Blestemul Cartii

[Rina]

well, am mai incercat cateva ficuri, si l-am nascocit si pe-asta. Stiu ca este mai copilaros asa, dar am vrut sa-l fac si haios. E cu aventura, magie si nascocirea imi apartine, deci nu se leaga de vreun anime, film etc. Sper sa va placa si criticile (cat mai urate) o sa le apreciez mult :D
imi cer scuze pentru greselile cu caciulite si virgulite, dar sunt puse cu un program caci tastatura mea nu stie sa faca asa ceva

CAP.1-CUM SA CHEMI UN TROL

Directorul se plimba pe culoarele scolii, bucurându-se de după-amiază. Linişte, pace si bun simt. Astea erau caracteristicile unei instituţii de învăţământ perfecte, ca a lui. Atâţia elevi civilizaţi! Nu puteai sa nu-i iubeşti! Cu câtă politeţe si cu cat respect îl salutau...Dar bucuria de obicei nu tine mult. Orice pădure are si uscăciuni, sau, in cazul nostru, orice scoală are si oi negre. Se auziră câteva râsete amestecate cu ţipete si imediat o fata se izbi din plin de director, iar de ea se loviră alti copii, izbutind să-l dărâme. După ce lua o trântă zdravănă, se pregăti sa răcnească vreo câteva detenţii, insa elevii erau mult prea prinşi in jocul lor ca să-i mai dea atenţie. Erau mulţumiţi ca aterizaseră pe moale! Strigând veseli, trecură pe lângă director (sau peste el). Tânăra aflata in fruntea lor alerga cat o ţineau picioarele. Cursa era esenţială. Nu mai câştigase locul întâi de la concursul "Cine are curaj sa verse stropitoarea pe catalog". Podeaua deveni pe neaşteptate un adevărat patinoar si aluneca, intrând in coliziune cu dulapurile înşirate pe hol. Norocul ei fu ca apuca sa se întoarcă si se lovi cu umărul, nu cu capul.Ceilalţi o depăşiră, fugind mai departe. Amarata, încercă sa îşi recapete echilibrul, frecându-şi cu o mana braţul vătămat,si fu la un pas sa alunece iar. De când era podeaua aşa lucioasa?
- Ce toanta!
La capătul şirurilor de dulapuri, câteva fete se amuzau de "victima" lor. Pojghiţa subţire de gheata aplicata pe duşumea îşi îndeplinise scopul.
- Ai pierdut controlul din cauza vitezei, Lenka? chicoti o eleva înaltă, bruneta, tunsa foarte scurt.
Râzând cu pofta, se îndepărtară. Nu discutau ele cu asemenea persoane. Dar Lenka ştia unde se duceau. Acolo unde se duce orice fata care tine la imaginea ei: la baie. Le urmări si aştepta sa intre toate, apoi închise uşor usa. Cu mana pe clanţă, murmura câteva vorbe, si auzi încuietoarea răsucindu-se. Va dura ceva pana când le descoperea careva. Mulţumită de ea însăşi, pleca fluierând. Bucuria ei, ca si a directorului, nu dura mult, caci de îndată ce fu lângă colt, se produse un zgomot puternic. Privi înapoi si îşi zări rivalele mânioase, iar una arăta spre ea. Ieşiseră! Lenka o lua la goana. Daca era prinsa, o încasa rău. Le auzea paşii in urma ei. Usa unei clase tocmai se deschidea si, neavând vreme s-o ocolească, o împinse cu putere, dinauntru răsunând un "au" subţire. Profesorul Noţiunilor de Baza! Numai el avea voce de piţigoi. Îl simpatiza, caci n-o parase directorului când se jucase la conducta de apa si inundase tot parterul. Acum nu era timp să-i para rău. Trebuia să-şi plângă de mila ei, nu lui. In alte circumstanţe şi-ar fi înfruntat colegele, insa de aceasta data erau cinci contra unu. Coti pe un coridor si se repezi in prima clasa pe care-o văzu, nimerind intr-o bezna deplina. Închise usa la loc si îşi lipi urechea de lemnul rece, cu sufletul la gura. Îşi tinu respiraţia, de teama sa n-o dea de gol gâfâiala. Paşii se auzeau, dar mai departe. Reuşise. Exista totuşi posibilitatea ca pericolul sa nu fi trecut, aşa ca nu ieşi. Cum nu vedea nimic, totul fiind negru, hotărî ca putina lumina n-ar strica.
