03-07-2012, 07:18 PM
Cateva strigate de ajutor pe care, se pare, nu le va auzi nimeni...
Renasterea lui Eros
Norii se plimba-ncet pe cer,
Sunt martorii marturisii mele,
Vreau sa-ti spun cat de mult tin la tine,
Cat de mult mi-a fost dor de tine.
Acum, aici, tu si eu
Stam lipiti unul de altul,
Inima ne bate in acelasi ritm,
Iar ochii se zbat pe sub pleoape.
Caldura trupului tau ma face sa renasc,
Porii tai deschisi ma absorb,
Mana ta golasa mi-e bucata de suflet,
Bucata de amintire inviata.
Ai revenit la mine, iubire,
Si simt ca pot invia pe oricine acum,
Te rog sa nu ma mai parasesti.
Imi asez capul pe umarul tau,
Sunt in siguranta,
Stiu ca ma pazesti cu ochii inchisi, visand.
Si jur ca te pot auzi vorbindu-mi
Cu vorbe mute, surde,
Ma lovesc undele mintii tale
Si ma invita la un dans.
Si daca pleci, ma racesc din nou,
Daca pleci, ma vor roade amintirile,
Daca pleci, ma voi uita inapoi,
Daca pleci, voi pleca dupa tine.
Nu pleca, nu pleca, nu pleca.
Te rog, nu pleca de langa mine,
Iubire.
Nu poti castiga aceasta lupta, iubito
In ochii mei poti citi fericirea,
Stii foarte bine ca nu ma intereseaza nemurirea,
Vreau doar sa am parte de ea,
Iubirea, cea mai stralucitoare stea.
Are aripi mari, lungi si albe,
Pe ele poarta trei salbe,
Una dalba, una rosie si-una neagra,
Cu ele prin vanturi alearga.
Niciodata nu-ngheata, doar suspina
Incercand dupa noi sa se tina.
Noi, cei care fugim de ea mereu,
Ne facem ca n-o cunoastem intr-al sau cristalin minereu.
Esec amoros
Cand priveste la fereastra nu mai poate respira,
De parca tot aerul i s-ar fi ascuns in plamanii grei,
El sta ascuns in sufletul ei, dar nu poate iesi la suprafata,
Caci a fost ars de prea multe ori pe inimioara.
Si-ar vrea sa iasa la iveala macar astazi, de ziua ei,
Ziua ei speciala - ziua in care ea moare cuprinsa de viermi,
Mancata pe interior de temeri si prejudecati, s-a dus.
Curaj a avut cand l-a creat, dar apoi nu l-a mai putut controla,
Era peste tot numai unde trebuia nu, exista, dar de fapt se dezintegra,
Iar apoi iarasi rasarea ca un ghiocel in inima ei si o impungea
Cu ghimpi taiosi secati de planset, doritori de lacrimi straine.
Are in interiorul ei o poarta ce o poate duce in rai sau iad,
Are in fiecare particica din corp un atom de iubire,
Are in creieri neuroni taiati cu lama,
Are in suflet un esec amoros.
Creier inchis in colivie
Un suflet gol ce se plimba printr-un
labirint a gasit
o cale spre-o lumina
si si-a-nchipuit cum e dupa poarta argintie,
a inchis ochii si-a visat,
a cutreierat in lung si-n lat
obloanele mintii.
Isi pierde ideea, isi pierde mintile, pierde tot ce are mai de pret,
lasa-n urma numai praf de stele, inecat in aer,
imbacsit in nazuinte si idealuri,
insa marea se loveste in continuare de ramurile pleoapelor,
irisul continua a visa la scaparea
din obloanele mintii.
Vrea a iesi, vrea a fugi,
vrea sa faca tot ce n-a putut face,
s-apuce sa mai si refaca
tot ceea ce a stricat altadata si-n acelasi timp sa spale
cu apa sfintita, putrezita,
obloanele mintii.
Ar lasa-n urma tot, ar renunta la tot
pentru-n nimic,
un ghemotoc de lumina
in ochii lui orbi;
ar lasa-n urma
si obloanele mintii.
Sens de vartej
Sunt o frunza solitara
folosita ca stanca mortuara.
Sunt o pasare cereasca
de care soarele vrea sa se fereasca.
Sunt un mar de toamna-amara
cazut din cos pe dinafara.
Sunt un ghiocel mic si las
calcat in picioare de un incas.
Sunt margareta lovita
pe care toata lumea o alinta.
Alene si tarziu
Cu muzica vesela in stanga,
Cu ticaitul ceasului-n dreapta,
Sta un trup ca o verde osanda,
Privind pe geam la aburi mari si reci.
Luna n-o zareste si, confuza,
Cauta fasii de lumina-n van,
Crengile copacilor sunt goale,
Vantul le cutremura vijelios.
Atat de negru e cerul seara,
Dar atat de trist devine noaptea,
Cand norii si sorii dispar din loc,
Umbre-ntunecate o impanzesc.
Rasuflarea ii e tot mai rara,
Se-nfioara verdele ochilor,
Iar capul ii cade pe de-o parte,
Isi preschimba grijile in vise.
