Well~ Aveam nevoie de ceva mai lovely si mai calm decat ceea ce am scris pana acum, asa ca am inceput alt fic. Nu e unul din cele mai bune fic-uri ale mele, dar il ador~ Si ma distreaza sa il scriu. ^^ Asa cum sper sa va distreze si pe voi cand o sa cititi. * chiar ca nu ma pricep la introcuceri * ^^"
Varsta minima: + 16
Gen: romance, slice of life, comedy
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Oricare
Cladirea impunatoare, facuta integral din sticla de cea mai buna calitate, stralucea in razele soarelui ca un colos din lumina. Se uita suprins si impresionat la ea si pasi inauntru, pe aleea frumos pietruita din fata ei. Totdeauna visase la asta, stia ce are de facut. Studiase, se pregatise pentru asta si nimic nu avea sa-l opreasca sa intre la acea firma. Avea recomandari bune si note excelente; ce si-ar mai fi putut dori angajatorii de la el? Asadar, intra in cladire, fiind intampinat de acel zumzet ce arata preocupatia celor din jur. Se auzea un xerox mergand incontinuu, tocurile femeilor ce treceau rapid prin fata lui, cateva cuvinte strigate; era asa cum isi imaginase. Era asa cum isi amintea, de fapt. Inca de cand vizitase cu clasa, in liceu, acea companie stiu ca vrea sa fie acolo. Brock&Dock era una din cele mai mari agentii de publicitate si scotea cele mai citite editoriale. Daca ar fi fost sa aiba vreun rival... Nu aveau rivali, de fapt. Erau numarul unu, cei mai buni si dominau intreaga piata a advertising-ului. Iar el astepta acolo, pe un scaun confortabil, in fata biroului directorilor. Avea un zambet emotionat pe chip si simtea cum mainile ii transpira din ce in ce mai mult.
- Domnul... Hiroshito Akira? pronunta secretara draguta, cu dificultate. Aproape ca sarise pe pe scaun si se impiedica, raspunzand cu un "da" rapid.
- Domnii sunt pregatiti sa va vada, spuse femeia cu un zambet politicos pe fata, iar Akira expira nervos si se indrepta spre usa biroului. Vru sa bata mai intai, apoi se gandi ca nu e nevoie. Dar daca, totusi, deranja? Trebuia sa bata la usa, nu? Atat de mult stres! Se hotara; batu la usa scurt, astfel incat sa isi faca simtita prezenta, insa fara sa fie prea ostentativ. Inainte sa apuce manerul usii, aceasta se deschise si de dupa ea iesi un barbat ciudat la aspect. Era strain, iar ochii albastri il scrutau parca cu superioritate. Akira se apleca usor, inca contrariat de imaginea barbatului, apoi intra in birou si intalni doi barbati zambitori, stand fiecare cu mainile incrucisate la piept.
- Akira? spuse unul dintre ei cu un accent de britanic crescut in casmir de cea mai buna calitate si care a baut apa cu nu stiu cat la suta siguranta impotriva bacteriilor, din pahare de cristal. Avea, intr-adevar, un aspect pretios, poate prea elegant. Akira se apleca la fel de umil, simtindu-se, din nou, inferior. Simti cum stomacul i se strange, pana dadu cu privirea de celalalt barbat. Era un japonez cam slabut, cu o figura aproape comuna. Insa il linistise. Avea ochi blanzi, ascunsi aproape dupa ochelearii sai cu rame subtiri, si un zambet calm pe chip.
- Ia un loc, ii spuse acesta, vocea sa aproape imperceptibila facandu-l si mai sigur pe Akira. Celalalt barbat, britanicul, lua un dosar de pe birou, fataindu-se in scunul sau si, invartindu-se o data, isi puse brusc mainile pe birou, Akira tresarind. Se gandise pentru o clipa ca tipul nu e in toate mintile.
- Akira Hiroshito, douazeci si cinci de ani, necasatorit, nici macar prietena, ai o pisica neagra, rasa necunoscuta, porti L la tricouri si nu iti place sportul. Iubesti dulciurile, ploaia si locuiesti intr-un apartament pe care il imparti cu un anume Chizu. Barbatul brunet zambi satisfacut, iar celalalt, de langa el, ofta exasperat si ii spuse lui Akira, care privea mirat si consternat:
- Asa face intotdeauna. Nu-l baga in seama. Eu sunt Fuyu Azami. Iar el e...
