Aripi insangerate

[BloodyInnocence]

Ma bucur ca va place si va multumesc tuturor celor care cititi.

In camera lui Ran

Fara a mai spune un cuvant, Hissori incepu sa mute fotoliile si masuta, eliberand camera pentru a avea loc sa deseneze pe covor cu un praf ciudat, un cerc inconjurat de triunghiuri, pentru Ran desenul arata ca un soare, ceea ce i se parea ciudat, nu stia ea prea multe despre ritualuri. Insa atunci cand se gandi mai bine isi dadu seama ca nu stia nimic despre ingeri asa ca nu avea de unde sa stie ce este potrivit si ce nu este potrivit pentru asa ceva. Dupa ce termina desenul, Hissori o pofti pe Ran sa ingenuncheze in mijlocul acelui soare. Si ritualul incepu.
-Imi pare rau, ii sopti la ureche Hissori cand se aseza in locul ei.
Nu ii raspunse. Prefera sa isi lase ochii in jos, uitandu-se la podea in timp ce el se pregatea pentru ritual.
In cateva minute totul era pregatit pentru inceperea ritualului. Camera era cufundata in intuneric, luminata slab de lumanarile albe care aparusera din senin, praful care, deasemenea, nu mai era alb ci un galben fosforescent ce elimina o lumina uimitor de puternica acompania lumanarile. Se uita peste tot prin incapere, ochii ei umani nereusint sa distinga prea mult in intunericul ce o invaluia. Nu ii venea sa creada ce se intampla, totul in jurul sau sfida legile stiintei, ca de altfel si existenta ingerilor. Deodata auzi o voce ce soptea un fel de incantatie in latina sau credea ca era latina, niciodata nu se pricepuse la recunoasterea diferitelor limbi. Din nou se uita in toate partile, nereusind sa il vada pe Hissori, neavand ce sa faca si nestiind latina pentru a intelege ce se intampla, incepu sa se gandeasca la toate amintirile ei frumoase, refuzand sa mai dea atentie la ce se petrece in jurul sau.
Hissori statea in fata ei recitand incantatia, fiind constient ca ea nu poate sa isi dea seama de unde vine vocea sa, deoarece aceasta se auzea din toate partile, nu numai din locul in care el se afla. Intonatia i se schimbase putin cand ajunsese aproape de sfarsitul incantatiei. Nu stia ce vrea: pe de o parte vroia ca ea sa fie Raphael, dar asta insemna ca va suferii mult atunci cand va distruge sigiliile; iar pe partea cealalta vroia sa fie om pentru a o curma de suferinta distrugerii lor. Astepta cu sufletul la gura cand termina ce avea de spus sa vada ce se va intampla. Statea incordat, atent la orice miscare a fetei pentru a fi pregatit pentru ceea ce putea sa urmeze. Nu stia cum sa reactioneze cand dupa cinci minute nu se intampla nimic asa ca trecu la incantatia pentru cel de-al doilea sigiliu. Al doilea sigiliul il distruse la fel de usor ca primul, ajunsese la cel de-al treilea destul de usor. De acum incolo, insa, distrugerea lor avea sa se faca cu tipete si plansete. Nici nu stia daca ea va putea suporta durerea care avea sa urmeze dupa cate putea sa observe, pentru moment, ea era linistita, gandindu-se la clipele frumoase din viata sa. Linistea aceasta a ei nu avea sa dureze mult timp. In cateva minute ajunsese la final si la fel ca si la celelalte sigilii cuvintele care incheiau incantatiile erau: numarul si cuvantul „anihilat” in latina. Imediat dupa rostirea acestor cuvinte, Ran simti cum tot corpul incepuse sa o doara, nu era atat de dureros pe cat spusese Hissori, dar instinctul o avertiza ca acesta avea sa fie doar inceputul.
Hissori respira usurat cand vazu ca roscata nu face nici o miscare si nici nu scoate nici un sunet. El spera ca pentru urmatoarele sigilii durerea sa fie suportabila, asa cum era acum. Ceea ce acesta uitase sa ii mentioneze era ca o data cu distrugerea lor puterea ei astrala era eliberata, protejand astfel sufletul de rani psihice. Daca acum durerea nu reusise sa scoata de la ea nici un sunet, nici o miscare atunci poate ritualul avea sa continuie fara suferinta, sau cel putin asa spera ingeru.
