Mintea unui psihopat

[Dead Sevenfold]

Lectură plăcută! Ştiu că a durat mult, dar mi-a fost lene să pun diacriticele şi probabil nici nu le-am pus pe toate.
Capitolul 4.


Discursul directorului era acelaşi în fiecare an. Evette îl ştia pe derost.
-Acelaşi moşneag bătrân, acelaşi discurs plictistor, gândi bruneta cu voce tare în timp ce-şi punea căstile în urechi.
Da, cu siguranţă versurile celor de la Manowar erau mai interesante.
"Dar ce le mai alege", se gândi Duane în timp ce-şi plimba privirea prin jur. Ca la fiecare şcoală, elevii se adunau în grupuri. Şi ca de obicei, el nu cunoştea pe nimeni. Alt an, alt oraş, altă şcoala, alţi oameni. Şi alt discurs plictisitor. Arucna o privire pe scena improvizată, unde era adunat un grup de profesori. Şi un preot. Multe şcoli cheamau preoţi pentru a binecuvânta anul şcolar. Duane n-avea să înţeleagă cum nişte cuvinte a unui simplu om puteau ajuta un întreg an şcolar. Defapt, era sigur că n-ajutau cu nimic. Nu fusese niciodată un ateu convins, dar trebuia să-i dea dreptate fratelui său la capitolul ăsta, dacă exista vreun zeu, îi ura. Cel puţin pe el.
-Bună Evette!
Duane se întoarse. În faţa lor stătea o fată înaltă, cu părul lung, şaten cu şuviţe blonde sau blond cu şuviţe şatene. Brunetul nu reuşi să elucideze misterul.
-Bună, Clara, tonul brunetei sublinia faptul că nu are chef de vorbit.
-Nu credeam ca ai sa vii chiar din prima zi.
-Nici eu, dar uite-ma! raspunse Evette, incercand sa zambeasca dar ii iesi o grimasa.
Clara nu baga de seama si continua:
-Si cine-i prietenul tau?
-Asta-i fratele prietenului meu, mormai Evette mai mult pentru sine.
-Şi "ăsta" are un nume, replică Duane.
Clara îşi aţinti ochii ei mari şi verzi spre el, zâmbind.
-Eu sunt Clara, zise ea cu zambetul pâna la urechi, întinzându-i mâna.
-Duane, veni răspunsul, dar nici o strângere de mână.
Clara mai aşteptă câteva secunde, după care-şi retrase mâna vizibil iritată.
-Pe mai tarziu, spuse ea în timp ce se întorcea pe călcâie.
Evette ridică din sprâncene amuzată.
-În stilul ăsta n-ai să-ţi faci prea mulţi prieteni.
Duane ridică din umeri, nu avea nevoie de prieteni momentan.
*
Everette se aşeză pe bordură, ceva mai încolo. N-avea chef să vadă pe nimeni. Savura cele câteva momente de linişte pâna cineva se rezemă de zidul din spate sau mai degrabă se trânti.
-Ai uitat? Ieri trebuia să ne întâlnim! îl mustră posesorul unei voci puţin groasă de la atâtea pachete de ţigări. Dar Everette o recunoscu imediat, era a Rebeccai. Rebecca Tilton. Una din fetele pe care le-ar fi strâns de gat, daca ar fi fost cu adevărat o ţara liberă, aşa cum susţin mulţi.
-Hei! Vorbesc cu tine!
-Ştiu! Aud! Nu trebuie să ţipi! Măiculiţă, îmi dai dureri de cap!
-Spuneai altceva la telefon acum 3 zile!
-Eram beat, se scuză brunetul în timp ce o studia pe Rebecca.
Azi purta nişte blugi simpli, mulaţi, care cu siguranţă nu făceau preţul pe care trebuiau să-l aibă. Un maieu roz pal, mulat. Nu lipseau geanta şi pantofii Prada. Părul blond, vopsit, îi cădea pe umeri în bucle făcute cu magia ondulatorului.
-Nici măcar nu ştiu de ce îmi pierd timpul cu tine, murmură blonda.
-Se numeÅŸte Jason.
Jason, aşa zisul lor "prieten" încercase să le facă lipeala. Idiot sau nu, şi-a dat şi el seama că nu se potriveau şi s-a lăsat păgubas. Everett nu ştia de ce-şi pierde timpul cu ei, nu erau prieteni decât cu pustii de bani gata şi atat.
Rebecca îşi aţinti ochii săi albaştri spre el. Poate aştepta să zică ceva, să îndrepte situaţia, dar n-avea chef, aşa că schimbă subiectul.
-Å¢i-ai schimbat lentilele de contact, zise brunetul.
-Ca să vezi, replică blonda. Mi-am dat şi eu seama, verdele nu-mi stătea bine.
"Nici albastrul nu-ţi sta" gândi Everette în timp ce căuta cu privirea pe cineva care ar reprezenta o companie mai plăcută. Majoritatea personalor pe care le văzu erau o companie mult mai placuta ca Rebecca, dar se îndoia amarnic că el ar fi reprezentat o companie la fel de placută pentru ceilalţli. Oftă. Nu stătea prea bine la capitolul prieteni.
În spatele său, Rebecca îşi aprindea o ţigară.
-Vrei ÅŸi tu?
-Nu.
-Vii diseară? intrebă blonda.
-Unde?
-Nu fă pe prostul! Petrecerea lui Jason?
Da, petrecerile lui Jason erau adeăarate dezastre. Dezastre in sensul bun, dacă avea unul. Dar azi nu se simţea în dispoziţia necesară. Pregăti o replică plină de venin, dar se opri când îl observă pe Jason.
-Care-i treaba? întrebă cel din urma, afişând un aer plictisit.
-Nimic special, răspunse blonda, copiind aerul plictisit a lui Jason.
Cei doi mai schimbară câteva cuvinte iar Everette se întrebă dacă Jason a observat că e şi el pe acolo. Mai avea puţin şi îi lua la bătaie pe amândoi. Inspiră adânc. Azi era cu nervii la pământ. Se ridică şi porni în direcţia opusă.
-Hei! Unde te duci? întrebă Rebecca.
Brunetul îşi continuă drumu, se temea ca daca se opreşte chiar îi va lua la bătaie.
*
Bill aprinse becul la una din camerele de la subsol. Măsura din priviri încăperea şi îi fu clar. Duane îşi băga-se iarăşi nasul în treburile lui.
Câteva foi căzuseră pe jos, iar aici nu bătea vântul şi nici curent nu era. Şi ca să vezi, lipsearevolver automat. Dumnezeu ştia ce vroia să facă fratele său cu el, dar avea să se ocupe de asta mai târziu.
*
Elevii începeau să se împrăştie, la fel şi profesorii.
-Să mă aştepţi! spuse Evette.
-Să ce? întrebă Duane confuz.
-Ma duc să-i dau cheile lui frate-mio, iar a uitat să şi le ia.
-Bun, dar să te aştept pentru ce?
-Să mergem acasa, nu?
-Poate greşesc eu, dar tu şi cu mine nu stăm la 30 de mile distanţă?
Bruneta se opri şi-l privi. Imediat cum îi zări figura confuză şi aerul ironic de pe faţă sa o apucă râsul.
Brunetul se uită la ea şi mai confuz, probabil se întreba daca şi-a pierdut minţile.
-Bine, am înteles. Eşti dusă!
Evette îşi şterse lacrimile de la ochi după care spuse:
-Doar aşteptă-mă!
Şi fugi in direcţia opusă.
-Al naibii să fiu... mormăi Duane, cu privirea după brunetă.