- Ma pot prezenta singur, dulceata, spuse celalalt si, desi vorbea in japoneza, avea acelasi accent britanic sacaitor. Eu sunt Steve Clark. Akira ii privi pe cei doi cu o figura destul de speriata, apoi zambi nervos si se apleca respectuos catre amandoi.
- Eto.., incepu el, cu un zambet stramb pe chip. Ati uitat sa treceti pe lista faptul ca joc sah. Steve il privi cu interes, apoi spuse scurt, trantind dosarul pe masa:
- Nu-mi place de el.
- Doar pentru ca te-a completat, spuse Fuyu cu o privire la fel de exasperata. Aki aproape ca se pierdu; daca nu il placeau...? Eu, in schimb, sunt foarte incantat de referintele sale. A studiat la un liceu bun, facultatea e buna...
- Spui asta doar pentru ca si tu ai studiat acolo! Such a thing... Akira se uita ingrijorat la cei doi, nestiind daca sa rada sau se ingrijoreze mai tare. Il treceau toate apele; la propriu. Mai fusese emotionat pana atunci - de multe ori, am putea spune -, insa atunci chiar i se parea ca va gafa toata treaba si se va duce de rapa tot ce visase pana atunci.
- Sedinta, spuse scurt Steve si cei doi barbati se departara de birou cu tot cu scaune, apoi incepura sa discute aprins. De parca nici nu ar fi avut cuvinte la el, Akira ii privea agitat, simtind cum nodul din gat devine din ce in ce mai insuportabil si cum ii coboara in stomac; ii era greata. Iar singurul lucru de care ii era frica era sa nu vomite pe biroul din mahon atat de scump al celor ce i-ar fi putut oferi un post la acea companie. Acea companie la care visase dintotdeauna. Inainte ca Akira sa spuna ceva - desi nu era sigur ce voia sa spuna -, cei doi s-au intors cu tot cu scaune la birou si Fuyu, cu o privire serioasa, spuse:
- Imi pare rau, Akira... Dupa standardele noastre nu esti potrivit pentru postul asta. Cand auzi asta, Akira aproape ca varsa pe loc si incepea sa planga. Nu era in regula! Nu asa trebuia sa decurga... Doar daca l-ar mai fi lasat sa spune ceva, sa le arate de ce e capabil... Dar, din nou, cand se hotara sa vorbeasca, Steve i-o lua inainte, cu un zambet amuzat pe chip:
- Esti super potrivit! Te vrem. Ce? Ai de gand sa stai ca o statuie? Brunetul rase pentru scurt timp, insa, vazand ca Akira nu raspunde, se panica.
- Akira? intreba Fuyu la fel de ingrijorat. Insa Akira, fara sa spuna ceva, incepu sa rada, lacrimi aparandu-i la coltul ochilor.
- Imi... Imi pare rau, dar... Cei doi zambira usurati si il felicitara pe Akira, apoi facura haz de mutenia lui. Cel mai greu pas fusese facut... Cu toate ca voia sa-si dea matele afara si ca nu stia daca ceea ce facea era plans sau ras... Fusese angajat. Iar asta avea sa schimbe total lucrurile.
- Bun asa! ii spuse Steve blondului, recompensandu-l pentru un alt set de poze reusite. Daca si articolele ar fi bune... isi spuse el in gand si ofta deznadajduit. Intalni, apoi, privirea multumita a lui Fuyu si se gandi ca, poate, nu are cum sa fie asa rau. Toate ca toate, dar revistele se vindeau bine. Iar faptul ca el obtinea ceva servicii pe gratis nu il deranja. Plus ca Fuyu avusese tot timpul o slabiciune pentru el si era, oarecum, gratiat.
