Surprizele Vietii!

[reNnNy]

Ehh, imi cer scuze pentru inactivitatea mea dar am fost plecat si am avut niste probleme cu pc, dar acum ca am revenit e timpul pentru cap. III din primul meu fic intitulat "Surprizele Vietii"...
Here you go...

Capitol III

In sfarsit, ziua in care ma intalnesc cu Anne a sosit. Evident, am inceput sa ma pregatesc inca de ieri, fiind deosebit de entuziast. M-am trezit, ca de obicei, foarte devreme. M-am spalat si am mancat intr-un ritm alert deoarece intotdeauna sunt punctual si urasc oamenii ce intarzie cu ceva.
Ora stabilita a fost unsprezece, in fata parcului, dar eu am venit cu zece minute mai devreme. Nu a trebuit sa ne cautam prea mult, o data ce am vazut-o am si recunoscut-o, dar nu m-am grabit spre ea, am asteptat sa vad daca si ea ma va recunoaste de asemenea. Prima data cand ne-am vazut, daca se poate spune asa, este acum. Desigur ca am vazut-o si in poze, dar pentru mine, acest moment conta cu adevarat. Acel par castaniu pana la umeri si acei ochii caprui inchis, imi era imposibil sa nu-I identific.
Pana la urma m-a recunoscut si ea, fara probleme, asa cum ma asteptam. Cu toate ca eu ar fi trebuit sa fiu indraznet si sa incep conversatia, ea a inceput, pentru ca firea mea este una mai timida, dar pe parcurs m-am deschis mult mai mult. Dar fata ca fata, si ea avea emotii, dar si le tinea in frau, spre deosebire de mine avea o personalitate mai tupeista.
Ne-am plimbat prin parc, am purtat conversatii mai interesante sau mai banale, i-am cumparat vata pe bat, pentru ca o adora, si ne-am lasat purtati de acea atmosfera distractiva.
Anne era o persoana dinamica, ce niciodata nu statea locului. Avea un mod placut de a rade la orice gluma si astepta ca si ceilalti sa fie la fel de veseli asemeni ei. Adora animalele, se oprea de fiecare data cand vedea un caine si ii vorbea ca si cum acela ar fi fost un mic suflet in bratele ei. Posedand o aura iubitoare ma simteam norocos sa fiu langa ea. Imi era greu sa ma uit in ochii ei deoarece ma pierdeam in stralucirea lor foarte usor.
Dupa cam doua ore de mers si de discutii, am decis sa mergem sa bem un suc si sa stam jos.
- Deci, cum ti se pare parcul? O intreb curios stiind ca pentru ea e prima data cand se plimbase prin acesta.
- Am vazut si mai bune, desi este destul de frumos.
- Eh, macar e mare. Spun eu zambind. Deci, ne vom mai vedea curand?.
- Desigur, de ce nu? Mi-a facut placere sa te vad, sa te cunosc mai bine, imi spune Anne aratandu-mi zambetul ce imi era drag.
- Si mie! Esti grozava. Sper ca ne vom mai vedea cat mai curand.
Am platit sucurile si am plecat spre iesirea din parc. Am condus-o pe Anne acasa, vrand sa ma asigur ca ajunge in siguranta iar apoi m-am intors si eu, putin absent deoarece mintea imi era invadata de convorbirile cu bruneta. Eram bucuros de cum decursese aceasta zi, ca in sfarsit reusisem sa o intalnesc pe cea de care ma atasasem si ca ne simtisem amandoi bine.
Fiindca ziua nu se incheiase inca, am decis sa mai pierd timpul pe afara cu prietenii. Cand m-am intors, mama inca nu ajunsese acasa, instinctiv m-am ingrijorat, stiind ca trebuia sa ajunga pana acum. Am sunat-o sa o intreb ce s-a intamplat si m-am calmat imediat ce mi-a raspuns.
