Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

Astept comentariile voastre in legatura cu aceasta poveste.

In castelul lui Ashi

Peste doua zile de la acel incident, Ashi a fost foarte nervos cand a auzit ca Thorpe a fost batut mar de unul dintre cei doi ingeri trimisi pe Pamant. Se invartea prin dormitorul lui, gandindu-se cum avea sa il pedepseasca pe cel care a dat gres. Nu putea sa il lase nepedepsit, nici nu putea sa il ierte, fusese batut de un inger si prin pierderea acelei lupte il facuse de rusine. Ca protejat al lui nu avea voie sa piarda in fata altor ingeri, il luase sub aripa lui pentru ca avea potential sa devina mare si pentru a-l tine sub control, sa fie sigur ca nu va fi tradat de ambitia lui. Insa se pare ca nu avea destul potential si il judecase gresit. Nu era o problema pentru el, avea sa plateasca pentru acea infrangere. Tocmai ii venise o idee cum avea sa plateasca, asa ca il chema pe Thorpe “sa vorbeasca” putin cu el.
In timp ce Thorpe se ducea in camera lui Ashi, se intreba curios de ce l-o fi chemat acesta. Oare ce vroia sa vorbeasca cu el? Nici nu-I trecea prin minte ca Ashi ar fi putut afla de acel eveniment penibil. Il cunostea bine pe conducatorul lui pentru a sti ca acesta nu tolera sub nici o forma invrangerea, insa excluse acest gand imediat din mintea lui, zicandu-si ca nu avea cum sa afle despre acel eveniment. Nici un demon nu venise sa il ajute si nici ingeri nu se laudasera cu acel lucru, era sigur, asa ca numai el stia, iar el nu era prost sa isi puna singur streagul de gat. Isi spusese plictisit ca nu avea nici un rost sa incerce sa afle care era motivul pentru care era chemat in dormitorul personal al lui Ashi. Daca ar fi banuit macar ce avea sa se intample, atunci nu s-ar fi dus in camera lui atat de linistit.
-Buna Thorpe! spuse Ashi
-Buna ziua, Domnia voastra.
-Cum ai putut sa fii batut de un inger?! Intreba pe neasteptate Ashi furios.
-Poftiti inaltimea voastra?
-Nu ca poftiti! Tampitule! Te-ai lasat batut de un inger! Ar trebuii sa te fierb intr-un cazan, dar vei avea o soarta mai buna!
Spunand asta scoase un cutit cu o forma ciudata si lovii. Cutitul avea un maner facut din argint cu un sarpe incolacit pe el, iar lama ascutita si lucioasa era foarte curbata. Pe lama avea incrustati un inger cu un demon si un trandafir ce ii unea. Cand lovii nu il omori pe Thorpe ci o omori pe Jessabelle, ce tocmai se pusese in fata lui, sacrifandu-se pentru el. Thorpe o prinse in brate si incet o intreba : “-De ce?”. Din pacate sau poate din fericire ea nu mai putu sa-I raspunda. Se uita la ea cum sangele incet ii parasea fata si incerca disperat sa ii opreasca sangerarea, insa era inutil. Inca nu constientizase unde se afla rana, pentru ca daca ar fi constientizat atunci si-ar fi dat seama ca nu mai era nici o speranta pentru cea care statea in bratele lui, racindu-se incet. Pentru un moment el uita de Ashi, care isi venii in fire foarte repede si stergandu-si cutitul de rochia pe care o purta Jessabelle, mai lovii inca odata dar de aceasta data nu rata tinta.
Ii parea rau pentru Jessabelle , era o amanta perfecta si relativ buna in pat, dar asta era, nu le puteai avea pe toate. Se uita cand la ea, cand la Thorpe, cand la cutitul pe care il lasese in corpul rece al protejatului sau si care ii amintea de un timp de mult apus. Sangele incepuse incet sa se indrepte spre el, iar el scarbit se dadu din calea lui. Nu suporta sangele. Ramasese cu aceasta mica frica din acea fatidica seara cand conducatoarea fusese omorita. Nu stia ce se intamplase sau cine o omorise, dar el se trezise in dormitorul ei, murdar pe haine de sangele ei si cu acel pumnal, care acum statea infit in inima lui Thorpe, in mana. In acea seara aproape ca innebunise din cauza sangelui care parca il inconjura din toate partile. Amintinudu-si de acea scena, se departa si mai mult de sangele ce continua sa curga si chema pe cineva sa aiba “grija” de cei doi , apoi se duse sa se gandeasca la cei care le vor lua locul.
