Seeking happiness [YAOI]

[Hasamy lost vampire]

Multumesc pentru comentarii.

Capitolul V

Dar gestul lui ma lasa rece. Nu se intampla ceea ce credeam eu. Desi credeam ca ma va saruta, mi-am dat seama ca intentionase doar sa ma sperie. Ma saruta usor pe frunte, dupa care cobora de pe pat.
Uitandu-ma din nou la semnul de pe gatul lui, mi-am adus aminte ca nu imi raspunse la intrebarea despre acel tatuaj. Asa ca mi-am facut curaj si l-am intrebat:
-Ce e atat de special cu acel tatuaj?
Haruto parea ca nu imi ia in serios intrebarea. Ramase cu privirea asupra unui punct de pe tavan ce parea a fi un mic paianjen ce isi construia casa. Ofta adanc. Oh, cat as fi vrut sa stiu ce gandeste in acele momente in care tacerea cuprinse intreaga incapere.
Mi-am repetat intrebarea, dar nici de data asta nu parea ca ma asculta. Trebuia sa-l scot din aceea transa, asa ca am apucat perina de sub cap si am aruncat-o spre el. De cum simti suprafata moale pe obraz, isi scutura capul si se intoarse spre mine.
-Pentru ce a fost aia?
-Pareai cu capul in nori si m-am gandit sa te trezesc.
Imi arunca un zambet rautacios si se napusti asupra mea. Imi imobiliza mainile si isi aseza capul pe pieptul meu, inchizand ochii.
Am vrut sa spun ceva, dar usa se deschise in stanga noastra. O voce de barbat il facu pe Haruto sa-si deschida ochii.
-Frate, frate, frate, nu o sa te schimbi niciodata?
-Dar tu? Ultima oara cand am verificat, se batea la usa inainte de a intra intr-o camera, vorbi Haruto.
-Buna alegere! Macar de data asta! Restul ... nu am ce spune despre ei, dar asta pare un exemplar rar. Mi-l poti imprumuta si mie in noaptea asta?
" Exemplar rar? Ce sunt eu? Caine?" gandesc eu suparat.
Inima incepu sa-mi bata cu putere. Acel barbat semana foarte mult cu Haruto, dar avea ceva diferit.
-Akira nu e un obiect pe care sa-l dam de la unul la altul, ma apara Haruto.
Inchise usa si se apropie de pat.
-Confortabil?
-Gelos? Vrei sa incerci si tu? Era sa uit! Tu deja ai "obiectele" tale si stai mereu dupa curu' lor, asteptand sa-ti cada in brate. Spre deosebire de ele, Akira nu e asa. Nici nu vrea sa se uite la mine.
-Nu mai vorbiti de parca as fi invizibil! De ce crezi ca nu m-as uita la tine? adaug eu, vazand ca nu sunt luat in seama.
-Deci, te-ai uita la mine?
-Nu in viata asta!
-Na, vezi? Am avut dreptate!
-Liniste-te, frate! Vei vedea ca o sa-ti cada la picioare. Trebuie doar sa ai rabdare. Acum va las! Apropo, mai sunt doar 45 de minute pana ...
-Stiu ce vrei sa spui. Nu am uitat.
Barbatul iesi din incapere si inchise usa in urma lui, lasandu-i pe cei doi singuri.
Fara sa-mi dau seama, Haruto ma lua de mana si ma ridica la marginea patului. Se aseza in genunchi in fata mea, punandu-si mainile pe genunchi mei si ma privi adanc in ochi.
-Akira, am nevoie de ajutorul tau! Peste jumatate de ora trebuie sa plecam intr-un loc important si vreau sa nu te indepartezi prea mult de mine cand ajungem acolo. Stai mereu in urma mea orce ar fi.
Mi-am miscat capul in semn ca am inteles. Imi lua fata in palme si ma saruta usor pe frunte, dupa care continua:
-Dar pentru a merge acolo, trebuie sa-ti desfac lantul de la picior. Pot avea incredere in tine ca nu vei fugi? Iti promit ca te voi elibera imediat dupa ce ne vom intoarce.
-Promoti?
-Mi-am incalcat eu vrodata cuvantul?
-Nu stiu! Nu te cunosc atat de bine.