Mama este genul de persoana care se implica prea mult in treaba de servici, vrand ca totul sa fie perfect. Asa ca de aceasta data a ramas peste program dar spunandu-mi ca nu va mai dura mult.
Fiind vacanta, eram constient ca nu am un program incarcat dar trebuia sa ma obisnuiesc cu trezitul la ora 7:30 deoarece la ora aceea ma intalneam cu Catalin pentru a alerga. Omul fiind o fire care se poate adapta la orice fel de conditii, nu mi-a fost deloc greu.
Saptamana in care eu si gasca urma sa mergem la munte se apropia cu repeziciune, dar inainte sa plec imi doream sa ma mai vad inca o zi cu Anne. Cu o teama dificil de controlat am sunat-o pentru a-i propune sa ne vedem maine.
-Hey! Imi spuse o voce cunoscuta.
- Anne, buna! Ce mai faci?
- Nimic deosebit, tu?
- Pai voiam sa-ti propun sa ne vedem maine. Ii spun eu inchizand ochii si rugandu-ma sa nu refuze. Poti?
Se asternu o tacere ciudata, ceea ce ma facu neincrezator. Pentru un moment crezusem ca imi inchisese, dar apoi i-am auzit rasuflarea, fiind convins ca inca era la telefon.
Desigur! Imi spuse, iar zambetul ei imi aparu in minte.
- Grozav, atunci ne vedem maine in fata mall-ului la aceiasi ora ca data trecuta.
- Oke atunci, mai vorbim.
Am fost foarte incantat ca acceptase si stiam ca nimic nu-mi putea strica ziua de maine, nu as lasa eu. Mi-am continuat ziua purtand un zambet straniu ce nu-I puteam gasi sursa, sau poate da, dar nu voiam sa fie evident.
A doua zi ma prinse putin confuz, stiam ca trebuia sa fie o zi importanta, dar nu mai imi aminteam exact de ce. Tocmai cand am primit mesajul Annei am realizat si aproape m-am lovit singur pentru ca uitasem. Pregatirile nu au durat mult, nu am avut nici un motiv sa ma grabesc.
Ne-am intalnit la mall ca mai apoi sa intram amandoi. Ne-am plimbat prin diverse magazine iar apoi ne-am pus la o masa, comandand ceva usor.
Aveam multe lucruri in comun, printre care pasiunea pentru vampiri si paranormal. Insa ea era mult mai informata ca mine si avea raspuns pentru toate lucrurile care, pentru mine, nu aveau inteles. Treptat, am sesizat ca imi ascunde ceva, dar eram mult prea vesel ca sa las aceasta senzatie sa ma supere.
Inainte de plecare, banuielile mele cum ca ea imi ascundea ceva s-au adeverit.
- Am ceva sa iti spun. Zice ea ocolindu-mi privirea. Dar trebuie sa imi promiti ca va ramane intre noi! Am incredere in tine, te rog nu ma dezamagii.
- Nici-o problema! Orice vei spune, va ramane micul nostru secret. Ii spun eu destul de curios.
Nu stiam la ce sa ma astept. Daca era ceva normal nu cred ca avea de ce sa aduca vorba, daca era ceva deosebit nu intelegeam de ce s-ar ascunde iar sa numesc anormal ceea ce voia ea sa-mi destainuie nu prea ma facea sa ma simt bine. Am asteptat rabdator sa-si faca curaj, nu voiam sa fiu insistent.
- Eu... eu sunt un fel de medium, pot comunica cu spiritele. Uneori acest lucru este aparte dar alteori este dureros, deoarece ele ma ranesc. Imi arata o cicatrice care ma inspaimanta, dar am incercat sa ma stapanesc.
Era greu de crezut ceea ce imi spusese ea, am ramas socat. O fata ce-mi parea unic de inocenta, cum era posibil asa ceva?
Mi-a observat neincrederea, asa ca imi demonstra, vorbind pe o limba care nu o intelegeam ca mai apoi sa vad cum o forta invizibila o ridica in sus. Tinea ochii inchisi, dar corpul ii tremura. Apoi, brusc, cazu. Am reusit sa o prind dar simteam o oarecare teama. Am asteptat sa-si revina.