Aveau sa inceapa o noua viata ca oameni, amandoi in acelasi timp de data aceasta si poate drumurile vietii o sa li se intersecteze din nou, dand viata unui destin diferit de ceea ce au trait. Sper deosebire de altii demoni, ei fusesera oameni original care alesesera un drum gresit in viata si devenisera demoni. Era prima lor viata ca demoni si acum avea sa fie prima lor reincarnare in demoni, reusind sa faca aceste doua lucruri impreuna.

In Eden

Luna stralucea linistita, luminand orasul ingerilor. Totul parea impietrit ca si cum timpul s-ar fi oprit in loc, refuzand, parca sa isi urmeze cursul natural. Patru umbre se puteau vedea miscandu-se lin prin oras, indreptandu-se fara nici o graba spre centrul acestuia. Cele patru persoane hotarisera sa se intalneasca in cetru atunci cand luna era in mijlocul cerului, fiecare venind dintr-unul din cele patru puncte carteziene.
Orologiul din fata castelului batu ora douasprezece.
Cei patru stateau in fata drumului pe care au venit, formand un romb. Statura asa, pana cand orologiul inceta sa mai bata, iar orasul reveni inapoi la starea lui hibernare.
-Cred ca stiti de ce ne-am intalnit aici, acum, spuse una dintre cele patru umbre, care era mai inalta cu un cap decat celelalte.
-Da, spuse o a doua umbra care avea o voce foarte melodioasa.
Cel care vorbise primul si care este cu un cap mai inalt decat ceilalti este Arkangelul Krad, cel care detine contorlul asupra pamantului. Cea de-a doua umbra, care sta in dreapta lui Krad este Narkangelul Rose care detine controlul asupra aerului si ultima care vorbise si care sta in stanga Arkangelului, este un alt inger din aceasi casta ca si el, pe nume Lilith si detine controlul asupra apei. Ultimul care sta in fata lui Krad este Narkangelul Michael, cel care controleaza focul si care este liderul lor.
-Deci, vreau sa imi spuneti care este situatia pe pamant, le ceru Michael poruncitor.
-Am reusit sa reduc pagubele facute de Karina si sa scap cateva orase si sate de inundatii, insa catastrofele naturale devin din ce in ce mai multe si mai puternice, nu stiu cat timp voi rezista in acest ritm, spuse Lilith nelundau-si ochii nici o clipa de la ingerul focului.
Il manca din priviri. Cel mai mult ii placea cum el intotdeauna reusea sa se faca ascultat, fie ca vorbea frumos, fie ca tipa la tine enervat, intotdeauna reusea sa obtina ceea ce dorea de la tine. Inspira frica celor din jur care nu il cunosteau si asta numai din cauza ochilor lui rosii-galbui, asemanatori focului. Era singurul inger care avea ochii rosi fara ca aceasta sa insemne ca este pe cale sa devina demon. Lilith fu trezita din visare de catre Krad.
-Cutremurele sunt sub controlul meu. Toate care au avut loc in ultimele cateva saptamani nu au produs pagube majore, insa la fel ca si Lilith nu stiu cat timp le pot tine sub control, zise Krad uitandu-se sfidator in ochii plictisiti ai rivalului sau.
Il deranja felul distant in care el se purta cu Lilith, care il placea. Nu vroia ca el sa o incurajeze in mica ei pasiune dar nici sa o ignore in acel fel, era prea rece cu ea. Isi lua ochii din ai lui Michael cand termina de vorbit si se uita la Rose, care urma sa ia cuvantul. Incerca sa o incurajeze pe mica fata, care nu avea curajul niciodata sa vorbeasca direct cu Michael, ci obisnuia sa se ascunda in spatele lui, uitandu-se pe furis la acesta in timp ce vorbea. De aceasta data, insa, era prea departe de el pentru a face acea manevra a ei, fara sa se dea de gol si sa ii dea de inteles ingerului focului ca o intimida. Asa ca isi frangea mainile, incercand sa scoata cateva cuvinte. Vroia sa o ajute dar vazu cu codul ochilui cum Michael le facu semn, lui si lui Lilith, sa o lase in pace. Isi lasa ochii in pamant, nevrand sa se ia la cearta cu liderul sau.
