Capitolul 7.
Eram frânt. Tocmai ajunsesem acasă şi chiar vroiam să fac o baie când iar m – a sunat mama. Nu era ceva important doar mă întrebase dacă am ajuns cu bine acasă. M – a invitat la ea ca să mai vorbim una alta şi nu ştiam cum să abordez acel subiect delicat cu Giulia. Niciodată nu m-a mustrat pentru ce făceam ci pentru că nu am făcut nimic ca să previn situaţia. Ştiam că dacă merg acolo va observa cu instinctul ei matern – aşa spune ea mereu nu ai ce să – i faci – că eu am ceva şi nu îi spun. Aşa făcea tot timpul când îi ascundeam ceva apoi se îngrijora mergea la tata şi se plângea că nu îi spun nimic, că nu o mai iubesc uneori manipula emoţional lumea din jur numai să – i iasă planurile. Asta era mama, dar avea un suflet mare şi tot timpul a ştiut să îmi ofere în egală măsură şi afecţiune şi disciplină. A pus accent mereu pe amândouă şi niciodată nu m – am simţit neglijat sau lipsit de afecţiune. Mereu s-a preocupat de mine şi a ştiut ce să-mi ofere ce`i mai bun ca să pot trăi fericit şi liniştit. Mereu şi-a dorit o noră. De când am intrat la facultate s-a gândit că va muri şi nu va apuca să se plimbe cu tata şi nepoţii prin parc. Nu am nici cea mai vagă idee uneori ce tot vrea de la mine în legătură cu nora ei chiar dacă mi-a înşirat o dată un număr mare de pretendente fiicele prietenelor ei, nu m-au interesat niciodată. Nu e o femeie rea, dar are principii şi e ambiţioasă câteodată are chef de morală, îi place bârfa, însă defectul ei major a fost că spunea verde în faţă tuturor. Nu se ascundea niciodată. Tata a zis odată că a fost o calitate pentru el când a luat-o pe mama. Nu aş vrea chiar o soţie de genul. Mama când se porneşte are gura mare. Mă tot gândeam să-i fac o vizită sau nu. Poate dacă îi fac o vizită lu tata la muncă şi îi spun nu va fi chiar aşa rău. O va auzi de la el. Mă gândesc că dacă voi face asta voi fugii de responsabilităţi mai mult. E ca şi cum m-aş ascunde ca un laş de adevăr. Gândurile mele mi – au fost întrerupte de telefonul enervant. Ce s – o mai fi întâmplat acum ?
-Da ? răspund enervat.
-David, măi, sunt eu Raul. Auzi hai să mă ajuţi cu o naştere. A venit pacienta lui Victor şi nu are cine să se ocupe de ea. Victor e plecat în concediu o lună că îi naşte şi lui sotia peste câteva săptămâni şi şi – a luat concediu. E plecat din ţară. Singurii ginecologi din clinică eşti tu şi Emilian . . . la diponibilitate mă refer, însă Emi e ocupat şi el cu o naştere chiar acum. Hai te rog, scuze că te sun chiar aşa direct şi…dar nu avem pe nimeni. Domn’ Profesor se ocupă de un accident de maşină acum, iar eu peste o oră intru într – o operaţie de apendicită. Hai te rog.
- Bine, bine hai că ajung cât de repede pot. Cum se simte pacienta. Hai că iau maşina şi nişte biscuiţi şi vin. Discutăm pe drum da ?
-Pentru ce biscuiţii ? întrebă el în timp ce eu luam o pungă în care mi – am pus 3 pachete de biscuiţi cu ciocolată.
-Îmi e foame şi nici nu am reuşit să ajung la mama şi să mă ocup şi de celelalte chestii. Faza e următoarea că eu tocmai acum 4 ore am ajuns de la Clinică şi nu ştiu cum vor decurge lucrurile că sunt obosit.
-Lasă stai tu calm că ai şi asistentele cu tine.
