Blestemul Cartii

[Rina]

arigato Morti-chan si am pus si nextu :P

CAP. 2- CU GRIFONUL PRIN VAZDUH

-Nu pot sa cred, facu Kimi, dupa ce asculta toata istorisirea.
-Ca am invocat un trol care bantuie scoala? zise Lenka. Nici eu.
--Nu, nu-mi vine sa cred ca ai incercat s-o blochezi in baie pe Zarini. Eu i-am pus colorant in fursecuri, spuse cu mandrie, apoi pe fata i se asternu o expresie visatoare. O fi nesuferita, dar fratele ei este superb...
Prietena ei ofta. Ce puteai sa-i ceri? Lenka si Kimi erau diferite din aproape toate punctele de vedere. Kimi era nepoata directorului, insa asta n-o scutea de pedepse, fiind tratata ca oricare alt elev ,si avea un temperament unic. Nu exista baiat de care sa nu se fi indragostit, si nu exista baiat care sa n-o placa, cel putin pana o cunostea cu adevarat. Chiar si Akane o admira putin. Intr-adevar, era o fata frumusica, cu un par blond-roscat si ochi verzi, avand darul de a face lucruri fara sa gandeasca si reactiona cum te asteptai mai putin. Nu de putine ori incendiase scoala. Lenka, pe de alta parte, nu avea rude, cu exceptia unui frate, caci parintii murisera in timpul Navalei Mortilor. Fratele ei, abia intretinandu-se pe el, nu-i putuse purta de grija si o lasase in seama scolii, unde se jucase in voie doi ani, pana sa-si înceapa învatatura. Era genul de persoana energica si optimista, dornica sa învete lucruri noi. Bineînteles, nu si pe cele predate de profesori. Parul saten închis spre aramiu ii ajungea pana la mijloc (bine ca disparusera suvitele facute cu var albastru), ochii fiindu-i de aceeasi culoare. Ajunsese la scoala in acelasi timp cu Kimi si, de când descoperisera, adica dezgropasera, scheletul unui caine ce pazise cândva curtea institutie, devenisera prietene la catarama, insa uneori erau pe unde separate, ca acum. Kimi visa la Akane, in timp ce Lenka, uitând deja de ce ar fi putut face trilul in bucatarie, se chinuia sa afle mai multe despre carte. Dar nu îndrazni sa mai practice vreo vraja. Unele ii dadeau motive de îngrijorare. Erau mult mai lungi decât cele vazute de ea pana atunci si sunau a pacte. Asta însemna ca putea fi o carte de magie demonica, magie ce facea legatura cu Universul Mort. Nimic nu trebuia sa intre sau sa iasa din acel tarâm cumplit. Dar tronul nu venise de-acolo, caci cei ca el puteau fi gasit la granita padurilor cu deserturile. Absorbita de carte, nu simti trecerea timpului si fu surprinsa sa constate ca soarele se ascunsese dupa linia orizontului, lumina provenind de la o lampa agatata de tavan. Tema la Leacuri! Uitase complet.
- Doua saptamâni n-ai dat pe la ora, iar data trecuta ai spus ca ti-a fugit proiectul, ii aminti Kimi, necrutatoare. Acum ce scuza mai ai?
i-a explodat, raspunse Lenka, dând din umeri. Daca e nevoie, demonstrez.
-Nu cred ca-ti va cere cineva asta.
Lenka era legendara in domeniul exploziilor. Fusese singurul elev din istoria scolii capabil sa arunce in aer trei sali de clasa si doua bai. Incredibil ce putea face amestecarea solutiei pentru geamuri cu niste lichide colorate pe sticlele carora scria "Nu pune mana. Efecte periculoase"! A doua zi, profesorul de Leacuri înghiti foarte usor minciuna ( una dintre clasele distruse fusese a lui) asa ca, dupa ora, toata lumea era intr-o dispozitie excelenta.
i-e prima data când nu ne da teme, zise Lenka, foarte vioaie.
