Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Cântecul nebunului

#24
As vrea sa ii cer scuze dragei mele partenere, Tehuletz (lol), pentru intarzierea monumentala a sarmanului capitol 7. Imi pare rau, rau, rau! De asemeneaaa, as vrea sa multumesc sincer de tot cititoarelor noastre fidele, care nu lipsesc de la niciun capitol. ♥ Multumesc si celor care citesc doar, fara sa lase vreo parere; conteaza enorm.
Ah, da, fara diacritice de data asta. Ar insemna prea mult pentru tastatura mea care, la naiba, nu mai mai asculta. Poate o sa editez candva... Poate.
Astea fiind spuse, va las, cu surle si trambite, cu draga continuare a Cantecului nebunului.

Capitolul 7

Ochii ei sorbeau apusul cu nesaţul unui trist
Demon, smuls din întuneric
Şi-aruncat în plină ziuă -
Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite,
Se dublau ca-ntr-o supremă sărutare de adio.

(Ion Minulescu – Celei din urmă)


Prietena ta iti spunea mereu ca vei uita sa vii la propria-ti inmormantare. Iti amintesti? Micuta ei gluma pentru ca erai cel mai mare uituc – mereu intarziai, mereu uitai chestii, nu retineai niciodata numele persoanelor pe care le intalneai... Probabil ca acum te gandesti daca ai intarziat la a ei.
In fine, dragul meu, ai fost acolo; ai fost cu siguranta acolo. Uite, vezi poza asta, agatata pe usa? Tu esti acolo. Cu florile alea in mana. Da, da, tu esti... Da, dragul meu,, stiu ca nu e normal sa se faca poze la o inmormantare, dar pentru tine a fost o exceptie. Stim noi... Stim noi de ce.


*

Ora trei si cincizeci si sapte. Furtuna sovaie deasupra orasului; asupra cartierului meu a navalit cu trombe intregi de apa. In capul meu, insa, e si mai mare haos.
M-am trezit brusc, cu urechile pocnindu-mi. Imi strang genunchii la piept si respir adanc; imi amintesc ce am auzit cu cateva momente in urma. E trist; sper sa nu devin si profet, pe langa nebun cardiac. Este doar un cosmar din care trebuie sa imi revin.
- Ce Dumnezeu mi se intampla?
Imi frec ochii in semn de oboseala si ma ridic in varful picioarelor, gemand usor. Ma unduiesc ca cel mai prost dansator pe care l-a vazut Bucurestiul si imi duc mana la coasta; pesemne ca durerea va mai fi resimtita de acum inainte pentru o vreme.
Aud o sirena, bocind prin intinsii kilometri de spatiu dezolat care ma inconjoara.
Timp de cinci zile nu am mai iesit deloc din apartament. Mai nou, sunt racit. Am temperatura, dar nu am termometru, asa ca nu am habar cat de grav poate sa fie. Nu am energie sa ies si sa gasesc un alt doctor, daramite un supermarket. De pofta de mancare nici nu se pune problema, asa ca pur si simplu ma alimentez cu sucurile si apa plata pe care mi le-a adus Radu, incercand cu disperare sa ma rehidratez.
Incerc sa imi dau seama ce s-a intamplat cu parintii mei, dar oricat as incerca nu reusesc. Ma uit inspre tavan si iar ma cuprind indoielile – ASTA ESTE CAMERA TA. ESTE O CAMERA INTR-UN APARTAMENT. AICI LOCUIESTI TU ACUM.
De parca nu stiam asta si inainte. Nu am indraznit sa ii intreb de ce au scris asta pe tavanul camerei mele; nu i-as intelege. Si nu am puterea sa rezist unei lupte psihologice atat de intense.
Oricum, mi-e bine, asa, de unul singur, abandonat in dormitor. Nu mai are cine sa imi tina companie, ceea ce nu e un lucru neaparat rau.

