Avatar

[Clau~]

Introduceri nu prea am, fiindca nici eu nu stiu ce e in textul asta. Nici nu stiu daca as putea numi scris. Cand recitesc ma intreb daca nu cumva l-am scris ca tortura sau instrument de adormit cititorii, insa asta o sa vad pe parcurs. Titlul iarasi nu are nici o noima, decat pentru mine. Ce mai ramane - nu ca pana acum as fi spus ceva interesant - e ca sper sa aveti o lectura placuta.

Cu drag, VandaQ

Varsta minima: + 18
Gen: slice of life, romance
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: Oricare

Parea ca noaptea si aerul rece il ajuta...

Camera era imbibata in mirosul obisnuit de tigara, in timp ce de dupa acordurile muzicii rock date la un volum mic se auzeau gemetele celor din incapere. Undeva pe un pat mare un grup de fete si baieti abia se distingeau prin lumina venita de la becurile orasului. Alti cativa stateau aproape lesinati pe jos, privind buimaci cartile din maninile lor, negasindu-le nici un rost. Una din fete, pe jumatate dezbracata, se deplasa ametita prin camera, rasturnand in drumul ei o sticla goala ce rezona cu putere, apoi se apropie de o masa plina de un praf alb si isi apropie nasul de suprafata acesteia, inspirand cu putere. La cateva secunde, corpul ei se dezechilibra si ea cazu istovita de un ras nebun ce o cuprinse. Cativa dintre baietii mai stapani pe picioarele lor o injurara, spunandu-i sa taca. Altii dormeau prin unghere de camere, altii si-o trageau fara vreun fel de pudicitate, altii pur si simplu fumau tigara dupa tigara hlizindu-se fara noima; cum de ajunsese el acolo? Privea cu ochii-i negri toata acea adunatura de nebuni, blestemand ziua cand il alesese pe Harold.
- Hei, hei! Caleb, da-mi o bere si nu mai fi asa suparat. Trage ceva sau lasa pe cineva sa ti-o traga... spuse baiatul roscat ce statea lungit pe patul murdar in timp ce surase zeflemitor. Hai, iubire. Da berea aia, spuse din nou el pe un ton batjocoritor atunci cand reusi sa isi desprinda limba de cea a baiatului de langa el. Caleb se ridica din fotoliul lui cu greu, privindu-l cu dezgust pe "iubitul" sau si ii inmana o bere ce o gasise pe acolo, fara sa se sinchiseasca de injuraturile lui Harold cand acesta vazu ca e calda. Fara sa mai asculte ceva din zgomotele din jurul lui iesi pe balcon, inchizand usa in urma lui si se prelinse pe perete in jos pana ce ajunse cu capul pe genunchi. Cum am ajuns aici? isi spuse el in gand, apoi din ce in ce mai tare, incepand sa strige printre sughiturile de plans.
- Cum... Cum am ajuns? isi spuse din nou pe o voce stinsa de oftate, apoi isi indrepta privirea senila spre cerul instelat. Parea ca noaptea si aerul rece il ajuta, chiar daca era mijlocul lui decembrie si erau aproape zero grade afara.
- Poate am sa mor... isi spuse din nou cu aceeasi voce, inchizand ochii si oftand prelung. Isi scoase telefonul din buzunar, insa agenda lui era goala. Ba nu; mai era un singur numar de telefon.
- Hai, raspunde... isi sopti el dardaind, asteptand ca persoana apelata sa preia apelul.
- Da? Ethan la telefon. Caleb rasufla usurat ca nu raspunse sotia acestuia si spuse, cu o voce pierduta si ochii in lacrimi:
- Esti liber?
- Normal, frumosule. Trimit soferul?
- Sa fie aici in doua minute. E al dracu' de frig afara... Fara sa mai astepte raspunsul, baiatul inchise apelul si isi inabusi o injuratura intr-un oftat greu si apasator. Isi dadu capul pe spate, vrand sa se piarda in ganduri, apoi se ridica brusc in picioare, de parca nici frigul si nici pustietatea nu il mai afectau. Pasi in apartamentul mare si calduros, aruncand o ultima privire patului, apoi vru sa iasa, cand auzi vocea ragusita a lui Harold:
- Unde pleci, papusa?
- Ies sa ma plimb.
- Sunt zero grade si tu iesi in tricou?
- De parca ti-ar pasa ca mor, ii raspunse taios Caleb si aproape ca smulse clanta usii de furie. Harold dadu neglijent din umeri apoi se intoarse la gemetele sale. Fara sa ii mai adreseze vreun cuvant, Caleb iesi din camera, trantind usa si o lua pe coridorul lung cu pasi grabiti; poate mult prea grabiti stiind unde avea sa se duca.

Era decembrie, poate chiar spre ianuarie...

