25-07-2012, 10:49 PM
Da, intr-adevar, literatura este o carte deschisa, insa pe care nu multi reusesc (doresc) s-o descifreze.
Iti sunt recunoscatoare ca le acorzi poeziilor mele ceva timp din al tau si ca te intereseaza de starea mea de spirit:*
Mai postez cateva poezii mai optimiste (sa zicem)
Tot tu te plangi de viata, fiinta verde?
Ninge, ploua, cade grindina,
O intreb mereu care-i pricina,
Nu-mi raspunde, sta, se gandeste,
Incepe iarasi si-mi povesteste
Si nu se mai opreste.
Plange apa la cismea
De mult n-a mai trecut nimeni pe la ea
Sa se desfete de caldura,
Ca-a venit toamna-n sulfura,
Ne-a luat pe toti in primire cu-o furtuna,
Iar cismeaua tot plange-n bordura.
Pasarile fragile ale cerului descanta-ncetulet
Un mic cuib de viespi de pe-un norulet,
Cu ochii inlacrimati si albastri,
Un duh singur izgoneste monstri,
Din sud, o privighetoare mica
Se lupta cu zmeii singurica.
Pamantul crapa de la seceta,
Campul urla, plin de pui de insecta,
Sangele se scurge prin musuroaie,
Se rostogoleste la vale si viseaza noroaie,
Asa cum si eu visez la atentia ta.
Balada din balada, sentiment din sentiment, dragoste din vers
O lumina aprinsa,
o plansa desprinsa,
un vis in desfasurare,
o mare mare visare.
Un curcubeu mut,
un tablou nemaivazut,
o vaza micuta
si-o silueta slabuta.
Aripi! Aripi se inalta la cer!
O pata uriasa - un cancer!
Perechea de ochi imi pare cunoscuta
in noaptea tacuta.
In spatele zambetului cuceritor
se afla-un vers infiorator,
iar eu, singura-n visare,
am ajuns intr-un loc fara scapare.
Pereti inalti pana la ceruri,
podeaua - o simpla balta de pasteluri
ma inghite incet incetisor
si ma trezesc in fata unui norisor
si-mi dau seama ca voi cadea in gol,
la al tau inspaimantator subsol
unde vantul bate strasnic,
unde nimic nu mai e pasnic,
cum credeam ca esti,
ca ma iubesti.
Dar nu! Ochii tai canta-un vis dulce...
Dormitorul pare un loc atat de cunoscut,
am tinut aerul in piept cat de mult am putut,
acum il rasuflu pe spatele tau fierbinte
si-ti simt inima care nu ma minte.
Ne rotim, ne invartim,
trupurile ni le lipim,
ramanem asa mult timp,
buzele nu mi le mai simt.
Totul fusese planificat,
fiecare vers aranjat
sa ma scoata din normal,
sa cad prada unui animal...
Un animal care mi-a devorat creierul
si l-a inlocuit cu cerul,
un animal care inima-mi mangaie
fara sa fie nevoie de vorbaraie,
un animal pe care cantecul mi l-a adus
in timpul unui melancolic si albastru apus,
un animal in ai carui ochi ma topesc
si caruia dulce ii soptesc „te iubesc”.
Toate defectele tale sunt calitati
Oh, iubire, te-am gasit in ghena de gunoi,
Aveai ochii vinetii ca bolta stelara,
Te-am luat si te-am privit vioi,
Aveai ochii vinetii ca bolta stelara.
Toti te-au urat pentru ce nu erai,
Insa toate defectele tale sunt calitati,
Credeau prosteste ca inutil traiai,
Insa toate defectele tale sunt calitati.
Uite-o raza de soare pe chipul palid!
O stea pe cerul vietii mele apare.
Sufletul tau, il simt ca s-a facut din nou solid!
O stea pe cerul vietii mele apare.