- Cred ca ii era frica sa nu-ti faci tu tema, comenta Kimi, apoi îsi dadu ochii peste cap. Mai bine. Ma saturasem de sadit rosiii alergatoare. Numai înghetate stau in ghiveci.
Tot distrându-se pe seama rosiilor, ajunsera la dulapuri. Lenka se pregatea sa-l deschida pe-al ei, când cineva o trase de brat, lipind-o cu spatele de peretele opus. Nu mai era nimeni pe coridor, cu exceptia lor si a ultimelor persoane pe care voia sa le întâlneasca.
- Am crezut ca ai disparut de pe lumea asta dupa ce-ai facut ieri, maria Zarini, cu fata mov. Si stiu ca tu ai fost cu apa, adauga pentru Kimi, care nu-si putu retine un chicotit.
- Ce spui de o confruntare, doar noi doua? sugera Lenka.
Poate n-o ajuta magia, dar putea face pe "pisica" la nevoie.
- Cred ca am alta idee, spuse Zarini rautacioasa. Daca scoateti un sunet, n-o sa va puteti nici macar tari pana la cabinetul medical.
Fiind înconjurata din toate partile, cele doua o urmara pe rivala lor. Kimi arata destul de vesela, ca si cum ar fi fost într-un joc, in comparatie cu prietena sa, care era departe de a zâmbi macar. Zarini mergea spre un anumit loc, cunoscut deja uneia dintre ele. Bezna pivnitei fu alungata de lumina unei prepelite albe (corbul era ceva mai demn) si coborâra toate. Lenka simti un nod in gat. Daca stiau despre carte? Si o mai si luase in geanta, de teama sa nu scotoceasca cineva prin camera. Directorul le vorbise prima ora si le jurase solemn ca, daca punea mana pe pacatosul care adusese tronul, îl trimitea la neamul monstrului sau, la alegere, se muta cu Bizoni, câinele ce pazea curtea. Parca ii mai veni inima la loc, cel putin pentru moment, in clipa in care Zarini, ajutata de doua colege, împinse o catedra culcata. Se aflau departe de locul in care descoperise cartea. Sub catedra se gasea o trapa ce fu ridicata cu usurinta, iar celelalte eleve le împinsera pe ea si pe Kimi înauntru, pe niste scari, într-un întuneric deplin. Auzindu-le râzând si banuind ce planuiau, Lenka se întoarse, preferând sa se bata cu ele, dar, odata închisa, trapa nu mai putu fi deschisa. Totusi, încerca. Împinse cu toata forta de care dispunea, fara a reusi macar s-o clinteasca. Probabil trasera catedra la loc.
sulita Iadului pieritoare,
Mareata flacara ucigatoare.
Nu ar fi trebuit sa stie aceasta vraja, dar nu se putu abtine sa nu cotrobaie printr-o carte de groaza interzisa minorilor când avusese ocazia. Din mâinile ei tâsni o sulita arzânda, cu vârful de jar, insa nu reusi decât sa îngereasca trapa. Lumina unui paun (cu coada de purcel, spre jena lui) alunga bezna si dezvalui unde se aflau. Erau intr-o camera destul de îngusta, in care singurul obiect consta intr-o statuie putin mai mare decât un cal. Reprezenta un animal cu cap de acvila si membre anterioare sub forma de gheare, restul era trupului fiind de leu, iar pe spate i se odihneau doua aripi enorme. Penele si blana ar fi fost placut la atingere, daca n-ar fi fost sculptate din piatra. Faptura dormea cu botul pe labe sau, mai bine spus, pe gheare, amintind de un caine.
- Cum naiba iesim? izbucni Lenka, lovind coada statuii.
- Ne va gasi cineva, încerca Kimi s-o linisteasca.