Renasterea lui Eros
Norii se plimba-ncet pe cer,
Sunt martorii marturisii mele,
Vreau sa-ti spun cat de mult tin la tine,
Cat de mult mi-a fost dor de tine.
Acum, aici, tu si eu
Stam lipiti unul de altul,
Inima ne bate in acelasi ritm,
Iar ochii se zbat pe sub pleoape.
Caldura trupului tau ma face sa renasc,
Porii tai deschisi ma absorb,
Mana ta golasa mi-e bucata de suflet,
Bucata de amintire inviata.
Ai revenit la mine, iubire,
Si simt ca pot invia pe oricine acum,
Te rog sa nu ma mai parasesti.
Imi asez capul pe umarul tau,
Sunt in siguranta,
Stiu ca ma pazesti cu ochii inchisi, visand.
Si jur ca te pot auzi vorbindu-mi
Cu vorbe mute, surde,
Ma lovesc undele mintii tale
Si ma invita la un dans.
Si daca pleci, ma racesc din nou,
Daca pleci, ma vor roade amintirile,
Daca pleci, ma voi uita inapoi,
Daca pleci, voi pleca dupa tine.
Nu pleca, nu pleca, nu pleca.
Te rog, nu pleca de langa mine,
Iubire.
Nu poti castiga aceasta lupta, iubito
In ochii mei poti citi fericirea,
Stii foarte bine ca nu ma intereseaza nemurirea,
Vreau doar sa am parte de ea,
Iubirea, cea mai stralucitoare stea.
Are aripi mari, lungi si albe,
Pe ele poarta trei salbe,
Una dalba, una rosie si-una neagra,
Cu ele prin vanturi alearga.
Niciodata nu-ngheata, doar suspina
Incercand dupa noi sa se tina.
Noi, cei care fugim de ea mereu,
Ne facem ca n-o cunoastem intr-al sau cristalin minereu.
Esec amoros
Cand priveste la fereastra nu mai poate respira,
De parca tot aerul i s-ar fi ascuns in plamanii grei,
El sta ascuns in sufletul ei, dar nu poate iesi la suprafata,
Caci a fost ars de prea multe ori pe inimioara.
Si-ar vrea sa iasa la iveala macar astazi, de ziua ei,
Ziua ei speciala - ziua in care ea moare cuprinsa de viermi,
Mancata pe interior de temeri si prejudecati, s-a dus.
Curaj a avut cand l-a creat, dar apoi nu l-a mai putut controla,
Era peste tot numai unde trebuia nu, exista, dar de fapt se dezintegra,
Iar apoi iarasi rasarea ca un ghiocel in inima ei si o impungea
Cu ghimpi taiosi secati de planset, doritori de lacrimi straine.
Are in interiorul ei o poarta ce o poate duce in rai sau iad,
Are in fiecare particica din corp un atom de iubire,
Are in creieri neuroni taiati cu lama,
Are in suflet un esec amoros.
Creier inchis in colivie
Un suflet gol ce se plimba printr-un
labirint a gasit
o cale spre-o lumina
si si-a-nchipuit cum e dupa poarta argintie,
a inchis ochii si-a visat,
a cutreierat in lung si-n lat
obloanele mintii.
Isi pierde ideea, isi pierde mintile, pierde tot ce are mai de pret,
lasa-n urma numai praf de stele, inecat in aer,
imbacsit in nazuinte si idealuri,
insa marea se loveste in continuare de ramurile pleoapelor,
irisul continua a visa la scaparea
din obloanele mintii.
Vrea a iesi, vrea a fugi,
vrea sa faca tot ce n-a putut face,
s-apuce sa mai si refaca
tot ceea ce a stricat altadata si-n acelasi timp sa spale
cu apa sfintita, putrezita,
obloanele mintii.
Ar lasa-n urma tot, ar renunta la tot
pentru-n nimic,
un ghemotoc de lumina
in ochii lui orbi;
ar lasa-n urma
si obloanele mintii.
Sens de vartej
Sunt o frunza solitara
folosita ca stanca mortuara.
Sunt o pasare cereasca
de care soarele vrea sa se fereasca.
Sunt un mar de toamna-amara
cazut din cos pe dinafara.
Sunt un ghiocel mic si las
calcat in picioare de un incas.
Sunt margareta lovita
pe care toata lumea o alinta.
Alene si tarziu
Cu muzica vesela in stanga,
Cu ticaitul ceasului-n dreapta,
Sta un trup ca o verde osanda,
Privind pe geam la aburi mari si reci.
Luna n-o zareste si, confuza,
Cauta fasii de lumina-n van,
Crengile copacilor sunt goale,
Vantul le cutremura vijelios.
Atat de negru e cerul seara,
Dar atat de trist devine noaptea,
Cand norii si sorii dispar din loc,
Umbre-ntunecate o impanzesc.
Rasuflarea ii e tot mai rara,
Se-nfioara verdele ochilor,
Iar capul ii cade pe de-o parte,
Isi preschimba grijile in vise.