Blestemul sangelui

[Jigoku]

[center]Capitolul 7[/center]
[center]
�Intunericul se trezeste si totul e cuprins de teama. Trecutul se varsa ca o cupa de sange si nimic nu mai pare viu. Blestemul ingheata puterea si invoca razbunarea, lacrimile ce au curs sa intoarca veninul impotriva aducatorilor de moarte, dragostea sa-i paraseasca si toti sa fie ucisi, pana la ultimul de sange din sangele lor de noroi, sa se afunde in smoala iadului si sa arda pentru eternitate!�
[/center]
Printre umbrele fantomatice ale serii tarzii, Andrew vede un baietel apropiindu-se. Ochii ii erau albastri, un albastru pur al cerului de august,parul lung, mai negru decat noaptea ce se contura,ciufulit si imbracat intr-o bucata de material ciudata, o panza tare, murdara, mult prea subtire pentru frigul care se lasase.
Se apropia timid si isi lasa privirea in pamant cand se apropie, insa se putea vedea destul de bine praful de pe chipul sau.
Sub acea mizerie, adunata din cauza muncii se deosebeau trasaturile fine, pielea alba ca marmura si aerul nobil pe care-l avea.
Tanarul ii cuprinse chipul cu o mana si ii ridica privirea iar in ochii micutului se citeau teama si durerea, cat si rugamintea de a nu fi lovit, asa ca se aseza in genunchi langa el si-l imbratisa parinteste, cand iluzia se spulbera in mii de scantei ce aprinsera copaceii ce imprejmuiau locul, prinzandu-l pe Andrew in mijlocul lui.
Dupa aceasta, simti cum vlaga i se topeste si inchise ochii,lasandu-se dus de vocea ce-i aducea somnul.
�Cand primul va muri, atunci sangele tau se va aprinde si viata o va lua de la inceput.Mortii vor fi vii si vii se vor duce in morti�
Vocea era suava, calda si semana cu cea a unei tinere indurerate.
�Ce trebuie sa fac?�
Intreba tanarul vocea din capul sau,vocea aceea cunoscuta care-i aducea alinare de 15 ani.
�Nu-mi vorbi. E mai bine asa.� Suiera vocea plina de durere si furie.
�Sangele tau e murdar, nu-mi poti vorbi� continua, pe un ton mai calm.
�Arata-te!�striga disperat vocii
�Arata-te si nu-ti voi mai vorbi niciodata,iti jur!�
Un chip incepu sa se contureze in mintea lui.
O tanara blonda,trasa la fata si murdara de namol, parul fiindu-i luminos, dar si ciufulit, iar prin el se puteau observa bucatele de frunze si noroi uscat. Ochii ii erau calzi, disperati, rosii de la plans.
O rochie albastra, deschisa, murdara si decolorata de la sudoare se zarea printre razele luminoase in care era incadrat chipul.
Socul baiatului il facu sa scuture capul. Asemanarea tinerei cu Emily era izbitoare.
Acum intelesese de ce mama lui a trebuit sa moara: s-a intors printre morti sa-i poata arata ce avea de facut, sa-l protejeze si sa-l ajute sa-si curete sangele.
-Andrew? Acum era o voce de barbat sugrumata, o voce din exteriorul mintii lui.
Deschise ochii si-l vazu pe Lion stand deasupra lui. Hainele ii erau murdare de funingine.
Se ridica rapid in capul oaselor uitandu-se in jur.
-Ce s-a intamplat? Intreba el,total debusolat.
-A luat padurea foc, si centrul a fost mausoleul. Pompierii au spus ca totul s-a aprins de la o tigara.Probabil ai adormit cu ea in mana.
Scutura din cap, total nemultumit de raspuns.Era o porcarie, el nu fuma si padurea era privata, asa ca nimeni nu avea acces acolo. Se ridica rapid, insa observa ca bratele ii erau negre si il dureau,asa ca focul fusese real, iar probabil starea de inconstienta l-a adus in contact cu vocea aceea placuta.
Noaptea isi intrase in drepturi, asa ca cerul se vedea intunecat,senin, dar o perdea de fum acoperea o parte a lui.
Ajunse in camera lui si isi arunca rapid hainele pe pat, intra sub dus si lasa apa sa spele funinginea.