Nu vorbeai prea mult, erai tacut,
Insa ma aduceai la tacere printr-un singur sarut,
Aveai un ton dulce si placut,
Insa ma aduceai la tacere printr-un singur sarut.
Erai si putin neindemanatic si repezit,
Dar in brate ma strangeai cald, iubire,
Diminetile greu eu te-am trezit,
Dar in brate ma strangeai cald, iubire.
Te pierdeai in timp si spatiu privind pe geam,
Insa atunci cele mai frumoase poeme-mi spuneai,
Uneori vorbeai o alta limba pe care n-o intelegeam,
Insa atunci cele mai frumoase poeme-mi spuneai.
Imi amintesc ca odata te-am suparat rau,
Mi-ai spus ca pleci, dar n-ai facut-o,
Te-am vazut singur in Herastrau,
Mi-ai spus ca pleci, dar n-ai facut-o.
Si-acum inchei povestea nostra,
Caci in fata altarului ne aflam,
Ne vom colora soarta albastra,
Caci in fata altarului ne aflam.
Omul care a trait degeaba
Vine spre tine o furtuna de nisip,
Dar n-o observi, esti plictisit,
Trece prin tine si tot n-o simti,
Sau cel putin singur te minti.
Dupa o mie de ani, ridici barbia,
Vazand o aura, melancolia,
Nu stii de ce, nu stii cum,
Insa mirosi un dulce parfum.
Este chiar sufletul tau,
Nici bun, nici rau,
Sufletul tau.
Paradisul nu a existat niciodata
Te plimbi pe plaja distrusa,
ma gasesti o mica intrusa,
ce nu-si poate controla foamea,
ce-ti adora candoarea.
N-ai vrut sa auzi prevenirea
nici cand mi-ai zarit privirea
plina de sete pentru sange,
plina de ura cand cerul plange.
Acum se pare ca inevitabilul vine,
nu crezi ca ti-ar fost mai bine
daca nu veneai in acea noapte
cand m-ai lasat sa-ti gust buzele coapte?
Ah, nu ma mai pot nicicum opri,
Fara tine cu siguranta as muri,
De sete, de foame, de viata,
Dar mor oricum dimineata
Caci aflu ca n-ai fost altceva
Decat credincioasa mea, Eva,
Care si-a daruit trupul sanatos
Singurului om bolnavicios.
Zambeste!
Daca-ar fi sa mor, ti-as lasa tie tot ce am,
Lacrimile, taieturile, nefericirea,
Sper sa atingi, nu ca mine, nemurirea,
Sa le dovedesti tuturor ca mosteneam
Ceea mai ingrozitoare viata cu putinta,
In timp ce tu castigai laude si cuviinta.
Sper sa le arati tuturor cat de buna esti,
Cat de mult poti indura, nu sa lovesti
Adversarul ce-ti vrea numaidecat moartea,
Caci acela nu stie cum i se termina cartea
Cand va da cu ochii de mine, aparatorul tau,
Mult iubitul tau frate pe vecie pampalau.
Minciuna nu a fost niciodata mai amara
Cad fulgii mari de nea verde
peste valurile de frunze ruginite,
cad lacrimile mele reci
peste toate amintirile noastre.
Si nu pot sa inteleg
cum marea poate fi in acelasi timp
calma si involburata,
cum tu poti fi in acelasi timp
aproape si departe.
Simti briza primaverii in inima?
Simti cum se duce in vazduh?
Oh, am uitat ca tu esti
surd si mut
la tot ceea ce insemn eu.
Oh, am uitat ca tu nu esti
altceva decat imaginatia mea.
Insa de fiecare data cand zambesti,
cad fulgii mari de nea verde
peste valurile de frunze ruginite
si-mi vine sa ma arunc
in marele canion al nebuniei,
caci stiu ca te voi gasi acolo,
inconjurat de toate vorbele mele.
Stiu ca esti inca acolo, in acel gol imens,
insa nu mai pot sa m-arunc si eu,
nu mai pot sa te iubesc.
