23-04-2011, 11:38 PM
So.. stiu ca am deja cateva ficuri deschise, dar am zis sa incep unul nou. Nu am mai exersat o perioada, dar sa vedem ce a iesit. Stiu ca este scurt si ca poate nu prindeti ideea de la inceput, dar pe parcurs poate veti intelege. Deocamdata descriere.
Tablouri magnifice. Nimic nou pentru ea. Pasii sai marunti si delicati o purtau parca valsand printre miile de tablouri si sculpturi. Nu mai era nevoie sa se uite atent. Le vazuse de mii de ori. Si le intelegea. Toate erau menite sa ii incante ochii, iar sculpturile ii alintau simtul tactil prin curbele perfecte si formele gratioase pe care le aveau.
Nu lucra de mult timp aici, dar de mica isi dorea sa lucreze intr-o galerie de arta. Adora sa le prezinte vizitatorilor tablourile si sa ii vada zambind, fascinati de frumusetea lor. Si era si mai mandra cand stia ca unele din ele erau ale ei. Tot de cand era copil, adorase sa deseneze. Isi petrecea tot timpul liber practicandu-si arta. Mii si mii de incercari pana sa ajunga aici. Ani de munca, dar nici acum nu ajunsese la performanta pe care si-o dorea. Cu toate ca era o artista, firea sa impulsiva o trada. Daca incepeai sa te certi cu ea nici nu iti trecea prin cap ca se ocupa de asa ceva. Nu ti-ai imagina gratia creionului tinut de mana sa delicata mangaind foaia. Dar asta era ea.
Ofta. Dansul sau incetase, iar acum era asezata din nou pe scaun. Tanara parea plictisita. Nimeni nu a mai vizitat galeria. Nimeni.
Soarele apunea parca in mii de culori. Terminase in sfarsit programul. Privind minunatul apus, s-a grabit spre casa si si-a adus instrumentele cu gandul sa il deseneze. A stat mult timp pe ganduri. Mult timp i-a luat pana cand a gasit combinatiile potrivite. Dar si-a dat seama ca nici macar ea nu poate reda frumusetea naturii pe o hartie. Soarele parea a fi inconfundabil, unic. Sufletul sau parca fredona un dulce cantec atunci cand si-a dat seama ca viata este atat de frumoasa. Se gandea ca pana acum nu a facut decat sa o urasca. Cat despre dragoste . . . ea putea doar sa si-o imagineze in mii de tablouri si sa o asculte prin melodiile duioase ale altor artisti. Niciodata nu a simtit-o. Voia doar sa ajunga unde si-a propus. A fost prea ocupata ca sa se gandeasca la asta. Nici macar nu i-a dat importanta. Acum isi dadea seama ca bunicul ei avusese dreptate. Ah, bunicul ... picaturi sarate i s-au prelins pe fata ei perfecta.
Acum nu voia sa faca altceva, decat sa plece. Si-a strans lucrurile si a mers cu pasi mari spre casa. Privirea ii era atintita in pamant, parca numarand pietrele ude. De obicei multa lume o saluta sau o oprea pe strada. Si o mai si intrebau daca a mai creat ceva nou. De data asta, nimeni. Toata lumea parea ca s-a schimbat. Asa, brusc.
Capitolul I
Tablouri magnifice. Nimic nou pentru ea. Pasii sai marunti si delicati o purtau parca valsand printre miile de tablouri si sculpturi. Nu mai era nevoie sa se uite atent. Le vazuse de mii de ori. Si le intelegea. Toate erau menite sa ii incante ochii, iar sculpturile ii alintau simtul tactil prin curbele perfecte si formele gratioase pe care le aveau.
Nu lucra de mult timp aici, dar de mica isi dorea sa lucreze intr-o galerie de arta. Adora sa le prezinte vizitatorilor tablourile si sa ii vada zambind, fascinati de frumusetea lor. Si era si mai mandra cand stia ca unele din ele erau ale ei. Tot de cand era copil, adorase sa deseneze. Isi petrecea tot timpul liber practicandu-si arta. Mii si mii de incercari pana sa ajunga aici. Ani de munca, dar nici acum nu ajunsese la performanta pe care si-o dorea. Cu toate ca era o artista, firea sa impulsiva o trada. Daca incepeai sa te certi cu ea nici nu iti trecea prin cap ca se ocupa de asa ceva. Nu ti-ai imagina gratia creionului tinut de mana sa delicata mangaind foaia. Dar asta era ea.
Ofta. Dansul sau incetase, iar acum era asezata din nou pe scaun. Tanara parea plictisita. Nimeni nu a mai vizitat galeria. Nimeni.
Soarele apunea parca in mii de culori. Terminase in sfarsit programul. Privind minunatul apus, s-a grabit spre casa si si-a adus instrumentele cu gandul sa il deseneze. A stat mult timp pe ganduri. Mult timp i-a luat pana cand a gasit combinatiile potrivite. Dar si-a dat seama ca nici macar ea nu poate reda frumusetea naturii pe o hartie. Soarele parea a fi inconfundabil, unic. Sufletul sau parca fredona un dulce cantec atunci cand si-a dat seama ca viata este atat de frumoasa. Se gandea ca pana acum nu a facut decat sa o urasca. Cat despre dragoste . . . ea putea doar sa si-o imagineze in mii de tablouri si sa o asculte prin melodiile duioase ale altor artisti. Niciodata nu a simtit-o. Voia doar sa ajunga unde si-a propus. A fost prea ocupata ca sa se gandeasca la asta. Nici macar nu i-a dat importanta. Acum isi dadea seama ca bunicul ei avusese dreptate. Ah, bunicul ... picaturi sarate i s-au prelins pe fata ei perfecta.
Acum nu voia sa faca altceva, decat sa plece. Si-a strans lucrurile si a mers cu pasi mari spre casa. Privirea ii era atintita in pamant, parca numarand pietrele ude. De obicei multa lume o saluta sau o oprea pe strada. Si o mai si intrebau daca a mai creat ceva nou. De data asta, nimeni. Toata lumea parea ca s-a schimbat. Asa, brusc.
Cea mai reuşită semnătură.