- Ce e asta, Liam? spuse Evie cu o figura poznasa si incepu sa fluture prin fata baiatului un plic cu poze. Sunt poze cu cei cu care ti-ai tras-o, nebunule? spuse ea razand de propria-i gluma. Liam nu parea atat de incantat de gestul fetei si, cu un zambet malitios pe chip, se apropie de ea, incepand s-o gadile. Fata se lupta ceva timp cu el, insa faptul ca era mai puternic o dobora repede pe aceasta si o facu sa scape plicul cu poze pe jos, acestea revarsandu-se pe covorul mare.
- Uite ce ai facut! spuse ea inca razand din cauza gadilatului.
- Eu? Tu ai fost prima care s-a bagat in bagajele mele, spuse el cu o figura amuzata, apoi o vazu pe Evie cum se apleaca sa stranga pozele. Se opri asupra uneia, zambind trist, si ii spuse cu o voce compatimitoare:
- E frumos... Ai pastrat-o. Baiatul sari din pat cu zambetul pe buze, insa acesta ii pieri imediat ce vazu poza.
- Da... Asa cred...
- Sa stii ca eu nu cred ca a facut... Adica... Imi pare rau, spuse ea stanjenita, dandu-si parul brunet dupa ureche putin nervoasa.
- E in regula, spuse blondul zambind incurajator. Acum, haide. Mai avem inca multe bagaje de despachetat, colega de camera, continua el cu acelasi zambet pe buze, si fata reveni la starea ei bine dispusa, incepand amandoi sa aranjeze apartamentul. Liam se apleca asupra pozelor, straduindu-se sa nu se uite la cea pe care Evie i-o aratase cu ceva timp in urma; poza infatisa un grup de tineri in culmea fericirii, undeva intr-un parc. Ochii lui se atintira asupra baiatului cu parul brunet si, fara sa vrea, zambi cald si isi aminti acea zi. Era decembrie, poate chiar spre ianuarie si deja stratul de zapada era gros. Iesisera cu totii sa se "balaceasca" in zapada; el si Evie si Ema si toti ceilalti. Cam cati sa fi fost?
- Hei, zapacitule. Eu si Ema iesim in seara asta cu inca cativa. Vii? spuse Evie dandu-si genele cu rimel.
- Sunt destul de obosit, spuse Liam zambind usor vinovat si stranse pozele. Daca vrei, termin eu de aranjat ce mai este.
- Sigur? spuse fata cu o privire ingrijorata. Liam dadu hotarat si zambitor din cap apoi ii spuse, pentru a-si intari afirmatia:
- Sunt ok, te asigur. Voi sta aici, ascultand Skillet si Three days grace, plangandu-mi de mila si bucurandu-ma sa strang dupa tine, spuse el pe un ton glumet.
- Bine, atunci, nu uita sa nu dai muzica tare si sa pui in ordine cartile alea. In ordine alfabetica! spuse cu un zambet larg bruneta si ii facu cu ochiul.
- Mai bine dupa anul aparitiei, draga. Sau dupa gen?
- Sau... Si mai bine! Dupa numarul personajelor criminale! exclama ea razand, stiind ca lui Liam ii placeau cartile politiste si cele horror. Liam rase alaturi de ea, privind teancul de carti de pe birou si ii spuse, intorcandu-si privirea spre ea:
- Sa te distrezi. Si spune-i lui Otty al tau ca ii tai degetele daca e necioplit cu tine.
- Aha, aha... Ma voi aisgura ca te las dupa ce il castrez eu, spuse fata si il saruta pe blondin pe obraz, apoi cu un simplu "pa" vesel iesi pe usa. Liam ofta ingreunat si se uita urat la teancul cu carti, dand drumul la muzica si incepand sa le aseze. Oricum nu avea ceva mai bun de facut.

Iar el era si mai pustiu si gol pe dinauntru...

Soarele patrundea cu greu pe sub norii grei, apoi prin perdeaua din voal a camerei. Caleb se ridica din pat, pe jumatate somnoros, pe jumatate ametit si se uita in jur, amintindu-si ceea ce facuse seara trecuta. Dadu patura la o parte, ridicandu-se in sezut si se ridica de pe suprafata moale a patului, dezechilibrandu-se pentru moment. Cand se sprijini cu mana de noptiera dadu peste un bilet, pe care il citi dezinteresat, stiind bine ce avea sa contina.
Caleb, ti-am lasat hainele in fotoliu si cativa bani in caz ca ai nevoie. Soferul nu te poate conduce. Ar fi bine sa te misti repede ca sotie-mea vine pe la amiaza. Vezi sa nu lasi urme pe acolo.
Mototoli hartia dispretuitor si isi trecu mana prin parul brunet, indreptandu-se spre baie. Intra in camera, apoi in cabina de dus si lasa apa sa ii spele corpul micut. Dupa ce se sterse de apa se imbraca repede si baga in buzunar teancul de bani ce se aflau in fotoliu apoi se mai uita o data prin camera pentru a se asigura ca nu a lasat nimic de-al lui pe acolo. Cat o sa mai dureze asta? isi spuse in minte, lasand un oftat sa se propage in linistea strapunsa doar de ticaitul ritmic al ceasului. Simtea cum spatele il lasa din cauza durerii si cum ochii i se scufunda in lacrimi din nou. Se prabusi pe pat, strangandu-si genunchii la piept si fixa un punct nul de pe podea, gandindu-se... La ce se gandea? Curand realiza ca la nimic. Nici nu mai putea sa gandeasca. Se ridica din nou de pe pat si se indrepta cu pasi rapizi spre iesirea din casa, luand-o la goana pe strazi. Abia se mai putea tine pe picioare, insa continua sa alerge cu lacrimi in ochi si cu rasuflarea intretaiata din cauza frigului ce ii lovea obrajii. Strazile erau pustii... Poate putin prea pustii; iar el era si mai pustiu si gol pe dinauntru, fara sa stie motivul. Sau poate ca-l stia insa nu voia sa-l recunoasca. Dadu brusc coltul si intelese ce e la o rascruce; de ce trebuia tot timpul sa aleaga? Obosit, exasperat si infrigurat cum era, se prabusi la sol, in genunchi, corpul tremurandu-i violent. Ce avea sa faca?