Asta e ordinea cronologica a inimii mele.
Iti sunt recunoscatoare ca le acorzi poeziilor mele ceva timp din al tau si ca te intereseaza de starea mea de spirit:*
Mai postez cateva poezii mai optimiste (sa zicem)
Tot tu te plangi de viata, fiinta verde?
Ninge, ploua, cade grindina,
O intreb mereu care-i pricina,
Nu-mi raspunde, sta, se gandeste,
Incepe iarasi si-mi povesteste
Si nu se mai opreste.
Plange apa la cismea
De mult n-a mai trecut nimeni pe la ea
Sa se desfete de caldura,
Ca-a venit toamna-n sulfura,
Ne-a luat pe toti in primire cu-o furtuna,
Iar cismeaua tot plange-n bordura.
Pasarile fragile ale cerului descanta-ncetulet
Un mic cuib de viespi de pe-un norulet,
Cu ochii inlacrimati si albastri,
Un duh singur izgoneste monstri,
Din sud, o privighetoare mica
Se lupta cu zmeii singurica.
Pamantul crapa de la seceta,
Campul urla, plin de pui de insecta,
Sangele se scurge prin musuroaie,
Se rostogoleste la vale si viseaza noroaie,
Asa cum si eu visez la atentia ta.
Balada din balada, sentiment din sentiment, dragoste din vers
O lumina aprinsa,
o plansa desprinsa,
un vis in desfasurare,
o mare mare visare.
Un curcubeu mut,
un tablou nemaivazut,
o vaza micuta
si-o silueta slabuta.
Aripi! Aripi se inalta la cer!
O pata uriasa - un cancer!
Perechea de ochi imi pare cunoscuta
in noaptea tacuta.
In spatele zambetului cuceritor
se afla-un vers infiorator,
iar eu, singura-n visare,
am ajuns intr-un loc fara scapare.
Pereti inalti pana la ceruri,
podeaua - o simpla balta de pasteluri
ma inghite incet incetisor
si ma trezesc in fata unui norisor
si-mi dau seama ca voi cadea in gol,
la al tau inspaimantator subsol
unde vantul bate strasnic,
unde nimic nu mai e pasnic,
cum credeam ca esti,
ca ma iubesti.
Dar nu! Ochii tai canta-un vis dulce...
Dormitorul pare un loc atat de cunoscut,
am tinut aerul in piept cat de mult am putut,
acum il rasuflu pe spatele tau fierbinte
si-ti simt inima care nu ma minte.
Ne rotim, ne invartim,
trupurile ni le lipim,
ramanem asa mult timp,
buzele nu mi le mai simt.
Totul fusese planificat,
fiecare vers aranjat
sa ma scoata din normal,
sa cad prada unui animal...
Un animal care mi-a devorat creierul
si l-a inlocuit cu cerul,
un animal care inima-mi mangaie
fara sa fie nevoie de vorbaraie,
un animal pe care cantecul mi l-a adus
in timpul unui melancolic si albastru apus,
un animal in ai carui ochi ma topesc
si caruia dulce ii soptesc „te iubesc”.
Toate defectele tale sunt calitati
Oh, iubire, te-am gasit in ghena de gunoi,
Aveai ochii vinetii ca bolta stelara,
Te-am luat si te-am privit vioi,
Aveai ochii vinetii ca bolta stelara.
Toti te-au urat pentru ce nu erai,
Insa toate defectele tale sunt calitati,
Credeau prosteste ca inutil traiai,
Insa toate defectele tale sunt calitati.
Uite-o raza de soare pe chipul palid!
O stea pe cerul vietii mele apare.
Sufletul tau, il simt ca s-a facut din nou solid!
O stea pe cerul vietii mele apare.
Nu vorbeai prea mult, erai tacut,
Insa ma aduceai la tacere printr-un singur sarut,
Aveai un ton dulce si placut,
Insa ma aduceai la tacere printr-un singur sarut.