-Aa… deci…a.. uraganele.. am deviat, uraganele… din calea lor… aa… adica am deviat cursul uraganelor, astfel au fost crutate orasele si am m-ai racit temperatura la cele doua poluri, astfel impiedicand dezghetarea falezelor, reusi Rose sa termine ce avea de spus.
Nu ii placea sa fie in centrul atentiei, mai ales cand toti ochii erau atintiti la ea. Se simtea mai increzatoare atunci cand statea in spatele lui Krad. Stia ca se ascundea in spatele frumosului saten, dar era singurul loc unde se simtea si ea inalta. Era cea mai mica de inaltime din acel grup si desi ceilalti nu aratau ca i-ar deranja acest lucru, ea se simtea stanjenita. Incerca sa isi controleze acea senzatie inconfortabila pe care o avea de fiecare data cand trebuia sa ia cuvantul. O trezi din acea stare vocea groasa si joasa a lui Michael. Isi ridica ochii plini de speranta si il vazu cum se apropie incet de ea, incepand sa vorbeasca.
-Rose, dupa aripile tale de culoare neagra, la prima vedere, as spune ca faci parte din casta Narkangelilor. Dupa transparenta lor, deduc ca tu esti ingerul care controleaza vantul, aerul, de altfel si culoarea parului si a ochilor tai imi spun acest lucru si atunci cand vorbesti si te vad cum te ascunzi in spatele lui Krad, ma faci sa ma intreb: de ce? De ce un cherubim atat de mandru cum esti tu, se ascunde ca o lasa in spatele unui Arkangel? Esti o rusine pentru casta ta, spuse el luandu-si ochii de la ea.
Rose ramase impietrita din cauza cuvintelor pe care le auzise. Se uita la el cum isi intorcea spatele si nu ii venea sa creada ce a putut sa ii spuna. Cel care ii vorbise nu avea cum sa fie blandul, calmul, bunul ei camarad care intotdeauna o sustinuse. In minte ii aparu imaginea fetei lui atunci cand o ajutase sa se ridice in picioare. Se intamplase acum multi ani, cand ei doi erau in Academia de Lupte a Narkangelilor, iar ea din cauza stangaciei ei se impidicase si cazuse in timpul unui antrenament. Din cauza nervilor, vantul incepuse sa o inconjoare, pierzand controlul asupra puterilor ei, ranindu-I astfel pe cei care aveau curajul sa se apropie. Statea acolo plina de nervi, incercand sa isi controleze lacrimile care luptau sa iasa afara, ignorand ceea ce se intampla in jurul ei. Isi auzi numele, de undeva din apropiere si ridicandu-si ochii ii intalni pe ai lui Michael. Era singurul care reusise sa se apropie de ea si asta cu ajutorul puterii lui care crestea in contact cu vantul pe care ea il crease. Avea ochii atat de blanzi si calzi si se uitau la ea atat de intens incat avu impresia ca ii atinge sufletul, calmand-o. In acel moment vantul disparu si ea facu cunostinta cu el. Din acea zi el intotdeauna avusese puterea de a o calma, dar si de a o intimida. De acea nu credea ca el este adevaratul ei camarad, insa inainte sa poata spune ceva, il vazu pe Krad cum il loveste direct in fata pe Michael cu un pumn de piatra.
-Nenorocitule! Spuse el lovindu-l in plin si dandu-I sangele la buza de jos.
Michael isi sterse plictisit sangele ce ii curgea, patandu-I bluza, dupa care se uita la Krad cu o flacara ce ardea mocnit in ochii lui.
Krad asteptase mult timp ca acesta sa calce stramb, pentru a avea motiv sa ii ofere o lectie buna liderului sau, pe care il considera prea infumurat pentru lumea lor. Era fericit ca in sfarsit ii daduse un motiv.
