Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Full Moon

#4
4. ÃŽn miez de noapte





M-am trezit odihnită, proaspătă şi cel mai important cu mintea limpede. M-am ridicat din pat şi am observat că încă nu era dimineață, ceasul arăta 2:34. M-am culcat foarte devreme, așa că nu ar trebui să mă mire nu-i așa?
Mi-am luat o pereche de jeanşi,un tricou si o jachetă pe mine şi am ieșit afară. Chiar dacă era seară, asta nu însemna că nu puteam să mă gândesc la problemele mele. Când veneam spre universitate singurele preocupări erau dorul de mama şi neadaptarea…dar din prima zi m-a lovit precum un fulger.
Era ceva neînregulă cu mine, de asta eram sigură. Măcar de un lucru eram. Era în mine şi se zbătea să iasă la suprafaţă cu fiecare secundă...Nu! Nu cu fiecare secundă, ci de fiecare dată când îi vedeam pe ei, pe Carsoni; când le simțeam parfumul. Dar de ce reacţionam așa? Mi-am bătut capul câteva ore plimbându-mă pe domeniul universităţi. Pădurea era deasă şi întunecoasă, iar trunchiurile copacilor erau aşa de groase, de vaste. Puteam pune pariu că erau acolo de când lumea. Nu am îndrăznit să mă aventurez în pădure, îmi era bine pe margini. Din când în când se mai auzeau foşnituri în iarbă, însă nu îndrăzneam să mă gândesc la ce ar fi putu să fie. Poate un şoarece, un gândac…un animal sălbatic? Nu în mod sigur nu vroiam să ştiu. Aş fi putut jura că aerul proaspăt şi umed mă va ajuta să elucidez anumite aspecte, dar nu făcu decât să mă ajute cu şi mai multe întrebări.
Mă plimbam de ceva timp, iar aerul răcoros îşi făcu treaba. Eram cu adevărat îngheţată aşa că hotărâsem că ar fi fost timpul să mă întorc în cameră înainte ca cineva să observe. Mergeam pe lângă perete, încet, când mi-am dat seama că nu eram singura care decise să profite de aerul curat. Începusem să merg în şi mai multă linişte, ne vrând ca acele persoane să mă descopere, puteau fi profesori. M-am oprit chiar la colţ unde nu îmi cădea umbra în vreun fel ce m-ar fi compromis şi mi-am ciulit urechile.
-Vă…vă rog!spuse o voce joasă, chinuită. Bietele sunete se străduiau să iasă din gâtul acela.
Am mai stat ceva timp, mă simţeam ca un agent secret ce i-a informaţii secrete despre cine ştie ce ţară străină sau o organizaţie teroristă. Îmi plăcea...gustul adrenalinei. Dar asta nu însemna că ar fi trebuit să fac ceva.
Eram doar spionul ce aduna informaţii, de aş fi trecut la acţiune. Asta îmi mai trebuia, aş fi avut după cu adevărat duşmani. Mi-am ridicat privirea spre cerul plin de stele, una era mai strălucitoare ca oricare si până atunci nu o observasem: Luna. Apoi am auzit….Aceea chemare ce mi-a făcut pielea de găină. Un strigăt prelung, unul ce mi-a pus sângele în mişcare.
Nu am mai gândit ce fac, pur şi simplu am dat colţul şi fără să mă uit măcar la cei doi agresori, am luat-o de mână pe fata ce stătea pe jos trecând mai departe. Din spate auzeam proteste şi înjurături, dar mie una nu îmi mai păsa, mergeam încet, sigură pe mine. Unul dintre ei m-a împins de la spate. „ Ce laş!”mi-am spus.
M-am oprit pentru două secunde apoi dintr-o dată m-am întors spre el, l-am apucat de gât apoi l-am buşit în peretele din dreapta. Nu îmi venea a crede ce făceam. Era mult mai mare decât mine şi cu siguranţă mai puternic. Şi totuşi acolo eram, şi nu eram eu cea bătută!
-Valea paraziţilor!am spus prima replică dintr-un film cu poliţişti pe care mi-am amintit-o.
L-am eliberat, iar cei doi au luat-o la fugă strigând că voi plăti pentru ceea ce am făcut. În mod sigur erau beţi, iar dimineaţa aveau să nu îşi mai amintească nimic. I-am luat din nou mâna fetei în a mea. Tremura din toate încheieturile şi aia era perfect normal, logic. Aceea era ceea ce şi eu ar fi trebuit să fac, în mod sigur nu să o fac pe salvatoarea. Totuşi cei doi erau de speriat. Dar ceea ce m-i se tot întâmpla din ziua precedentă m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva de mine era speriată. A trebuit să verific.
- Eşti bine?am întrebat-o urcând scările spre dormitor.
- Ddd..d.a.
Un răspuns nu prea convenabil, era prea speriată ca să fi putut scoate de la ea ceva în seara aia. Îmi trecuse fulgerător prin minte să îmi zic numele să aflu cine era şi dimineaţă să aflu ce probleme avea, dar intenţia a dispărut la fel de repede cum a şi venit. Poate doar trebuia să stea departe de aceia, dacă nu erau beţi cu siguranţă erau speraţi de mine. Dacă erau beţi cu siguranţă nu aveau nimic cu ea sau poate aveau tot dreptul să se certe cu ea, poate ea era vinovata.
-Aaa…
Eram prinsă în gânduri şi nu observasem că ajunsesem la etajul meu. M-am oprit şi am aşteptat ca ea să continue.
-Eu sunt anul 2…Lili Rice!
Şi-a spus numele atât de tare încât eram sigură că tot holul a putut auzi, apoi a fugit spre etajul ei, roşie ca o pătlăgică. Poate aşa arătasem şi eu când am avut „discuţia” cu Kyle. Mi-am spus că şi eu ar trebui să mă duc în cameră aşa că am pornit-o de-a lungul holului. Ceasul arăta 6:02 iar eu mă tot gândeam la aceea fată Lili. Atunci mi-am dat seama; să fiu pe lângă Carsoni îmi făcea rău deci trebuia să îi evit. Asta era tot…simplu.
Am făcut o baie apoi mi-am schimbat tricoul cu un pulover mov subţire. Prima oră avea să fie la 8 apoi aveam un curs deschis sau ceva de genul. Mi-am luat cărţile şi am pornit-o spre cantină încercând să aranjez cât de cât părul. În clasă am ajuns prima şi am ales un loc cât mai ferit de ochii profesorului, nici sus dar nici jos.
[Imagine: 2e5s776.jpg]
Din focul iubirii adunam taciuni
Ce se nasc din incandescenta ploii de soare...
Unde-a ramas visul tainic de pe maini
Schitat de priviri cu-a lor patima-arzatoare?

