03-04-2012, 08:35 PM
Ce fac eu cand imaginatia mea prinde aripi si zboara, scriu ori desenez. Aici o sa mai postez ce mai scriu. Vreau sa va spun dinainte ca eu mai postez si pe un mic blog de-al meu ( aici) , ca sa nu se creada ca le copiez sau altceva >.<.
1.Doar tu...
Traieşti într-o lume nebună... Umbli printre oameni ca o fantasmă. Umbre printre umbre, vise în vise... Te pierzi în lume... Te asfixiezi şi vrei să scapi, să fugi într-un loc unde eşti doar tu cu tine... Îţi îmbrăţişezi propria persoana, îţi despleteşti parul şi te laşi purtată de vânt... Îţi duce gândurile, visele, amintirile, sperantele şi emotiile într-un loc pe care doar tu îl ştii... Şi ai vrea să te duci şi tu acolo, dar nu poti... Joci pe o scenă a unei lumi nebune... Eşti personajul principal, îl joci pe nebunul de lângă regina, îţi pui o mască pe faţă şi te închini pe tabla de şah în fata ei... Te laşi purtat de val... Ai vrea să ieşi de pe tabla de şah, de pe scenă, de pe tot, să te duci în locul tau din spatele cortinei la o ceaşcă de ceai, la o vorbă cu tine... Şi nu poti... respiri aer adânc în piept şi te arunci şi azi în valul de nebuni... Ai vrea să fii regele să muti tu pionii toti de pe tabla de şah şi să îi scoti afară de pe ea... Să ramâi doar tu pe un fundal monocrom, cu tine... În muzică singuratăţii să-ţi cânti o odă ţie să te îmbeti în propria melodie şi dans... şi apoi... să îţi dai seama că ai nevoie de un nebun alaturi... Să-l iei pe tabla ta de şah şi să dansati amândoi... Tu regina neagră, el nebunul cel alb...
Dar cazi... Te trezeşti şi îţi aduci aminte că eşti tot nebunul reginei... Eşti un bufon printre altii care joacă în jurul reginei pe o melodie veselă... Te strâmbi, dansezi, jonglezi, îţi faci jocul în fata reginei melancolice. Porti pe faţă o mască sub care îţi ascunzi remuşcarile, eşecuri, regrete, vise şi sperante... Ai vrea să o arunci pe podeaua de portelan ,să o spargi... Să auzi cum cioburile cad nervoase pe podea şi cum nebunii se înteapă şi fug de pe placa ta de joc... Cum sângele curge prin ranile deschise şi urme de paşi ramân în urma lor.. Si ramâi doar tu, regina şi el nebunul cel alb. Batalia între tine şi regina pe acordurile întepate ale unei melodii de vioară.. Fară măşti fară iluzii fară gânduri spulberate.. Fară minciuni şi aluzii... Fară arme în plus, cu mâinile goale stati amândouă la un capat şi altul al tablei de şah, al scenei imense şi al totului cu nebunul alb care stă pe margine aşteptându-te. Te arunci în vâltoareaş flacarii. Se despica pamântul şi fulgerele trasnesc şi totul se sfarâmă şi doar stâncile ramân. Cu toate astea tu lupti în continuare, te-ai trezit la realitate. Aparent...
De fapt eşti încă într-un somn adânc şi încă joci în jurul mesei rotunde la care stă o regină şi regele ei. O flaşnetă se aude din spate, iar decorul se schimbă dar ramâne aceeaşi scenă, aceeaşi regină, acelaşi şi tu şi el, tu şi ei... Aceeaşi nebuni care joacă în jurul reginei cu lacrimi ascunse în fard şi machiaj, în măşti şi costume, în jocuri şi dans...
Te trezeşti pentru o clipă... Într-o rasucire te duci la regina cu sabia-n mâna... Şi sângele curge... Şi e al tau... Decorul dispare şi-ţi aminteşti că rolul tau era de bufon stângaci ce nu are voie să pună mâna pe arme, iar rascoală îţi era interzisă, la fel şi lacrimile şi regretele...
Închizi ochii şi cazi într-un monocrom singuratic... Jos undeva, nebunul tau a prins aripi şi te aşteaptă cu bratele deschise să-i cazi în brate, să parcurgeti împreună ultima scenă. Să dansati împreună un ultim dans.. Doar tu şi nebunia ta... Un alb şi un negru pe un vals vienez, vă balansati amândoi şi deveniti unul... Şi în sfârşit zâmbeşti cu-adevarat când te gândeşti că nebunii care au ramas or să facă aceeaşi greşeală ca şi tine...
Te prabuşeşti în mijlocul dansului şi râzi nebuneşte... Te îmbrăţişezi pe tine şi te spulberi în visul unei piese de teatru infantile...