- Daniel, ce spui despre cazul Ayame Etsuko? spuse Steve cu o figura serioasa, de afacerist. De cand il stia, britanicul il surprinse intr-atat incat nu avea cum sa mai fie uimit de comportamentul lui. De fapt, el era cel care ii gasise pozele intr-o revista pentru care lucra si, fiind si el din Anglia, il ajuta destul de mult. Nu a mai decat un pas pana la a ajunge unul din angajatii de baza ai firmei: cucerirea lui Fuyu. Si, dupa cum se vede, facuse de mult pasul acesta.
- Cred ca e o fetiscana obligata sa pozele prin tot felul de reviste, mai mult sau mai putin... rated, spuse el, negasind echivalentul cuvantului in japoneza. Cei doi se uitara la el, apoi unul la altul, si, ca de fiecare data cand Daniel vorbea, ramasera la fel de cuceriti de ceea ce spunea.
- De acord. Atunci... Cum demonstram asta? Crezi ca putem scoate vreun santaj? Incalcare a drepturilor? Blondul se uita la cei doi, ce stateau incordati in asteptarea raspunsului lui, si raspunse, lasand un oftat greu sa se propage in camera:
- Vorbesc cu niste surse, ma strecor prin patul catorva care au legatura si vedem. Deocamdata... Am nevoie de un concediu de vreo doua zile. E ok? Steve se uita usor neincrezator la el, apoi il auzi pe Fuyu cum ii spune:
- E in regula. Ai si tu nevoie de timp liber. Poti pleca. Daniel lua dosarul de pe birou, aproape smulgandu-l din fata lui Steve si vru sa iasa din birou, insa dadu cu ochii de un tip. Ochii aproape negri il priveau umil si, cum Daniel era mai inalt ca acesta, se simti superior. Altul care incearca sa intre aici... isi spuse in minte si il lasa pe brunet sa intre, uitandu-se scurt in urma lui, pana cand silueta-i fragila disparu dupa usa de mahon. Poate ca, daca nu il angajeaza, va avea nevoie de mine. N-ar fi rau sa am un fund ca ala, isi spuse Daniel zambind malitios si isi scoase din buzunar pachetul de tigari, fiind total constient de privirea admirativa a secretarei; de privirea, decolteul si roseata din obraji, mai bine spus.
Varsta minima: + 16
Gen: romance, slice of life, comedy
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Oricare
Capitolul 1
Greturi de gravida si vacante scurte
Greturi de gravida si vacante scurte
Cladirea impunatoare, facuta integral din sticla de cea mai buna calitate, stralucea in razele soarelui ca un colos din lumina. Se uita suprins si impresionat la ea si pasi inauntru, pe aleea frumos pietruita din fata ei. Totdeauna visase la asta, stia ce are de facut. Studiase, se pregatise pentru asta si nimic nu avea sa-l opreasca sa intre la acea firma. Avea recomandari bune si note excelente; ce si-ar mai fi putut dori angajatorii de la el? Asadar, intra in cladire, fiind intampinat de acel zumzet ce arata preocupatia celor din jur. Se auzea un xerox mergand incontinuu, tocurile femeilor ce treceau rapid prin fata lui, cateva cuvinte strigate; era asa cum isi imaginase. Era asa cum isi amintea, de fapt. Inca de cand vizitase cu clasa, in liceu, acea companie stiu ca vrea sa fie acolo. Brock&Dock era una din cele mai mari agentii de publicitate si scotea cele mai citite editoriale. Daca ar fi fost sa aiba vreun rival... Nu aveau rivali, de fapt. Erau numarul unu, cei mai buni si dominau intreaga piata a advertising-ului. Iar el astepta acolo, pe un scaun confortabil, in fata biroului directorilor. Avea un zambet emotionat pe chip si simtea cum mainile ii transpira din ce in ce mai mult.
- Domnul... Hiroshito Akira? pronunta secretara draguta, cu dificultate. Aproape ca sarise pe pe scaun si se impiedica, raspunzand cu un "da" rapid.
