Lumi

[Mizantropul]

Aşadar primul fic...fiţi sinceri şi spuneţi-mi dacă merită să mă gândesc la o continuare. Sper să vă placă...

Capitolul 1
Awakening

-Salut! Sunt Issai Rei ÅŸi aeasta e realitatea mea:
Totul a-nceput în iarna lui 2013, în Egipt, Cairo. Eram un simplu artist, un scriitor, ce-şi căuta inspiraţia în ruinele depravate ale antichităţii. Cumpărasem, ca suvenir, o mică statuetă ce-l reprezenta pe măreţul zeu-soare Ra. Cine ar fi crezut că în ea sălăşluia de mii de ani, un zeu-creator, bătrân de miliarde de ani?
Îmi propusese în vis un pact. Mi-a arătat; se hrănea cu imaginaţie, iar eu aveam din belşug.
Vocea sa temeinică, antică, plină de praful înţelepciunii timpului: ”Ca artist ţi-ai creat propria lume, proprie realitate ş i doreşti cu ardoare ca aceasta din urmă să se adeverească, să fie tangibilă şi celorlalţi.
În schimbul imaginaţiei tale te voi face zeu! Un zeu al artei!”
Deja ştiţi ce a urmat. Eu, bineînţeles, că accept, îmi vând jumătate din suflet şi nu numai, pot în sfârşit să modelez lumea după bunul meu plac.
Cum a primit omenirea vestea? Să spunem că prin construirea unui colaj din toate monumentele lumii naţionale în mijlocul Antarcticii, nu mi-a adus prea mulţi admiratori şi simpatizanţi. Amatori...nu cunosc arta.
Însă i-am ajutat pe oameni. Le-am rezolvat conflictele principale abolindu-le războaiele. E uimitor cât de paşnici au devenit, când şi-au dat seama că au aceeaşi culoare a pielii, şi că au doar o singură religie, iar banii pierzându-şi din valoare odată ce i-am vindecat de sete şi foame.
În prezent. Pace şi linişte. Prea multă linişte...
- Miraaa... au trecut peste o mie de ani de la ultimul eveniment major. Nimic nu mă mai inspiră, nimic nu mă mai surprinde, nimic nu mă mai instighă la nimic. Plictisul şi monotonia ultimilor secole îmi sfărmâţează spiritul şi mintea, bucăţică cu bucăţică.
- Dragă lasă.....Mira vroia să-l consoleze cu un sărut, dar o împinse într-o parte.
-Nici dragostea nu mă mai fascinează. Mi-a murit interesul cu secole în urmă... ce rost mai are eternitatea, când vezi zi de zi muritorii, cât se distrează, cât riscă, cu o singură viaţă, mai bine rămâneam muritor, mai bine nu acceptam, visele mele m-au ispitit...
-Visele...visele...se-ntinse pe gânduri pentru câteva clipe.
-Da! Visele sunt cheia! Visele m-au întemniţat în această eternitate plictisitoare, tot ele mă vor scăpa!
Se ridică de pe fotoliul de cristal, suspendat pe lavă, şi se duse pe balcon. Gesticulă spre Mira:
-Dragă Mira, iubit-o, visele plutesc în aer, sunt ale muritorilor, multe sunt aici de milenii, stau neîmplinite, dar curând nu va mai fi aşa...curând, foarte curând....se opri să se gândească.
-Mâine mă voi înfăţişa lumii şi voi da fiecărui om puterea de-aşi îndeplini visele, de-aşi crea propria lume. În fond şi la urma urmei, de ce să mă distrez numai eu?
Mira îl luă de braţ, întrerupându-i şirul gândurilor. Îl strânse tare, i se putea citit teama, pentru prima dată în milenii.
-Nu o face! Ştii prea bine ce demoni, ce bestii adormite stau adânc cuibărite în minţile oamenilor. Oroarea pe care ar producea ar fi infinit de brutală şi in imaginabilă, doar realitatea îi ţine în frâu pe mulţi, de ce vrei să le dai apă la moară?
Rei o luă în braţe o sărută pe frunte, şi-i mirosi părul...
-Iubit-o, am încredre în omenire, cei buni cu spirit nobil cu cea mai puternică voinţă, lumile lor vor câştiga şi vor râmâne pe veci.
- Va fi aşa distractiv, câte intrigi, cât suspans, ce agitaţie, ce râzboaie vor urma şi avem locuri în primul rând la acest teatru de râzboi.
- Partea cea mai bună e că oricine ar câştiga, eu tot îmi voi umple Olimpul cu sute şi sute de zei.