13-12-2010, 08:00 PM
Realitate
Timp de citeva zile nu mai iesise din camera. Parintii isi faceau griji,dar ea le spunea ca nu se simte bine,de fapt murea de frica.Tot timpul avea impresia ca este urmarita,sau va aparea din nou.
Se gindea ca va muri,dar cum sa moara cind este atit de tinara.Noaptea nu prea putea dormi,avea cosmaruri intruna.Simbata seara,dupa ce facu baie,merse la Lina in camera,pentru a privi un film.
-Deci ce vrei sa privesti?Intreba Lina plina de entuziasm,vrind sa o inveseleasca.
-Nu stiu pune ce vrei,ii raspunse fara chef adincindu-se in cearsafurile moi si privind in toate partile.
-Pai sa vedem, am ,,Tarimul cosmarului"
-Nu.
-,,Viata in singe"
-Nu.
-,,Sarutul unui vampir"...
-Doamne ai si tu niste filme,ceva de dragoste, familie comedie,mai stiu si eu?
-Aaa, nu nimic.Se uita printre casete si discuri.
-Atunci uita.Cobori din pat iesind din camera.
-Deci nu mai privim film...daca nu ma uit singur.
Mira merse in camera ei unde se intinse pe pat si stinse lumina incercind sa adoarma dar stiind ca nu o va face.Incerca sa nu se mai gindeasca la el.
Dimineata soarele o trezi,isi deschise incet ochii.Se ridica,merse in baie.dupa citeva minute de stat in baie se aude in casa untipat de fericire.Lina iesi din camera ei,cu un cearsaf pe ea,cu parul in toate partile,mama ei cu ceasca de cafea alerga prin casa avind grija sa nu faca pe jos iar Mira cu periuta in mina si murdara de pasta de dinti pe la gura iesi din baie,unde le vazu pe Lina si mama ei,uitinduse cu semne de intrebare.Mira le privea cu un zimebt cit toata fata.
-Esti bine,draga mamei?
-Sunt cel mai bine din lume,merse la el imbratisindule.
-Dar ce s-a intimplat.
-A disparut... nu mai este,am dormit bine.
-Cine? Intrebara in cor cele doua din fata ei.
-Aaaa,nu stia ce sa le spuna,nu o credeau daca le spunea ca cosmarurile ca el,boala,striga ea.
-A,zise Lina.
-Si pentru asta ai facut zarva asta?
-Da cred ca da. Ele iesisera din camera vazindu-si fiecare de treba ei.
Ziua trecu repede, iar Mira era mai fericita ca niciodata crezind ca s-a terminat,ca nu-i va mai frica de orice sunet,de orice umbra care se vede pe perete sau sa se uite in oglinda.Cind veni seara isi facu un dus,apoi se culca,dindu-si seama ca daca nu se va mai gindi la el nu va mai aparea.Cind era cit pe ce sa adoarme,i se deschise usa de la balcon,se ridica o inchise apoi se culca din nou,dar dupa citeva secunde se ridica privind in toata camera,cu niste ochii speriati,iar linga usa il vazu din nou.
-Nu te rog, nu din nou.El se apropie de ea.Mira isi trase patura pe ea,dindu-se in urma.Ochii ei incepura sa se umezeasca.Cind era la citiva pasi de ea.Vru sa tipe,dar el veni linga ea,astupindui gura atunci toata camera se transforma intr-o pajiste verde, plina cu copaci, iar ea statea intinsa pe pajiste.
-Nu trebuie sa tipi,nu-ti voi face rau...ea cu ochii inlacrimati nu stia cum sa scape.Acum iti dau drumu,dar imi promiti ca nu tipi si nu fugi.Ea dezaproba din cap.Vrei sa stai asa toata noapte?(el era cu mina peste gura ei deasupra ei dar corpul lui nu-l atingea pe al ei,el statea mai mult in aer)
Ea dezaproba din nou.
-Atunci fii cuminte si promite,acum ea aproba incet.Iar el incet ii lua mina de le gura, cind mina lui nu mai era in contact cu fata ei,toata atmosfera se transforma cum a fost,camera ei.
-Ce vrei de la mine?Spuse stergindu-si lacrimile.
-Ti-am spus ,,Tu".
-De ce vrei sa mor?El incepu sa rida.
-De ce rizi?Spuse confuza.
-Ai auzit povestea spusa la scoala.
-Pai ce as putea, sa cred altceva?
-Da si aici ai dreptate.Dar nu am nici un motiv sa fac asta.Tu crezi ca sunt o fantoma?
-Da, ce as putea sa cred?El statea cu capul in jos,apoi puse un deget pe piciorul ei,care o facu sa tremure,chiar daca nu simtea nimic,camera se transforma din nou,iar el ridica incet capul, privind norii,care mergeau incet.