Incepuse incantatia pentru al patrulea sigiliu mult mai increzator acum in puterile roscatei decat era cu cateva minute in urma. Dupa ce il distruse, observa cum Ran isi puse mainile pe jos, fortandu-si plamanii sa functioneze; nu scoase, insa, nici un tipat, nici macar un sunet mic de uimire la durerea ce crescuse considerabil.
Reactia sa cand distruse al cincilea sigiliu nu a mai fost atat de nesemnificativa. Ran se intinse pe jos, cu fata spre tavan, cu ochii deja plini de lacrimi si cu mainile incercand, fara nici un rezultat, sa scape de greutatea ce o apasa pe piept, refuzand sa o lase sa respire. Ochii ei se uitau in toate directiile cautandu-l pe Arkangel pentru a gasi puterea de a rezista, nici nu observa ca acum putea sa distinga umbrele lucrurilor din incapere. Durerea o inconjura si o ataca continu din toate partile, refuzand sa se lase controlata. Nu mai putea sa o ignore gandindu-se la clipele frumoase din viata ei, incercase dar fiecare amintire se spargea in bucatele dezvaluind din nou intunericul ce o inghitea.
Arkangelul incepu ultima incantatie, spera sa fie ultima pentru ca dupa cate putea sa vada ea nu va mai rezista mult in acest ritm. Cand il distruse, Ran se ridica brusc in picioare, incepand sa pluteasca la o jumatate de metru de podea, plangand si suspinand fara oprire. Din senin incepu sa tipe, cu cat tipa mai tare cu atat corpul sau stralucea mai tare. Cu mainile in dreptul pieptului acumula puterea ei astrala pana cand formase o mingie de marimea uneia de fotbal pe care o arunca in peretii scutului ce o inconjura, puterea ei cand atinse acei peretii explodase, distrugandu-i. Explozia formase un mic nor de fum ce o incercuise iar cand acesta disparu, Hissori o vazu pe Ran stand in picioare in fata lui cu o pereche de aripi argintii crescandu-i in spatele ei. In cateva secunde aripile ajunsera la marimea lor naturala, dezvaluindu-se in fata lui in toata splendoarea lor. De acum Ran disparuse in locul ei aparand ingerul Seraphim, Raphael.

In sala consiliului

Nici nu isi dadu seama cand ajunse in mijlocul celor doua consili, atat de speriat era. Incercase sa se agate de drumul care, conform calculelor sale, trebuia sa fie foarte lung, dar acesta nu il ajutase deloc, ba chiar, acum cand devenise putin paranoic, incepuse sa creada ca era impotriva sa.
Se scapa pe el cand il auzi pe Hageshi tipand orbit de furie si durere.
-Tradatorule! Nenorocitule! L-ai omorit pe Ranpu, pentru ce? Spune demonule! Pentru ce trebuia sa moara Ranpu?!
-S-a amestecat! Nu am vrut sa il omor! A fost o greseala. Va rog, aratati indurare!
Uragiri cazu in genunchi cerandu-le indurare celor din consiliu. Stia ca aceasta era singura cale prin care putea sa schimbe drumul plin de orori pe care pusese piciorul. Nu il deranja faptul ca in acea clipa se umilea, ca nu facea decat sa piarda si putinul respect pe care il mai avea in fata acelor ingeri, tot ce conta pentru el era sa ii faca sa nu ii dea pedeapsa capitala; acea moarte nemiloasa o simtea peste tot in jurul sau, dar mai ales simtea cum atarna deasupra capului sau asteptand sa isi faca intrarea. Auzi o voce si nu le mai dadu atentie celor din consiliu care continuau discutia.
-Imi pare rau de tine, spuse si Tetsujin care nici nu putea sa se uite la el. Ti-ai dezonorat casta, dar in primul rand si cel mai important te-ai dezonorat pe tine.
-Chiar atat de disperat ai ajuns, Uragiri? Aseara erai foarte increzator in fortele tale si mandru de actele tale. Unde este mandria ta acum? Intreba Castiel foarte multumit de sine pentru ca a reusit sa il prinda.
Nu era constient de cat de multumit de sine arata in acele clipe; chiar se bucura ca aveau sa il pedepseasca pe tradator. Pe fata sa aparuse un zambet rau; un zambet care nu s-ar fi aflat niciodata, in nici o circumstanta, pe chipul unui inger. Toti membri consiliului se speriara de grimasa aceea, dar preferara sa nu spuna nimic pentru moment, cel putin.
