Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

am venit cu un nou capitol!;)) pls don`t kill me.

In gradina

Isi dadu seama ca au dreptate. Nu putea sa isi foloseasca aripile, ceea ce insemna ca nu avea cum sa o ajute. Era inconjurat din toate partile de politisti umani pe care nu putea sau mai bine zis nu avea voie sa ii omoare pentru ca in acel moment daca nu ar fi fost pentru acea lege i-ar fi dat la o parte dintr-o singura miscare. Parca ar fi fost legat de maini si de picioare si nu putea decat sa se uite cu ingrijorare la Raphael care se calmase brusc, renuntand sa mai lupte cu cei doi demoni.
Raphael se oprise din lupta ei pentru a-si concentra toata energia intr-un singur atac cu speranta ca va reusi sa scape din ghearele celor doi. Numai ca exact in clipa in care vroia sa elibereze acea energie avu o viziune care o facu sa renunte la ceea ce avea de gand. Plangand si simtind cum se scufunda incet in inconstienta din cauza lipsei de aer, isi facu o rana in podul palmei si apoi ranind-o pe Akki isi amesteca sangele ei cu cel al demonului.
Hissori vazand-o, nu mai tiu cont de oameni care il inconjura. Tot ceea ce stia era ca Raphael era pe cale sa se transforme intr-un demon iar el asista neputincios la aceasta tranzitie. Nu ii mai pasa de nimic si de nimeni, asa ca incepu sa omoare sau sa raneasca, depindea de norocul lor, politisii care aparea in continuu de nicaieri, incercand sa il opreasca. Tot ceea ce vroia sa faca era sa o tina in brate si sa o apere de tot raul din lume, nu avea voie sa dea gres. Daca nu putea sa o protejeze pe dragostea vietii lui, cum putea spera vreodata sa o protejeze pe conducatoarea lui. Era pentru prima data cand isi dadu seama ca nu il intelesese pe Ikusa in toate acele intamplari. In acea clipa intelesese cu adevarat ceea ce simtise colegul sau si anume, simtea cum o haita de lupi ii sfasie incet sufletul.
-Ce face?! Tipa Akki speriata.
Uriel se intoarse confuz sa o intrebe de ce a tipat, dar ramase uimit cand vazu cum din rana lui Akki se scurge sangele in rana din podul palmei lui Raphael, fiind asimilat de inger. Uriel o trase atunci pe Akki din mainile ingerului Seraphim, intrerupand cu succes acel ritual ciudat. Se uita cu groaza la Raphael, speriat de privirea insalbaticita a ingerului. O tinea pe Akki in brate nestiind ce sa faca mai departe: sa fuga cu ea sau sa stea si sa vada ce se va intampla mai departe.
Corpul lui Raphael incepuse sa se dezintegreze incet din cauza sangelui demonic pe care il asimilase. Simtea cum veninul ii otraveste fiecare particula din corpul ei si cum acesta respingea acea substanta toxica. Se chinuia sa lupte cu propriul ei corp si sa incerce sa asimileze cat mai mult din acel sange. Puterea ei cu a demonului incepuse sa se amestece si sa o forteze sa renasca in propriul ei trup, distrugandu-l astfel pe cel uman. Incerca sa simta cat mai putne lucruri in timp ce se transforma, nu vroia nici sa simta, nici sa se gandeasca la ceea ce facuse si la ceea ce insemna de fapt aceasta alegere.
Nu dura mult acest proces de distrugere si renastere. La sfarsit avu loc o mica explozie de enrgie, dupa care noul ei trup fu inundat intr-o lumina rosiatica, atragand privirile tuturor celor din jur care se uitau ingroziti si uimiti la ea, pana si Hissori se opri din masacrul politistilor pentru a se uita la aceasta. Nu era deloc cea pe care o cunosteau cei trei din povesti. Arata ca ea la trup, la fata, la forme dar parul ei argintiu fusese inlocuit de unul de culoarea vinului de Burgundia, ochii mari de cunloarea onixului se transformara intr-un rosiu sangeriu, cat despre buzele ei senzuale si ispititoare erau acum la fel de negre ca abisul apelor. Era ea si totusi nu era ea. Sangele demonic o schimbase poate pentru toata eternitatea. Aripile inca nu ii aparusera, ramasera ascunse sau poate sangele inca nu reusisa sa le schimbe. Lui Hissori nu ii pasa care era motivul, el stia doar ca atata timp cat aripile nu ii apar, mai exista timp sa o salveze. Masacrul incepu din nou, alimentat de speranta lui puerila ca inca mai exista o sansa.
