Sweet traps [ Yaoi ]

[Yaku-chin]

Multumesc mult de comentarii si ma bucur ca va rapiti din timp sa treceti pe aici, eu voi incerca sa tin cont de tot ce spuneti si inca o data multumesc.
Am venit cu noul capitol, care e mai scurt ( timpul asta -.- )

Capitolul trei

-Nu poti sa pleci. Vocea ii era linistita, blanda cu o tonalitatea prea normala pentru acea discutie.
Mana lui se intinse si mangaiase obrazul stang al lui Octavian. Tanarul se indeparta putin si zambi ironic.
-Nu am inclinatii...de genul.
Zambetul de pe chipul lui se accentua, iar glasul cu care pronuntase acele cuvinte il incanta; sunase foarte superior.
-Momentan.
Completase barbatul si zambi la randul sau. Octavian ridica din umeri privindu-l usor curios. Ii vazuse un zambet, unul clar conturat, forma buzelor parea ca il ademeneste, dar isi alunga aceste ganduri stranii.
-Nu poti sa ma ti aici.
Se incrunta privindu-l pe barbat in ochi, fara a il slabi o secunda. Ranjetul de pe chipul barbatului il enerva destul de mult pe Octavian, acel om nu avea niciun drept asupra sa , in consecinta, Octavian putea face orice si-ar fi dorit. Si daca voia sa plece din acel loc, o va face.
Dar alta era parerea barbatului. Octavian era in mainile lui, ca o marionete ce nu se putea impotrivii celui ce o manevreaza.
-Chiar crezi asta?
Vorbise atat de clar, atat de ferm, ca si cum ar fi spus cel mai simplu si evident adevarat. Octavian isi stranse palmele in pumni, enervandu-se de aceasta data foarte tare.
-Ce vrei de la mine?
Intrebarea fusese adresata pe un ton defensiv , dar in acelasi timp tonalitatea lui Octavian era rece,impasibila, hotarata. Nu putea intelege cum un strain il tinea captiv purtandu-se in acel mod. Ce astepta? Ce se va intampla? Il privea sfidator analizandu-l din nou. Ochii, acei ochi abisali il atrageau si parul, da, acea podoaba capilara il indemna sa-si bage mainile in el ,sa traga de suvite cu severitate, dar si cu tandrete. Buzele, usor voluptoase, de un roz pal erau mentie sa fie sarutate. Iar pielea, parea atat de fina si delicata, incat ar fi indraznit sa-si intinga la randul sau mana pentru a atinge macar o portiune din pielea barbatului.
-Nu ti se va intampla nimic.
Asigura barbatul, ii zambi sincer si isi baga mana in parul lui saten mangaindu-l delicat.
-Esti aici doar ca sa fi in siguranta. Ti-am spus si nu imi place sa ma repet. Nu vei pleca asa ca acomodeaza-te.
Desi vorbele ii erau aspre, vocea lui nu indica vreo rautate, sau severitate, din contra, erau spuse cu o simpatie de neinchipuit. Lucru ce il tulbura serios pe Octavian. Gulma era gluma, dar acum nu stia ce se petrece. Gluma parea a se fi indreptat spre altceva.
-Eu cred ca vorbesti cu peretii. Iti dai seama ce faci? M-ai sechestrat! Asa ceva e ilegal! Nu e corect, am viata mea . Ce treaba am eu cu Ovidiu, sau cu ce face el? Suntem frati si nimic mai mult.
-O legatua care te pune in primejdie nu ti se pare?
-Chiar si asa, eu nu stiu nimic si nici nu vreau sa aflu.
-Nu e vorba de ce stii, sau nu stii. E vorba de siguranta ta!
-Siguranta mea?Si de cand iti pasa tie, unui strain, de siguranta mea?
-Din acest moment.
Octavian pufnise dispretuitor si ochii lui il batjocoreau pe strainul din fata lui. Nu il interesa nici macar numele, nu il interesa nimic legat de el, vroia doar acasa, vroia sa fie la el acasa, in siguranta, in liniste, fara sa fie amestecat in toata prostia asta pura.
-Si cat ai de gand sa ma tii aici? Il intreaba cu un vizibil dispret impregnat in voce, dar si in chip.
Barbat zambise intr-un mod rautacios. Isi trecu o mana prin parul blond cat timp ochii lui Octavian il urmareau asemeni unui soim. Pe barbat il incanta tupeul si curajul baiatului, dar in acelasi timp ii provoca o enervare urata.
-Cat va fi nevoie.


Si asa au trecut nici mai mult nici mai putin de cinci zile . Cinci zile in care Octavian cu tot orgoliul lui a trebuit sa accepte, fie ca vroia, fie ca nu, sa stea inchis in acel apartament. De fapt, in acea camera, fiindca el nu iesea de acolo, desi barbatul a carui nume nici acum nu il aflase, ii sugerase sa iasa din camera . Octavian refuzase. Primea micul dejun , dejunul si cina, si gustari intre, haine noi, toate avand eticheta si primea liniste. Acea liniste ce incetul cu incetul il innebunea pe Octavian. Incerca sa isi pastreze calmul si de fiecare data cand il vizita barbatul sa ii raspunda acid si sictirit . Incerca din rasputeri sa nu isi arate frustrarea, desi aceasta era prezenta din ce in ce mai des. Ura simplu fapt ca era privat de libertatea lui, de drepturile, de alegerile si deciziile sale.
Pana la urma cine era acel barbat de ii interzicea lui sa stea acolo? De il pazea practic! De il sechestra! Pentru Octavian era un nimeni, iar repulsia fata de el crestea pe zi ce trece. Aceeasi repulsie ce incepea sa se indrepte si spre directia lui Ovidiu. Ca daca statea bine si se gandea, exista un sigur vinovat si acela avea nume : Ovidiu.
Nu l-ar fi deranjat, poate, daca macar Ovidiu l-ar fi anuntat din timp, iar fi zis ce si cum, dar asa, luat pe nepregatite, stand undeva unde vointa lui nu conta deloc. Unde gandirea lui libera nu interesa pe nimeni si nu era pusa in practica? Era ceva revoltator , strigator la cer. Octavian nu mai rezista sa stea inchis, avea nevoie de aer, avea nevoie sa se plimbe, sa alerge. Se simtea ca un animal in captivitate . Si daca se gandea bine, singura diferenta dintre el si un animal la gradina zoological era ca el are un singur vizitator, si ...mai era o mica diferenta pe care Octavian nu stia daca e valabila sau nu. Oare...vizitatorul platea ceva ca sa il viziteze, sau era platit?
Intrebari de acest gen il faceau pe Octavian sa ranjeasca rautacios si sa se gandeasca ca astfel de specii de oameni ar trebui sa fie pe cale de disparitie, insa era sigur ca de fapt contrariul este adevarat.
Sa se gandeasca cum sa scape sau sa gaseasca o solutie ar fi insemnat o alta durere de cap, pe care Octavian nu vroia sa si-o asume si revenea de unde a plecat. De la Ovidiu, inculpatul, vinovatul , cel ce detinea cheia salvarii lui. Unde era? Ce facea? Cu cine era? Stia ce se petrece? Ii pasa?
Octavian nu stia sigur daca dorea raspunsul la aceste intrebari, dar totusi in monologul sau interior mereu si le punea. Ovidiu, singurul vinovat?

Insa oare...asa era totul ? Ovidiu sa fie de fapt vinovatul?