Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

ms alee pt ca citesti si pt ca imi spui parerea ta. sper ca si ceilalti sa impartaseasca parerea lor cu mine.


Prin gradina

Era o dimineata superba. Razele soarelui intrau nestingherite pe fereastra camerei si ii incalzea chipul adormit a lui Raphael. Hissori statea pe un scaun si se uita rabdator la ea, fiind fascinat de cum arata fata ei scaldata in lumina soarelui. Nu se miscase, nu se trezise, nu se schimbase nimic de cand a terminat acel ritual, asa ca atunci cand ea deschise ochii, nu ii venea sa creada ca s-a trezit. Se uita neincrezator la fata care incet se ridica in capul oaselor fara sa spuna un cuvant. Avea impresia ca viseaza asa ca se ciupi de brat pentru a fi singur ca nu viseaza. Isi inrosi vratul de ciupituri pana sa isi dea seama ca nu dormea si ca trebuie sa se opreasca.
Raphael deschise incet ochii prevazatoare. La inceput lumina puternica de dimineata insotita de culorile care pareau mult mai vii ii ranira ochii, dar se obisnui repede cu mediul inconjurator. Se uita in jur incercand sa isi dea seama unde se afla cand il vazu pe Hissori care statea uimit in scaun si intelese. El era cel care o trezise din nou in acea lume plina de mistere si neintelegere. Uitandu-se la el simti cum celalalt ego al ei, fata pe care ei o numeau Ran, incerca sa iasa la suprafata. Un val de sentimente o lovi si isi dadu seama ca ea il iubeste pe cel care statea in scaun. Se intrista gandindu-se la ego-ul ei caruia i se rapise fara nici un drept sansa la viata din cauza ei. Oriunde s-ar fi aflat, in orice forma s-ar fi reincarnat aducea necaz, tristete si mizerie. Toate amintirile ii revenira, ranind-o prin simpla lor aducere aminte, asa ca lua o hotarire. De aceasta data nu avea de gand sa mai lase sa se intample o alta nenorocire, nu avea sa mai ia o viata pentru ca ea sa si-o continuie nestingherita pe a ei. Incepu sa spuna in gand o incantatie care o ajuta sa absoarba personalitatea, sentimentele si modul de gandire al celuilalt ego al ei, unindu-se cu aceasta. Unirea celor doua personalitati se facu cu succes, acum cele doua ego-uri: Raphael si Ran erau unul singur care alcatuiau ingerul Seraphim Raphael.
In timp ce ea isi revenea, Hissori astepta nerabdator ca ea sa spuna ceva, sa vada daca mai ramasese ceva din cea pe care o iubea.
-Buna... Hissori, spuse ea zambindu-i.
-Buna Raphael. Te simti bine?
-Da... ma simt foarte bine, zise aceasta izbucnind in ras la fata pe care o avea el.
-Ce este? Ce s-a intamplat? De ce razi? Intreba Hissori nedumerit.
-Pentru ca nu ti-ai dat seama.
-Ce sa-mi dau seama?
-Stiu ca m-ai mintit. Eu as fi disparut daca Raphael nu s-ar fi simtit vinovata pentru faptul ca mi-a distrus viata.
-Ran? Intreaba ingerul cu atata speranta in glas incat aproape ca nu putu sa rosteasca acest cuvant.
-Da si nu.
-Explica-te.
-Raphael si-a unit personalitatea, sufletul cu al meu, astfel vom putea amandoua sa traim.
Hissori incepu sa zambeasca si se duse la ea si o lua in brate sarutand-o in timp ce o invartea prin camera.
-Nu imi vine sa cred! Of, Doamne. Te iubesc, scumpete! Spuse el sarutand-o pe toata fata.
-Stiu, stiu, soptea Raphael in timp ce ii atingea fata cu mainile ei pentru a fi sigura ca este adevarat.
-Acum stiu si eu, zise Ayame intrand in camera pe neasteptate.
Ayame intra in incapere curioasa sa vada ce este cu zgomotele ce se aud din aceasta. Trecea pe langa usa camerei atunci cand auzi o fata razand, asa ca astepta putin in fata usii intrebandu-se daca este bine sa intre peste ei, dar curiozitatea de a afla daca Raphael este bine o impinse sa intre.
-Maiestate! Spuse Hissori, punand-o pe Raphael inapoi pe pat si aratandu-si aripile.
Auzind-o pe conducatoarea lui, Hissori rosii, dar isi arata respectul fata de ea. Stia ca nu are nimic impotriva iubirii dintre doi ingeri si simtea o bucurie enorma stiinda ca ea il va sustine in aceasta dragoste interzisa de legile lor.
-Maiestate? Intreba Raphael uimita de aparitia lui Sanct angel in incapere.
-Da, Raphale. Ea este regina noastra, a cherubimilor, zise Hissori lamurind-o.
