One-Shot

[Dei]

Am observat ca pe alte forumuri exista un topic deschis pentru One-Shot. Ce este One-Shot ? Mici ganduri insirate pe o pagina, doua (maxim) de word, meditatii, eseuri. Asa ca m-am gandit sa deschid un topic si aici.

Voi incepe eu prin a posta cate ceva. Sunt creatii mai vechi de-ale mele. Deci iata :

Cine ?...

Cine oare ne încurajează atunci când ne-a dispărut orice dram de curaj ?... O singură persoană este cea care ne încurajează mereu, ne dă sfaturi, se află lângă noi de fiecare dată când suntem veseli, trişti, bolnavi... Acea persoană e... mama. Dar prin ea ne vin toate de la Dumnezeu !
Cine oare te sprijină când ai nevoie de un sprijin ?... Mulţi ar răspunde : părinţii, rudele, prietenii. E adevărat că părinţii te înţeleg cel mai bine, dar rudele şi prietenii au şi ei propriile lor probleme şi nu te pot înţelege uneori. Atunci, cel mai bun şi firesc răspuns este : Dumnezeu. El te cunoaşte, El te vede chiar dacă tu nu-L vezi, El e mereu lângă tine ! Îşi trimite îngerul dat ţie de El !...
Cine te ridică atunci când tu te afunzi ?... Îngerul ! Pentru fiecare dintre noi e un înger care veghează, ridicându-ne.
Cine-ţi dă înapoi aripile când ele ţi-au fost tăiate ?... Numai credinţa ! Speranţa că mâine este o nouă zi, că totul poate fi altfel !
Cine te iubeşte atunci când simţi că nimeni n-o face ?... La ceastă întrebare e bine să cauţi în interiorul tău răspunsul. E bine să pătrunzi în cămările cele mai tainice ale sufletului tău, să scotoceşti prin sertarele închise din mintea ta pentru a găsi răspunsul.
Cine ?... Cât de multe propoziţii încep cu această întrebare ! Această întrebare este una mai simplă decât altele. Indiferent de întrebarea care începe cu „cine”, se găseşte întotdeauna un răspuns pentru ea !

Cum ?...

Cum poţi să-ţi ceri iertare de la cineva, când nici tu nu ştii prea bine ?... Cum să vorbeşti cu cineva şi să-l faci să înţeleagă cât de mult ai greşit ?...
Cum să te ascunzi, atunci când nici un loc de ascunzătoare nu mai e liber ?... Cum să „bandajezi’ o inimă rănită, când nu există bandaje pentru ea ?... Cum poţi să taci şi să-i asculţi pe toţi, când simţi că ai vrea să strigi ?... Cum poţi să nu vorbeşti, când ai atâtea de spus ?...
Cum să cauţi pe cineva care să te înţeleagă, când toţi în jurul tău nu te înţeleg ?... Cum să stai să aduni la un loc bucăţile unei inimi sfărâmate, când însăşi timpul nu stă în loc ?...
Cum să înveţi să comunici mai bine ca să nu răneşti pe cei din jurul tău ?... Cum de poate fi viaţa atât de plină de necunoscut, de întrebări fără răspuns, atât de dură şi totuşi atât de frumoasă ?...

De ce ?...

De ce plângem ?... Ce ne face pe noi oare să vărsăm lacrimi ?... Oare bucuria ori necazul ?... Sau doar plângem din nevoia de a ne descărca de toate tensiunile acumulate peste zi ?... Plângem când simţim că totul în jurul nostru se destramă, când suntem veseli de ceva sau când suntem trişti, plângem dacă simţim că înăuntrul nostru s-au acumulat atât de multe lucruri, încât avem impresia că numai lacrimile ni le pot şterge, plângem uneori doar din nevoia de a ne uşura sau pur şi simplu plângem fără un motiv anume.
De ce suntem trişti ?... Suntem trişti din aceleaşi motive care aduc plânsul. Tristeţea nu bate la poarta inimii noastre întrebându-ne : „vrei să fii trist?”, ci pur şi simplu ne invadează fără un motiv anume. Atunci devenim melancolici, apatici, trişti. Nu trebuie să dăm explicaţii de ce suntem trişti, căci uneori nu avem un motiv anume la tristeţea noastră.
De ce râdem ?... Râdem doar ca să uităm de necazuri, râdem pentru că râsul este cel mai de preţ medicament. Râsul ca şi medicament te revigorează, îţi dă puterea de a răzbi mai uşor în viaţă, îţi umple plămânii de un aer proaspăt, revigorant, care te mobilizează, te întăreşte, te înalţă.
De ce vorbim sau tăcem ?... Se spune că atunci când vorbeşti prea mult eşti guraliv, moară hodorogită şi persoanele de lângă tine au tendinţa să te îndemne să mai taci pentru că le sâcâi. Dacă, din contră, nu prea vorbeşti, fiind o fire mai tăcută, atunci ţi se pune pe dată eticheta de „ciudat” ori „taciturn”, nimeni nu se întreabă din ce anume motiv taci. Poate tu taci reflectând la ceea ce spun cei din jurul tău, poate taci fiindcă meditezi la ceva anume, poate taci gândindu-te că dacă ai spune ceva ai jigni pe cineva sau poate taci doar din dorinţa de a nu spune nimic. Poate că tăcem doar din nevoia de a procesa cu ajutorul creierului nostru – această materie cenuşie eminentă, această uzină-labirint – informaţia pe care tocmai o percepem de la o persoană ce vorbeşte sau propriile noastre gânduri, păreri. Poate că tăcem din dorinţa de a ne construi propoziţiile, ce le vom spune, mai bine, mai armonios, aşa încât să nu rănească pe cel căruia îi vom adresa acele cuvinte. Cine poate şti uneori de ce anume tăcem ?... De ce trebuie neapărat să fim rapid etichetaţi dacă vorbim prea mult sau tăcem ?...
De ce unele persoane merg la psiholog sau consilieri de tot felul ?... În ţările occidentale, cu o cultură mult mai dezvoltată, cu o mentalitate deschisă, mersul la un consilier sau psiholog nu este ceva nefiresc. Pentru un occidental un psiholog, un expert, îl poate ajuta să gândească mai limpede, îl poate ajuta să vadă când anume greşeşte, îl poate îndruma spre o cale bună atât pentru el cât şi pentru cei din jurul lui. În ţările neoccidentale, cu o mentalitate puţin mai închisă, învechită, mersul la un psiholog este un subiect tabu sau mai rău: intervine concepţia conform căreia dacă mergi la psiholog eşti nebun !
Oare toate întrebările încep cu „de ce ?” ?... Complicat acest „de ce” şi destul de plin de îndoieli, de nedumeriri !... De ce aceasta este structura unui „de ce” ?...