Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

va multumesc mult la amandoua ca cititi:) inseamna ft mult pentru mine.>:D<
uita-ti continuarea. o sa incerc sa updatez mai des aceasta poveste:)


În închisoare

- Da-ţi-mi drumul! Sau măcar puneţi un gardian aici! Mă plictisesc stând de unul singur! Alooo! Mă aude cineva? Mă bagă şi pe mine careva în seamă? Ţipă Chase la pereţii goi ai închisorii sale.
Nu suportă să fie închis. De abia ieşise dintr-o închisoare şi reuşise cumva să intre în alta într-un timp record pentru el. Ceea ce îl scotea cel mai mult din sărite era faptul că acea celulă era vrăjită, ceea ce însemna că îi elimină absolut toate puterile aşa că nu putea să facă nimic să se distreze în timp ce aştepta verdictul conducătoarei. Ura situaţia în care se afla mai mult decât o ura pe Ayame pentru că a reuşit cumva să îl învingă. Dacă mai stătea mult pe acolo ar fi început să înnebunească, trebuia să găsească ceva de făcut înainte să îşi piardă de tot minţile.
După vreo cinci ori de ţipete şi urlete, se linişti aşezându-se pe patul dur, singură piesă de mobilier din încăpere. Îşi puse mâinile sub cap, închizând ochii pentru a adormi. Numai că alter-egoul său, Castiel, avea altceva în gând. Deoarece îşi epuizase energia agitându-se, Castiel avea destulă putere pentru a-l sâcâi pe Chase şi asta avea de gând să şi facă. Era singura lui cale de a se răzbuna pe acea creatură care îi furase corpul şi într-o anumită măsură şi mintea. În mintea îngerului se afla întrebarea: „De ce să îl las să se odihnească? Este un nemernic, nu merită să aibe parte de o secundă de pace.”
- Hei.
Chase deschise ochii, uitându-se în jur curios să vadă cine a vorbit. Nevăzând, însă, pe nimeni dădu din umeri, închizându-şi din nou ochii.
- Hei, tu, zise din nou Castiel.
De această dată Chase nu se mai obosi să se uite după acea persoană care a vorbit, deoarece îşi dăduse seama că cel care vorbea era Castiel care devenise mai puternic acum că el devenise mai slab. Oftă enervat gândindu-se la ironia vieţii şi la acea zicală care atrăgea atenţia asupra lucrurilor pe care ţi le doreşti. Într-adevăr îşi dorise companie, însă se putea lipsi de compania părţii sale bune, conştiinţei sale.
- Ce vrei piciule? Îl întrebă Chase, plictisind ştiind că nu va putea să scape de el dacă îl ignoră.
- Piciule? Întrebă Castiel pe un ton indignat, ridicându-şi sprâncenele până se pierdură sub bretonul şaten. Uiţi că tu eşti doar un parazit în corpul meu! Al meu! Ieşi mai repede şi înapoiază-mi-l!
- Cine spune? Cine este parazitul şi cine este gazda, hm? De unde ştii că tu ai fost primul şi că eu nu am fost de la început alături de tine?
- Vreau să pleci şi să mă laşi în pace! Nu ai făcut decât rău şi ai provocat numai suferinţă.
- Şi? Tu ce ai făcut în tot acest timp cât eu am dormit? Vrei să îţi spun eu ce? Nimic! Absolut nimic! Asta ai făcut: absolut nimic! Eşti patetic şi slab şi niciodată nici Ikusa, nici Hissori şi în special Ayame nu te va privi altfel decât un pion pe tabla de şah, dacă eşti măcar un pion, dar la cât de jalnic eşti nu cred că ai fost în stare să ajungi atât de sus.
- Poate ai dreptate, dar nu mi-am dorit niciodată aceste lucruri. Îmi doresc doar să o servesc pe conducătoarea mea atât cât pot. Şi poate sunt patetic, dar prefer să fiu patetic decât prost sau rău. Nu o să mă mai prosteşti, să ştii. Nu o să mă m-ai las păcălit de tine pentru o a doua oară.
- Şi chiar dacă nu te laşi păcălit, crezi că mai contează asta în acest moment când eu deţin controlul asupra corpului tău? Sunt mult mai puternic decât tine şi de cât eram atunci, nu mai am nevoie de acordul tău pentru a prelua controlul asupra corpului tău.
- Nu o să ai control mult timp, să ştii, zise Castiel încrezător în ceilalţi.
- Ooo, mi-e frică! Ce o să îmi faci, mă rog? Întrebă Chase batjocoritor.
- Ar trebui să îţi fie, replică el ameninţător.