- Domnii sunt pregatiti sa va vada, spuse femeia cu un zambet politicos pe fata, iar Akira expira nervos si se indrepta spre usa biroului. Vru sa bata mai intai, apoi se gandi ca nu e nevoie. Dar daca, totusi, deranja? Trebuia sa bata la usa, nu? Atat de mult stres! Se hotara; batu la usa scurt, astfel incat sa isi faca simtita prezenta, insa fara sa fie prea ostentativ. Inainte sa apuce manerul usii, aceasta se deschise si de dupa ea iesi un barbat ciudat la aspect. Era strain, iar ochii albastri il scrutau parca cu superioritate. Akira se apleca usor, inca contrariat de imaginea barbatului, apoi intra in birou si intalni doi barbati zambitori, stand fiecare cu mainile incrucisate la piept.
- Akira? spuse unul dintre ei cu un accent de britanic crescut in casmir de cea mai buna calitate si care a baut apa cu nu stiu cat la suta siguranta impotriva bacteriilor, din pahare de cristal. Avea, intr-adevar, un aspect pretios, poate prea elegant. Akira se apleca la fel de umil, simtindu-se, din nou, inferior. Simti cum stomacul i se strange, pana dadu cu privirea de celalalt barbat. Era un japonez cam slabut, cu o figura aproape comuna. Insa il linistise. Avea ochi blanzi, ascunsi aproape dupa ochelearii sai cu rame subtiri, si un zambet calm pe chip.
- Ia un loc, ii spuse acesta, vocea sa aproape imperceptibila facandu-l si mai sigur pe Akira. Celalalt barbat, britanicul, lua un dosar de pe birou, fataindu-se in scunul sau si, invartindu-se o data, isi puse brusc mainile pe birou, Akira tresarind. Se gandise pentru o clipa ca tipul nu e in toate mintile.
- Akira Hiroshito, douazeci si cinci de ani, necasatorit, nici macar prietena, ai o pisica neagra, rasa necunoscuta, porti L la tricouri si nu iti place sportul. Iubesti dulciurile, ploaia si locuiesti intr-un apartament pe care il imparti cu un anume Chizu. Barbatul brunet zambi satisfacut, iar celalalt, de langa el, ofta exasperat si ii spuse lui Akira, care privea mirat si consternat:
- Asa face intotdeauna. Nu-l baga in seama. Eu sunt Fuyu Azami. Iar el e...
- Ma pot prezenta singur, dulceata, spuse celalalt si, desi vorbea in japoneza, avea acelasi accent britanic sacaitor. Eu sunt Steve Clark. Akira ii privi pe cei doi cu o figura destul de speriata, apoi zambi nervos si se apleca respectuos catre amandoi.
- Eto.., incepu el, cu un zambet stramb pe chip. Ati uitat sa treceti pe lista faptul ca joc sah. Steve il privi cu interes, apoi spuse scurt, trantind dosarul pe masa:
- Nu-mi place de el.
- Doar pentru ca te-a completat, spuse Fuyu cu o privire la fel de exasperata. Aki aproape ca se pierdu; daca nu il placeau...? Eu, in schimb, sunt foarte incantat de referintele sale. A studiat la un liceu bun, facultatea e buna...
- Spui asta doar pentru ca si tu ai studiat acolo! Such a thing... Akira se uita ingrijorat la cei doi, nestiind daca sa rada sau se ingrijoreze mai tare. Il treceau toate apele; la propriu. Mai fusese emotionat pana atunci - de multe ori, am putea spune -, insa atunci chiar i se parea ca va gafa toata treaba si se va duce de rapa tot ce visase pana atunci.
- Sedinta, spuse scurt Steve si cei doi barbati se departara de birou cu tot cu scaune, apoi incepura sa discute aprins. De parca nici nu ar fi avut cuvinte la el, Akira ii privea agitat, simtind cum nodul din gat devine din ce in ce mai insuportabil si cum ii coboara in stomac; ii era greata. Iar singurul lucru de care ii era frica era sa nu vomite pe biroul din mahon atat de scump al celor ce i-ar fi putut oferi un post la acea companie. Acea companie la care visase dintotdeauna. Inainte ca Akira sa spuna ceva - desi nu era sigur ce voia sa spuna -, cei doi s-au intors cu tot cu scaune la birou si Fuyu, cu o privire serioasa, spuse:
- Imi pare rau, Akira... Dupa standardele noastre nu esti potrivit pentru postul asta. Cand auzi asta, Akira aproape ca varsa pe loc si incepea sa planga. Nu era in regula! Nu asa trebuia sa decurga... Doar daca l-ar mai fi lasat sa spune ceva, sa le arate de ce e capabil... Dar, din nou, cand se hotara sa vorbeasca, Steve i-o lua inainte, cu un zambet amuzat pe chip:
- Esti super potrivit! Te vrem. Ce? Ai de gand sa stai ca o statuie? Brunetul rase pentru scurt timp, insa, vazand ca Akira nu raspunde, se panica.