-Lasa-l in pace, Castiel. Nu merita sa vorbesti cu el. Numai are nici un pic de demnitate, ii zise Tetsujin protejatului sau.
-A, Castiel, bine ca esti aici. O sa folosesc aceasta ocazie pentru a-ti inmana insigna mult dorita de tine, cea care atesta apartenenta ta la casta Narkangelilor.
-Va multumesc, Mare Sef al Consiliului Negru!
Expresia lui Castiel se schimba radical, devenind ingerul pe care toti il cunosteau, ceea ce ii linisti pe membri.
-Trebuia sa ii dai acea insigna de mult, Hageshi, zise Tetsujin.
-Tu ai grija de Arkangeli tai si eu o sa am grija de Narkangeli mei. Nu iti zic eu cum sa ii conduci si educi.
-Nu am vrut sa te jignesc...
-Nu conteaza.
-Domnilor, domnilor, va rog, suntem intr-o sedinta importanta, spuse Aoshy incercand sa ii linisteasca pe cei doi.
-Ai dreptate. Sa revenim la judecata tradatorului.
-Cat despre tine, tradatorule, pedeapsa ta este...
Nu apucase sa termine fraza deoarece Uragiri incepu sa urle; din gura lui iesea un sunet asurzitor, ingrozitor care parca nu apartinea acelei lumi. Era tipatul lui Uragiri care incepuse sa se dezintegreze din interior spre exterior. In cateva clipe tot ce ramasese din el era cenusa cu catusele cu care fusese legat. In incapere ingeri uimiti, inca mai auzeau tipatul prevestitor de moarte al tradatorului care ii ingrozise.
In camera sa, Lucifer numai putea sa vada nimic altceva in oglinda in fata careia statea decat reflexia sa. Ii facuse mare placere sa il omoare pe Uragiri prin acea metoda, de altfel era metoda lui favorita de a ucide, insa cireasa de pe tort era alcatuia din expresiile ingrozite ale celor care au auzit acel strigat, ce il facu sa zambeasca si mai tare era expresia de satisfactie si multumire a unui Narkangel la imaginea mortii acelui semi-demon. Se uitase mai bine la acel inger si zambetul de multumire ii disparu facand loc unui zambet oribil care ar fi ingrozit-o pana si pe Akki, acela ii aparea de cate ori o idee noua lua nastere in mintea lui. Lucifer statu asa in fata oglinzii vazand in fata ochilor pe acel Narkangel pentru cateva minute in plus, dupa care pleca sa isi vada de celelalte planuri.
In sala de consiliu membri hotarira sa continuie discutia urmatoarea zi. Erau prea ingroziti pentru a mai face ceva, aveau nevoie de un somn bun.

In sufragerie

Linistea domnea in sufragerie. Ayame se asezase pe canapea ingropandu-si fata in pernele moi – asta dupa ce Hissori pleca. Perna era atat de moale si placuta, morosind atat de frumos incat o facea sa nu mai vrea sa isi ridice fata din aceasta, insa stia ca nu va face acest lucru - niciodata nu se va da batuta – asa ca incerca sa se linisteasca, sa recapete din nou controlul asupra sentimentelor ei.
Ikusa adopta o pozitie pur militara in spatele canapelei, cu mainile la spate si acesta drept, uitandu-se in toate directiile pentru a se asigura de siguranta reginei lui.
-Este cam liniste, nu crezi? Il intreba Ayame dupa o jumatate de ora in care statusera intr-o liniste totala.
Se simtea mult mai bine si isi recapatase controlul asupra corpului sau uman cand incepu sa vorbeasca.
-Da, Maiestate. Este intr-adevar prea multa liniste pentru ce are de facut.
-Crezi ca ii spune adevarul despre noi?
-Nu am de unde sa stiu acest lucru, Maiestatea-Voastra.
-Vrei sa nu mai fi atat de formal? Nu sta deloc in caracterul tau sa fi atat de politicos.
-Nu se poate, Maiestate.
-Foarte bine. Iti ordon sa nu mai vorbesti asa formal.
„Ia sa vedem ai curajul sa ignori un ordin direct?” se intreba Ayame curioasa sa vada ce avea el sa raspunda.
-Nu pot respecta acest ordin, Inaltimea-Voastra, ar insemna sa nu va acord respectul pe care il meritati.
