Argint, nu mint, în chihlimbar ~ Alerim's One Shots..

[AlerimxD]

Bună. Motivul pentru care m-am înregistrat pe site este postarea lucrărilor/încercărilor (mult mai bine zis) mele, deci vreu să primesc orice fel de critică (de stil, idei, limbaj, formă etc). Îmi doresc să mă perfecţionez cât mai mult şi să-mi creez propriul stil şi sunt dispusă să exersez mult până atunci.

Am găsit o veche încercare de poveste (de acum 1 an) şi mă gândeam să încep cu ea.

Un gând straniu

Ascunsă printre norii fumurii, luna plină privea decepţionată micul oraş poluat de oamenii care locuiesc în el. Zgârie-norii erau prea departe de aburii uşori, iar populaţia ducea o viaţă nocturnă; maşinile aşteptau în intersecţii şi oamenii din ele erau mult prea obosiţi. Lumea se plimba pe străzi şi becurile luminau oraşul, colorându-l cu scântei albe.

Undeva prin centrul oraşului numit „Dawn”, într-un bloc neobişnuit de normal, o persoană unică îşi aduna puterile pentru o nouă zi, dormind parcă vrăjită. Visele se îndesau în noaptea întunecată şi nu îi dădeau pace. Trebuia să rezolve un mister de câteva săptămâni, dar nu reuşise nici acum. Nicio urmă, niciun indiciu; infracţiunea perfectă întruchipată în faţa ei.

Alessia deschise ochii când simţi o rază puternică care-i încălzea faţa gingaşă. Lumina cenuşie şi ceţoasă a dimineţii răzbătea printre draperiile trase. Azvârli deoparte pătura, îşi coborî picioarele pe podea şi se ridică simţindu-se nesigură, inertă. Privi absentă spre oglinda aflată lângă pat. Părul negru îi era răvăşit, iar ochii întunecaţi aveau o culoare ştearsă.

Se îndreptă spre fereastră şi trase draperiile, astfel încât razele pătrundeau în camera colorată într-un albastru stins, estompat. Deschise fereastra şi observă firele de praf care se jucau în fâşiile de lumină. Afară, populaţia oraşului mergea grăbită pe străzile asfaltate, printre blocurile impunătoare. Ridicând-şi privirea, Alessi observă cerul înnorat. Petele cenuşii erau joase, iar în depărtare păreau părţi din clădiri.

Închise ochii. Un val uşor de aer îi atinse faţa şi o purtă spre un loc din mintea ei unde nu mai pătrunsese de mult timp. Câteva frânturi din trecut se arătau în întuneric, dar una singură i-a colorat tăcerea pe deplin.

[Flashback]

Clepsidra timpului a amorţit sfioasă.

Soarele încălzeşte treptat lumea şi o înveleşte într-o mantie aurie. Diamantul preţios a îndepărtat de mult petele de nori şi posedă cerul. Nici măcar păsările libere nu îndrăznesc să-i trădeze dominaţia. Totul se armonizează asemeni culorilor contopite într-o pictură splendidă.

Într-un loc pustiu, uitat de lume, două persoane stau aşezate pe o bancă decolorată din lemn. În jurul ei, scoarţa ce înveleşte pământul de mii de ani este încălzită de razele luminoase ale globului galben. În depărtare, o pădure bogată şi minunată îşi are sălaşul, iar mai departe de ea munţii predomină cu desăvârşire. Dar ei se află atât de departe, încât doar o linie subţire, transparentă se poate observa.

- Ai venit, Alessia, spuse tânărul zâmbind satisfăcut. Eşti aici pentru a-i cere ajutorul fratelui tău mai mare, nu-i aşa ? întrebă el pe un ton enervant. Ştiam că mă vei căuta, replică fără a o lăsa pe tânăra de lângă el să-i răspundă.

Alessia ţinti pământul şi-l privi insistent. O lacrimă fierbinte îşi făcea loc şi se scurgea încet pe obrazul ei fin. Încă îşi aducea aminte când l-a văzut pentru ultima oară pe James şi cum i-a promis că-l va urma. El a fugit de sentimente acum mulţi ani şi s-a refugiat într-un loc ferit de lume. Acum, îl revede dorind să-i pună o întrebare. Sau mai multe...

- Ştii, James, după plecarea ta m-am gândit mult timp la motivul pe care l-ai avut, dar nu am găsit nimic demn de tine. Dar încă am continuat să caut în străfundul minţii mele un răspuns destul de bun ca să nu cred că...

- Lasă asta ! Nu mă interesează ce ai gândit cât a fost eu plecat sau ce a mai făcut pisica sau câinele tău. Sau hamsterul! strigă el şi privi iritat în jur. Spune de ce ai venit aici, surioara mea ! zise domol accentuând ultimele două cuvinte.

- Ai lipsit atât de mult de acasă şi mă gândeam că ai vizitat unele locuri atrăgătoare. Îmi doresc să fac o călătorie şi cred că poate mă vei ajuta să aleg ceva.

- Crezi cu tărie că în cinci ani am făcut ocolul pământului ? Află că nu e aşa ! Dar ştii ce mă întreb ? Care este adevăratul motiv pentru care eşti aici. Din cât te cunosc eu pe tine, motivul nu există. E nul, zero, asemeni minţii tale goale.

