Roşul tău în seringa mea

[Daria v2]

Când mă externase din spital nu îmi spusese să nu fac efort pentru a nu mă apuca durerea de cap. Aveam o migrenă îngrozitoare și îmi simțeam capilarele înfundate, mute sau blocate de o durere ucigătoare ce îmi săgeta tâmplele. Nu îmi permitea să fac mișcări ( Aici cred că era nevoie de o virgulă ) mai mult mă captura la pat și nu îmi dădea voie să fac nimic. Tot ce făcusem a fost să spăl vasele pentru Emi ( Aici trebuia o virgulă și cred că ști cuvântul „care”. Face legătura..., pentru Emi, care niciodată nu știa cum” )niciodată nu știa cum și nici nu îi plăcea ( Tot o virgulă cred că trebuia pe aici ) mai ales atunci când venea de la spital îl cuprindea o lene tâmpită ce îl imobiliza în fața televizorului sau laptopului. Dacă era a doua variantă, cel mai probabil juca un joc.

Cu puțin noroc avea să-mi treacă. Găsisem niște buline prin dulapul fratelui meu. Cu bune cu rele avea să nu mă mai doară așa tare ci probabil mici înjunghieturi prin zona lovită în momentul impactului ce aveau să lase echimoze urâte pe care nici fondul de ten nu avea să le ascundă.( Prea lungă fraza asta :)) )Dar cum David ( Ce-mi place numele ăsta )a spus că nu voi putea ieși din casă prea curând, nici o cunoștință de a mea nu mă va vedea în acel mod, ( Cred că mergea „acest” și nu „acel”, poate, idk ) mai ales că fără bandaje arătam ca o femeie abuzată fizic de către soțul bețiv. Lucru ce nu l-aș fi permis niciodată. ( Cred că trebuia virgulă și literă mică )

Însă când am luat taxiul spre casă - la insistențele mele - șoferul mă privea dubios. ( Au plecat două persoane o.o ? Și explicația aceea cred că trebuia ca apoziție între virgule )Voiam să îi dau o explicație, dar de când dădeam eu de știre viața mea personală unui străin ? Am considerat că nu trebuie să-mi afle o parte a vieții mele pe o perioadă de douăzeci de minute așa că mi-am rezemat capul pe geamul rece al mașinii și am așteptat să ajung. Am tăcut lăsându-l să creadă ce dorește. Eram prea nesuferită atunci. ( Cam aiurea chestia asta cu explicația unui străin, dar este ok, totuși :)) )

Doctorul David era un om destins și oarecum ciudat în sensul că avea anumite ieșiri de om nedormit și fără un cămin stabil deși nu era deloc adevărat. Înțelesesem de la Emilian că avea un apartament imens, bine mobilat și o duce chiar foarte bine. Are o mașină interesantă - aceiași cu care a dat peste mine - și că părinții lui stau undeva mai departe de acesta într-o casă drăguță. Tipic familiei amabile și plăcute, unde mama este o femeie casnică, vorbăreață și primitoare și tatăl un om muncitor ce își ascultă soția necondiționat. ( Ghiveci de timpuri cumva :-w ? ”David era...unde mama este...„ ” )

David însă nu era genul. Era mult mai alert, putea îndeplini sarcini grele consecutiv fără să aibă nevoie de somn prea mult. Un tip ce locuia neglijent într-un apartament și își ducea viața oarecum monotonă acasă, iar când ajungea la servici era mult mai activ social. Un lucru am priceput de la Emi. David iubea manga-urile și jocurile video. ( Ioooi, îmi place David acesta xD )Era paradoxal dacă priveai viața acestuia dintr-un anume unghi. Nu era de mirare că nu avusese o iubită în 5 ani. ( Mai bine scriai cinci în litere ) De când își terminase facultatea și intrase la a doua etapă, domnul rezident se preocupa de soarta muncii lui mai mult decât de viațaa ( Viața, fără doi de „a”. Neatenția asta :-L ) personală.

