cauta pe Yu pe scena. De ce naiba ma gandesc intruna la el? Imi e teama sa nu fie suparat pe mine, sa nu mai vrea sa-mi mai vorbeasca, imi e frica de ce crede acum…De ce? Degeaba incerc sa gasesc un raspuns, mai rau ma incurc in propriile ganduri.
Nemaisuportand sa nu stiu nimic de chitarist, imi indrept privirea catre el si observ ca tocmai atunci se uita fix la mine. Intorc repede capul inainte sa ma inrosesc, si sper ca am reusit inainte sa devin rosu precum nasul unu clovn. Ma comport mult prea ciudat –ajung eu la o concluzie in momentul in care se anunta prima pauza in concert, moment in care ma decid sa-mi schimb hainele. Inainte sa intru intr-o rulota destul de elegant in care ma asteptau o multime de haine din care sa pot alege, simt doua brate puternie care ma imping inauntru inchizand usa dupa mine.
Ma intorc pe calcaie si il observ pe Yu cum isi apuca baza tricoului cu ambele palme incercand sa scape de materialul care-I acoperea trupul bine lucrat. Iar mie nu-mi vine sa cred ca este a doua oara pe ziua de azi! Incep sa ma gandesc ca o face intentionat.
- Poti sa-mi gasesti un maiou gri cu rosu? Imi spune el intinzandu-mi materialul cocolosit, iar eu ii arunc o privire oarecum nervoasa. Bine…imi caut eu.
Spunand aceste cuvinte, vine langa mine si se apleaca catre dressing pentru a face rost de obiectul mult dorit. In timpul asta eu in caut o vesta neagra. Tot incercand fiecare sa-si gaseseasca ce voia, reusim sa ne atingem de mai multe ori si, desi incerc sa evit acest lucru, parca mai des se intampla.
In cele din urma isi ia maioul nenorocit si il imbraca repede iesind din rulota. Atunci respir usurat si imi inchid si ultimii nasturi la vesta. Revenind pe scena, cant cateva piese de pe noul album si concertul se incheie sub aplauzele si aclamatiile multimii pe care le sorbim cu o satisfactie cu care ne-am obisnuit. Pot spune ca e nectarul cu care ne hranim, asa cum probabil este pentru oricine urca pe scena macar o data in viata.
- Strif’, esti bine? Ma intreaba Shin putin ingrijorat, punandu-si mana pe umarul meu.
- E totul in regula, fortez un zambet, apoi urc in masina cu care am venit.
Urmeaza sa participam si la o petrecere data in cinstea succesului pe care l-a avut primul concert din turneul abia inceput si, desi nu m-as duce, va trebui s-o fac. In clipa asta tot ce-mi doresc este sa dorm, pentru ca doar in timpul somnului nu mai sunt nevoit sa ma framant pentru nimic, insa pana atunci un singur gand imi apare in minte…