[Imagine: k4fa84.jpg]
Noi suntem iluzii a ceea ce este muritor, iar scena este o iluzie a vieţii.
"El nu credea in nimic, cu exceptia viciului insasi si a unui zeu viu care exista pentru singurul scop de a face posibila satisfactia fata de rau."


[Imagine: chibi_2442.gif]
Emyleene, chibi-ul lui fake_fate



Răspunsuri în acest subiect
Full Moon - de fake_fate - 11-04-2009, 05:29 PM
RE: Full Moon - de starnight - 11-04-2009, 08:56 PM
RE: Full Moon - de starnight - 12-04-2009, 07:36 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 22-04-2009, 02:46 PM
RE: Full Moon - de starnight - 24-04-2009, 11:47 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 28-04-2009, 07:35 PM
RE: Full Moon - de starnight - 30-04-2009, 05:45 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 30-04-2009, 10:55 PM
RE: Full Moon - de starnight - 30-04-2009, 11:12 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 07-05-2009, 09:34 PM
RE: Full Moon - de starnight - 09-05-2009, 12:29 AM
RE: Full Moon - de fake_fate - 18-05-2009, 10:07 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 11-06-2009, 01:07 PM
RE: Full Moon - de YamaMina - 11-06-2009, 02:48 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 14-06-2009, 01:21 AM
RE: Full Moon - de Jollye - 15-06-2009, 01:49 PM
RE: Full Moon - de Jasmine - 15-06-2009, 11:16 PM
RE: Full Moon - de starnight - 16-06-2009, 08:33 PM
RE: Full Moon - de YamaMina - 19-06-2009, 10:08 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 19-06-2009, 11:29 PM
RE: Full Moon - de Mitzuke - 20-06-2009, 03:59 PM
RE: Full Moon - de Mitzuke - 20-06-2009, 07:12 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 27-09-2009, 09:41 AM
RE: Full Moon - de starnight - 27-09-2009, 04:15 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 27-09-2009, 07:10 PM
RE: Full Moon - de fake_fate - 16-11-2009, 12:45 AM
RE: Full Moon - de starnight - 21-11-2009, 08:59 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Under full moon [+18 Yaoi] Nywa 10 6.589 07-02-2013, 01:22 PM
Ultimul răspuns: Turta Dulce
  Never Say Goodbye - Sailor Moon - Little Star 4 3.916 21-08-2010, 12:12 PM
Ultimul răspuns: BloodyInnocence
  [Sailor Moon]Never Say Goodbye - Is Time To Believe Little Star 1 3.166 29-09-2009, 08:13 PM
Ultimul răspuns: Little Star


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)