-Nu e chiar asta, dar nici de dormit nu am dormit foarte mult. Totul într-o singură noapte şi . . .
-Aha, te înţeleg. Eu mi-am pregătit mânuşile pentru operaţie. Plus că după, trebuie să-l ajut pe Domn’ Profesor la o ocluzie intestinală şi am pregătit şi tuburile.
-O vei anestezia, aÅŸa ?
-Da ! Că nu am cum să-i bag ditamai tubul prin nas în intestinul subţire pe viu. Ce naiba..e ridicol. Torturez pacienta.
-Asta aşa e. Măi hai că eu te văd pe geam că deja am ajuns la Clinică. Sunt în parcare. Hai că discutăm când intru.
-Vezi că soţul e lângă sala de urgenţă. E nebun . . .
-Am avut parte ÅŸi de mai rele. Ne auzim !
Am intrat în clinică şi l-am căutat pe Raul. Tocmai intra să ia tuburile pentru operaţia de ocluzie aşa că l-am salutat nu l-am mai intrerupt. Am intrat în birou şi pot spune că era un aer al dracu de închis. Am deschis rapid fereastra ca să fac loc aerului proaspăt de afară în încăpere. Mi –am luat halatul alb pe care mereu îl port şi mânuşile de plastic. Mira avea restul aşa că nu trebuia să-mi mai fac griji. Asistenta lăsase un bilet pe birou cu numărul salonului aşa că nu mai trebuia să merg la recepţie. Mă grăbeam să termin mai repede operaţia aşa că la intrare i-am spus soţului că voi termina repede. Era aşa de ambalat încât cu siguranţă că dacă îl duceam în salon leşina. I-am dat o cafea caldă din automat şi a stat cuminte pe scăunel. Tremura ca şi cum avea să o ucidă cineva, iar ochii ieşiţi din orbite mă duceau cu gândul la mine când am stat să învăţ pentru doctorat. Nu era de mirare că nu dormise o noapte întreagă, dar se vedea că băuse la cafele cât băusem eu în cele trei nopţi în care nu făcusem altceva decât să învăţ. Am intrat, însă am fost întâmpinat de un strigăt ascuţit ce îmi penetrase urechile şi creierul. Simţeam că nu mai am timpane, de fapt le aveam, dar erau violate de acel ţipăt nebunesc. Mă durea capul . . . Aerul era aşa închis şi asistenta o ţinea de mână pe viitoarea mămică. Mie îmi era foarte foame. Am salutat – o, dar se vedea că nu avea chef de nimic. I-am desfăcut picioarele şi am văzut că nu mai avea mult copilul până ce avea să iasă. Totul era normal aşa că nu avea să se rupă nimic. Copilul era mititel aşa că putea ieşi foarte uşor. Ţipetele nu conteneau să apară, dar chiar nu aveam ce face pentru ea decât cezariană, dar nu era pregătită pentru cezariană. Deja copilul se afla în stadiul de a ieşi, iar sângele deja apăruse semn că uterul era pregătit. Nu mai aveam ce da înapoi. Deodată m – a cuprins foamea, aşa că am ieşit ca un viscol din salon şi am alergat cât am putut spre biscuiţii ăia din cabinet. Am trântit uşa înaintea mea şi am desfăcut pachetul rapid şi am înhăţat vreo trei biscuiţi cu gura. I-am ronţăit pe toţi şi apoi am mai luat unul apoi am fugit. Eram plin de frimituri, iar Mira a observat asta. Toţi ce se aflaseră pe coridor mă văzuse inclusiv raul ce începuse să râdă nebuneşte. Am intrat în salon şi am apucat de capul copilului ce ieşea cu puţin mai mult efort din partea mămicii aşa că am tras puţin în timp ce femeia mă întreba de ce am ciocolată la gură. Nu mai apucă să îi spun răspunsul că urechile mele au fost din nou de data asta mult mai tare străbătute de un ţipăt de durere. Îi ieşeau mâinile, aşa că am apucat copilul de subţiori şi l-am tras afară. Cpchilul acesta sigur avea să fie o bătaie de cap la nouă ani. Era băiat . . . minunat.
