13-02-2012, 05:25 PM
next, dupa un car de timp :D
Ada pov.
Poti inchide ochii pentru a nu vedea suferinta celui de langa tine, pentru a nu vedea durerea din jurul tau. Poti sa-ti astupi urechile pentru a nu auzii plansetele pline de tragedie, cuvintele care te-ar putea ranii. Dar atunci cand propriile ganduri iti zbiara in cap, nu poti decat sa le dai ascultare. Nu poti fugii de propria constiinta, de sentimentele care te trezesc in mijlocul noptii cersind atingerea celui care e mereu acolo, in gandurile tale.
Timpul s-ar oprii probabil in loc in fata mea daca ar intelege cat de mult am invatat sa simt in ultimul timp. Ma simt ratacita intr-un univers strain mie, nu-mi inteleg starile de spirit sau comportamentul atat de infantil. Probabil ca nimeni nu ar reusii sa-mi dea o explicatie destul de certa. Vesnicul monolog interior imi lasa un aer ciudat in mine. Nu percep decat importanta cuvintelor lui. Poate e inspaimantator cum lucruri ce pareau sa-mi preocupe intodeauna mintea au devenit doar detalii, detalii aparute pe fundalul unei povesti marete.
Oare pana la ce varsta putem da vina pe inconstienta? “N-am stiut… N-am crezut ca-l va ranii atat de tare…â€. Mai am inca dreptul la aceste scuze ridicole? Sau totul s-a finalizat, totul se rezuma la niste rationamente naïve pana la urma.
Tot ce e intre mine si el suna ca povestea perfecta de iubire. O poveste ce nu caracterizeaza de altfel nimic din caracterul meu, nimic din viata lui. As fugii atat de departe. Uneori imi doresc sa nu-l mai vad niciodata. Atunci ar disparea toate aceste ganduri neintelese. Atunci as devenii din nou eu. Dar care e definitia acestui “eu� Si oare individualitatea e cea care te face sa fi tu cu adevarat?
Imi gasesc comportamentul atat de ridicol. Cum privesc in gol fara sa ma gandesc la nimic, cum ma surprind zambind in timp ce ma gandesc la el.
-Hey visatoareo. Unde esti cu gandul? Clipesc de doua ori inainte sa-i intalnesc privirea atat de clara a lui Dimitri. Am uitat din nou ca sunt la scoala…
-Nicaieri. Raspunsul meu a sunat mult mai sec decat as fi vrut.
Blondul imi zambeste mai apoi ridicandu-mi barbia cu doua degete.
-Stii Ada? Esti singura fata pe care nu o pot avea si gandul asta ma inebuneste! De fapt tu ma inebunesti…
O puternica senzatie de déjà vu ma cuprinde. Simteam exact acelas lucru fata de Oliver, sau inca mai simt? A fost doar o obsesie? Imi arunc aceste ganduri cat mai departe de mine incercand sa port o conversatie plauzibila cu blondul.
-Dimitri, stii deja ce simt pentru tine. Am certitudinea sentimentelor tale, uneori mi-as dorii sa te pot iubii, dar…
-Dar el v-a fi mereu deasupra mea. Nu te pot intelege…
-Nici macar eu nu pot. Inconstient ii privesc buzele celui care sta in fata mea, imi doresc sa le simt peste a mele, desii nu gasesc sensul acestui sentiment. Nu-l iubesc de altfel, dar inca ma atrage atat de mult. Sau poate doar imi pare rau sa-l dau la o parte stiind ca e al meu. Nu i-as putea nega niciodata frumusetea aproape inumana, si stiu ca el e genul de baiat langa care toti m-ar vedea. In schimb Oliver tinde a fi vazut ca un capriciu al meu.
Dimitri imi citeste cu usurinta gesturile din nou. Se apleaca ajungand cu capul la nivelul meu, buzele lui lipindu-se de ale mele. Isi da mana stanga pe la spatele meu ridicandu-ma incet de pe scarile pe care eram asezata. Ador sentimentul ce mi-l dau buzele lui, felul in care ma controleaza atat de usor… Dar totul e doar fizic.
Il imping de indata ce constientizez gravitatea gesturilor. Cat de naiva am putut devenii, cat de usor ma pierd… Imi vine sa plang, vinovatia lovindu-ma cu putere.
-Sper ca nu incepi sa plangi pentru atata! Macar esti sigura de ce simti pentru el? As vrea sa-i raspund cu un “da†pe care sa nu-l poata contesta nimeni, dar sunt atat de nesigura in momentele astea. Privesc in jos fara sa spun nimic, stiind cat de interpretabil poate sa fie gestul pentru el.Dimitri imi i-a fata in palmele lui facandu-ma sa-l privesc in ochi.
