Destine ÃŽncruciÅŸate

[curcubeu fara culori]

am scris si eu un fic inspirat din Naruto...cum spune si titlul personajele sunt cele din seria Shippuuden (sau aproape toate)

Disclaimer: Nu detin personajele prezentate ce apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.

Orice fel de critica este binevenita...caut critica si nu gasesc, lasati critica sa vina la mine:))

Capitolul 1


Stătea singură pe banca rece de piatră pierdută în amintiri. Era ghemuită cu genunchii la piept pe aceeaşi bancă pe care el o părăsise în urmă cu 5 ani. Trecuse atât de mult dar pentru ea părea că a fost ieri. Parcă timpul se oprise în loc după seara aceea. Nu putea dormi bine noaptea pentru ca avea mereu acelaşi coşmar: el pleacă, iar ea se simte neputincioasă, nu poate face nimic să-l oprească. Mereu se gândeşte că dacă ar putea da timpul înapoi nu ar mai face aceleaşi greşeli. S-ar fi sacrificat pentru ca el să fie fericit, să-l vadă zâmbundu-i călduros măcar o dată, să nu o mai privească cu aceeaşi ochi negrii şi reci mereu.
O lacrimă fierbinte se prelinse uşor pe obrazul adolescentei şi ea îşi rezemă capul pe genunchi. Nu mai putea suporta. Durerea era prea mare şi nu se putea destăinui nimănui. Nu avea pe cineva atât de apropiat de ea încât să-i spună prin ce trece. Nici măcar cu mama ei nu putea vorbi... . Simţea că trebuie să fugă, să evadeze din acest cerc vicios pe care şi-l crease. Avea senzaţia că îşi pierde minţile şi nimeni nu-i întinde o mână de ajutor să o scoată din suferinţa în care se adâncea zilnic mai mult si mai mult. Nu întrezărea nicio rază de speranţă în întunericul care o înconjurase. Pentru ea nu mai exista asa ceva. Înăuntrul ei totul se destrăma în timp ce pentru ceilalţi părea o persoană veselă şi plină de viaţă. Era un suflet trist în spatele unei măşti zămbitoare.
Era adâncită în gândurile sale încât nu observă că s-a înserat şi că nu mai era nimeni acolo. La un moment dat tresări la auzul unui foşnet. Îşi ridică (,) capul şi deschise ochii. Acei ochi de smarald care odată radiau de fericire acum erau roşii şi scăldaţi în lacrimi. Privi în faţa ei şi la 50 m zări o siluetă. Aceasta se apropia de ea din ce în ce mai mult aşa că fata se ridică în picioare, îşi şterse repede lacrimile şi se uită din nou.
„Nu se poate”, îşi spuse ea. „Acum am şi halucinaţii. Mai bine mă grăbesc să ajung acasă înainte să mai văd şi altceva”. Se întoarse spre sat şi făcu câţiva paşi. Întoarse capul şi privi în urma ei. Nu era nimeni acolo...fusese doar imaginaţia ei. Nu ştia ce să facă în continuare. Era sigură că auzise un zgomot şi nu prea credea că o ia razna. Începu să caute cu privirea ceea ce ar fi putut produce zgomotul, dar afară se înnorase şi luna nu-şi mai putea trimite razele pe pământ. De-abia putea să vadă pe unde merge. Vru să se întoarcă din nou spre sat dar cineva apăru din senin şi o prinse de mâini înainte ca ea să poată reacţiona. Se uită la cel care a prins-o şi nu-l recunoscu. Se întreba ce e cu el acolo şi dacă o confundă cu cineva,când, deodată, băiatul o trase spre el sărutând-o apăsat pe buze. Fata era şocată, nu se aşteptase la asta, dar imediat se enervă şi se smuci din strânsoare. Reuşi să-şi elibereze o mână, concentră chakra în ea şi îl lovi. Impactul l-a aruncat la câţiva metri în spate după care dispăru într-un nor de fum.
„O clonă jutsu?Acum chiar nu mai înţeleg nimic”. Era curioasă să afle cine era în spatele acestui lucru şi se gândea cum să-l descopere. Imediat se auzi un zgomot şi fata se îndreptă în acea direcţie.
-Cine e acolo? întrebă ea. Nu încerca să fugi, nu vei reuşi!
-Sunt Hinata,se auzi o voce aproape şoptită.
Sakura ajunse lângă fată şi îi spuse:
-Îmi pare rău, Hinata. Se întâmplă ceva ciudat şi mă enervează faptul că nu-i dau de cap.
-Nu-i nimic, răspunse Hinata evitându-i privirea. Dacă te pot ajuta cu ceva spune.
-De fapt chiar ai putea să mă ajuţi. Poţi folosi te rog Byakugan-ul şi să cauţi o persoană? Ar trebui să fie în direcţia Porţii de Nord.
-Sigur.
Îşi activă jutsu-ul respectiv şi începu să caute pe cineva care se potrivea cu ce spunea Sakura. Nu găsi nimic aşa că mări aria de căutare. „Stai puţin. Oare chiar e el? Nu cred totuşi. Nu ar avea pentru ce să mai vină aici. A obţinut ce a vrut. Oare ce caută? Mai bine nu-i spun Sakurei cine e”.
-Ei bine...ai văzut ceva?
-Da...în afara satului.
-Mersi. Nu e mare lucru de capul lui nu? Spuse Sakura zâmbind.
„Dacă ai ştii cu cine ai de-a face”, gândi Hinata. „Succes”.
-Nu, nu e mare lucru. Păi....ne mai vedem.