-Nu te baga, Arkangelule! Aceasta problema este una personala, nu ai nici un motiv sa te amesteci.
-Si daca nu vreau? Ce o sa faci?
-Nu ma pune la incercare, rabdarea mea are limite!
-Bun, sa ma anunti cat mai trebuie sa te enervez pentru a trece acele limite.
Krad se trezi cu o bila de foc venind spre el, de abia avusese timp sa se apere facand un scut din piatra. Lupta incepuse intre cei doi, care pareau a fi seriosi si inconstienti la daunele pe care puteau sa le produca.
Lilith privi toata acea scena, nelasand nici unul dintre sentimentele, care o luara cu asalt sa se vada pe fata ei. Era la fel de ranita ca si Rose, in ciuda faptului ca nu ei ii adresase acele cuvinte, dar nu conta deoarece ea se simtea de parca ei I le spusese. In ea se dadea o lupta intre ceea ce vazuse si ceea ce stia, fiecare parte venind cu argumente serioase in favoarea ideii sustinute. Insa nu mai avea timp de pierdut, deoarece cei doi incepusera sa se lupte si nu putea sa ii lase lupta sa continuie, asa ca o lovi cu putina apa pe Rose pentru a-I atrage atentia si apoi ii facu semn sa se uite la ei, dandu-I de inteles ca avea sa ii opreasca. Rose intelese ce vroia sa faca Lilith, asa ca astepta pregatita sa treaca la actiune. Lilith soptise o incantatie repede si ii inchise pe cei doi in doua bule de apa. Vazand asta, Rose facu si ea repede o incantatie si alte doua bule de aer aparura in dreptul fiecaruia. Prinsi in capcana, nereusind sa scape, cei doi se intoarsera furiosi spre cele doua fete, dar Lilith nu ii lasa sa zica nimic.
-Gura mica, voi doi! Sunteti mai rai decat o adunatura de ingerasi nou-veniti!
Rose se uita uimita la tupeul camaradei sale. Daca ar fi fost ea in locul ei nu ar fi indraznit sa faca asa ceva. Pentru prima data in acea seara, ea isi dadu seama ca Michael avea dreptate, era o lasa. Se descurca foarte bine intr-o lupta dar daca o puneai sa vorbeasca se pierdea si intr-un fel se facea de rusine. Insa vazand-o pe Lilith, in acel moment, cum preia controlul situatiei, a indemnat-o pe Rose sa se schimbe. Trebuia sa i-a atitudine si asta avea de gand sa faca. Privirea I se schimba, devenind dura si mai sigura pe ea si le micsora rezerva de aer, deoarece acestia incepusera din nou sa se foiasca incercand sa scape si sa se certe unul cu altul.
-Da, taceti din gura si ascultati-o! zise Rose incercand sa nu roseasca.
Cei doi care erau inchisi se uitau la ea, nerealizand la inceput daca acea era realitatea sau nu. Lilith nu schita nici cel mai mic gest, in timp ce Krad ii zambi calduros ca intotdeauna iar Michael isi inclina putin capul in semn de respect.Lilith vazu acel gest foarte subtil si se bucura nespus in sinea ei pentru Rose, care reusise intr-un sfarsit sa isi castige respectul liderului lor.
-Da-ne drumul, Lilith, ii zice Michael. Promit, nu o sa ne luam din nou la bataie.
-Bine, spuse ea si desfacu vraja, eliberandu-I pe cei doi inflacarati.
-sunt mandru de tine, Rose, zise el uimindu-I pentru a doua oara in acea seara pe colegii lui.
-Poftim?
-A? spuse si Krad, neintelegand de ce se schimbase din nou la o suta optzeci de grade.
-Vroiam sa te fac sa nu mai fi atat de timida, sa te fac sa ma infrunti si ai reusit. Stiam ca te intimidez si daca ai putut sa treci peste acest lucru, atunci de acum inainte totul o sa fie mai usor. Primul pas este intotdeauna cel mai greu.
Micheal se duse la ea si o pupa pe frunte. Ii zambi, spunandu-si in gand ca acesta era prietenul ei, o mare enigma pentru cei din jur. Dupa acest gest, el le spuse celorlati sa plece acasa pentru ca nu mai aveau ce discuta.