Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

ma bucur ca va placut si va multumesc pentru ca cititi si imi spune-ti ce parere aveti si imi cer miiiii de scuze ca a durat atat de mult sa postez urmatoarea parte si deasemenea ca este atat de mica. dar sunt ocupata cu multe chesti si de abia am avut timp sa o scriiu pe aceasta.
sper sa cititi in continuare si sa imi spune-ti ce parere aveti.



Eden

Michael îl aruncă pe Chase în singura închisoare din palatul conducătoarei şi îl lăsă acolo să îşi exprime liber nemulţumirile. Nu putea să facă nimic, închisoarea era fermecată şi îi lua toate puterile speciale, deci putea să se dea cu capul de toţi pereţii că oricum nu ar fi rezolvat nimic. Aşa că îl lăsă singur în timp ce el se duse să vorbească cu Hissori. Vroia să vorbească cu aceasta în primul rând despre conducătoarea lor şi mai apoi despre un plan de a recupera îngerul Seraphim.
Michael rămase surprins când auzi vocea lui Hissori invitându-l în cameră, înainte să apuce să bată la uşă. Era un pic înfricoşător, dar îşi scutură capul şi intră în încăpere, confident. Îl găsi pe Hissori stând la biroul său, simplu, din lemn de brad, ţinând în mână un mic boboc de trandafir alb pe care îl păta cu propriul său sânge. Mirosul dulceag, ce semăna puţin a cupru al sângelui îl făcu pe Michael să strâmbe din nas, în timp ce se întrebă fascinat ce se afla în capul Fallen Angelului. Apoi la fel de rapid cum i-a apărut acea întrebare, la fel de rapid a alungat-o, gândindu-se că nu ar putea suporta adevărul. Hissori întotdeauna avea un mod ciudat de a gândi şi avea nişte concepte diferite în ceea ce o privea pe conducătoarea lor, aşa că se ferea de discuţiile cu el, însă acum când reflectă asupra concepţiilor acelea ciudate şi-a dat seama că erau asemănătoare cu ale lui Ikusa numai că diferenţa dintre cei doi era modul în care îşi exprimau acele concepţii. Şi atunci l-a lovit. Ikusa şi Hissori întotdeauna au fost lângă conducătoarea lor, întotdeauna au fost protejaţii ei iar acum ca Fallen Angeli nu aveau altă sarcină decât să o apere. Nu era o întâmplare că cei doi au fost trimişi pe Pământ după ea, nu era o coincidenţă că ei au fost cei care s-au transformat în acei îngeri legendări.

Hissori se uită la Michael cu interes, se întorsese de ceva timp cu faţa la acesta dar nu îşi dăduse seama imediat că se mai afla cineva în încăpere cu el. Putea să vadă pe faţa acestuia înţelegerea că tot ceea ce s-a întâmplat nu a fost doar coincidenţă urmată de alta. Nimic din ceea ce se petrecuse nu era o simplă coincidenţă, totul urmărea un plan bine pus la punct, partea nasoală era că nimeni nu ştia unde avea să se oprească, asta dacă avea să se oprească vreodată. Strânse mâna în care avea trandafirul alb şi acesta dispăru o dată cu rană ce şi-o făcuse pentru a lăsa sângele să păteze floarea. Nu dorea să vadă nimeni acel suvenir preţios lăsat în urmă de Raphael. Ştia că nu îl lăsase pentru el, că nu o făcuse intenţionat, însă nu conta, era ceva pur care alungă singurătatea şi durerea din inimă sa. Îi dădea speranţă acea floare care se încăpăţâna să nu rămână pătată de sângele său, speranţa că poate o va recupera pe Raphael în curând şi aceasta avea să fie la fel ca acea floare.
- Cu ce te pot ajuta, Michael? Îl întrebă Hissori distrugând liniştea suportabilă din cameră.
Îngerul focului clipi de câteva ori, nefiind sigur că lui i se adresează. Apoi se mustră, dându-şi seama că nu mai era nimeni în cameră în afara lor.

- Vroiam să discut cu tine despre ceea ce s-a întâmplat azi şi despre un posibil plan de a o salva pe Raphael.
- Nu este clar ceea ce s-a întâmplat între Ayame şi Ikusa? Întrebă Fallen Angelul ridicându-şi sprânceana stângă într-o privire sceptică.
- Ba da. Numai că nu crezi că ar trebui să vorbesc cu el? Sau să încercăm să o consolăm pe Maiestatea Sa?
- Nu avem ce să vorbim. Ikusa ştie că a greşit şi trebuie să rezolve această problemă singur, pentru că el a creat-o. Nu putem să ne implicăm. Cât despre consolare... Maiestatea Sa nu va accepta nici o consolare de la noi. Va accepta numai de la Ikusa, asta dacă va trece vreodată peste ceea ce i-a făcut, aşa că nu are rost. Ce am putea să facem? Ce am putea să spunem? Îl întrebă pe îngerul focului.
- Ştii că ai dreptate, dar mă simt aiurea să stau cu mâinile în sân în timp ce ştiu clar că Ayame suferă.

