05-08-2011, 11:19 PM
Mulţumesc pentru comentarii şi scuze de întârziere, dar am fost plecată din oraş iar când am venit am uitat complet să mai postez capitolul.
Chlo, numele l-am pus din lipsa de inspiraţie. N-am avut chef să mai caut un nume "de fiţe" dacă ma inţelegi, iar ăsta a fost primul care mi-a venit în minte. Asta, şi da Vinci. Whatever, merci din nou pentru comentarii şi lectură placută!
Capitolul 3.
Brunetul îşi trecu mâna prin părul său mătăsos. Dacă lui Bill îi plăcea ceva la el, atunci acel lucru era părul. Defapt, pe cine minţea? Îi plăcea totul la el. Avea un corp perfect, putea-i să spui ca e sculptat. Bill zâmbi, nu era chiar modest. Avea parul şi ochii negri ca pana corbului. Trăsăturile feţei erau fine, parcă erau conturate de un pictor celebru. De un geniu. Aruncă o ultimă privire in oglindă, după care zâmbi satisfăcut îndreptându-se spre bucătarie.
Acolo, Duane înfuleca nişte pâine cu gem.
-In stilul ăsta te vei îneca, trase concluzia Bill.
Brunetul se întoarse şi se strâmba la el.
-Cat de imatur eÅŸti!
-Vrei sa faci o fapta buna? intrebă Duane schimbând subiectul.
-Uimeste-mă!
-Poţi să mă laşi la şcoală?
Bill îl privi sceptic.
-Cu siguranţa voi salva lumea cu fapta aceasta, raspunse acesta pe un ton indiferent.
Duane îşi dădu ochii peste cap.
-Niciodată nu ştii.
-Dar, te duc.
-Cum aÅŸa?
-Am un drum spre liceul ăla , aşa că mişcă-te.
-Bine, se conforma Duane.
-Vrei să stai in spate?
-Nu chiar, răspunse Duane plictisit.
Bill îi aruncă o ultimă privire şi călcă pe aceleraţie.
-Bill, liceul e in partea cealaltă!
-Ca să vezi, veni raspunsul său rece.
-Unde mergem?
-Trebuie sa trec sa o las pe Evette, de aia ţi-am spus sa stai in spate.
-Evette?
Nu primi nici-un răspuns. Fratele său era rece şi indiferent ca întodeauna.
-Ce faci după ore?
-Vreau sa trec pe la morminte.
-Pentru ce? se interesă Bill. Sunt doar nişte pietre, ştii bine, cadavrele nu sunt acolo.
-E vorba de respectul faţă de morţi.
-Exact. Morţi. Nu mai văd, nu mai aud. Practic nu mai există. De ce ar trebui sa ai respect pentru cineva care nu mai există? Nu văd rostul, împacăte cu ideea, s-au dus şi nu se mai întorc.
Duane înghiţi în sec. N-ar fi trebuit să zică asta. Parinţi lor, morţi, erau un subiect tabu. Era prea devreme, rana era prea adânca şi prea nouă. Fiecare vorbă şi fiecare gând despre cei doi îl durea. Nu trecuseră nici 12 luni de la asasinarea părinţilor lor.
-Măcar stai ca un om normal. Dă-ţi jos picioarele de pe bord! zise Bill, prefăcându-se că nu observă schimbarea de stare a fratelui său.
-De ce? se răsti Duane.
Bill îl privi încruntat. De când ţipa la el? Totuşi, îi răspunse calm:
-Pentru că dacă nu ai să ţi le dai jos, am să ţi le rup.
Duane îşi dădu ochii peste cap, dar se aşeză cât de civilizat putu.
-Deci, Evette asta e iubita ta?
Bill îl privi neincrezator. Duane îi ştia jocul, acum doar verifica terenul.
-AÅŸa cred, incerca brunetul un raspuns evaziv.
-Åži pe ea ai sa o ceri in casatorie?
Bill îl fulgera din privire. Dacă ar şti că face toate astea pentru el...da, probabil l-ar urî şi mai mult.