Intr-un final reusi sa treaca de variera vie care fusese formata de politisti hipnotizati. Fugii spre Uriel pe care il omori infigandu o sabie facuta din intunericul abisal al noptii in inima. Se uita la sabia din mana lui si simti ca intr-adevar aceasta se afla la locul potrivit. Se simtea mai puternic si mai sigur pe el, chiar mai calm tinand-o in mana. O scoase din trupul mort al demonului fara pic de atentie, lasand sangele sa se scurga incet pe lama intunecata. Uriel o scapa pe Akki dupa care se parbusi la pamant mort, inainte sa moara nu se gandi decat la cat de mult ii pare rau ca nu a plecat atunci cand a avut sansa, numai ca acum era prea tarziu chiar si pentru parerile de rau. Hissori vru sa se apropie de Raphael, sa o ia in brate, sa ii auda glasul ei angelic, mangaietor dar aceasta se intoarse si il tintui cu privirea facandu-l sa impietreasca in acel loc. Nu mai exista nimic din bunatatea de altadata in ochii acea burgundii ce parca ii distrugeau inima cu acea privire. Era de un milion mai rea decat haita de lupi ce ii mancasera sufletul, numai ca trebuia sa afle ce fusese in capul ei de a facut acel lucru. Asa ca o intreba sperand sa obtina un raspuns satisfacator.
-De ce Raphael? De ce ai facut asta? Vocea lui nu putea sa transmita toata durerea pe care o simtea in acel moment.
Raphael simti, insa, acea durere lovind-o din plin, direct in mijlocul pieptului, acolo unde se afla inima si pentru o secunda extrem de lunga nu mai putu sa respire.
-Nu o sa intelegi, nu acum cel putin, raspunse ea inspirand adanc.
-Fa-ma sa inteleg, altfel nu cred ca o sa pot sa traiesc fara vreo explicatie.
-O sa poti, spui asta acum dar o sa vezi ca o sa poti trai cu timpul.
-Puteai sa ma astepti sa te salvez. Nu era nevoie sa recurgi la aceasta portita.
-Stiu, dar trebuia sa te fortez sa ii omori pe acei oameni.
-Poftim? Spuse Hissori abia reusind sa inteleaga ceea ce a spus.
-Ayame o sa iti explice de ce trebuia sa fac ceea ce am facut, zise ea cu o voce goala de orice fel de emotie.
-Ce treaba are conducatoarea noastra in toate aceste lucruri?
-Nu stiu de unde, dar ea stia, stia tot ce avea sa se intample azi, aici.
-Nu se poate... ea nu a stiu... imposibil...
Lui Hissori ii cazu fisa in acea secunda, desi inca exista o parte din el care ii spunea ca este imposibil sa fie adevarat ceea ce aflase. Ea cu Ayame stiau despre toate aceste lucruri si au continuat pe acel drum refuzand sa infrunte destinul. Furia puse stapanirea pe el pentru prima data de cand se nascuse, facand sa apara din nou acea sabie cu lama neagra.
-Tu! Tipa indreptand sabia spre ingerul Seraphim. Ce te-a rugat sa nu ne spui atunci in camera?
-O sa vezi, o sa afli destul de curand, o sa se intample peste cateva minute, zise ea privind undeva departe de el, departe de acel loc.
Apoi cu lacrimi in ochi si fara sa mai zica un cuvant in plus intinse mana in directia lui, facandu-l sa zboare pana in mijlocul unei balti pline cu sange uman, sange pe care el il varsase, dupa care o lua pe Akki, pe care o trezi si pleca cu aceasta in orasul demonilor, Chaos. Nu ii arunca nici macar o privire, nu se uita nici o data in spate la arkangel. Pur si simplu disparu lasandu-l pe acesta sa se uita dupa ea.
Arkangelul se trezi stand singur in acea gradina, inconjurat de toate acele cadavre, acei oameni pe care el i-a omorit. Isi lasa ochii in jos incercand sa nu mai vada acea scena, cand vazu un trandafir alb, ce ca prin minune supravietuise picioarelor nemiloase ale lui si ale oamenilor, statea in fata lui timid, firav si singuratic. Trandafirul parea bolnav asa patat de sangele celorlalti. Se uita fascinat la acea planta care il facea sa uite de crima ce tocmai o comosese. Era uimit de norocul sau poate puterea acelei flori care reusise sa reziste veninului. Petalele din exterior fusesera afectate de otrava dar centrul era la fel de inocent si pur la fel ca in ziua in care inflorise. Reusise cumva sa isi apere inima chiar daca infatisarea i se schimbase. Acel mic trandafir ii oferi lui speranta de care avea atata nevoie pentru a continua sa traiasca, daca inima acelei plante reusise sa isi pastreze inocenta, purtitatea atunci si inima lui Raphael poate ramasese la fel de pura. Avea sa o aduca inapoi cu sau fara voia ei. O noua flacara se aprinse in sufletul sau, alimentandu-i speranta si totodata si dragostea.
Gandurile ii fura intrerupte de sangele ce parea sa inceapa sa se miste si care venea incet spre el.