*

- Ai venit sa ma vezi? am intrebat-o oarecum sceptic. De fapt, mi se adunase toata mirarea existenta in minte si nu mai procesam bine informatia.
- Este ultima modă de a spune „ mulţumesc că m-ai ajutat”?
M-am incruntat usor.
- Nu, i-am dat eu un ragaz de a zambi usor. E ultima moda de a spune „ mersi ca mi-ai salvat viata”... Cred.
Ce ironie. Eu, in pijamale in fata ei, holbandu-ma ca un idiot. Ma simteam fragil si neimportant; m-am incruntat si mai tare si am asteptat sa spuna ceva. Nu aveam idee de ce simteam ca ar putea incepe sa imi rada in fata in orice moment. Nu ca m-ar fi mirat prea tare... Dar aproape ca ma bufnea pe mine rasul in fata ridicolului situatiei. Zambesc foarte discret si vreau sa spun ceva, dar mi-o ia inainte.
- Vad ca esti mai bine ca oricand, sparge ea gheata.
- Pana acum nu eram, i-o intorc scurt.
Ah, Sanziana, sper ca stii ce actrita fara pic de talent esti… Ti se citesc emotiile pe fata, imi venea sa ii spun. Nu stiu daca i-am dat replica gandindu-ma intens inainte sau nu, dar eram sigur ca am facut pasul corespunzator. Initial, parea ca s-a scurs toata vlaga din ea. Mi-era teama sa nu cada in mijlocul holului si sa devenim colegi de salon...
- Dar de cateva zile ma simt bine, o sa fiu externat curand, mi-a trecut vreau sa zic, m-am balbait ca un copil de clasa a cincea, prins cu tema nefacuta.
...dar mi-am zis ca e mai bine sa nu ma aiba coleg de camera si sa mearga acasa, in patul ei cald.
Ce imi placea sa fac pe papusarul... Era clar ca avea, probabil, aceleasi sentimente cu ale mele. Era o diferenta, insa, intre noi doi – eu eram in stare sa le ascund. Ea nu. Probabil ca dorinta aceea de masochism ma face sa vreau sa o ranesc, sa ma joc cu ea. Caci facandu-i pe cei iubiti sa sufere este obligatoriu sa sufere si cel in cauza.
A baguit cateva cuvinte si a plecat mai repede decat am crezut. I-am facut cu mana intr-un mod cat se poate de dragalas, dar nu m-a vazut. Am ridicat din umeri si m-am dus in salon. Imi pierise toata pofta de mancare. Imi parea rau ca a trebuit sa ma vada in halul ala. Era ultimul lucru pe care il voiam.

*

- Cupidon, ce mai ai de gand? Sa ii dai adresa de acasa?
- Nu m-am gandit la asta, dar ar fi o solutie, imi rade Radu in fata.
Imi ingustez ochii a nervi la prietenul meu, dar nu ma pot astepta la altceva de la el in afara de rasul lui molipsitor. Din fericire, eu am antidotul.
Suntem din nou la cafenea. Pana la urma, vrand-nevrand, mi-am tarat oasele, organele si muschii afara din casa ca sa nu putrezesc. Radu nu stie inca de disparitia parintilor mei; si nu va afla prea curand. O sa ma ocup eu sa nu afle de asta, caci ar intra in panica mai rau decat mine.
Totul mi se pare invechit in micuta incapere rosie in care fumul de tigara era domnitor, desi nu au trecut decat doua saptamani si jumatate de cand am venit ultima oara. Muzica suna altfel, canapelele par mai scortoase, clientii sunt altii... Ma simt ametit, dar incerc sa nu o arat.
- Mircica, esti bine?
Se pare ca nu mi-a reusit.
- Ma simt... Un pic ametit. Dar o sa imi treaca.
Tusesc zgomotos; pesemne ca raceala m-a ajuns de tot. Imi scot o tigara din pachet si o bag in gura. In timp ce imi caut bricheta in buzunar, simt cum micul obiect imi este revendicat dintre buze de doua degete micute, date cu lac incolor.
- Stii prea bine ca nu ai voie, mai ales cand ai probleme cu plamanii...
De data aceasta, nu mi-am putut abtine mirarea. Casc gura si ochii, uitandu-ma aproape vrajit la Sanziana. Nu imi vine sa cred ca a avut curajul sa faca pasul asta. Ma bufneste rasul, aducand un pic a tipii de abia scapati de la balamuc.
- Mi-ai salvat viata o data, chiar tii mortis sa o mai faci o data, nu?
Nu imi place privirea ei.
- Bine, draga mea. Uite.
Ma ridic de la masa cu un scartait usor al pielii de pe canapea. Am un zambet de triumf pe chip si nici macar nu stiu de ce. Imi caut din nou bricheta in buzunarul de la spate – caci acolo s-a dovedit a fi -, pun toate tigarile in scumiera si le ard ca pe niste amintiri urate, de care vreau sa ma debarasez. Iese un fum molatec din ele, de parca nu ar vrea sa arda atat de repede.
Privesc spre Sanziana; are ochii inlacrimati. Ma incrunt; ce e cu ea?
- Acum nu iti convine?, mormai incetisor.
- Nu imi vine sa cred, spune ea ca si cand nu m-ar fi auzit. De ce ai facut asta?
- Pentru ca asta ai vrut tu.
Isi intoarce privirea de la scumiera spre mine, apoi din nou la tigarile fumegand. O bufneste si pe ea rasul si isi sterge unica lacrima de pe obrazul drept cu maneca uniformei rosii. Pleaca de la masa razand.
- Mircea, nu vreau sa fiu prea drastic... DAR AI INNEBUNIT DE TOT?!
Glasul dragului meu prieten rasuna in toata cafeneaua. De aia il iubesc.
- Dar ce am facut? Tocmai mi-am salvat viata.
- Ti-ai slavat viata pe naiba! Treizeci de persoane sunt nevoite sa fumeze pasiv, alaturi de tine!
Intr-adevar, fumul se raspandeste din ce in ce mai repede prin incapere.
- Calmeaza-te, omule, ii spun in timp ca ma indrept spre iesire cu tot cu scrumiera. In urma mea rasuna niste gemete de dezgust. Ma intorc la masa razand.
- Esti nebun de legat..., spune Radu dand neincrezator din cap.
- Spune-mi altceva.
De data asta, nu mai este Sanziana cea care ne ia comanda. E o tipa noua – blonduta, subtirica, frumoasa. Visul oricarui barbat... Mai putin al meu. Ma enervez cand ii aud vocea pitigaiata si ii spun lui Cupidon ca am de gand sa fac altceva in urmatoarele ore.
- Ce naiba mai ai de gand?
- Sa ii dau planului tau o continuitate, ii zambesc eu strengareste.
Imi zambeste inapoi si imi ureaza noroc.
Noroc... De parca ar fi mare lucru sa ies cu fata la care tin.
Desi, cand ma gandesc ca e vorba de mine, imi vine sa ma intorc la masa, de unde am plecat.

