Seeking happiness [YAOI]

[Hasamy lost vampire]

Capitolul VII

Privindu-l pe batran cum se indeparteaza, ceva imi atrase atentia in spatele lui. Aceasi barbat care ma privi intens da la etajul superior se indeptra acum spre noi.
De cum il vazu, chipul lui Haruto aparu un zambet plin de ura, care se prefacu in unul prietenos.
-Amice Haruto, ce bine imi pare sa te revad! incepu strainul cand se afla destul de aproape pentru sa se face auzit. Ce mai faci?
-Bine, multumesc! Ma decsurc!
-Vad ca tot nu o lasi moale cu dulcirile. Se vede de la o posta ca ai mai pus ceva grasime pe oasele micute alt tale. Iti mai aduci aminte cum stateam seri intregi in barul din coltul strazii, golind halba dupa halba pana cadeam inconstienti cu capul pe mese? Si seara acea in care am agatat doua gagici faine si am inchiriat doua camere la acel motel? Ce noapte! Aveam doar saisprezece ani si am fost asa fericiti ca ne-am pierdut viginitatea. Ce vremuri, ce vremuri! Dar dupa ce te-ai mutat si ai primit averea tatalui tau, te-ai schimbat. Dar unde e scumpul acela? Si cine e asta?
-Seishiro, lasa prefacatoria! Stiu ca l-ai folosit pe Yuji doar prntru a-mi fura melodiile inainte de a avea macar ocazia sa scriu muzica.
-Eu nu as face asa ceva!
-Atunci cum ti se pare ca albumul tau a aparut chiar a doua zi dupa ce am pierdut versurile?
-Coincidenta! Nimic mai mult!
Ii priveam pe amandoi, buimacit. Despre ce vorbeau acolo? A fost Haruto normal si a fost ... cantaret? Ce dracu!
Mi-am fixat ochii asupra lui si am inceput sa mi-l imaginez in costul da piele, cu parul ciufulit, tipand ca un nebun intr-un migrofon si sarind dintr-o parte in alta a scenei. Publicul, pur si simplu, urla de fiecare data cand Haruto le arunca priviri pline de dragoste. Ii vrdeam machiajul din parul ochilor si tatuajul cu un craniu arzand desenat pe piept.
Am alungat acel gand, scotandu-mi din cap, incercatd sa nu atrag atentia, insa Seichiro mi-o lua inainte si imi arunca o privire care nu putea insemna decat rautate.
Simt cum Haruto ma ia de mana.
-Sa mergem pana nu imi pierd rabdarea.
-Stai asa! Pleci fara sa sa imi faci cunostinta cu micul tau prieten.
-Am optesprezece ani, fraiere! ridic eu tonul vocii, incercand sa imi apar demnitatea.
-Aha! Si vorbeste! Haruto, prietene, te credeam altfel.
-Nu e treaba ta ce ce fac eu cu propria mea viata. Poate ca in trecut mi-ai furat ceea ce iubeam cu adevarat, dar acum e altfel.
-Doar glumeam!
-Eu nu! vorbi Haruto, tragandu-ma dupa el.
In acel moment, nimic nu mai conta pentru mine. Inima imi spunea ca locul meu e alaturi de el si, cu fiecare cuvant ce iesea din gura lui, ma simteam in siguranta sub aripa lui protectoare. Niciodata in viata mea nu simteam atata iubire din partea altei persoane si acel sentiment ma facea sa imi doresc sa imi petrec tot restul vietii cu el. Stiam ca pot avea incredere in Haruto si mai stiam ca nu ma va lasa sa plec prea curand, ceea ce nu imi convenea. Nu aveam de ales. Eram prizonierul lui pana cand va hotara singur cand sa ma elibereze, eram prizonierul iubirii.
Nu imi puteam de seama ce anume ma facea sa vreau sa ma apropi de el. Sa fie parfumul sau doar faptul ca imi placea sa il am aproape? Imi placea personalitatea lui si as fi vrut sa fiu ca el intr-o zi.
Vroiam sa-i simt din nou dulceata buzelor, lucru ce mi se parea extrem de ciudat, respiratia pe frunte si mainile in jurul trupului meu fragil, ca de portelan, care risca sa ce sparga daca eram atins de altcineva.