-Stii ce inseamna sa fii fantoma...ea nu raspunse statea si-l privea...nu stii.Fantomele sunt sufletele de om care nu au ales unde trebuiau sa mearga,trebuioau sa aleaga intre pamint si rai, dar ele nu au facut asta,astfel ramin pe pamint,pentru totdeauna dar nu au idee ce fac ele acolo,ele sunt doar vint,nu au sentimente, ele nu gindesc, sunt un nimic.De aceea uneori le poti vedea.Apar cind moare un om,pentru ca sufletul oamenilor care stiu unde se vor duce, sa mearga si ele,astfel ei cred ca fantomele omoara oamenii, sunt doar povesti.
-Dar daca nu esti o fantoma, ce esti?
-Un nimic.
-Ce?
-Eu am murit din greseala,un demon alb m-a luat din greseala,si fiindca trebuia sa mai traiesc,dar corpul meu era de mult in pamint,am fost nevoit sa umblu prin lume,mi-as fi dorit sa fiu o fantoma.
-De ce?
-Tu cum crezi ca este sa umbli prin nestiut la infinit,vazind atitea zimbete atitea fericire pe fetele oamenilor,vazind cum se bucura de viata? Iar eu,eu nu am avut parte de intreaga mea viata.Eu nu ma-m indragostit,eu nu am avut parte de nimic.Cel putin o fantoma nu simte nimic, dar eu mi-am pastrat sentimentele.Spuse el foarte trist,cazindu-i o lacrima albastra ca o picatura de ploaie, iar unde a cazut ea,a crescut o floare albastra mare.El o rupe si i-o da ei.
-Multumesc.Dar nu inteleg ce legatura am eu cu asta,ce ti-am facut eu.
-Tu mi-ai luat viata.La auzul acestor cuvinte Mira se ridica indepartindu-se de el,iar camera reveni.El se uita la ea putin furios
-Ma sperii.De ce eu?
-Cind am murit eu tu ai fost adusa la viata exact dupa 10 luni,cind am ajuns eu la locul de decidere,nu stieau ce vor face cu mine,dar nu ua vrut sa-mi dea a doua sansa. In schimb te-au adus pe tine.
-Pleaca,te rog pleaca.
-De ce?Ti s-a facut frica,el se ridica de pe jos venind linga ea.Nu trebuie sa-ti fie frica,eu nu am venit sa ma razbun eu stiu ca nu ai nici o vina.Am venit cu speranta ca ma vei ajuta.
-Cum,cum as putea sa te ajut eu?
-Vreau sa-mi aduc aminte cum era sa fii om,am impresia ca incep sa uit,si nu vreau asta.Este tot ce mai am.Dupa citeva clipe de tacut veni si raspunsul ei.
-Imi pare rau,dar nu pot.Ii inteinse floarea,pentru ca el sa o ea.
Timp de citeva zile nu mai iesise din camera. Parintii isi faceau griji,dar ea le spunea ca nu se simte bine,de fapt murea de frica.Tot timpul avea impresia ca este urmarita,sau va aparea din nou.
Se gindea ca va muri,dar cum sa moara cind este atit de tinara.Noaptea nu prea putea dormi,avea cosmaruri intruna.Simbata seara,dupa ce facu baie,merse la Lina in camera,pentru a privi un film.
-Deci ce vrei sa privesti?Intreba Lina plina de entuziasm,vrind sa o inveseleasca.
-Nu stiu pune ce vrei,ii raspunse fara chef adincindu-se in cearsafurile moi si privind in toate partile.
-Pai sa vedem, am ,,Tarimul cosmarului"
-Nu.
-,,Viata in singe"
-Nu.
-,,Sarutul unui vampir"...
-Doamne ai si tu niste filme,ceva de dragoste, familie comedie,mai stiu si eu?
-Aaa, nu nimic.Se uita printre casete si discuri.
-Atunci uita.Cobori din pat iesind din camera.
-Deci nu mai privim film...daca nu ma uit singur.
Mira merse in camera ei unde se intinse pe pat si stinse lumina incercind sa adoarma dar stiind ca nu o va face.Incerca sa nu se mai gindeasca la el.
Dimineata soarele o trezi,isi deschise incet ochii.Se ridica,merse in baie.dupa citeva minute de stat in baie se aude in casa untipat de fericire.Lina iesi din camera ei,cu un cearsaf pe ea,cu parul in toate partile,mama ei cu ceasca de cafea alerga prin casa avind grija sa nu faca pe jos iar Mira cu periuta in mina si murdara de pasta de dinti pe la gura iesi din baie,unde le vazu pe Lina si mama ei,uitinduse cu semne de intrebare.Mira le privea cu un zimebt cit toata fata.
-Esti bine,draga mamei?
-Sunt cel mai bine din lume,merse la el imbratisindule.
-Dar ce s-a intimplat.
-A disparut... nu mai este,am dormit bine.
-Cine? Intrebara in cor cele doua din fata ei.
-Aaaa,nu stia ce sa le spuna,nu o credeau daca le spunea ca cosmarurile ca el,boala,striga ea.
-A,zise Lina.
-Si pentru asta ai facut zarva asta?
-Da cred ca da. Ele iesisera din camera vazindu-si fiecare de treba ei.