Şi îţi continui dansul monocrom în eternitate...
:) Astept critici, pareri...orice :).
P.S. Sper sa fie sectiunea buna xD.
1.Doar tu...
Traieşti într-o lume nebună... Umbli printre oameni ca o fantasmă. Umbre printre umbre, vise în vise... Te pierzi în lume... Te asfixiezi şi vrei să scapi, să fugi într-un loc unde eşti doar tu cu tine... Îţi îmbrăţişezi propria persoana, îţi despleteşti parul şi te laşi purtată de vânt... Îţi duce gândurile, visele, amintirile, sperantele şi emotiile într-un loc pe care doar tu îl ştii... Şi ai vrea să te duci şi tu acolo, dar nu poti... Joci pe o scenă a unei lumi nebune... Eşti personajul principal, îl joci pe nebunul de lângă regina, îţi pui o mască pe faţă şi te închini pe tabla de şah în fata ei... Te laşi purtat de val... Ai vrea să ieşi de pe tabla de şah, de pe scenă, de pe tot, să te duci în locul tau din spatele cortinei la o ceaşcă de ceai, la o vorbă cu tine... Şi nu poti... respiri aer adânc în piept şi te arunci şi azi în valul de nebuni... Ai vrea să fii regele să muti tu pionii toti de pe tabla de şah şi să îi scoti afară de pe ea... Să ramâi doar tu pe un fundal monocrom, cu tine... În muzică singuratăţii să-ţi cânti o odă ţie să te îmbeti în propria melodie şi dans... şi apoi... să îţi dai seama că ai nevoie de un nebun alaturi... Să-l iei pe tabla ta de şah şi să dansati amândoi... Tu regina neagră, el nebunul cel alb...
Dar cazi... Te trezeşti şi îţi aduci aminte că eşti tot nebunul reginei... Eşti un bufon printre altii care joacă în jurul reginei pe o melodie veselă... Te strâmbi, dansezi, jonglezi, îţi faci jocul în fata reginei melancolice. Porti pe faţă o mască sub care îţi ascunzi remuşcarile, eşecuri, regrete, vise şi sperante... Ai vrea să o arunci pe podeaua de portelan ,să o spargi... Să auzi cum cioburile cad nervoase pe podea şi cum nebunii se înteapă şi fug de pe placa ta de joc... Cum sângele curge prin ranile deschise şi urme de paşi ramân în urma lor.. Si ramâi doar tu, regina şi el nebunul cel alb. Batalia între tine şi regina pe acordurile întepate ale unei melodii de vioară.. Fară măşti fară iluzii fară gânduri spulberate.. Fară minciuni şi aluzii... Fară arme în plus, cu mâinile goale stati amândouă la un capat şi altul al tablei de şah, al scenei imense şi al totului cu nebunul alb care stă pe margine aşteptându-te. Te arunci în vâltoareaş flacarii. Se despica pamântul şi fulgerele trasnesc şi totul se sfarâmă şi doar stâncile ramân. Cu toate astea tu lupti în continuare, te-ai trezit la realitate. Aparent...
De fapt eşti încă într-un somn adânc şi încă joci în jurul mesei rotunde la care stă o regină şi regele ei. O flaşnetă se aude din spate, iar decorul se schimbă dar ramâne aceeaşi scenă, aceeaşi regină, acelaşi şi tu şi el, tu şi ei... Aceeaşi nebuni care joacă în jurul reginei cu lacrimi ascunse în fard şi machiaj, în măşti şi costume, în jocuri şi dans...
Te trezeşti pentru o clipă... Într-o rasucire te duci la regina cu sabia-n mâna... Şi sângele curge... Şi e al tau... Decorul dispare şi-ţi aminteşti că rolul tau era de bufon stângaci ce nu are voie să pună mâna pe arme, iar rascoală îţi era interzisă, la fel şi lacrimile şi regretele...
Închizi ochii şi cazi într-un monocrom singuratic... Jos undeva, nebunul tau a prins aripi şi te aşteaptă cu bratele deschise să-i cazi în brate, să parcurgeti împreună ultima scenă. Să dansati împreună un ultim dans.. Doar tu şi nebunia ta... Un alb şi un negru pe un vals vienez, vă balansati amândoi şi deveniti unul... Şi în sfârşit zâmbeşti cu-adevarat când te gândeşti că nebunii care au ramas or să facă aceeaşi greşeală ca şi tine...
Te prabuşeşti în mijlocul dansului şi râzi nebuneşte... Te îmbrăţişezi pe tine şi te spulberi în visul unei piese de teatru infantile...
Şi îţi continui dansul monocrom în eternitate...
:) Astept critici, pareri...orice :).
P.S. Sper sa fie sectiunea buna xD.