Alessia s-a abţinut închizand ochii pentru câteva momente, deşi James i-a lovit orgoliul. Dar l-a iertat iar, pentru că este fratele ei şi împart acelaşi sânge.

- Te-ai schimbat mult, frate. Adică singurătatea te-a schimbat. Nu mai semeni deloc cu acel James pe care-l cunoşteam eu. Acel copil inocent şi plin de viaţă...

- Acel copil mic şi prost a evoluat ! Şi asta pentru că i s-a dovedit un lucru : mai multă duritate, mai puţină suferinţă, răspunse James părând destul de mândru de cuvintele pe care le rostise.

- Şi vrei să spui că de asta ai plecat ? Nu, nu ! Acum mult timp ai iubit, însă acea iubire falsă a sfărmat până şi ultima bucată din bunătatea pe care ai vrut s-o dăruieşti. Atunci ai fugit umilit şi te-ai ascuns de toate setimentele pe care puteai să le simţi. Iubire, delicateţe, atracţie, simpatie, fericire, emoţie, extaz, pe toate le-ai fi put simţi !

- Dar ce spui de ură, durere şi suferinţă ? întrebă el părând că avea să câştige lupta, acea luptă care era doar în mintea lui otrăvită.

- Şi acestea ! Dar ai hotărât să fugi de ele ! Şi dacă nu simţi nimic, pentru ce să mai trăieşti ? Sub valul subţire de putere şi înţelepciune pe care-l porţi domneşte laşitatea. Asta eşti : un laş ! Nici măcar nu ai puterea să recunoşti asta, te minţi singur în fiecare zi sperând să ai dreptate. Dar nu ai ! Greşeşti ! spuse Alessia şi se făcu nevăzută.

[The End Of Flashback]

Alessia deschise ochii şi se trezi din visare. Se răsuci şi privi insistent în jur. Camera era foarte dezordonată, asemeni gândurilor ei tulburătoare. Porni spre dulap şi îşi alese câteva haine decente. Le probase, îşi pieptănă părul răvăşit, aranjă alte mici detalii şi privi în oglindă. După ce se convinse că arătă ca o persoană normală, ieşi din camera aerisită, păşi pe coridor spre scări, le coborî tăcută şi ajunse în faţa uşii. Se opri parcă fără voia ei şi privi înapoi; apoi ieşi pe uşă, o încuie cu atenţie şi-şi făcu loc printre ceilalţi locuitori ai nefericitului Dawn.

Făcea paşi mici şi rari; încă avea o rază de speranţă pentru cazul ei. Defapt, era şi cazul partenerului ei, dar acesta dispăruse fără urmă cu puţin înaintea crimei. „Criminalul acesta este tare isteţ, a evapot toate dovezile posibile şi imposibile. Dar cum a putut face asta ? Doar nu este un Super Criminal... Nu, nu poate fi el, sunt sigură.” Se opri brusc. Şi dacă era chiar el? Oamenii treceau pe lângă Alessia, însă aceasta rămânea cufundată în gândurile ei.

„Singrul lucru logic ar fi ca el să fie detectiv; ca mine. Da, este foarte posibil. Şi aşa se explică toate nelămuririle mele.” Schiţă un zâmbet cu vârful buzelor rozalii şi în ochii săi sclipi o lumină. „Totul are logică acum. În afară de dispariţia lui Dave.” Clipi. Un gând îi fulgeră mintea şi îi întunecă dintr-o dată ochii pătrunzători. Dave era criminalul.

Nu, nu! Alessia începu din nou să meargă, de data aceasta cu paşi mari şi grăbiţi, foarte grăbiţi. Parcă alerga de gândurile ei, deşi realiza că nu se poate ascunde de ele. Refuza să creadă ca Dave era... Nici măcar nu-i plăcea acest cuvânt! Nu-i plăceau infractorii deloc, iar alegerea acestei meserii a fost cel mai nelegiuit lucru din viaţa ei. Sau aşa credea ea. Oricum, făcuse ceva dreptate până în acel moment. Nu avea ce să regrete.

Gândurile Alessiei se risipiră în faţa unei clădiri incredibil de impunătoare. Era clădirea ursuză în care se examinau infracţiuni, clădirea pe care o cunoştea prea bine şi pe care nu dorea s-o revadă. Privi în sus. O frunză ruginită era purtată de un val uşor de adiere. Se răsuci brusc şi porni în altă direcţie, ca o posedată. Trecu printre clădirile masive acoperite de tristeţe şi încerca să-şi amintească ceva. Grăbi paşii când un zâmbet triumfător i se desena pe buze.

Simţi cum se fosiliza în faţa parcului. Locul părea pustiu, deşi câteva persone se pierduseră pe acolo. Păşi pe poteca din pietre felurite, care era împodobită de frunze ruginite, palide sau încă vii. Câteva bănci decolorate erau aşezate pe marginea cărării. Alessia se îndreptă către una şi se aşeză. Se încruntă şi privi în sus. Cerul era înnorat, iar norii joşi. Gânduri o purtară pe tânără în alte universuri enigmatice.


Asta ar fi. Am mai spus, am l-am scris acum 1 an şi trebuia să fie o poveste. Acesta e doar capitolul I şi singurul pe care l-am scris de altfel.
AÅŸtept orice fel de critici ÅŸi comentarii.
Xoxo.