- Ştii că m-am întâlnit azi cu Maiestatea Sa? Întrebă Chase schimbând subiectul deoarece nu îl interesa deloc ameninţările goale ale alter-egoului său.
- Normal că nu ştiu, am fost închis aici, în abisul acesta, toată ziua.
- Nu ştiu ce i-a făcut Ikusa, dar Înălţimea Sa a devenit o regină de gheaţă, tocmai pe gustul meu. Este minunată. Este atât de rece şi necruţătoare şi rea... nu m-ar deranja dacă m-ar omorî ea cu mânuţa ei. O regină perfectă pentru Lucifer, nu crezi? Întrebă Chase zâmbind sadic.
Castiel nu mai zise nimic. Nu vroia să creadă ceea ce tocmai aflase, dar ştia că Chase nu putea să îl mintă şi nu pentru că era un tip atât de bun ci pentru că dacă încerca el ar fi ştiut. Un avantaj atunci când împărţeai un corp, nu puteai să fi minţit. Împărţeau un trup aşa că secretele nu existau. Şi totuşi ar fi fost atât de trist dacă Ayame chiar era aşa cum o descrisese el.
Chase, pe de altă parte, nu mai putea de fericire. Reuşise să facă pe cineva mizerabil, în ciuda faptului că era închis în acea închisoare. Treaba lui pentru acea zi era îndeplinită, deci putea să se culce liniştit ştiind că a făcut pe cineva să sufere. Numai că atunci când se afla la graniţa între somn şi realitate, deschise ochii simţind o prezenţă în cei trei metrii pătraţi ai încăperii.
Rezemat de barele de fier stătea un fost înger. Ochii săi negri, cruzi îl priveau, intrându-i în suflet şi răvăşind totul în calea lor. Niciodată nu îl suportase pe acest şi mai ales, urâse acele aripi ale sale mari şi roşii ca sângele închegat. Nu semănau deloc cu culoarea dulce a aripilor celor doi Fallen Angeli, distincţia dintre cei trei eram mai mult decât vizibilă şi parcă striga: „Acesta este bun iar acesta rău!”. În plus era o culoare care te avertiza să stai departe.
Sub privirea sa, Lucifer îşi desfăcu aripile arătându-i-le în toată splendoarea lor, obligându-l astfel şi pe el să facă la fel. Era o mare jignire dacă un înger, chiar dacă acesta căzuse, îşi arătă aripile altui seamăn, iar acesta refuză să îi răspundă. În mod normal, Chase nu ar fi răspuns, însă nu era Lucifer persoana cu care să se măsoare. Cu dezgust, îşi arătă şi el aripile, dar o făcu în aşa fel încât Lucifer să înţeleagă cât de nemulţumit era de apariţia sa.
- Am nevoie de ajutorul tău, Chase, spuse simplu.
- Ce este nou sub soare? Întrebă el ironic.
- Hei, nu eu te-am pus să o omori pe Ayame prima oară. De altfel, dacă nu ai fi ucis-o atunci, acum nu mai eram în situaţia aceasta! Ţipă Lucifer furios, ochii săi devenind asemeni lavei.
- Bine. O să te ajut, dar eu ce primesc? Întrebă schimbând tactica atunci când văzu că se înfurie.
- Un loc în regatul meu.
- De ce aÅŸ vrea unul?
- Nu am chef de jocurile tale prosteşti. Ştii foarte bine ce înseamnă un loc în regatul meu, trebuie să îţi exemplific? Înseamnă un trup numai al tău fără acel înger drept conştiinţă care să îţi distrugă plăcerea. Aşa că taci şi ascultă.
- Trebuie cumva să omor pe cineva? Întrebă încântat la acesta posibilitate.
- Nu. Ce ai tu întotdeauna cu omorâtul? Trebuie să o atragi pe Ayame într-o cursă. Crezi că te descurci? Eşti în stare să îţi menţii acele impulsuri ucigaşe şi să faci această simplă misiune?
- O să încerc, acum spune-mi: cum, ce şi unde?
- Nu îmi pasă ce îi spui, dar este necesar ca ea să fie în zona de graniţă, de trecere dintre Eden şi Chaos. Când, nu ştiu exact, de altfel nici nu contează. O să te anunţ eu când ai undă liberă să începi să complotezi, trebuie să mai aranjez nişte lucruri pentru vizita aşteptată a conducătoarei îngerilor, zise acesta.
- Vrei să o răpeşti... asta va declanşa războiul, dar până să termine Chase ce avea de zis Lucifer dispăruse exact la fel cum apăruse.
Nu suportase niciodată când făcea acel lucru, dar nu putea să facă nimic. Se aşeză din nou pe pat şi în câteva minute plutea liniştit pe valurile inconştienţei.