* * *

Pentru a ajunge la Poarta de Nord trebuia să traverseze oraşul. Zis şi făcut, dar după câţiva paşi observă o multitudine de lumini şi începu să audă din ce în ce mai tare vacarmul. Uitase că era un festival în oraş. „Va trebui să o iau pe scurtătură”, îşi spuse şi sări pe acoperişul casei de lângă ea. Începu să sară de pe un acoperiş pe altul bucurându-se de faptul că nu mai era nimeni acolo. Dar la un moment dat cineva apăru în faţa ei. Nu avu timp să reacţioeze aşa că se ciocni de el şi se dezechilibră, dar băiatul o prinse de mână şi o trase înapoi.
-Eşti bine, Sakura? Îmi pare rău că am apărut aşa dar nu te-am văzut la festival şi eram îngrijorat dacă păţisei ceva sau nu.
-Sunt bine, spuse ea. „Idiotule, nu poţi să faci chestia asta cum ţi se năzare. M-ai speriat”. Dar cum ai stiut că sunt aici?
-Păi te-am văzut din întâmplare alergând şi aşa că am început să te urmăresc, încercând să te ajung din urmă. Unde mergeai aşa grăbită?
-Acasă, spuse fata repede cu un ton care o dădea de gol. „Nu am timp de tine, Naruto. Îmi pare rău dar mă grăbesc. Du-te şi lasă-mă în pace.”
-Dar casa ta e în direcţia opusă.
-Voiam să mă plimb puţin înainte să ajung. Singură. „Ce prost minţi, Sakura. Ar trebui să iei nişte cursuri despre cum să minţi.”
-Dacă vrei pot veni cu tine.
-Ce parte din S-I-N-G-U-R-Ă nu ai înţeles? Şi oricum dacă te gândeşti la o întâlnire las-o baltă. Te-am refuzat de atâtea ori. Împacă-te cu ideea şi nu mai insista.
-A...bine, spuse Naruto vizibil afectat de cuvintele fetei. Nu am vrut să te supăr.
Aceste cuvinte îl săgetau în inimă şi îl răneau mai mult decât ar fi crezut ea. Nu o înţelegea câteodată pe Sakura. Nu înţelegea comportamentul ei şi de-asta se oferise să o însoţească.Ţinea prea mult la ea ca să o lase de capul ei şi să păţească ceva, dar ea crescuse şi poate era timpul să aibă grijă de ea şi singură. Imediat un zâmbet larg îi apăru pe faţă şi spuse:
-Să ai grijă de tine, bine?
-Aşa am să fac, spuse ea zâmbind la rândul ei. „Cum mă poate face să zâmbesc aşa tot timpul. Zâmbetul lui e molipsitor. Nu înţeleg cum poate trece peste toate aşa uşor. Poate că el este mai puternic decât am crezut. Eu sunt decât o fată prostuţă care încă mai crede într-o iluzie. Mă agăţ de iluzii şi într-o zi voi pierde legătura cu lumea reală. Sunt slabă şi trebuie să mă schimb. Trebuie!”
După ce se asigură că Naruto nu o mai urmărea îşi continuă drumul. „Poate am fost prea dură cu el. Va trebui să-mi cer scuze.”
Adâncită în gânduri din nou nici nu realiză că a ajuns la Poarta de Nord. „Am noroc....e deschisă.” Se amestecă prin mulţime şi reuşi să iasă neobservată din sat. „Bun...în ce parte să merg prima oară?” Un foşnet se auzi din partea stângă aşa că merse spre sursa zgomotului pentru a vedea despre ce este vorba, dar nu găsi pe nimeni acolo. Mai căută puţin prin zonă dar nu găsi nimic.
„Se pare că a plecat. Mai bine. Şi aşa nu aveam chef să mă lupt acum.” Se rezemă de un copac, se aşeză pe pământ şi se uită spre cer. Norii trecuseră şi luna argintie îşi trimitea razele reci pe pământ. „Se pare că sunt ca luna: oricât aş încerca să radiez şi să transmit căldură sunt la fel e rece şi distantă. Aş vrea să ma schimb, dar cum?”
Stătu şi privi luna mult timp. Ceva o fascina şi de asemenea o calma. Parcă exista o magie, se simţea vrăjită de lumina ei. „Gata Sakura! Ai stat prea mult. Trebuie să te întorci în sat. Zarva de mai devreme a dispărut. E târziu şi lumea se odihneşte. Tu ce mai cauţi aici?” Se ridică de pe pământ şi mai aruncă o privire fugară lunii. Ştia că undeva şi el stă şi priveşte luna. Asta era tot ce îi mai lega acum. Dar încă avea speranţa că ceva se poate schimba, că ziua de mâine aduce numai bucurii şi schimbarea mult dorită.
Făcu câţiva paşi spre sat, dar auzi un zgomot. O crenguţă se rupsese. Se întoarse brusc dar nu zări pe nimeni. „E o pădure ştii? Zgomote ca acestea sunt comune. Nu trebuie să tresari aşa.” Se întoarse din nou spre sat şi începu să meargă cu paşi rari. Simţea că e cineva acolo, dar nu mai avea forţa necesară să verifice.
Auzi nişte paşi în urma ei şi se opri. Nu îndrăznea să se întoarcă să vadă cine e, deşi înauntrul ei îşi dorea acest lucru. La un moment dat persoana din spatele ei deschise gura şi spuse:
-Nu ne-am văzut de ceva vreme, Sakura.
Fata tresări la auzul numelui şi căzu în genunchi. „Nu se poate. Nu...” îşi spuse în timp ce lacrimi fierbinţi îi brăzdau din nou faţa.




spor la citit...astept critici si sfaturi