Ziua trecu repede, iar Mira era mai fericita ca niciodata crezind ca s-a terminat,ca nu-i va mai frica de orice sunet,de orice umbra care se vede pe perete sau sa se uite in oglinda.Cind veni seara isi facu un dus,apoi se culca,dindu-si seama ca daca nu se va mai gindi la el nu va mai aparea.Cind era cit pe ce sa adoarme,i se deschise usa de la balcon,se ridica o inchise apoi se culca din nou,dar dupa citeva secunde se ridica privind in toata camera,cu niste ochii speriati,iar linga usa il vazu din nou.
-Nu te rog, nu din nou.El se apropie de ea.Mira isi trase patura pe ea,dindu-se in urma.Ochii ei incepura sa se umezeasca.Cind era la citiva pasi de ea.Vru sa tipe,dar el veni linga ea,astupindui gura atunci toata camera se transforma intr-o pajiste verde, plina cu copaci, iar ea statea intinsa pe pajiste.
-Nu trebuie sa tipi,nu-ti voi face rau...ea cu ochii inlacrimati nu stia cum sa scape.Acum iti dau drumu,dar imi promiti ca nu tipi si nu fugi.Ea dezaproba din cap.Vrei sa stai asa toata noapte?(el era cu mina peste gura ei deasupra ei dar corpul lui nu-l atingea pe al ei,el statea mai mult in aer)
Ea dezaproba din nou.
-Atunci fii cuminte si promite,acum ea aproba incet.Iar el incet ii lua mina de le gura, cind mina lui nu mai era in contact cu fata ei,toata atmosfera se transforma cum a fost,camera ei.
-Ce vrei de la mine?Spuse stergindu-si lacrimile.
-Ti-am spus ,,Tu".
-De ce vrei sa mor?El incepu sa rida.
-De ce rizi?Spuse confuza.
-Ai auzit povestea spusa la scoala.
-Pai ce as putea, sa cred altceva?
-Da si aici ai dreptate.Dar nu am nici un motiv sa fac asta.Tu crezi ca sunt o fantoma?
-Da, ce as putea sa cred?El statea cu capul in jos,apoi puse un deget pe piciorul ei,care o facu sa tremure,chiar daca nu simtea nimic,camera se transforma din nou,iar el ridica incet capul, privind norii,care mergeau incet.
-Stii ce inseamna sa fii fantoma...ea nu raspunse statea si-l privea...nu stii.Fantomele sunt sufletele de om care nu au ales unde trebuiau sa mearga,trebuioau sa aleaga intre pamint si rai, dar ele nu au facut asta,astfel ramin pe pamint,pentru totdeauna dar nu au idee ce fac ele acolo,ele sunt doar vint,nu au sentimente, ele nu gindesc, sunt un nimic.De aceea uneori le poti vedea.Apar cind moare un om,pentru ca sufletul oamenilor care stiu unde se vor duce, sa mearga si ele,astfel ei cred ca fantomele omoara oamenii, sunt doar povesti.
-Dar daca nu esti o fantoma, ce esti?
-Un nimic.
-Ce?
-Eu am murit din greseala,un demon alb m-a luat din greseala,si fiindca trebuia sa mai traiesc,dar corpul meu era de mult in pamint,am fost nevoit sa umblu prin lume,mi-as fi dorit sa fiu o fantoma.
-De ce?
-Tu cum crezi ca este sa umbli prin nestiut la infinit,vazind atitea zimbete atitea fericire pe fetele oamenilor,vazind cum se bucura de viata? Iar eu,eu nu am avut parte de intreaga mea viata.Eu nu ma-m indragostit,eu nu am avut parte de nimic.Cel putin o fantoma nu simte nimic, dar eu mi-am pastrat sentimentele.Spuse el foarte trist,cazindu-i o lacrima albastra ca o picatura de ploaie, iar unde a cazut ea,a crescut o floare albastra mare.El o rupe si i-o da ei.
-Multumesc.Dar nu inteleg ce legatura am eu cu asta,ce ti-am facut eu.
-Tu mi-ai luat viata.La auzul acestor cuvinte Mira se ridica indepartindu-se de el,iar camera reveni.El se uita la ea putin furios
-Ma sperii.De ce eu?
-Cind am murit eu tu ai fost adusa la viata exact dupa 10 luni,cind am ajuns eu la locul de decidere,nu stieau ce vor face cu mine,dar nu ua vrut sa-mi dea a doua sansa. In schimb te-au adus pe tine.
-Pleaca,te rog pleaca.
-De ce?Ti s-a facut frica,el se ridica de pe jos venind linga ea.Nu trebuie sa-ti fie frica,eu nu am venit sa ma razbun eu stiu ca nu ai nici o vina.Am venit cu speranta ca ma vei ajuta.
-Cum,cum as putea sa te ajut eu?
-Vreau sa-mi aduc aminte cum era sa fii om,am impresia ca incep sa uit,si nu vreau asta.Este tot ce mai am.Dupa citeva clipe de tacut veni si raspunsul ei.
-Imi pare rau,dar nu pot.Ii inteinse floarea,pentru ca el sa o ea.