-Bine, vorbeste cum vrei.
Ayame se ridica de pe canapea cu intentia de a se plimba prin gradina; numai ca atunci cand puse mana pe usa de sticla sa o deschida, Ikusa puse mana peste a ei, oprind-o. Dandu-si seama de greseala pe care o facuse isi retrase cat de repede a putut mana.
-Luminatia-voastra, imi cer scuze, dar...
-Da? Intreba ea intorcandu-se cu fata la el pentru a-i vedea expresia.
Se intreba curioasa care era motivul pentru care o oprise. In sinea ei spera ca acesta vroia sa ii spuna cat de mult a gresit. Nu stia cat de mult se insela.
-Nu va pot lasa sa iesiti afara.
Toata speranta ce aparuse in ochii ei verzi disparu instantaneu la auzul cuvintelor lui spuse pe un ton mai rece decat gheata, daca asa ceva era posibil.
-Poftim? Intreba ea clipind des, crezand ca nu a inteles.
-Este pentru protectia Luminatiei-Voastre. Nu stim ce planuri au demoni. Este posibil sa mai incerce inca o data sa va rapeasca.
-Ah!!! Spuse ea exasperata. Urasc toata viata aceasta: cu formalitatile ei si interdictiile si lipsa de intimitate!
-Maiestate, va rog, calmati-va. Mai aveti doua zile de stat aici, cand va veti renaste si va veti intoarce in Eden totul o sa se schimbe, o sa vedeti.
-Asta o crezi tu. Acolo, ca si aici, sunt aceeasi. Nu se schimba nimic.
-Inaltimea-Voastra...
Nu il lasa sa termine pentru ca nu mai vroia sa mai auda nimic din acea gura cu buze apetisante care nu vroia sa se supuna.
-Taci din gura. Nu mai vreau sa aud un singur cuvant din partea ta.
Ikusa se inclina in fata ei fara sa mai rosteasca un singur cuvant si ii dadu astfel de intele ca ii va respecta ordinul.
Ayame urca furioasa scarile ducandu-se in camera ei. Il vazu pe Narkangel cantarind optiunile pe care le avea, incercand sa gaseasca cea mai buna metoda de a o proteja. Intr-un final decise ca nu avea sa stea in fata usi, deoarece nici un demon nu ar fi putut sa fie atat de prost incat sa intre pe acolo, asa ca se aseza cu fata la usa si geamurile ce dadeau in balcon - pe acolo un demon putea sa intre foarte usor.
Ajunsa in incapere ayame se tranti pe pat stand pe spate si uitandu-se la tavanul ce era de un albastru inchis, aproape aceeasi nuanta ca un cer innorat.
Amandoi statura cateva minute in liniste.
-Ikusa, te rog si eu ceva, zise ea gandindu-se bine inainte sa deschida gura.
-Da, Inaltimea-Voastra. Orice pentru a va face pe plac.
-De azi inainte tu, Hissori si Castiel sunteti protejati mei, cand veti deveni FallenAngel nu veti mai putea sa fiti protejati mei, veti avea puteri cu mult mai mari decat ale mele. Din partea ta si a lui Hissori nu am de ce sa-mi fac griji. Stiu ca intotdeauna ma veti proteja, indiferent de consecinte, insa din partea lui Castiel nu stiu de la ce sa ma astept dupa ce se va transforma. Am un sentiment rau in legatura cu el, asa ca de acum incolo voi avea nevoie nu de protejati, nu de protectori ci de prieteni. V-am ales ca si protejati mei pentru a va avea langa mine si pentru ca veti deveni protectori mei dar nu pot sa trec peste obstacolele din drumul meu doar cu protectori, am nevoie de prieteni, iar prieteni isi spun pe nume.
Ikusa isi dadu seama ca a fost jucat foarte subtil pe degete, insa intr-un fel avea dreptate. Din pacate nu putea sa recunoasca acest lucru.
-Maiestatea-Voastra, dumneavoastra nu veti avea nevoie niciodata de prieteni. Sunteti cel mai puternic inger pe care il cunosc, de aceea nu pot sa cred ca tocmai Domnia Voastra are nevoie de ajutor cuiva.
-Incapatanat mai esti!
-Multumesc.
-Ikusa inca nu ti-ai amintit tot, dar o sa vezi, o sa iti amintesti. O sa iti aduci aminte ce s-a intamplat de fapt in timpul primei mele domnii, de ce ai devenit tu protejatul meu.