- Cine? N-a mai intrat nimeni aici de zeci de ani. Daca strigam nu vom fi auzite pana sus sau, daca din întâmplare, ne aude vreun elev, va crede ca suntem fantome.
Rosti cu respect cuvântul "fantome". Erau scursuri ale Universului Mort, ce-si jeleau trupul decedat, insa cele stabilite in pod se dovedira a fi neîntrecute in bântuirea si enervarea directorului , depasind boacana oricarui elev. Dar nici macar fantomele nu coborau pana acolo si, la cum o stiau pe Zarini, n-aveau sa mai vada lumina zilei vreodata. O poveste conform careia li s-a acrit de scoala si au plecat in lume, si gata! Într-un colt se gasea scheletul firav al unui soarece, ceea ce însemna ca nu exista alta cale de iesire. Kimi se sprijini de un perete, cu bratele încrucisate.
- De ce nu folosesti cartea?
Cu o scurta ezitare, Lenka scoase din geanta cartea, a carui coperta batea spre albastru in lumina pasarii, ce se reflecta in jumatatea de sfera. Nu-si mai facea griji ca vrajile puteau fi periculoase. Decât sa ramâna ca un faraon in mormânt, mai degraba risca. Dadu cu grija paginile, punând cartea pe spatele statuii. Stralucirea paunului pâlpâia, poate si din cauza ca tot încerca sa-si manânce coada, dar ii oferea destula vizibilitate. Vrajile care provocau explozii nu mergeau, caci le-ar fi cazut tavanul in cap. Si nici cele cu inundatii, nisipuri miscatoare sau invazii de ghinde, ce-o mai fi însemnând si asta. Din nou, cartea paru sa-i citeasca gândurile si se deschise larg la o vraja destul de dubioasa.
- Ce-ai gasit? se interesa Kimi, venind lânga ea.
-Nu sunt sigura, murmura Lenka. S-ar putea sa tina.
Citi de câteva ori cele doua rânduri, pentru a fi sigura ca nu se încarca, si îsi ridica privirea spre statuie.
- Miracol de suflare,
Nefiinta cu viata muritoare.
Câteva clipe nu se întâmpla nimic, apoi sculptura tresari. Un val de auriu o strabatu de la cioc pana in vârful cozii. Penele devenira albe si blana galbuie, iar un ochi galben, ca de pisica, se atinti asupra celor doua fete.
- Cu ce va pot ajuta, le întreba cu o voce catifelata.
-...vorbesti? facu Lenka, cu gura cascata.
Grifonul îsi dadu ochii peste cap. De ce toti întrebau asta când învia o statuie? Pe de alta parte, Kimi îl privea fascinata. Mereu admirase fiintele mitologice.
- Daca nu va deranjeaza..., începu timida, am vrea...adica daca binevoiti...
- Ne poti scoate de-aici? zise Lenka direct.
Acum ca ii trecuse socul initial, era nerabdatoare sa vada roadele vrajii. Grifonul cerceta tavanul, apoi se ridica in picioare, cu gatul întins.
- Si unde vreti sa va duc?
- Departe, spuse Kimi, in lumea ei. Peste ape si munti.
- Atunci urcati.