- Akira? intreba Fuyu la fel de ingrijorat. Insa Akira, fara sa spuna ceva, incepu sa rada, lacrimi aparandu-i la coltul ochilor.
- Imi... Imi pare rau, dar... Cei doi zambira usurati si il felicitara pe Akira, apoi facura haz de mutenia lui. Cel mai greu pas fusese facut... Cu toate ca voia sa-si dea matele afara si ca nu stia daca ceea ce facea era plans sau ras... Fusese angajat. Iar asta avea sa schimbe total lucrurile.
:::::: * ::::::
- Bun asa! ii spuse Steve blondului, recompensandu-l pentru un alt set de poze reusite. Daca si articolele ar fi bune... isi spuse el in gand si ofta deznadajduit. Intalni, apoi, privirea multumita a lui Fuyu si se gandi ca, poate, nu are cum sa fie asa rau. Toate ca toate, dar revistele se vindeau bine. Iar faptul ca el obtinea ceva servicii pe gratis nu il deranja. Plus ca Fuyu avusese tot timpul o slabiciune pentru el si era, oarecum, gratiat.
- Daniel, ce spui despre cazul Ayame Etsuko? spuse Steve cu o figura serioasa, de afacerist. De cand il stia, britanicul il surprinse intr-atat incat nu avea cum sa mai fie uimit de comportamentul lui. De fapt, el era cel care ii gasise pozele intr-o revista pentru care lucra si, fiind si el din Anglia, il ajuta destul de mult. Nu a mai decat un pas pana la a ajunge unul din angajatii de baza ai firmei: cucerirea lui Fuyu. Si, dupa cum se vede, facuse de mult pasul acesta.
- Cred ca e o fetiscana obligata sa pozele prin tot felul de reviste, mai mult sau mai putin... rated, spuse el, negasind echivalentul cuvantului in japoneza. Cei doi se uitara la el, apoi unul la altul, si, ca de fiecare data cand Daniel vorbea, ramasera la fel de cuceriti de ceea ce spunea.
- De acord. Atunci... Cum demonstram asta? Crezi ca putem scoate vreun santaj? Incalcare a drepturilor? Blondul se uita la cei doi, ce stateau incordati in asteptarea raspunsului lui, si raspunse, lasand un oftat greu sa se propage in camera:
- Vorbesc cu niste surse, ma strecor prin patul catorva care au legatura si vedem. Deocamdata... Am nevoie de un concediu de vreo doua zile. E ok? Steve se uita usor neincrezator la el, apoi il auzi pe Fuyu cum ii spune:
- E in regula. Ai si tu nevoie de timp liber. Poti pleca. Daniel lua dosarul de pe birou, aproape smulgandu-l din fata lui Steve si vru sa iasa din birou, insa dadu cu ochii de un tip. Ochii aproape negri il priveau umil si, cum Daniel era mai inalt ca acesta, se simti superior. Altul care incearca sa intre aici... isi spuse in minte si il lasa pe brunet sa intre, uitandu-se scurt in urma lui, pana cand silueta-i fragila disparu dupa usa de mahon. Poate ca, daca nu il angajeaza, va avea nevoie de mine. N-ar fi rau sa am un fund ca ala, isi spuse Daniel zambind malitios si isi scoase din buzunar pachetul de tigari, fiind total constient de privirea admirativa a secretarei; de privirea, decolteul si roseata din obraji, mai bine spus.
Nando mo kimi no moto e...
![[Imagine: 346l2lx.jpg]](http://oi60.tinypic.com/346l2lx.jpg)
No matter how many times it will be, I will go back to you