-Dacă vei fi vreodată elevul meu să ştii că nu îţi permit să fugi după biscuiţi. E băieţel, doamnă.
-Nu. . . nu pot să cred. Pot să-l ţin, vă rog ?
-Sigur că da !
De restul lucrurilor s-au ocupat asistentele. Am ieşit din cabinet fără mânuşile de plastic şi l-am felicitat, iar el în schimb mi-a dat nişte biscuiţi pe care îi avea în genată.
-Ştiu că vă plac biscuiţii, uitaţi. Sunt cu ciocolată. Ştiu că vă plac. Sunt atât de recunoscător. În sfârşit am un băiat. O să dorm liniştit.
- În primul an nu prea cred, dar vă urez succes.
-Da . . mă gândesc că vă e greu în meseria dumneavoastră . . . dar totuşi şi dumneavoastră aţi trecut prin emoţiile astea.
-Um. . . de fapt nu.
M – a strâns în braţe oarecum jenat de confuzia pe care a făcut – o, dar nu înţelegeam de ce mă simţeam aiurea.
-Da ? răspund enervat.
-David, măi, sunt eu Raul. Auzi hai să mă ajuţi cu o naştere. A venit pacienta lui Victor şi nu are cine să se ocupe de ea. Victor e plecat în concediu o lună că îi naşte şi lui sotia peste câteva săptămâni şi şi – a luat concediu. E plecat din ţară. Singurii ginecologi din clinică eşti tu şi Emilian . . . la diponibilitate mă refer, însă Emi e ocupat şi el cu o naştere chiar acum. Hai te rog, scuze că te sun chiar aşa direct şi…dar nu avem pe nimeni. Domn’ Profesor se ocupă de un accident de maşină acum, iar eu peste o oră intru într – o operaţie de apendicită. Hai te rog.
- Bine, bine hai că ajung cât de repede pot. Cum se simte pacienta. Hai că iau maşina şi nişte biscuiţi şi vin. Discutăm pe drum da ?
-Pentru ce biscuiţii ? întrebă el în timp ce eu luam o pungă în care mi – am pus 3 pachete de biscuiţi cu ciocolată.
-Îmi e foame şi nici nu am reuşit să ajung la mama şi să mă ocup şi de celelalte chestii. Faza e următoarea că eu tocmai acum 4 ore am ajuns de la Clinică şi nu ştiu cum vor decurge lucrurile că sunt obosit.
-Lasă stai tu calm că ai şi asistentele cu tine.
-Nu e chiar asta, dar nici de dormit nu am dormit foarte mult. Totul într-o singură noapte şi . . .
-Aha, te înţeleg. Eu mi-am pregătit mânuşile pentru operaţie. Plus că după, trebuie să-l ajut pe Domn’ Profesor la o ocluzie intestinală şi am pregătit şi tuburile.
-O vei anestezia, aÅŸa ?
-Da ! Că nu am cum să-i bag ditamai tubul prin nas în intestinul subţire pe viu. Ce naiba..e ridicol. Torturez pacienta.
-Asta aşa e. Măi hai că eu te văd pe geam că deja am ajuns la Clinică. Sunt în parcare. Hai că discutăm când intru.
-Vezi că soţul e lângă sala de urgenţă. E nebun . . .
-Am avut parte ÅŸi de mai rele. Ne auzim !