-Cat de dragala poti sa fi. Ar fi nebun sa nu profite de ce simti pentru el!
Nu stiu daca asta e reactia cea mai potrivita, dar cuvintele lui m-au facut sa zambesc instantaneu. De parca era exact ceea ce avea nevoie. Ii soptesc un “merci†dupa care mergem spre clasele noastre obligati de profesorul de geografie care a tinut sa ne anunte ca s-a sunat de minute bune. Bine, faptul ca eu n-am auzit soneria e ceva obisnuit din partea mea, pe Dimitri insa il vedeam insa mai cu picioarele pe pamant.
Oliver pov.
Imi ridic capul de pe banca atunci cand usa de la clasa se deschide producand un sunet deranjant pentru creierul meu in stare de atipire. Dimitri intra in clasa cu o figura trista care, as fi ipocrit sa nu recunosc, ma incanta.
In momentul asta as da orice pentru o cafea mare si o tigara. Probabil singurul lucru care m-ar putea tine in viata dupa o noapte nedormita. Nu ca ar reusii sa-mi scoata si imaginea ei din cap…
-Esti un prost! Aud vocea lui Dimitri cand trece pe langa banca mea. Zambesc fara sa stiu macar de ce, tipul ma jignise si pe mine doar ma amuza.
Ma calmez repede, starea de somnolenta punand usor stapanire pe mine. In minte imi circula doar imagini cu ea zambind. Si cum ar putea fi somnul mai dulce?
Tresar cand aud ultimul sunet de clopotel pe care trebuie sa-l mai suport pe ziua de azi. Ma ridic lenes din banca luandu-mi geanta in spate si merg spre casa. Drumul imi pare la fel de plictisitor si lung ca intodeauna cand ma confrunt cu stari de moleseala crunta.
Gasesc usa de la apartament deschisa, semn clar al vizitei unei rude. Nu fac mai mult de un pas in interiorul locuintei pana ca tatal meu sa se afiseze in fata mea cu un zambet ingrozitor de molipsitor pe fata.
-Oooo, esti singurel, speram sa o vad si pe Ada!
Cu siguranta tata se atasase de satena destul incat sa o vada ca pe propria fiica. As zice ca e in avantajul meu pana la urma.
scuzati stangacia cu care am scris unele parti, mi-am iesit din mana...
scuze si de greseli de asemenea
Capitolul 22
Ada pov.
Poti inchide ochii pentru a nu vedea suferinta celui de langa tine, pentru a nu vedea durerea din jurul tau. Poti sa-ti astupi urechile pentru a nu auzii plansetele pline de tragedie, cuvintele care te-ar putea ranii. Dar atunci cand propriile ganduri iti zbiara in cap, nu poti decat sa le dai ascultare. Nu poti fugii de propria constiinta, de sentimentele care te trezesc in mijlocul noptii cersind atingerea celui care e mereu acolo, in gandurile tale.
Timpul s-ar oprii probabil in loc in fata mea daca ar intelege cat de mult am invatat sa simt in ultimul timp. Ma simt ratacita intr-un univers strain mie, nu-mi inteleg starile de spirit sau comportamentul atat de infantil. Probabil ca nimeni nu ar reusii sa-mi dea o explicatie destul de certa. Vesnicul monolog interior imi lasa un aer ciudat in mine. Nu percep decat importanta cuvintelor lui. Poate e inspaimantator cum lucruri ce pareau sa-mi preocupe intodeauna mintea au devenit doar detalii, detalii aparute pe fundalul unei povesti marete.
Oare pana la ce varsta putem da vina pe inconstienta? “N-am stiut… N-am crezut ca-l va ranii atat de tare…â€. Mai am inca dreptul la aceste scuze ridicole? Sau totul s-a finalizat, totul se rezuma la niste rationamente naïve pana la urma.
Tot ce e intre mine si el suna ca povestea perfecta de iubire. O poveste ce nu caracterizeaza de altfel nimic din caracterul meu, nimic din viata lui. As fugii atat de departe. Uneori imi doresc sa nu-l mai vad niciodata. Atunci ar disparea toate aceste ganduri neintelese. Atunci as devenii din nou eu. Dar care e definitia acestui “eu� Si oare individualitatea e cea care te face sa fi tu cu adevarat?
Imi gasesc comportamentul atat de ridicol. Cum privesc in gol fara sa ma gandesc la nimic, cum ma surprind zambind in timp ce ma gandesc la el.
-Hey visatoareo. Unde esti cu gandul? Clipesc de doua ori inainte sa-i intalnesc privirea atat de clara a lui Dimitri. Am uitat din nou ca sunt la scoala…
-Nicaieri. Raspunsul meu a sunat mult mai sec decat as fi vrut.