-Nu puteti sa imi spuneti acum?
-Nu pot deoarece nu o sa ma crezi. Ai rabdare, nu vei astepta prea mult.
Tocmai vroia sa protesteze cand o auzi pe Ran tipand, ikusa se intoarse din nou cu fata spre geamuri incercand sa ignore durerea fetei si oferindu-i reginei sale putina intimitate pe care putea sa i-o ofere pentru a-si lasa sentimentele libere. Nu era frumos atunci cand asistai la exteriorizarea sentimentelor unor oameni puternici, acestia ajungeau sa regrete acele mici eliberari, desi stia ca regina lui nu era una din acele persoane, tot avea dreptul la intimitate. In clipa in care el se intoarse, Ayame isi ingropa fata in pernele pufoase, incercand si ea sa ignore acel tipat de durere al fostei sale surori.
Ikusa se intoarse sa vada cum se simte Ayame atunci cand tipatul lua sfarsit. O vazu stand cu fata in perne, tremurand usor; asa cum statea: cu capul ingropat in perne, cu parul ei rosu imprastiat in jurul ei, arata foarte fragila. Simtea cum se naste adanc in inima sa sentimentul de a o proteja pe cea care tremura in pat. Ar fi vrut sa puna mana pe ea, sa ii spuna ca nu este vina ei, ca nu avea alta solutie, numai ca nu avea acest drept. Se intoarse din nou cu spatele la ea, bagandu-si mainile in buzunarele pantalonilor albastrii simpli pentru a incerca sa se controleze. O bataie in usa il scoase din starea de neputinta in care intrase, se intoarse spre regina sa pentru a vedea ce face.
-Vreti sa vorbiti cu el sau ii zic ca sunteti indisponibila momentan?
-Poti sa il poftesti inauntru, raspunse ayame asezandu-se mai bine in pat si adoptand o atitudine demna de o conducatoare.
Ikusa se duse la usa poftindu-l inautru pe Hissori.
-Maiestate! Zise acesta intrand.
De aceasta data cand intra nu mai ingenunchie in fata ei ci doar isi arata aripile, facandu-le sa straluceasca.
-Sa intelesg ca ti-ai indeplinit sarcina?
-Da, Maiestate.
-Ea este?
-Da.
-Unde ai lasat-o?
-Maiestate este ceva gresit. Nu stiu ce s-a intamplat dar cred ca eu am gresit cu ceva. Raphael inca este captiva in corpul ei uman si din cauza daunelor fizice suferite de trupul ei, in timpul ritualului, a lesinat. Acum doarme linistita in patul ei.
-I-au aparut aripile?
-Da, Maiestate. O pereche de aripi incredibil de mari si de frumoase.
-Ce culoare sunt?
-Argintii.
-Atunci totul este in regula.
-Daca Inaltimea-Voastra zice ca totul este in regula, atunci asa este.
-Poti acum sa te duci sa stai cu ea. Nu stim cum va reactiona cand se va trezi.
-Da, Maiestatea-Voastra, zise Hissori facand o reverenta si iesind din incapere.
-Maiestate? Spuse Ikusa imediat ce usa se inchise dupa colegul sau.
-Ce este? Ce te deranjeaza?
-Nimic, doar ca ma intrebam de ce l-ai pus pe Hissori sa o trezeasca pe Raphael. Ce rol va juca ea in raboiul care urmeaza?
-Ikusa, imi pare rau dar nu iti pot spune. Sincera sa fiu, nici eu nu stiu exact ce rol va juca ea, stiu doar ca este foarte importanta, la fel de importanta ca si FallenAngel.
-Atunci cum poti sa spui ca vrei sa ai prieteni, cand nu vrei sa le spui adevarul?
-Eu vreau, numai ca nu pot. Iti promit, totul o sa se clarifice in curand. Ai doar rabdare.
-Da, bine, daca domnia-Voastra spune. Imi cer scuze pentru lipsa de respect de mai devreme. Daca aveti nevoie de ceva sau apare vreun demon, striga. Eu o sa stau la usa.
Ayame se uita la el cum iese din camera suparat. Stia ca nu era tocmai ea mai buna modalitate de a-l cuceri, dar anumite lucruri nu putea sa i le spuna, nu inca. Curand va putea impartasi totul cu el.