-Sanct Angel este regina voastra? Intreba aceasta din nou continuand sa aiba aceasi expresie de uimire pe chip.
-Da, acesta este rangul meu. De unde ma cunosti? Este prima data cand ne intalnim...
-Nu iti aduci aminte? O intreba Raphael pe Ayame, dar cand vazu privirea ei nedumerita isi dadu seama ca nu are nici o amintire despre acea vreme. Cat timp am fost adormita?
-Nu stim cu exactitate.
-Cat timp?
-Pai, sa vedem... noi, ingerii suntem in anul doua mii noua sute, numaratoarea a inceput cand a fost creat Sanct Angel, Ayame. Inainte de domnia ei a fost Razboiul Castelor, dar nu ai renascut niciodata in acest doua perioade. Daca ai fi renascut atunci am fi stiut.
-Sa inteleg ca am trait printre muritori foarte mult timp.
-Da, aproba Ayame.
Nici nu termina bine de raspuns ca deodata isi simti genunchii moi si o stare de lesin o invada facand-o sa cada in bratele deja intinse si pregatite ale lui Ikusa. Nu stia care era problema. Nu se simtea rau sau slabita, era mai mult un fel de moleseala care aparuse pe neasteptate la fel ca un fulger intr-o ploaie de primavara si nu putea sa fie decat un semn rau. Corpul ei uman incepea sa dea semne de dezintegrare, iar ea tocmai l-a trait pe primul, al doilea avea sa fie mult mai sever. Trebuia sa mai reziste putin, nu mai avea mult de asteptat pana la renasterea ei.
Ikusa statea cu conducatoarea lui in bratele sale si nu putea sa isi ia ochi de la modul in care parul ei statea ravasit in toate partile si modul in care chipul ei arata, asa cu ochi inchisi. Apoi si-a scuturat capul si o ajuta pe Ayame sa stea pe picioarele sale.
-Te simti bine, Maiestate? O intreba Hissori ingrijorat.
-Nu, nu se simte deloc bine, daca nu va...
Toti ochii se indreptara spre Raphael care incepuse sa vorbeasca, avand un ton foarte serios, plin de ingrijorare si cu un iz de furie in el, dar nu stiau persoana care era responsabila pentru furia ei.
-Trebuie sa renasc curand, nu va mai dura mult, zise Ayame intrerupand-o pe Raphael si oferindu-i o privire prin care o atentiona sa taca din gura.
Raphael se uita curioasa la Sanct Angel, intrebandu-se de ce nu le spune adevarul, dar vazu in ochi ei rugamintea si totodata avertismentul de a-si tine gura asa ca nu zise nimic, renuntand la acel subiect destul de repede. Ayame ii multumi din priviri pentru discretia ei.
-Hissori, as vrea sa vi cu mine in gradina sa ne plimbam putin. Nu am mai vazut lumina soarelui de foarte mult timp prin ochii mei si as vrea sa vad din nou frumusetile acestei lumi.
-Maiestate?
-Du-te cu ea, Ikusa va ramane langa mine, nu-i nici o problema, sunt absolut sigura ca este capabil sa aiba grija de mine singur.
-Multumesc, Inaltimea-Voastra, zise Arkangelul, ajutand-o pe Raphael sa se ridice sa mearga dupa care, incet, parasira camera.
Se plimbara prin gradina in liniste, bucurandu-se de razele calde ale astrului zilei si parfumul imbatator al florilor. Ii venea sa strige din cauza satisfactiei care ii desfata fiecare celula din corp, dar se abtinu. Ce nu putea sa isi controleze era zambetul pe care il avea pe chip si nici nu ar fi vrut sa il ascunda, chiar daca risca sa o doara dupa obraji din cauza lui. Se sprijinea de umarul lui Hissori bucurandu-se de fiecare clipa, fiecare parfum, fiecare adiere usoara a vantului care ii mangaia pielea si parul. Ii lipsise enorm de mult aceasta lume, aceste puteri pe care le recuperase, insa toate aceste lucruri paleau pe langa sentimentul de multumire, de impinire pe care il avea in acel moment mergand alaturi de Arkangel. Stia de la Ran cum se numea acel sentiment pe care nu il mai traise pana in acea clipa, insa nu ii venea sa creada ca ea putea sa se bucure de acesta, nu a fost creata pentru a se desfata cu acest seniment, dar totusi il traia. Inainte, atunci cand traise in Eden ca ingerul Seraphim toti se fereau de ea din cauza felului in care arata. Era considerata ingerul ghetii deoarece numai gheata putea sa o caracterizeze. Era constienta ca de cate ori se vorbea de ea sau i se facea vreo descriere aparea acest cuvant: „gheata”, care ajunsese intr-un timp sa o obsedeze. Ochii, parul totul trebuia sa fie urmat de acel cuvant ingrozitor, niciodata nu putea sa fie descrisa simplu folosindu-se doar de cuvantul alb sau argintiu, nu erau destul de expresive. Singurul lucru care aducea o pata de culoare pe fata ei ingrozitor de alba erau buzele pletorice. Se uita la cel care statea langa ea, gandindu-se la toate acele descrieri din trecut care inca o bantuiau si se intreba daca va putea el sa o iubeasca pe ea, ingerul Seraphim si nu felul in care arata in acel moment ca om. Simti cum un nod i se formeaza in gat si cum inima ii era cucerita incetul cu incetul de indoieli, cu greu se hotari sa formuleze acele indoieli cu ajutorul cuvintelor pentru a afla adevarul, pentru a afla daca erau sau nu justificate. Simtea nevoia avida de a afla adevarul chiar daca acel adevar avea sa o arunce in cele mai adanci gropi ale dispararii.