- Hai să lăsăm această problemă deoparte şi spune-mi care este planul tău de a o recupera pe Raphael.
- Ştim că avem un an la dispoziţie, dar nu ştim cum o afectează această schimbare. S-ar putea că dacă aşteptăm, ea să nu mai vrea să fie salvată şi atunci s-ar putea să nu o mai putem aduce pe drumul, pentru că aşa cum şti pentru a fi înger trebuie în primul rând să meriţi şi în al doilea rând să vrei. Ea merită, dar va mai vrea peste câteva săptămâni?
- Hm... oricât mă doare să afirm acest lucru, trebuie să îţi spun că sunt de acord cu tine. Şi eu m-am gândit la această problemă, dar nu văd cum am putea să o salvăm. Nu este de ajuns să o răpim din ghearele lui Lucifer, ceea ce va fi extraordinar de greu, dar trebuie să o transformăm din nou într-un înger pur fără pic de sânge de demon în trupul ei.
- Am uitat de acel amănunt, mărturisi puţin jenat Michael.
- Numai dacă am putea să intrăm în contact cu ea, dar sunt sigur că Lucifer o păzeşte mai bine decât ar păzi o piatră preţioasă.
- Vrei să vi cu mine să căutăm informaţi despre cum putem purifica un semi-demon?
- Da, dar mai întâi trebuie să îi spunem Înălţimii-sale. Nu am vrea să îşi verse nervi pe noi când află că am acţionat fără ştiinţa ei.

Hissori se duse şi deschise uşa invitându-l pe Michael să iasă primul din încăpere. Străbătură amândoi holurile castelului, plimbându-se puţin pentru a-şi face curaj să intre în camera conducătoarei. Se potriveau la statură şi constituţie şi aproape şi mersul era asemenea, ai fi crezut că erau cu adevărat fraţi. Michael avea pasul puţin mai greu, în timp ce Hissori ar fi primit premiul pentru mersul său ce nu făcea nici un zgomot. Părul scurt al Fallen Angelului era auriu în acel moment din cauza razelor calde ale amurgului care îi transformau părul într-un mic soare pământean alături de părul la fel de scurt al lui Michael care era în flăcări crea un efect frumos. Erau o minunăţie, o adevărată splendoare să îi vezi cum se plimbau cu pelerinele de un alb pur fluturând în spatele lor, cu aripile care din când în când puteau fi văzute de sub pelerine. Din păcate toată această splendoare era distrusă de expresiile lor. Se vedea pe chipurile lor că erau măcinaţi de probleme ce nu le dădeau pace. Nu găseau răspunsul la întrebările lor şi nici nu doreau să o deranjeze pe conducătoarea lor cu acest fel de probleme, mai ales că ea suferea atât de mult din cauza lui Ikusa. Într-un final când s-au hotărât, când au prins curaj să bată la uşa apartamentului ei, au rămas mască atunci când nimeni altul decât Ikusa le-a deschis uşa.
- Ayame doarme, spuse simplu.
- Ikusa ce cauţi în dormitorul conducătoarei? Întrebă puţin enervat Michael.
Enervarea sa se vedea foarte clar în ochii roşi în care începuse să ardă o mică flacără.
- Am venit să vorbesc cu ea şi am găsit-o leşinată pe jos. Am rămas cu Maiestatea Sa pentru a fi sigur că este în siguranţă. Ce doriţi?

- O să venim mâine să discutăm cu ea. Este vorba despre Raphael. Vroiam să obţinem aprobarea sa de a ne apuca să căutăm informaţii, răspunse Hissori dându-se doi paşi înapoi.
- Bine. Dacă se va trezi o să o anunţ pe Înălţimea Sa de dorinţa voastră.
Ikusa vroia să se întoarcă înapoi, iar Michael se depărtase deja câţiva paşi în direcţia bibliotecii vădit nemulţumit de decizia lui Hissori când acesta se întoarse şi îl strigă pe prietenul său.
- Ikusa.
- Da? Întrebă acesta întorcându-se pentru a vedea ce vrea celălalt Fallen Angel.
- Acum este şansa ta să îndrepţi totul, şi cu acestea spuse plecă, lăsându-l Pe Ikusa împietrit în faţa uşii dormitorului conducătoarei.