Erai si putin neindemanatic si repezit,
Dar in brate ma strangeai cald, iubire,
Diminetile greu eu te-am trezit,
Dar in brate ma strangeai cald, iubire.
Te pierdeai in timp si spatiu privind pe geam,
Insa atunci cele mai frumoase poeme-mi spuneai,
Uneori vorbeai o alta limba pe care n-o intelegeam,
Insa atunci cele mai frumoase poeme-mi spuneai.
Imi amintesc ca odata te-am suparat rau,
Mi-ai spus ca pleci, dar n-ai facut-o,
Te-am vazut singur in Herastrau,
Mi-ai spus ca pleci, dar n-ai facut-o.
Si-acum inchei povestea nostra,
Caci in fata altarului ne aflam,
Ne vom colora soarta albastra,
Caci in fata altarului ne aflam.
Omul care a trait degeaba
Vine spre tine o furtuna de nisip,
Dar n-o observi, esti plictisit,
Trece prin tine si tot n-o simti,
Sau cel putin singur te minti.
Dupa o mie de ani, ridici barbia,
Vazand o aura, melancolia,
Nu stii de ce, nu stii cum,
Insa mirosi un dulce parfum.
Este chiar sufletul tau,
Nici bun, nici rau,
Sufletul tau.
Paradisul nu a existat niciodata
Te plimbi pe plaja distrusa,
ma gasesti o mica intrusa,
ce nu-si poate controla foamea,
ce-ti adora candoarea.
N-ai vrut sa auzi prevenirea
nici cand mi-ai zarit privirea
plina de sete pentru sange,
plina de ura cand cerul plange.
Acum se pare ca inevitabilul vine,
nu crezi ca ti-ar fost mai bine
daca nu veneai in acea noapte
cand m-ai lasat sa-ti gust buzele coapte?
Ah, nu ma mai pot nicicum opri,
Fara tine cu siguranta as muri,
De sete, de foame, de viata,
Dar mor oricum dimineata
Caci aflu ca n-ai fost altceva
Decat credincioasa mea, Eva,
Care si-a daruit trupul sanatos
Singurului om bolnavicios.
Zambeste!
Daca-ar fi sa mor, ti-as lasa tie tot ce am,
Lacrimile, taieturile, nefericirea,
Sper sa atingi, nu ca mine, nemurirea,
Sa le dovedesti tuturor ca mosteneam
Ceea mai ingrozitoare viata cu putinta,
In timp ce tu castigai laude si cuviinta.
Sper sa le arati tuturor cat de buna esti,
Cat de mult poti indura, nu sa lovesti
Adversarul ce-ti vrea numaidecat moartea,
Caci acela nu stie cum i se termina cartea
Cand va da cu ochii de mine, aparatorul tau,
Mult iubitul tau frate pe vecie pampalau.
Minciuna nu a fost niciodata mai amara
Cad fulgii mari de nea verde
peste valurile de frunze ruginite,
cad lacrimile mele reci
peste toate amintirile noastre.
Si nu pot sa inteleg
cum marea poate fi in acelasi timp
calma si involburata,
cum tu poti fi in acelasi timp
aproape si departe.
Simti briza primaverii in inima?
Simti cum se duce in vazduh?
Oh, am uitat ca tu esti
surd si mut
la tot ceea ce insemn eu.
Oh, am uitat ca tu nu esti
altceva decat imaginatia mea.
Insa de fiecare data cand zambesti,
cad fulgii mari de nea verde
peste valurile de frunze ruginite
si-mi vine sa ma arunc
in marele canion al nebuniei,
caci stiu ca te voi gasi acolo,
inconjurat de toate vorbele mele.
Stiu ca esti inca acolo, in acel gol imens,
insa nu mai pot sa m-arunc si eu,
nu mai pot sa te iubesc.
Asta e ordinea cronologica a inimii mele.