-Stii cum arata ingerul Seraphim? Intreba ea uitandu-se in fata, astfel incercand sa nu se uite la el.
Ghicind subiectul care o apasa, se opri si puse mana pe barbia ei fortand-o sa se uite direct in ochii lui asemeni pietrei lapis lazuli. Se impotrivi la inceput, insa renunta usor stiind ca nu va iesi din acea situatie decat daca o infrunta direct.
-Da, stiu. De ce ma intrebi? Spuse Arkangelul accentuand fiecare cuvant, avand un ton nepasator.
-O sa ma mai iubesti chiar daca voi arata ca ea?
-Da, scumpo. Nu conteaza cum arati. Te iubesc pentru ceea ce esti, nu pentru cat de frumoasa esti sau pentru ca ai ochii verzi si parul roscat. Aceste lucruri conteaza atat de putin pentru mine, pe cand sufletul si inima ta sunt nepretuite.
Nu o mai lasa sa rosteasca un cuvant in plus deoarece o lua in brate si o saruta. Doar atunci cand simti ca a lasat-o fara suflare ii dadu drumul. Tocmai se pregateau sa isi continuie plimbarea cand vazura politistii care ii inconjurasera, aparand de nicaieri. Intinse mana in dreptul lui Raphael intr-un gest protectiv, in timp ce se uita in toate partile, mai putin in spatele lui, pentru a-si da seama ce se intampla. Dintotdeauna fusese un uituc si aiurit, iar in acea situatie aceasta combinatie era periculoasa. Din aceasta cauza nu reusi sa isi dea seama la timp ce se petrece ca se trezi fara Raphael in spatele sau. Se uita ingrozit cum demonul zbura cu ea in brate, aterizand langa colega lui la o departare de vreo douazeci de metrii.
-Hey, aici fraiere! Striga Uriel batjocoritor incercand sa o tina pe fata.
Aceasta se zbatea din toate puterile, ba chiar reusise sa il muste de mana insa nimic nu avea vreun efect asupra demonului. Dintii ei nici maca nu lasasera o urma pe pielea acestuia si pentru prima data isi dadu seama de fragilitatea corpului uman si o data cu aceasta revelatie veni si sentimentul de neputinta, insa acest lucru nu o linisti, de altfel pe nimeni nu ar linisti o asemenea revelatie, ba din-npotriva o facu sa se lupte si mai tare in bratele rapitorului ei, luptand nu cu el ci cu acel sentiment de neputinta, incercand sa-si dovedeasca sie insesi ca nu este neputincioasa.
-Taci, tampitule! Acum stie unde suntem, zise Akki dandu-i o palma peste ceafa.
-Tu esti idioata, stia din-nainte sa zic eu ceva unde suntem! Ti-am zis ca nu este un loc bun.
-Ce faceti aici? Intreba Hissori dezvaluindu-si furios aripile impecabile.
Nu mai avea nici un motiv sa isi ascunda aripile sau identitatea. Politisti erau sub o vraja necunoscuta lui, asa ca nu avea de ce sa isi faca griji. Vedea rosu in fata ochilor si abia putea sa isi stapaneasca puterile sa nu explodeze totul in jur, omorindu-i pe toti din jurul sau.
-Am venit sa o luam pe ingerul Seraphim.
-Nu va voi lasa.
-Ce vei face? Ne vei omori? Fi serios pentru a ajunge la noi trebuie sa treci de politisti si stim cu toti ca nu ai voie sa omori oameni.
-A, nu iti poti folosi aripile, spuse Akki plictisita.
-Ce? Intreba Hissori uimit de afirmatia rivalului sau.
Acea afirmatie nu facu decat sa il enerveze mai rau. Se gandea cu superioritate cum poate un amarit de demon sa ii spuna lui ce poate si ce nu poate sa faca. Mainile incepura sa ii tremure dein cauza nervilor, apa din pahar incepu sa dea pe afara iar el nu mai putea sa o tina mult timp in frau. In momentul in care aproape pierduse controlul o vazu pe Raphael si se linisti. In clipa urmatoare un calm infricosteror puse stapanire pe el.