08-07-2011, 08:03 PM
Eu cu Zuza ne-am gandit sa facem un duel.
Perioada de postare - Azi.
Perioada de votare - De azi pana in 12.07.11
Tema : Moartea.
Lucrarile vor fi anonime.
Prima lucrare :
Era o zi trista, cel putin pentru ea , intinsa pe patul de spital, ultimele-i clipe se scurgeau parca fara incetare.
Toti au parasit-o, prietenii, rudele, doar el a fost singurul care ii impartasea suferinta in acele momente.
- Ai sa ma mai iubesti? Se auzi glasul ei ragusit si parca fara viata. Il privi cu lacrimi in ochii, stia ca raspunsul va fi destul de greu,
nu stia ce va fi dupa.
- Mereu. Ii raspunse fara ezitare.
-Chiar daca... voi muri? Inghiti in sec, ridicandu'se usor din pat, privindu-l indurerata. Ar fi vrut si ar fi dat orice
sa poata sa fie cu el si dupa moarte, dar destinul i-a jucat o festa ingrozitoare, era bolnava de o boala care nu cruta pe nimeni,
oricat de pur si de inocent ar fi acea persoana.
El parea absent, desi vroia sa-i aline suferinta nu putea sa-si imagineze ca o va pierde. A imbratisat-o , a sarutat-o vrand sa ramana
magic acest moment, dar magia nu exista si speranta lui, increderea si taria se pierdeau incet cu trecerea timpului.
I-a dat o oglinda, vroia sa se priveasca , sa-si vada chipul ce parea neinsufletit, palid . Ochii ei albastri ce sclipeau de iubire si
bunatate, sunt innecati in lacrimi de tristete.
Frumusetea chipului de alta data ce cucerea inima oricui, acum e doar o amintire a trecutului. Plina de viata, trecea mereu
peste toate necazurile si greutatile si facea fata cu zambetul dulce si blajin ce nu-l puteai asemana.
Toti prietenii ei in care avea incredere si ii respecta pentru ceia ce sunt, acum au parasit-o din cauza
bolii , unii inventau ca au plecat si ca nu au timp sa o vada , altora nu le mai pasa. Desi mereu cand ei aveau probleme ea era acolo cu
sprijinul si daruirea ei si acum era abandonata, simtindu-se ranita pe interior.
Ii mai ramasese putin timp, doctorul ii spusese ca mai are cel mult doua ore de trait, dar nimeni nu stia notiunea exacta cand
va veni sfarsitul pentru ea, dar totusi incerca sa-si adune gandurile si inca mai avea puterea sa zambeasca, un zambet cald ce il daruia lui.
Il saruta dulce si tandru si intinse din nou in pat. Inchise ochii, inima ei batea cu putere simtind ca respira foarte greu, dar
durerea din suflet aproape ca nu o mai simtea, ii stranse mana lui , o lacrima rece i se usca pe obraz.
Inima i se opri, bataile acelea ce au batut doar pentru el s-au oprit, nu a mai rezistat s-o vada zacand fara , fugii fara sa sa
se mai uite inapoi, era devastat , vroia sa puna capat si el, ajunsese la un punct care il macina pe interior si il lasa fara
putinta.
Ajunsese la marginea unui lac, privi apa fara vreo expresie a fetei, era pierit de orice energie, insa isi aminti ca i-a jurat
ca nu isi va pune capat zilelor oricat de trist ar fi.
Isi amintise ca i-a scris o scrisoare spundu-i cuvintele care nu le-ar fi putut spune vre-o data in fata ei, din teama de a
nu o face sa se simta si mai injunghiata.
Aruncase scrisoarea in rau, unde vroia sa-i arunce si cenusa, ultima ei dorinta.
A doua lucrare :
Poc!
Şi glonţul morţii m-a nimerit. Simt că alunec uşor sper alt tărâm , şi sincer nu am crezut că o să se întâmple aşa devreme. Am crezut că o să merg în continuare pe cărarea colorată a vieţii , că o să mă bucur de aceasta. E prea târziu să dau înapoi. Prea târziu să spun : STOP! , timpului. Acum inima mea este goală , nu mai simt nimic. Defapt , nici nu îmi mai simt inima. Nu mai vreau să simt nimic ce ţine de corpul meu. Acum , nu numai că inima mea e goală , dar . . . eu sunt goală pe dinăuntru. Acum simt cum moartea mă îndeamnă să păşesc în tărâmul ei presărat cu trandafiri negri şi spini. Indiferent că mă opun , simt cum ceva mă împinge de la spate. Dar nu vreau să fac acest pas , NU VREAU! De ce nu mă opreşte nimeni? De ce nu mai ţine nimeni la mine? Acum chiar toată lumea e ocupată şi nu au timp de mine? Sau nu mă aud . . . Oricât aş ţipa , nimeni nu m-a auzit , nu mă aude şi nu mă va aude. Poate am devenit prea neimportantă pentru toţi din moment ce sunt chemată de păcat , poate vor să uite de mine pentru că sunt prea păcătoasă , sau poate mă lasă la greu cum am făcut şi eu în momentele egoiste din viaţa mea. Şi chiar nu mă pot imagina departe de lumea mea de cristal , nu o pot înşela , nu mă pot duce în alta! Sau poate da? Cu fiecare minisecundă cu care inima mea încearcă să ţină pasul , nu mai pot dansa odată cu ritmul ei şi uşor , uşor încep să îmi exprim regretul faţă de toţi şi de toate. Îmi amintesc când mama îmi zicea că întodeauna trebuie să îmi pictez viaţa în roz. Acum , pete de negru îmi invadează lumea perfectă , transformând-o într-un coşmar. Dacă înainte urcam cu mare greutate ca să ajung în vârf , acum cobor cu mare uşurinţă. Strălucirea mea cu soarele s-a terminat odată cu acest coşmar. Am promis că nu mă voi rătăci pe această cărare a viselor , dar , nu m-am putut ţine de această promisiune. Dar totuşi simt ceva. Sau mai bine zis , pe cineva. Încercă să mă strige , să mă readucă la viaţă. Hm , ştim cu toţii că e prea târziu. . .