Blondul imi zambeste mai apoi ridicandu-mi barbia cu doua degete.
-Stii Ada? Esti singura fata pe care nu o pot avea si gandul asta ma inebuneste! De fapt tu ma inebunesti…
O puternica senzatie de déjà vu ma cuprinde. Simteam exact acelas lucru fata de Oliver, sau inca mai simt? A fost doar o obsesie? Imi arunc aceste ganduri cat mai departe de mine incercand sa port o conversatie plauzibila cu blondul.
-Dimitri, stii deja ce simt pentru tine. Am certitudinea sentimentelor tale, uneori mi-as dorii sa te pot iubii, dar…
-Dar el v-a fi mereu deasupra mea. Nu te pot intelege…
-Nici macar eu nu pot. Inconstient ii privesc buzele celui care sta in fata mea, imi doresc sa le simt peste a mele, desii nu gasesc sensul acestui sentiment. Nu-l iubesc de altfel, dar inca ma atrage atat de mult. Sau poate doar imi pare rau sa-l dau la o parte stiind ca e al meu. Nu i-as putea nega niciodata frumusetea aproape inumana, si stiu ca el e genul de baiat langa care toti m-ar vedea. In schimb Oliver tinde a fi vazut ca un capriciu al meu.
Dimitri imi citeste cu usurinta gesturile din nou. Se apleaca ajungand cu capul la nivelul meu, buzele lui lipindu-se de ale mele. Isi da mana stanga pe la spatele meu ridicandu-ma incet de pe scarile pe care eram asezata. Ador sentimentul ce mi-l dau buzele lui, felul in care ma controleaza atat de usor… Dar totul e doar fizic.
Il imping de indata ce constientizez gravitatea gesturilor. Cat de naiva am putut devenii, cat de usor ma pierd… Imi vine sa plang, vinovatia lovindu-ma cu putere.
-Sper ca nu incepi sa plangi pentru atata! Macar esti sigura de ce simti pentru el? As vrea sa-i raspund cu un “da†pe care sa nu-l poata contesta nimeni, dar sunt atat de nesigura in momentele astea. Privesc in jos fara sa spun nimic, stiind cat de interpretabil poate sa fie gestul pentru el.Dimitri imi i-a fata in palmele lui facandu-ma sa-l privesc in ochi.
-Cat de dragala poti sa fi. Ar fi nebun sa nu profite de ce simti pentru el!
Nu stiu daca asta e reactia cea mai potrivita, dar cuvintele lui m-au facut sa zambesc instantaneu. De parca era exact ceea ce avea nevoie. Ii soptesc un “merci†dupa care mergem spre clasele noastre obligati de profesorul de geografie care a tinut sa ne anunte ca s-a sunat de minute bune. Bine, faptul ca eu n-am auzit soneria e ceva obisnuit din partea mea, pe Dimitri insa il vedeam insa mai cu picioarele pe pamant.
Oliver pov.
Imi ridic capul de pe banca atunci cand usa de la clasa se deschide producand un sunet deranjant pentru creierul meu in stare de atipire. Dimitri intra in clasa cu o figura trista care, as fi ipocrit sa nu recunosc, ma incanta.
In momentul asta as da orice pentru o cafea mare si o tigara. Probabil singurul lucru care m-ar putea tine in viata dupa o noapte nedormita. Nu ca ar reusii sa-mi scoata si imaginea ei din cap…
-Esti un prost! Aud vocea lui Dimitri cand trece pe langa banca mea. Zambesc fara sa stiu macar de ce, tipul ma jignise si pe mine doar ma amuza.
Ma calmez repede, starea de somnolenta punand usor stapanire pe mine. In minte imi circula doar imagini cu ea zambind. Si cum ar putea fi somnul mai dulce?
Tresar cand aud ultimul sunet de clopotel pe care trebuie sa-l mai suport pe ziua de azi. Ma ridic lenes din banca luandu-mi geanta in spate si merg spre casa. Drumul imi pare la fel de plictisitor si lung ca intodeauna cand ma confrunt cu stari de moleseala crunta.
Gasesc usa de la apartament deschisa, semn clar al vizitei unei rude. Nu fac mai mult de un pas in interiorul locuintei pana ca tatal meu sa se afiseze in fata mea cu un zambet ingrozitor de molipsitor pe fata.
-Oooo, esti singurel, speram sa o vad si pe Ada!
Cu siguranta tata se atasase de satena destul incat sa o vada ca pe propria fiica. As zice ca e in avantajul meu pana la urma.
scuzati stangacia cu care am scris unele parti, mi-am iesit din mana...
scuze si de greseli de asemenea