Duane îşi dadu la o parte şuviţele de păr ce-i cădeau pe ochi. Daca ar ştii fata asta ce chinuri o aşteaptă... Fratele său era un ciudat. Oare de ce nu placase încă? De ce mai stătea cu el? Bill oricum nu avea să-l caute dacă pleca. Ah da, era destul de inteligent încât să-şi dea seama că lumea era crudă, nu putea să plece pur şi simplu. Şi chiar dacă se descurca cu banii, în cazul în care cineva anume îl găsea era mort.Nu înţelegea. Ura totul la el, ura felul în care-l priveşte, ca şi cum i-ar fi superior. Ura felul in care-i vorbeşte, felul in care se comportă cu el. Cu propriul frate de sânge. Dar cel mai mult îl ura pentru ceea ce face. Nu lui, ci celorlalţi. Toate fetele pe care le păcalise până acum şi le ucise? Şi mereu erau doi. Nu avea importanţă cine era a doua persoană, dar trebuia sa fie. Numarul trebuia sa fie par.De ce o faceă? De ce îi omora pe toţi? Nu înţelegea. Şi-ar fi dorit să-l întrebe, dar probabil s-ar fi ales doar cu un răspuns citat din vreo carte şi o privire indiferentă. Şi totuşi, după toate astea îl iubea. Nu avea să nege, cel puţin nu faţă de el însuşi. De ce? Doar pentru ca aveau acelaşi sânge? Ce prostie. Cât n-ar fi dat să aibă nişte răspunsuri. Şi cât semăna Bill cu răposatul lor tata...erau ca doua picături de apa. Atât fizic, cat şi psihic. Duane i-a urât pe amandoi, uneori credea ca şi mama sa îi urăşte. Dar probabil asta era doar in mintea lui.
Zgomotul portierei din spate îl trezi din gânduri.
-Hei, salută Evette după care se întinse şi-l sărută pe Bill.
Duane aşteptă. Tuşi. Bill întrerupse sărutul îi aruncă o ultimă privire lui Duane, după care fără să zică nimic călcă pe aceleraţie.
-Şi tu eşti? întrbă Evette după care-i zâmbi.
Duane se întoarse enervat catre ea. Nu vedea că nu e in dispoziţia necesară să poarte o conversaţie in momentul de faţa? Îi veni in minte o replică plină de venin dar se opri.
Acum că o privea de aproape, observă că arată chiar bine. Îi studie faţa, cu toate calităţile şi defectele ei. Trase concluzia ca Evette avea o înfăţişare atrăgătoare. Chiar foarte atrăgătoare.
-Fratele meu, interveni Bill.
-Huh? făcu Duane. Ce e?
Bill pufni.
-Tu eÅŸti fratele meu.
-Ah da! Duane, se prezentă brunetul.
-Evette, raspunse bruneta zâmbind. Tipul era clar cu capul in nori, dar era draguţ. Duane se întoarse şi îşi fixă privirea pe drumul bine cunoscut.
Chlo, numele l-am pus din lipsa de inspiraţie. N-am avut chef să mai caut un nume "de fiţe" dacă ma inţelegi, iar ăsta a fost primul care mi-a venit în minte. Asta, şi da Vinci. Whatever, merci din nou pentru comentarii şi lectură placută!
Capitolul 3.
Brunetul îşi trecu mâna prin părul său mătăsos. Dacă lui Bill îi plăcea ceva la el, atunci acel lucru era părul. Defapt, pe cine minţea? Îi plăcea totul la el. Avea un corp perfect, putea-i să spui ca e sculptat. Bill zâmbi, nu era chiar modest. Avea parul şi ochii negri ca pana corbului. Trăsăturile feţei erau fine, parcă erau conturate de un pictor celebru. De un geniu. Aruncă o ultimă privire in oglindă, după care zâmbi satisfăcut îndreptându-se spre bucătarie.
Acolo, Duane înfuleca nişte pâine cu gem.
-In stilul ăsta te vei îneca, trase concluzia Bill.
Brunetul se întoarse şi se strâmba la el.
-Cat de imatur eÅŸti!
-Vrei sa faci o fapta buna? intrebă Duane schimbând subiectul.
-Uimeste-mă!
-Poţi să mă laşi la şcoală?
Bill îl privi sceptic.
-Cu siguranţa voi salva lumea cu fapta aceasta, raspunse acesta pe un ton indiferent.
Duane îşi dădu ochii peste cap.
-Niciodată nu ştii.
-Dar, te duc.
-Cum aÅŸa?
-Am un drum spre liceul ăla , aşa că mişcă-te.
-Bine, se conforma Duane.
-Vrei să stai in spate?
-Nu chiar, răspunse Duane plictisit.
Bill îi aruncă o ultimă privire şi călcă pe aceleraţie.
-Bill, liceul e in partea cealaltă!
-Ca să vezi, veni raspunsul său rece.
-Unde mergem?
-Trebuie sa trec sa o las pe Evette, de aia ţi-am spus sa stai in spate.
-Evette?
Nu primi nici-un răspuns. Fratele său era rece şi indiferent ca întodeauna.
-Ce faci după ore?
-Vreau sa trec pe la morminte.