- Pasare luminoasa si argintie,
A zeilor plăsmuire.
Cu un mic "poc", lângă ea se materializa un pui de găină minuscul, format din lumina alba si care se si puse pe smiorcăit. Nervoasa, Lenka îl călcă. Nu era un om nemilos, dar puiul ii putea trăda prezenta. In plus, putea oricând sa creeze asemenea fapturi, de preferabil ceva mai mari.
pasăre luminoasa si argintie,
A zeilor plăsmuire.
Nu fu tocmai ce sperase, dar un corb alb era mai bun decât un pui prăpădit si plângăcios. Magia era o arta care cerea concentrare deplina si aşa ceva nu găseai la o fetiţă de unsprezece ani. Pasărea zbura prin încăpere, lumina penajului sau alungând întunericul. Nu se afla intr-o sala de clasa. Pe unde trecea, zburătoarea dezvăluia siluetele a zeci de cutii, cârti prăfuite si mobilier şcolar stricat, vechi probabil de ani de zile. Lenka privi cu interes toate acestea. Ştia unde se găsea si, desi in mod normal ar fi trebuit sa fie speriata, n-o trecu niciun fior. Poveştile legate de creaturi ce bântuie podurile si pivniţele erau doar atât: povesti. Aceasta pivniţa era ca oricare alta, fara nimic dubios. Cum nu exista altceva mai bun de făcut, cobori cele câteva trepte si paşi in urma corbului. Cutii, bănci, o catedra rupta de care parca se ocupase chiar personal, un şoarece gras (asta explica dispariţia prânzului profesorului de Leacuri) si tot felul de alte nimicuri. Se opri in dreptul unei lăzi cu cărţi prăfuite, cu pasărea rotindu-se pe deasupra. Dintotdeauna o pasionaseră cărţile, atâta timp cat nu purtau denumirea de manuale, dar, ca orice elev netocilar, nu citea orice. Ridica o carte roşie si o răsfoi. "Cum sa fi un director de elita". Strâmbându-se, o puse jos si trecu la alta, un volum negru si gros. Nu avea niciun titlu pe coperta, aşa ca ii spori interesul. O deschise, entuziasmata, si descoperi "măreţul" subiect: " Arta culinara vegetala si istoria fructelor blestemate". De parca ar mânca cineva asemenea porcarii! Si la fructele blestemate era suficienta recunoaşterea lor. Mare brânză! Ce alte fructe mai încercau să-ţi smulgă mana si, daca aveau putin noroc, si capul? Cartea îşi găsi locul lângă cea roşie si nu după mult li se mai alătura câteva despre ştiinţele cosmice, un soi de matematica, "Ce faci când iţi învie ciorapul" si inca doua intr-o limba necunoscuta. După ce fu scoasa o întreagă enciclopedie despre educaţia elevilor, Lenka găsi si o carte mai deosebita. O ridica, simţind-o rece la atingere. Coperta părea sa fie făcută din piele verde, cu mici gâlme si întărită de un strat de lac, in centru aflându-se o jumătate de sfera ce conţinea imaginea unui ochi roşu, închis. O acoperea un strat subţire de praf, insa timpul nu-şi lăsase amprenta asupra ei. Se spune ca o clipa poate schimba viaţa unui om. Deschiderea cutii a marcat sfârşitul vechii vieţi a Lentei si începutul celei noi. Se aşteptase sa vadă cealaltă jumătate a sferei, dar înspre interior coperta era neteda, ca si cum ar fi fost presata. Paginile negre ca smoala conţineau un scris alb sau, prin unele parti, roşu. Nu exista titlu. După cum sunau cuvintele, părea sa fie un volum de vrăji. Mâinile fetei dădeau cu repeziciune foile si in ochi i se citea fascinată. Fiecare pagina o impresiona tot mai mult. La un moment dat, privirea ii căzu pe o vraja penibila. Învăţase cate ceva despre mana, energia magica a vrăjitorilor, si despre felul in care, daca era terminata, corpul o folosea pe cea firava a vieţii. Odată terminata si ea, venea moartea. O vraja necunoscuta putea fi tocmai ce trebuia ca sa demonstreze teoria. Curiozitatea a ucis pisica, dar aceeaşi curiozitate o rodea pe Lenka. Vorbele nu erau ameninţătoare, ba chiar sunau a gluma, deci, de ce sa nu încerce? Trase aer in piept si rosti:
- Monstru mare si idiot,
Mâncăcios si verde tot.