- CLAUDIA! Claudia , trezeşte-te! Nu mă pără . . .
Nu mai pot auzi nimic. Simt cum devin din ce în ce mai palidă. Nu mai pot respira , lumina devine din ce în ce mai închisă , înceţoşată . . . paralelă. Nu mai simt nimic din ce mă atinge , tot ce simt e cum moartea mă îmbrăţişează , uşor , cu săbiile ei ascuţite şi întunecoase. Fără vise , fără priorităţi , fără iubire . . . doar ură.
Deci astea fiind spuse ,cei care vor sa voteze sunt poftiti. :]
Perioada de postare - Azi.
Perioada de votare - De azi pana in 12.07.11
Tema : Moartea.
Lucrarile vor fi anonime.
Prima lucrare :
Destin.
Era o zi trista, cel putin pentru ea , intinsa pe patul de spital, ultimele-i clipe se scurgeau parca fara incetare.
Toti au parasit-o, prietenii, rudele, doar el a fost singurul care ii impartasea suferinta in acele momente.
- Ai sa ma mai iubesti? Se auzi glasul ei ragusit si parca fara viata. Il privi cu lacrimi in ochii, stia ca raspunsul va fi destul de greu,
nu stia ce va fi dupa.
- Mereu. Ii raspunse fara ezitare.
-Chiar daca... voi muri? Inghiti in sec, ridicandu'se usor din pat, privindu-l indurerata. Ar fi vrut si ar fi dat orice
sa poata sa fie cu el si dupa moarte, dar destinul i-a jucat o festa ingrozitoare, era bolnava de o boala care nu cruta pe nimeni,
oricat de pur si de inocent ar fi acea persoana.
El parea absent, desi vroia sa-i aline suferinta nu putea sa-si imagineze ca o va pierde. A imbratisat-o , a sarutat-o vrand sa ramana
magic acest moment, dar magia nu exista si speranta lui, increderea si taria se pierdeau incet cu trecerea timpului.
I-a dat o oglinda, vroia sa se priveasca , sa-si vada chipul ce parea neinsufletit, palid . Ochii ei albastri ce sclipeau de iubire si
bunatate, sunt innecati in lacrimi de tristete.
Frumusetea chipului de alta data ce cucerea inima oricui, acum e doar o amintire a trecutului. Plina de viata, trecea mereu
peste toate necazurile si greutatile si facea fata cu zambetul dulce si blajin ce nu-l puteai asemana.
Toti prietenii ei in care avea incredere si ii respecta pentru ceia ce sunt, acum au parasit-o din cauza
bolii , unii inventau ca au plecat si ca nu au timp sa o vada , altora nu le mai pasa. Desi mereu cand ei aveau probleme ea era acolo cu
sprijinul si daruirea ei si acum era abandonata, simtindu-se ranita pe interior.
Ii mai ramasese putin timp, doctorul ii spusese ca mai are cel mult doua ore de trait, dar nimeni nu stia notiunea exacta cand
va veni sfarsitul pentru ea, dar totusi incerca sa-si adune gandurile si inca mai avea puterea sa zambeasca, un zambet cald ce il daruia lui.
Il saruta dulce si tandru si intinse din nou in pat. Inchise ochii, inima ei batea cu putere simtind ca respira foarte greu, dar
durerea din suflet aproape ca nu o mai simtea, ii stranse mana lui , o lacrima rece i se usca pe obraz.
Inima i se opri, bataile acelea ce au batut doar pentru el s-au oprit, nu a mai rezistat s-o vada zacand fara , fugii fara sa sa
se mai uite inapoi, era devastat , vroia sa puna capat si el, ajunsese la un punct care il macina pe interior si il lasa fara
putinta.
Ajunsese la marginea unui lac, privi apa fara vreo expresie a fetei, era pierit de orice energie, insa isi aminti ca i-a jurat
ca nu isi va pune capat zilelor oricat de trist ar fi.
Isi amintise ca i-a scris o scrisoare spundu-i cuvintele care nu le-ar fi putut spune vre-o data in fata ei, din teama de a
nu o face sa se simta si mai injunghiata.