*

Noptile de martie nu au fost niciodata mai crude.
Ajuns acasa, de la spital, m-a intampinat o liniste morbida. Intunericul era de nedescris; nici macar televizorul nu umplea sufrageria de lumina tipica, albastruie. Pesemne ca nu era nimeni acasa.
M-am gandit imediat la ce era mai rau.
Mult timp nu am mai stiut ce inseamna “somn”. Am stat zile si nopti intregi uitandu-ma la majusculele de pe tavan si gandindu-ma la viata mea. Cum scapam de o problema, dadeam de alta.
De ce venise la spital, de fapt? Ii era prea drag de mine sau o facea doar ca sa ma testeze? Nu eram in stare sa o citesc ca pe o carte deschisa, asa cum faceam cu toate celelalte persoane pe care le cunosteam... Si asta era un motiv primordial pentru care tineam atat de mult sa nu o pierd.
Ce aiureala! De ce ti-ar fi frica sa pierzi pe cineva cand nici macar nu iti apartine? De ce ma face sa ma simt ca si cand ar fi stapana peste mine?
De ce?...
Sanziana… Nu stiu daca ti-ai bagat vreodata nasul in perna si ai umplut-o de muscaturi. Muscaturi pentru ce? Frustrare? Nervi? Dragoste?... Nu cred ca mi se poate intampla mie asta.
Incercam sa imi repet obsesiv ca Sanziana nu e o fata pe care s-o iubesti. Ascund mult prea multe secrete ochii ei ca sa poti sa ai vreun sentiment fata de ea, fata de fiinta mitica pe care o ascunde.
Hera...
Si, totusi... Pe mine m-au rapit ochii ei. M-au tras afara din propria mea realitate si mi-au facut cunostinta, si mai tare decat stiam deja, cu lumea exterioara. Si o urasc pentru asta... De ce s-ar obosi cineva – chiar si involuntar – sa distruga imperiile unei lumi protectoare? Mi-a spart carapacea inca de la prima privire pe care mi-a aruncat-o, de la primul zambet, de la primul sunet de uimire.
Pe cat de mare e ura, pe atat de mare este si recunostinta profunda. O admiram pentru ca a facut ce nu va reusi nimeni altcineva, niciodata. Era o admiratie bolnava.
Vad ca esti mai bine ca oricand...
Este rea; este rea, este manipulativa. Nu am crezut... Nu am crezut ca ii place cuiva sa se joace cu o persoana mai mult decat mine – pana am intalnit-o pe ea.
Mai bine ca oricand? Nu, draga mea... Eram intr-o stare mai proasta ca niciodata. Nu stiu daca ai fi inteles. Nu imi pasa daca ai fi inteles. Nu imi pasa ca nu cunosteai sentimentul acela numit, simplu, “disperare”. Stii cate definitii are un cuvant atat de simplu?
“Ar trebui sa nu ma mai arunc atat de repede in valurile marii”, imi impuneam. Pentru ca nu o cunosteam... Nu stiam de ce este in stare, de fapt, sau daca mi-a declarat, mai mult sau mai putin indirect, razboi. Poate eram eu cel care exagera totul. Poate eu eram cel care inventa.
Aceea a fost noaptea in care am decis ca e momentul sa pun piciorul in prag.

