Hypnose

[σχуgєη]

Am revenit cu continuarea. Ştiu, nu e cine ştie ce, dar sunt aici să mă perfecţionez. XD Well...spor la citit şi criticat, dragelor!

III.
Mă priveşte oarecum uimită, dar îşi schimbă repede expresia feţei. De ce îmi pare a fi o păpuşă? Chipul perfect, ochii albaştri. Atât de albaştri încât ai impresia că, dacă o priveşti mai mult de o secundă în ochi, o să aluneci în prăpastia vieţii şi, dacă eşti slab de înger, rămâi acolo, tânjind după atingerile ei. Atât de aproape, auzindu-i respiraţia regulată…Prea aproape.
Privesc uşor stânjenit pământul, în încercarea de a-mi găsi cuvintele ce parcă nu vor să iasă, ce creează un amalgam de cuvinte şi impresii, fraze, propoziţii…şi simt cum toate acestea îmi dăunează psihicului. Toate se întâmplă cu o prea mare rapiditate, iar eu…eu mă simt neputincios.
-Horaţiu Dante. rostesc zâmbind.
Îşi întoarce privirea spre mine. Tresar, iar zâmbetul prietenos ce îmi lumina chipul dispare într-o clipă. Dacă va crede că sunt un dobitoc şi nu voi avea posibilitatea de a mă apropia de ea? Drace, nu vreau să ajung un nimeni printre atâtea nimicuri!
-Kassandra Elizabeth. răspunde zâmbind.
Doamne, ce-mi faci? Bătrân nebun, vrei să o iau razna? Copila asta…pare atât de inocentă încât aş fi în stare sa mă las ars în iad pentru a o vedea fericită. Ah, nu sunt aici pentru ea! Sunt aici pentru mine!
Îmi simt corpul atât de greu şi cred că energia cu care am revenit pe Pământ s-a risipit pe drum. Îmi sprijin capul în mâini, oftând. Simt ca inima nu mai are loc in piept atunci când mâna ei rece face contact cu spatele meu. Numai tricoul ud sta între noi, iar acum este singurul obiect pe care îl urasc din tot sufletul.
Îmi ridic privirea spre ea, întâlnindu-i buzele arcuite într-un zâmbet cald. Rosteşte ceva, dar parcă suntele nu vroiau să se facă înţelese. În momente de genul acesta aş vrea ca oamenii să nu poată vorbi. Doar să se privească, mereu şi mereu, să se piardă în privirea celorlalţi pentru totdeauna…pentru eternitate. Să se lase prada plăcerii şi să uite de reguli, să iubească doar…şi să simtă.
-Te simţi bine? o aud şoptind acum, ţinându-mă în acelaşi timp strâns de mână.
Petală delicată, pleacă şi lasă-mă în a mea mare de lacrimi înainte ca viaţa să te lege de mine!
O privesc trist, gândindu-mă că dacă renunţ acum…poate ea nu va avea de suferit. Fără să rostesc vreun cuvânt o trag spre mine, îmbrăţişând-o. Îi simt mâinile mici cum se încolăcesc in jurul meu, iar eu îmi bag faţa în părul ei inspirând adânc. Miroase a ciocolată…un miros dulce, ce îmi inundă nările, ameţindu-mă. Tresar şi mă îndepărtez, împingând-o uşor.
-Scuze. îi spun, dând să mă ridic de pe scări. Mă opresc când o aud suspinând şi mă trântesc înapoi jos, parca nemaiavând putere să mişc nici măcar un deget.
-Nu e nimic…spune trecându-şi mâna prin păr. Cred că e un tic de-al ei. Ah, dar ce conteaza atâta timp cât acest lucru o face şi mai irezistibilă?
Închide ochii, masându-şi uşor gâtul. Ploaia se oprise in urmă cu câteva minute, dar eu eram prea preocupat să mă port ca un idiot pentru a observa. Drace, nu mă mai recunosc! Îmi ciufulesc uşor bretonul şi mă ridic, apropiându-mă de fată. O prind fin de incheietură şi ii sărut mâna.
-Încântat! rostesc zâmbind.
Îşi retrage mâna şi şi-o pune pe chipul meu, mângâindu-mi obrazul. Fineţea ei, delicateţea…toate acestea mă fac să mă simt inferior, atât de mic, de neînsemnat. Un punct negru pe langă frumuseţea ei neimaginabilă. Mă priveşte direct în ochi, un zâmbet cald luminându-i faţa. Mă apropii uşor de ea, punându-mi cealaltă mână pe umărul său. Îi simt respiraţia caldă pe buzele mele şi cu greu mă abţin să nu mi le lipesc de ale ei. Într-un sfârşit, îi aplic un sărut scurt pe obraz şi îi zâmbesc prieteneşte.