În sinea mea îmi înghițisem de mult durerea cauzată de locul lovit și intrasem într-o stare de gândire profundă asupra doctorului ce avea să mă învețe pentru câteva luni niște fizică, biologie și chimie. Îmi închipuiam de pe acum ce aveam să pățesc pe mâna acestui doctoraș, dar faptul că mă ajuta era un semn că încă nu uitase să socializeze. Mă întrebam dacă singurii prieteni pe facebook erau Emilian, șeful spitalului și tatăl lui. Trist, dar adevărat în sensul că el nu socializa afară decât atunci când era la spital. ( Ce tip, cred că are nevoie de o viață puțin mai activă decât o are în spital :)) )

Am luat o carte de medicină naturistă și am început să răsfoiesc cartea până am ajuns în dreptul unui titlu interesant. Mi-am așezat ochelarii mai bine și am dat drumul lecturii. Singurul lucru pe care aveam să-l fac era să stau să citesc. Ploua afară de o oră și simțeam că nu mai avea să termine. Speram doar că Emi e bine și mâncase ceva sănătos. ( Iar timpurile ) Atâta lucru putea să facă din moment ce micul dejun sărise din program pe ziua aceia. ( Aceea ) Deodată am auzit telefonul. La o primă vedere nu aveam chef, dar poate era important așa că m-am deranjat din locul cald și pufos unde stătusem și am ridicat receptorul.

- Bună ziua ! Cine este ?
- Bună, draga mea. Sunt doamna Ghiorghiu Veronica Antoaneta. Mama lui David, coleg cu Emilian, fratele tău. Am înțeles despre accident astăzi. ( Câta numele O_O !? )
- Oh ! Sunt bine, doamnă nu vă faceți griji. A fost un mic accident. ( Cred că trebuia o virgulă după „doamnă” )
- Cum așa, draga mea. Nu se poate așa ceva. David nu trebuia să umble ca un amețit pe străzi la ora aia. Fiind și obosit... ( Ce mamaă îngrijorată, îmi aduce aminte de mama ._. )
- Nu vă faceți probleme. A avut grijă de mine chiar foarte bine. Mă mir... ( Fără punctele astea de suspensie, adică cred că se putea și fără ele )
- Dragă, am o idee. Soțul meu tocmai a cumpărat un vin foarte bun de la un coleg ce a fost în armată cu el când erau tineri așa că te invit la masă la noi astă seară. ( Câta fraza, există virgulele, Lynnie, te bat cu un buchet de flori T_T ) Nu accept un refuz, hai te rog. L-am invitat și pe David și vreau să vi negreșit. Știu că te iau așa pe nepregătite, dar insist. Vreau să discutăm și să te știu în regulă. Emilian a mai venit la noi să mănânce, iar tu pari așa o fată drăguță. Insist ! ( Prea multă amabilitate, dubios :)) )
- Păi . . . bine ?
- Bun, păpușa mea. Te așteaptă mama la șapte fără zece. Poți veni la ce oră dorești chiar și la șase. Nu mă deranjează deloc. ( Mama ăstuia nu-i lesbi o.O ? )
- Bine, am să mă pregătesc. La revedere !
- Te pup, iubito ! ( Umm, serios, chiar nu-i lesbi o.O ? )

- Ok, ce a fost asta ? întreb eu fără să primesc un răspuns. Și mai era o oră până la cină. ( Heheheh, așa-mi place personajul ăsta, presimt că o să citesc mai mult xD )

Ummm, Lynnie, înafară de virgule mâncate de la foamea care cred că o deții, îmi place mult personajul tău și presimt că o să citesc și mai mult. Poate o greșeală două de tastare din neatenție dar în rest i like it. Îmi place dialogul, poate mergea și mai bine, adică totuși este banal, dar ușor de citit. Anw, cam atât, mi-e lene să mai zic ceva. Baftă la scris.