Ne-am oprit debea in cealalta parte a iahtului, unde locul parea pustiu. Mi-am aruncat privirea spre apa intunecata a oceanului iar in departare puteam vedea un grup de delfini ce sareau deasupra apei spre incantarea turistilor. Cantecul lor parca ma indruma sa-mi inchid ochii si sa ma afund intr-un somn adanc. Sunetul valuirlor ce se spargeau de tarm era ca o gura de aur proaspat ce imi inunda in fiecare dimineata plamanii. Alaturi de acele lucruri, caldura soarelui imi spala cu blandete chipul alb si imi implea sufletul de bucurie.
Pe plaja, turisti in costume de bae faceau plaja ori se aruncau in fata valurilor ce se avantau spre tarm, urcand nisipul uscat pana aproape de paturile celor ce profitaude acea vreme frumoasa.
De cealalta parte era zona cu camere ce se afla la fiecare dintre cele trei nivele ale vasului.
Trecandcu privirea de la o usa la alta, le-am privit numarul. Pe fiecare dintre ele scria un numar si numele locatarului pe toata perioada sederii lor.
Trecura la nivelul al doilea unde zona de locuit era mai mica, dar unde erau o serie de mici magazine cu suveniruri. M-am apropiat de unul din ele si am vazut ceva ce mi-am dorit mereu: un breloccu o placade surf rosie. Am vrut sa-i spun lui Haruto sa il cumpere pentru mine, dar m-am gandit ca nu fac altceva decat sa il apropii si mai mult de mine. Si stiu ca asta vroia, aceea ce trebuia sa-l tin cat mai departe si sa ma prefac indiferent la reactiile lui.
Am colindat fiecare magazin si ne-am oprit in fata unui bar. Cand am vrut sa-l intreb pe Haruto daca nu ii e sete, dar am observat ca lipsea. Unde s-ar fi putut duce? De ce sa dispara, lasandu-ma de unul singur? M-am panicat, gandindu-ma ca voi fi nevoit sa intalnesc niste tipi mai salbatici decat Haruto, care nu vroiau decat sa vada ce am in pantaloni si sa profite de mine. Acel gand ma facu sa ma cutremur la ceea ce ar putea urma.
Dupa cateva minute, il vad ca se intoarce, apropindu-se lent, cu mainile in buzunar. Si ceea ce m-i se parea ciudat era ca zambea, un zambet ciudat pe care nu-l vazusem niciodata pe chipul lui.
Vazand frica din ochii mei, ma stranse in brate.
-Imi cer scuze daca te-am lasat singur. Promit ca nu se va mai repeda. Nu imi vine sa cred ce prost am fost prin faptul ca am uitat de tine. Imi pare rau! M-ai putea ierta vrodata?
M-am strans atat de tare la pieptul lui, incat nu am observat ca se zbatea sa profite se fiecare picatura de oxigen pe care o putea lua.
L-am eliberat din stransoare, dupa care mi-am cerut scuze pentru faptul ca era sa-l sufoc.
-Ar fi mai bine daca ne-am indrepta spre camera noastra, vorbi printre tuse.
-" Camera moastra" ?
-Da, am venit aici cu un cuplu si orice cuplu are camera lui.
-Dar am crezut ca stam in camere diferite.
-Ti-am spus eu asta?
-Nu, dar m-am gandit ca ...
-E atat de rau sa stai cu mine? Sunt cumva urat si nu stiu?
-Nu esti urat, dimpotriva, esti ...
-?!
-... frumos.
-Spui ca sunt frumos?
-Am spus eu asta? Nu-mi amintesc! Despre ce vorbeam?
-Despre noi doi stand in aseasi camera, plus faptul ca ma gasesti atragator.
-Eu am spus doar ca esti frumos, nu atragator.
Dandu-mi seama de gresala mea, mi-am acoperit gura cu palma si am jurat ca nu voi mai dechide acea convresatie cate zile voi trai.
Haruto paru sa ignore ultima mea replica sa ma lua de mana, tragandu-ma dupa el pe coridor. Ajungandin fata camerei numarul 83, aflata la al doilea nivel deschizand usa si am intrat.
-Odihneste-te! Trebuie sa fi in forma pentru petrecerea de diseara, imi spuse el, incepand sa se dezbrace de haina.
-Care petrecere?