-Atunci trebuie sa ai incredere in mine ca nu iti voi face nimic. Eu nu sunt genul de persoana care sa ii forteze pe cei din jur sa faca ce vreau eu. Imi place de tine, de aceea vreau sa te ajut. Daca nu vrei sa vi, doar spune-mi si voi lua pe altcineva, dar vei ramane aici inca doua saptamani.
Cand am auzit, nu ma putut sa cred ca inaintea mea statea acelasi barbat care imi vorbea atat de frumos minutele trecute. Cum sa ma tina aici doua saptamani? E nebun? Nu pot sta inchis mai mult de cateva ore intr-o camera.
Singura optiune era sa merg cu el. Desi nu vroiam, eram obligat sa o fac. Libertatea mea depindea de asta.
Am acceptat oferta lui fara sa ma gandesc, gest la care Haruto la stranse in brate de fericire. Ce era asa de important la acest eveniment? Nu imi puteam da seama, dar speram ca dupa aceea, barbatul sa se tina de cuvant.
Vazand ca am acceptat, imi elibera piciorul si arunca lantul la o parte. Instinctul imi spunea sa fug, dar nu puteam pleca inainte de a-l ajuta pe Haruto. Acesta era primul loc in care ma simteam dorit, insa mi se parea ciudat ca incepeam sa simt dragostea cu care ma priveste Haruto. Insa o intrebare imi rascolea mintea: De ce eu? Ce i-am facut de ma alesese pe mine? Din atatea persoane, ma alesese pe mine. De ce?
Ma lua de mana si ma conduse pe coridor, oprindu-se in fata unei usi tocmai la capatul lui. Deschise usa si ma impinse usor inainte, inchizand usa in urma lui.
-Ce cautam aici? il intreb eu nedumerit, admirand sutele de costume, majoritatea de culori inchise, sertarele cu pantofi de firma, toate asezate in stanga si in dreapta mea, pana de cealalta parte ai ncaperii puternic luminate.
-Iti voi alege un costum potrivit care sa se asorteze cu al meu, deja pregatit. Ce zici?
Nu puteam refuza o asemenea ocazie. Niciodata nu am crezut ca voi fi invitata undeva, asa ca nu a fost nevoie sa imi cumpar un costum. Nici la scoala nu am purtat uniforma. Era o sansa unica in viata sa ma vad in costum si, de aceea, nu o puteam pierde.
Haruto incepu sa controbaie prin sutele de umerase negre, pana cand se opri inaintea mea cu o camasa alba, o vesta rosie asortata cu o cravata de aceasi culoare, un sacou de un albastru foarte inchissi o pereche de pantaloni de catifea, negrii. Pantofii, tot negri, lacuiti, aveau varful lung si putin ridicat.
-Poftim! Incearca astea!
Imi aseza hainele in brate si imi indica o cabina la capatul incaperii, unde ma puteam imbraca. I-am urmat sfatul si mi-am pus toate acele haine pe mine, dupa care am iesit pentru a vedea cum imi sta.
De cum ma vazu, Haruto ramase cu gura cascata. Mi sa paut ca fluiera, dar se putea sa fie doar in imaginatia mea.
Vazand ca nu mi-am legat inca cravata, se apropie si facu el toata operatiunea complicata. Fiecare miscare a lui mi se parea atat de greu de retinut incat am renuntat sa imi dau seama cum se face.
Dupa ce mi-am incaltat pantofii, Haruto mi-a aranjat parul pe spate si mi-a dat cu un fel de pudra maro pe fata.
-Ce e asta? il intreb eu curios.
-Esti prea palid, asa ca ti-am dat cu pudra pentru a arata putin mai bronzat. Ce, nu e bine? Daca nu vrei, spune-mi si ma opresc!
-Nu! Nu am vrut sa spun asta! Sigur ca vreau!
-Atunci ai putina rabdare!
Cand termina cu pudra, alese un parfum barbatesc cu miros usor si pulveriza de cateva ori in aer.
-Acum esti gata! Vino! Limuzina ne asteapta afara!