Am intrat în clinică şi l-am căutat pe Raul. Tocmai intra să ia tuburile pentru operaţia de ocluzie aşa că l-am salutat nu l-am mai intrerupt. Am intrat în birou şi pot spune că era un aer al dracu de închis. Am deschis rapid fereastra ca să fac loc aerului proaspăt de afară în încăpere. Mi –am luat halatul alb pe care mereu îl port şi mânuşile de plastic. Mira avea restul aşa că nu trebuia să-mi mai fac griji. Asistenta lăsase un bilet pe birou cu numărul salonului aşa că nu mai trebuia să merg la recepţie. Mă grăbeam să termin mai repede operaţia aşa că la intrare i-am spus soţului că voi termina repede. Era aşa de ambalat încât cu siguranţă că dacă îl duceam în salon leşina. I-am dat o cafea caldă din automat şi a stat cuminte pe scăunel. Tremura ca şi cum avea să o ucidă cineva, iar ochii ieşiţi din orbite mă duceau cu gândul la mine când am stat să învăţ pentru doctorat. Nu era de mirare că nu dormise o noapte întreagă, dar se vedea că băuse la cafele cât băusem eu în cele trei nopţi în care nu făcusem altceva decât să învăţ. Am intrat, însă am fost întâmpinat de un strigăt ascuţit ce îmi penetrase urechile şi creierul. Simţeam că nu mai am timpane, de fapt le aveam, dar erau violate de acel ţipăt nebunesc. Mă durea capul . . . Aerul era aşa închis şi asistenta o ţinea de mână pe viitoarea mămică. Mie îmi era foarte foame. Am salutat – o, dar se vedea că nu avea chef de nimic. I-am desfăcut picioarele şi am văzut că nu mai avea mult copilul până ce avea să iasă. Totul era normal aşa că nu avea să se rupă nimic. Copilul era mititel aşa că putea ieşi foarte uşor. Ţipetele nu conteneau să apară, dar chiar nu aveam ce face pentru ea decât cezariană, dar nu era pregătită pentru cezariană. Deja copilul se afla în stadiul de a ieşi, iar sângele deja apăruse semn că uterul era pregătit. Nu mai aveam ce da înapoi. Deodată m – a cuprins foamea, aşa că am ieşit ca un viscol din salon şi am alergat cât am putut spre biscuiţii ăia din cabinet. Am trântit uşa înaintea mea şi am desfăcut pachetul rapid şi am înhăţat vreo trei biscuiţi cu gura. I-am ronţăit pe toţi şi apoi am mai luat unul apoi am fugit. Eram plin de frimituri, iar Mira a observat asta. Toţi ce se aflaseră pe coridor mă văzuse inclusiv raul ce începuse să râdă nebuneşte. Am intrat în salon şi am apucat de capul copilului ce ieşea cu puţin mai mult efort din partea mămicii aşa că am tras puţin în timp ce femeia mă întreba de ce am ciocolată la gură. Nu mai apucă să îi spun răspunsul că urechile mele au fost din nou de data asta mult mai tare străbătute de un ţipăt de durere. Îi ieşeau mâinile, aşa că am apucat copilul de subţiori şi l-am tras afară. Cpchilul acesta sigur avea să fie o bătaie de cap la nouă ani. Era băiat . . . minunat.
-Dacă vei fi vreodată elevul meu să ştii că nu îţi permit să fugi după biscuiţi. E băieţel, doamnă.
-Nu. . . nu pot să cred. Pot să-l ţin, vă rog ?
-Sigur că da !
De restul lucrurilor s-au ocupat asistentele. Am ieşit din cabinet fără mânuşile de plastic şi l-am felicitat, iar el în schimb mi-a dat nişte biscuiţi pe care îi avea în genată.
-Ştiu că vă plac biscuiţii, uitaţi. Sunt cu ciocolată. Ştiu că vă plac. Sunt atât de recunoscător. În sfârşit am un băiat. O să dorm liniştit.
- În primul an nu prea cred, dar vă urez succes.
-Da . . mă gândesc că vă e greu în meseria dumneavoastră . . . dar totuşi şi dumneavoastră aţi trecut prin emoţiile astea.
-Um. . . de fapt nu.
M – a strâns în braţe oarecum jenat de confuzia pe care a făcut – o, dar nu înţelegeam de ce mă simţeam aiurea.
-