-Pentru ce? se interesă Bill. Sunt doar nişte pietre, ştii bine, cadavrele nu sunt acolo.
-E vorba de respectul faţă de morţi.
-Exact. Morţi. Nu mai văd, nu mai aud. Practic nu mai există. De ce ar trebui sa ai respect pentru cineva care nu mai există? Nu văd rostul, împacăte cu ideea, s-au dus şi nu se mai întorc.
Duane înghiţi în sec. N-ar fi trebuit să zică asta. Parinţi lor, morţi, erau un subiect tabu. Era prea devreme, rana era prea adânca şi prea nouă. Fiecare vorbă şi fiecare gând despre cei doi îl durea. Nu trecuseră nici 12 luni de la asasinarea părinţilor lor.
-Măcar stai ca un om normal. Dă-ţi jos picioarele de pe bord! zise Bill, prefăcându-se că nu observă schimbarea de stare a fratelui său.
-De ce? se răsti Duane.
Bill îl privi încruntat. De când ţipa la el? Totuşi, îi răspunse calm:
-Pentru că dacă nu ai să ţi le dai jos, am să ţi le rup.
Duane îşi dădu ochii peste cap, dar se aşeză cât de civilizat putu.
-Deci, Evette asta e iubita ta?
Bill îl privi neincrezator. Duane îi ştia jocul, acum doar verifica terenul.
-AÅŸa cred, incerca brunetul un raspuns evaziv.
-Åži pe ea ai sa o ceri in casatorie?
Bill îl fulgera din privire. Dacă ar şti că face toate astea pentru el...da, probabil l-ar urî şi mai mult.
Duane îşi dadu la o parte şuviţele de păr ce-i cădeau pe ochi. Daca ar ştii fata asta ce chinuri o aşteaptă... Fratele său era un ciudat. Oare de ce nu placase încă? De ce mai stătea cu el? Bill oricum nu avea să-l caute dacă pleca. Ah da, era destul de inteligent încât să-şi dea seama că lumea era crudă, nu putea să plece pur şi simplu. Şi chiar dacă se descurca cu banii, în cazul în care cineva anume îl găsea era mort.Nu înţelegea. Ura totul la el, ura felul în care-l priveşte, ca şi cum i-ar fi superior. Ura felul in care-i vorbeşte, felul in care se comportă cu el. Cu propriul frate de sânge. Dar cel mai mult îl ura pentru ceea ce face. Nu lui, ci celorlalţi. Toate fetele pe care le păcalise până acum şi le ucise? Şi mereu erau doi. Nu avea importanţă cine era a doua persoană, dar trebuia sa fie. Numarul trebuia sa fie par.De ce o faceă? De ce îi omora pe toţi? Nu înţelegea. Şi-ar fi dorit să-l întrebe, dar probabil s-ar fi ales doar cu un răspuns citat din vreo carte şi o privire indiferentă. Şi totuşi, după toate astea îl iubea. Nu avea să nege, cel puţin nu faţă de el însuşi. De ce? Doar pentru ca aveau acelaşi sânge? Ce prostie. Cât n-ar fi dat să aibă nişte răspunsuri. Şi cât semăna Bill cu răposatul lor tata...erau ca doua picături de apa. Atât fizic, cat şi psihic. Duane i-a urât pe amandoi, uneori credea ca şi mama sa îi urăşte. Dar probabil asta era doar in mintea lui.
Zgomotul portierei din spate îl trezi din gânduri.
-Hei, salută Evette după care se întinse şi-l sărută pe Bill.
Duane aşteptă. Tuşi. Bill întrerupse sărutul îi aruncă o ultimă privire lui Duane, după care fără să zică nimic călcă pe aceleraţie.
-Şi tu eşti? întrbă Evette după care-i zâmbi.
Duane se întoarse enervat catre ea. Nu vedea că nu e in dispoziţia necesară să poarte o conversaţie in momentul de faţa? Îi veni in minte o replică plină de venin dar se opri.
Acum că o privea de aproape, observă că arată chiar bine. Îi studie faţa, cu toate calităţile şi defectele ei. Trase concluzia ca Evette avea o înfăţişare atrăgătoare. Chiar foarte atrăgătoare.
-Fratele meu, interveni Bill.
-Huh? făcu Duane. Ce e?
Bill pufni.
-Tu eÅŸti fratele meu.
-Ah da! Duane, se prezentă brunetul.
-Evette, raspunse bruneta zâmbind. Tipul era clar cu capul in nori, dar era draguţ. Duane se întoarse şi îşi fixă privirea pe drumul bine cunoscut.
"You only live one life, for a very short time, so make every second divine! "