Apăru o luminiţă verzuie, ce sclipea ca o stea si emana un fum cenuşiu. După ce se risipi, in locul stelei stătea o dihanie imensa, solida. Avea cel putin cinci metri înălţime si trupul ii era ca al unui om, doar ca mult mai gros si...verde. Intre urechile clăpăuge ii creştea un smoc de par negru, cârlionţat, înconjurat de chelie. Ochii negri ii erau moleşită. Într-un cuvânt, era un monstru bleg si numai asta o împiedica pe Lenka s-o ia la fuga urlând. Mai văzuse troli in poze si acolo erau cumpliţi si agresivi, cu sânge rece, nu gata sa doarmă pe ei. Totuşi, nu era indicat să-şi forţeze norocul, aşa ca se retrase încet, mergând cu spatele. Fara să-şi dea seama, strânse cartea la piept. Creatura se întoarse spre ea si se apleca, cu o privire tâmpă.
mâncare? întrebă cu o voce grosolana. Stomac la mine bate vantu'.
Poate si din cauza ca ea îl crease, ea pricepu ca nu voia s-o mănânce, ci ii cerea mâncare. Nu îndrăznea sa se puna cu un monstru flamand, dar nici nu-l putea lăsa de capul lui prin şcoală. Conform teoriei, orice arătare creata ori invocata putea fi nimicita cu vorbele potrivite. Conştientizând prezenta cărţii, o deschise la pagina cu vraja, sau acolo vru cartea sa se deschidă. Din păcate, nu se menţiona si cum sa scapi de un trol înfometat. Si in fond, el voia doar mâncare! Putea să-l lase sa se servească din bucătărie, mai ales ca nimeni nu avea de unde sa ştie din cauza cui apăruse. Dihania gemu, acompaniata de chiorăitul stomacului.
- Haide, zise mica lui creatoare, destul de încet, luând-o spre scări.
Nu fu nevoie sa se asigure ca o urma. Ii auzea clar tropăitul in spatele ei. Pe măsură ce mergea, trolul descoperi o posibila masa, care ii tot zbura pe deasupra capului. Lenka tocmai ajunsese la usa, când se lăsa bezna, insa asta nu rezolva problema, caci o fiinţă invocata, in cazul de fata, un corb pe post de beculeţ, dispărea când era distrus, sau mâncat. Apăsă clanţa si, după ce se asigura ca holul era gol, ieşi din pivniţă. Monstrul o urma, dând cu fruntea de pragul de sus pana să-şi dea seama ca trebuia sa se aplece. Cu mirosul sau dezvoltat, descoperi imediat încotro era bucătăria si, cum voinţa stăpânei sale nu se impuse, pleca spre sursa aromelor mâncării. Grăbită sa dispară de la locul faptei, Lenka fugi in direcţia opusa, cu un sentiment de uşurare. Alerga fara oprire câteva minute, fericita ca cei din primii ani terminaseră programul si cei avansaţi erau la ore, îndrăznind să-şi tragă sufletul abia in sala de la intrare. Era o încăpere impresionanta, cu un tavan înalt de care era agăţat un candelabru cu suport auriu, format din zeci de cristale. In partea opusa scărilor ce se ramificau ca sa duca la etajele superioare, se găseau uşile masive din lemn, înrămate cu fier. Când erau închise, formau un grifon ce ţinea in gheare un soare, totul fiind opera sculptata. Pereţii erau ticsiţi cu tablouri care înfăţişau diferite persoane importante, sau "Uratul", "Părosul", "Obeza", "Hipopotamul" si alte zeci de astfel de denumiri, ştiute la perfecţie de fiecare