Atât ii trebui. Dintr-un salt fu pe spinarea lui. Lenka n-o urma, punând cartea in geanta. Nu la asta se gândise ea, dar, înainte sa apuce sa-si exprime dezacordul, prietena ei o apuca strâns de mana. Se trase înapoi, insa, batând din aripi, grifonul sapa in tavan cu ghearele, ridicând-o in aer. Neavând alta cale, se agata disperata de piciorul lui si Kimi o ajuta sa urce in spatele ei, înainte de a se prinde si ea de firele de blana lungi de pe portiunea unde se împletea cu penele. Iesisera din încaperea subterana si plutea prin pivnita. Instantaneu, animalul înaripat se repezi spre usa, facând-o praf, si se avânta pe coridor. Elevii se lipeau de pereti pentru a-i face loc, toti cu expresii terorizate. Câtiva profesori asistara la cursa, mult prea uimiti ca sa încerce ceva. Dupa câteva cotituri, grifonul ajunse in sala de intrare. Trecu pe sub candelabru, facând cristalele sa se legene in urma curentului, si se napusti spre usi cu ciocul auriu deschis. Din gâtlej ii tâsni o raza de un albastru orbitor, ce distruse frumosul lemn. Izbi usile arse, provocând o avalansa de aschii înnegrite, si se ridica spre cer. Biroul se smuci in lant, latrând si dând din coada. Tinându-se strâns de mijlocul lui Kimi, Lenka privi cum dulaul ramase in urma, împreuna cu domeniul scolii. Directorul avea s-o jupoaie de vie pentru asta! Închise ochii o perioada, rugându-se ca aterizarea sa fie blânda. Dupa un timp ii deschise din nou. Oricâta groaza i-ar fi pricinuit înaltimea, trebuia sa admita ca peisajul parea desprins dintr-o poveste, sau dintr-un vis. Norii erau atât de aproape, încât ii dadeau senzatia ca, daca ar fi ridicat mana, i-ar fi atins. Soarele stralucea puternic, razele sale mângâind penajul si blana "calului" lor, desi Lenka era de perete ca "o cam batea in cap". Îsi învinse teama si privi in jos. Tocmai trecusera peste suprafata limpede a unui lac si se aflau deasupra unei paduri întinse. In ritmul asta, într-un sfert de ceas erau la ocean.
- Te poti opri, i se adresa ea grifonului.
mi-ati spus sa va duc peste ape si munti, si asta voi face, raspunse el, studiind cu pofta un porumbel care-si schimba imediat directia.
Cu alte cuvinte, nu se va opri decât dupa ce strabateau zeci de tinuturi. Kimi nu se arata prea deranjata.
- Se mai vede scoala?
-Nu cred, zise Lenka, terminata. Trebuie sa coboram, Kimi. Daca ne duce prea departe, ne va lua luni sa ne întoarcem.
Prietena sa se bosumfla, dar încuviintara din cap. Nu fara regret.
- Bine, dupa tine.
- Poftim? Tu prima.
- Hai, Lenka, suntem vrajitoare, putem zbura.
- Atunci de ce n-o faci tu? replica Lenka.
- Pai....am cam uitat cum se face, recunoscu Kimi.
- Sau ai lipsit de la lectie?
-Nu îndrazni sa ma acuzi pe mine, se enerva ea. Nici tu n-ai fost la ora. Nu atunci i-ai lipit pisica lui Zarini de hornul scolii?
Cealalta se încrunta, insa nu putea nega asta. Si stia ca, ciondanindu-se, pierdeau timp pretios. Simtind ca i se opreste inima in loc, se uita la padurea de dedesubt. Grifonul prinsese un curent de aer bun si, cu putin noroc, puteau sari dintr-un copac. Pana sa-si faca putin curaj pentru "cascadorie", Kimi îsi trecu un picior peste spinarea galbuie si se arunca. Lenka încerca s-o apuce, tipând dupa ea, dar nimeri in gol. Sa se desparta era ultimul lucru pe care-l voia, asa ca, tinându-si respiratia, sari si ea. Cazu in frunzisul unui copac, zgâriindu-se si întepându-se in ramuri, abia apucând sa se agate de o creanga mai zdravana. Se legana putin si îsi dadu drumul pe pamânt, aterizând in picioare. Hainele ii erau rupte, fata si mâinile zgâriate, dar macar avea geanta. Bine ca nu i se agatase prin pom, desi habar n-avea de ce o pretuia atât de mult. Acum tot ce-i mai ramasese de facut era s-o gaseasca pe Kimi si sa spere sa ca nu va atrage atentia vreunei lighioane flamande.