*

Ma indrept spre Sanziana, care este la o masa alaturata, luand comanda. E subtire imbracata, ma gandesc ca i-ar fi frig daca ar merge afara, dar nu am timp sa ma gandesc prea mult. Desi riscul e mare. Foarte mare, chiar.
Gasesti tu o solutie, Einstein.
O apuc de mana si o trag violent dupa mine. Pare mirata. Ma intreaba, aproape soptit, ce fac.
- Shh... Are loc un jaf.
Desi mai bine as numi-o revendicare.
[Imagine: trexwalkn.gif]



Răspunsuri în acest subiect
Cântecul nebunului - de Teh - 26-08-2010, 12:16 AM
RE: Cântecul nebunului - de Berry. - 26-08-2010, 12:46 AM
RE: Cântecul nebunului - de Dorothy - 26-08-2010, 12:59 PM
RE: Cântecul nebunului - de Better Off Alone - 26-08-2010, 04:55 PM
RE: Cântecul nebunului - de Paradox - 28-08-2010, 01:16 PM
RE: Cântecul nebunului - de Paradox - 07-09-2010, 05:02 PM
RE: Cântecul nebunului - de Paradox - 05-02-2011, 07:29 PM
RE: Cântecul nebunului - de Yaku-chin - 29-08-2010, 05:36 PM
RE: Cântecul nebunului - de Neith - 30-08-2010, 12:03 AM
RE: Cântecul nebunului - de Better Off Alone - 30-08-2010, 04:25 PM
RE: Cântecul nebunului - de Teh - 01-09-2010, 11:14 PM
RE: Cântecul nebunului - de Better Off Alone - 02-09-2010, 12:32 AM
RE: Cântecul nebunului - de Neith - 03-09-2010, 10:59 PM
RE: Cântecul nebunului - de Neith - 07-09-2010, 10:50 PM
RE: Cântecul nebunului - de Better Off Alone - 08-09-2010, 01:58 PM
RE: Cântecul nebunului - de Teh - 15-09-2010, 08:01 PM
RE: Cântecul nebunului - de Dorothy - 19-09-2010, 12:08 PM
RE: Cântecul nebunului - de Better Off Alone - 20-09-2010, 07:14 PM
RE: Cântecul nebunului - de Yaku-chin - 23-09-2010, 10:56 PM
RE: Cântecul nebunului - de Paradox - 27-09-2010, 08:23 PM
RE: Cântecul nebunului - de uselessHope - 03-11-2010, 06:13 PM
RE: Cântecul nebunului - de Teh - 19-11-2010, 07:50 PM
RE: Cântecul nebunului - de Better Off Alone - 21-11-2010, 05:33 PM
RE: Cântecul nebunului - de Neith - 29-11-2010, 12:59 AM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Când nimic nu este ceea ce pare a fi Leontina 74 21.524 11-03-2012, 09:42 PM
Ultimul răspuns: Miss M
  Când fulgerul loveÅŸte Meal. 7 4.515 10-09-2011, 12:43 PM
Ultimul răspuns: matzaplouata
  [split] Când cortina cade Diid` 0 1.188 21-08-2011, 10:29 PM
Ultimul răspuns: Diid`
  Când ciorile zboară Mad Hatter 8 3.437 11-08-2011, 01:05 PM
Ultimul răspuns: Dragonz Eyez
  Zece fac cât doi. Absinthion 2 1.716 08-07-2011, 12:53 PM
Ultimul răspuns: Rain
  Cântec pentru tine Ekkaterinna 2 2.092 08-09-2010, 01:17 PM
Ultimul răspuns: Yuki Onna
  Oare cât? (SasuHina) Abbeh. 20 10.635 05-07-2010, 08:35 PM
Ultimul răspuns: Erina Ozaki


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)