elev. Lenka se sprijini de balustrada, încercând să-şi potolească respiraţia. Era linişte. Asta însemna ca nu fusese descoperit trolul inca. Brusc, sesiza ca strângea in braţe cartea si obiectul o putea da de gol. Îşi descheie vesta si fixa volumul nu prea gros cu ajutorul curelei de la fusta, tresărind când simţi materialul rece prin bluza subţire, apoi încheie nasturii la loc. Arăta cam umflata vesta, deci trebuia sa ajungă repede in camera. Fara tragere de inima, renunţă la suportul de sprijin si înaintă spre uşile mari, dar senzaţia ca era urmărită o făcu sa întoarcă rapid capul. In locul de bifurcaţie al scărilor stătea un băiat brunet, cu o claie de par sârmos si un rânjet prevestitor de nenorociri pe fata, reflectat si in ochii verzi. Kane era fratele lui Zarini, fata bruneta care îngheţase podeaua. Lenka ghici ca aflase povestea cu baia si in fata unui elev cu trei ani mai mare nu avea nicio şansă. Izbi cu umărul uşile si fugi afara, tăind de-a dreptul pajiştea verde a scolii. Colturile cărţii o împungeau dureros, insa frica fata de urmăritor o ajuta sa îndure. Nu departe, se zăreau doua case din lemn cenuşiu si acoperit aproape pătrat. Daca ajungea la cea din stânga, era salvata. Distanta scădea văzând cu ochii. Mai avea putin...Pe măsură ce se apropia, pământul devenea înclinat si cu denivelări, caci ea nu se ţinea pe poteca. O astfel de denivelare fu o piedica perfecta. Pierzându-şi echilibrul, căzu si se rostogoli la vale. Când îşi încheie cursa infernala, parca totul se învârtea in jur. Trosnetul unei rămurele o anunţă ca, in sfârşit, Akane o ajunsese. Nu credea ca el personal ii va face ceva, fiind adeptul zicalei "sunt băiat, nu dau in fete", insa o va lăsa pe mana găştii lui Zarini. Si va descoperi cartea...Directorul avea s-o omoare când va afla de trol, asta daca scăpa cu viaţă din ghearele lui Zarini. Un mârâit ii răsună in ureche si îl văzu pe Akane cum bătea in retragere. Fata se oprise la picioarele unui dulău argintiu, uriaş. Câinele lătra cu furie, zgâlţâindu-şi urechile lungi si, daca nu-l ţinea lanţul de la gat, l-ar fi mâncat de viu pe intrus. După ce le arunca amândurora o privire ucigătoare, băiatul hotărî ca nu mai avea ce face si se întoarse pe unde venise. Lenka, inca nevenindu-i sa creadă ca scăpase, se tinu de grumazul câinelui pentru a se ridica. Animalul o adulmeca si încercă să-şi bage botul in vesta ei. Amintindu-şi de carte, ea îl împinse cu blândeţe si intra in casa. Era o clădire simpla, cu uşi pe fiecare perete si un rand de scări pentru primul, al doilea si al treilea etaj. Semăna mult cu un hotel. Multi elevi veneau de departe, aşa ca fuseseră găzduiţi la şcoală. Cum clădirile nu erau prea lungi, fiecare camera era destinata a doi ocupanţi.
-Lenka, ce-ai păţit? o întrebă Kimi, şocată de expresia terminata de pe chipul prietenei sale, când navali in încăpere.
-Lasă asta, zise Lenka, trântindu-se pe pat si scoţând la iveala cartea.
Înainte ca vreuna sa spună ceva, îl auziră pe director, clar si răspicat:
- CARE A LÄ‚SAT TROLUL IN BUCÄ‚TÄ‚RIE!?