Aruncase scrisoarea in rau, unde vroia sa-i arunce si cenusa, ultima ei dorinta.
"Draga mea, stiu ca e cam tarziu acum pentru toate regretele . Inca imi mai amintesc cu drag de zilele acelea cand ne jucam afara
in nisip toata ziua, sau atunci cand am devenit mai apropiati, desi nu mi-a pasat ca acest lucru s-ar fi putut transforma intr-o
dragoste mai mult de cat cea a unui prietenii. Tu ai fost mereu curajoasa, prin felul tau de a fi si am sa fiu cu tine mereu ,
cu trupul si sufletul indiferent unde ai fi. Desi tu vei sti ca eu nu am sa pot suporta acest soc , dar am sa incerc sa merg inainte
cu trecerea timpului, a amintirilor ce ma vor tine in viata.
Am sa-ti respect dorinta de a fi incinerata, cenusa va fi aruncata in rau , iar sufletul tau va fi eliberat.
Si vroiam sa-ti spun ca te iubesc si am sa fiu langa tine si in viata de apoi orice ar fi."
in nisip toata ziua, sau atunci cand am devenit mai apropiati, desi nu mi-a pasat ca acest lucru s-ar fi putut transforma intr-o
dragoste mai mult de cat cea a unui prietenii. Tu ai fost mereu curajoasa, prin felul tau de a fi si am sa fiu cu tine mereu ,
cu trupul si sufletul indiferent unde ai fi. Desi tu vei sti ca eu nu am sa pot suporta acest soc , dar am sa incerc sa merg inainte
cu trecerea timpului, a amintirilor ce ma vor tine in viata.
Am sa-ti respect dorinta de a fi incinerata, cenusa va fi aruncata in rau , iar sufletul tau va fi eliberat.
Si vroiam sa-ti spun ca te iubesc si am sa fiu langa tine si in viata de apoi orice ar fi."
A doua lucrare :
Sentimentele morţii.
Poc!
Şi glonţul morţii m-a nimerit. Simt că alunec uşor sper alt tărâm , şi sincer nu am crezut că o să se întâmple aşa devreme. Am crezut că o să merg în continuare pe cărarea colorată a vieţii , că o să mă bucur de aceasta. E prea târziu să dau înapoi. Prea târziu să spun : STOP! , timpului. Acum inima mea este goală , nu mai simt nimic. Defapt , nici nu îmi mai simt inima. Nu mai vreau să simt nimic ce ţine de corpul meu. Acum , nu numai că inima mea e goală , dar . . . eu sunt goală pe dinăuntru. Acum simt cum moartea mă îndeamnă să păşesc în tărâmul ei presărat cu trandafiri negri şi spini. Indiferent că mă opun , simt cum ceva mă împinge de la spate. Dar nu vreau să fac acest pas , NU VREAU! De ce nu mă opreşte nimeni? De ce nu mai ţine nimeni la mine? Acum chiar toată lumea e ocupată şi nu au timp de mine? Sau nu mă aud . . . Oricât aş ţipa , nimeni nu m-a auzit , nu mă aude şi nu mă va aude. Poate am devenit prea neimportantă pentru toţi din moment ce sunt chemată de păcat , poate vor să uite de mine pentru că sunt prea păcătoasă , sau poate mă lasă la greu cum am făcut şi eu în momentele egoiste din viaţa mea. Şi chiar nu mă pot imagina departe de lumea mea de cristal , nu o pot înşela , nu mă pot duce în alta! Sau poate da? Cu fiecare minisecundă cu care inima mea încearcă să ţină pasul , nu mai pot dansa odată cu ritmul ei şi uşor , uşor încep să îmi exprim regretul faţă de toţi şi de toate. Îmi amintesc când mama îmi zicea că întodeauna trebuie să îmi pictez viaţa în roz. Acum , pete de negru îmi invadează lumea perfectă , transformând-o într-un coşmar. Dacă înainte urcam cu mare greutate ca să ajung în vârf , acum cobor cu mare uşurinţă. Strălucirea mea cu soarele s-a terminat odată cu acest coşmar. Am promis că nu mă voi rătăci pe această cărare a viselor , dar , nu m-am putut ţine de această promisiune. Dar totuşi simt ceva. Sau mai bine zis , pe cineva. Încercă să mă strige , să mă readucă la viaţă. Hm , ştim cu toţii că e prea târziu. . .
- CLAUDIA! Claudia , trezeşte-te! Nu mă pără . . .
Nu mai pot auzi nimic. Simt cum devin din ce în ce mai palidă. Nu mai pot respira , lumina devine din ce în ce mai închisă , înceţoşată . . . paralelă. Nu mai simt nimic din ce mă atinge , tot ce simt e cum moartea mă îmbrăţişează , uşor , cu săbiile ei ascuţite şi întunecoase. Fără vise , fără priorităţi , fără iubire . . . doar ură.
Adio . . .
Deci astea fiind spuse ,cei care vor sa voteze sunt poftiti. :]
"be the change you want to see in the worldâ€
![[Imagine: 2e0ka34.jpg]](http://i53.tinypic.com/2e0ka34.jpg)