- Dar... cum este posibil asa ceva? Intreb eu confuz.
- Orice e posibil, iar tu nu ar trebui sa ignori acest lucru acum, ca ma cunosti. Daca vei sta pe langa mine spiritele iti vor da si tie atentie, uneori prea multa incat ar putea sa te innebuneasca. Nu am crezut niciodata ca o sa se ajunga aici, asa ca mi-a fost usor sa ascund. Dar acum... nu voiam sa rup legatura brusc cu tine fara sa-ti ofer o explicatie. Spuse ea inca ferindu-si privirea.
- Adica prietenia noastra se sfarseste aici? Nu! Spun eu aproape nervos. Nu-mi pasa. Adica, nu vreau sa ai impresia ca nu te cred, dar acest lucru nu are nici o legatura cu mine. Anne, crede-ma, nu se va intampla nimic. Ii spun eu zambind si fortand-o sa ma priveasca.
- Tu nu intelegi, lor nu le pasa daca ai sau nu legatura, stand langa mine vor dorii sa te chinuie. Imi pare rau...
Vru sa plece, dar eu o prind de mana, privind-o hotarat.
- De ce nu ma lasi pe mine sa hotarasc asta, ce spui? Daca eu consider ca e un pericol sa fiu langa tine voi accepta de buna voie sa rupem legaturile. Te rog, acorda-mi aceasta sansa. Spun eu privind-o ferm.
- Daca asta este dorinta ta, atunci asa sa fie, imi spuse ea resemnata. Dar eu oricum va trebui sa plec acum, deci... imi dai drumul te rog?
Se uita la mana mea ce o tinea strans de incheietura si ma facu si pe mine sa privesc. Am ramas un moment asa, ne stiind daca e bine ceea ce fac, dar preferam sa ma gandesc la acest lucru cand voi fi singur.
- O, desigur. Scuza-ma! Spun afisand un zabet prostesc in timp ce o eliberam.
Aceasta imi multumii apoi isi lua la revedere, refuzand dorinta mea de a o conduce acasa. Am privit-o indepartandu-se, pana cand nu am mai reusit sa o disting prin multime, apoi m-am intors sa plec si eu.
Tot gandindu-ma la ce imi spusese bruneta parca devenisem paranoic. Nu stiam ce sa cred sau cum puteam sa-mi explic ce tocmai se intamplase, parea ireal. Pe trecerea de pietoni nu m-am asigurat si era sa ma calce o masina, ceea ce ma bloca. Ramasesem in drum, absent, privind la masina si gandindu-ma daca era o pura intamplare sau daca fusese ceea ce imi prezise Anne. M-am trezit la realitate de claxonul masinii si urletele furioase ale soferului.
Mi-am continuat drumul.
Nu puteam intelege cum in prima zi in care ma vazusem cu ea parea asa vesela, asa plina de viata, ca si cum nimic nu i-ar fi putut face rau, iar azi, parea total schimbata. Voiam sa-i vorbesc, sa-mi explice, sa-mi dea raspunsuri, dar trebuia sa astept.
In aceea seara am adormit tarziu si foarte greu. Am visat-o tot pe ea, dar a fost un cosmar, in care era luata si dusa in iad de catre demoni. Dureros era ca eu eram doar un spectator, nu puteam face nimic sa opresc acele creaturi.
In sfarsit, m-am trezit si mi-am facut rutina de dimineata, fiind putin bulversat de ceea ce aflasem aseara. Eram putin uimit si speriat, nu prea stiam ce sa cred. De acum incolo, aveam senzatia ca in viata mea obisnuita, vor avea loc niste schimbari majore care imi vor schimba stilul de viata si privirea mea asupra existentei fiintelor umane si a spiritelor pentru totdeauna.

Hope You Enjoy...