19-04-2010, 02:30 PM
Impreuna pentru totdeauna
Capitolul 1: La granita dintre lumi
-Arlin? Arlin?! Unde-i fata asta? Lumea nu e facuta doar din vise si iluzii!
Pasea incet, printre coridoarele reci, placate cu marmura alba, ce se intindeau in cuprinsul unei case modeste, dintr-un sat de munte, ce semana mai degraba a fortareata; foarte obisnuita pe dinafara, dar cu mari tente avansate de modernism in interior, o femeie inalta, cu chip frumos, cautandu-si fica undeva la capatul scarilor.
-Ea nu intelege! Niciodata nu va intelege! Rosti o fata de saptesprezece ani, cu o figura plictisita, agitand intr-una un glob mare, de cristal, ce tinea inchis in el un castel in miniatura.
Se ridica usor de pe pat, pasind agale spre fereastra, admirand entuziasmata zarea. Stropii de ploaie se loveau neincetat de lumina stravezie a soarelui, facand totul sa para, parca poleit cu aur.
Frunzele ude ale pomilor, din padurea ce se intindea la doar doua sute de metri de asa-zisa fortareata, tremurau usor sub influenta unui vanticel de mai.
-Arlin! Aici erai!
Tresari. Aparitia mamei sale in camera, ii dadu o stare de neliniste, sora cu lesinul. Stia ca va incepe o cearta. De cand tatal ei murise, tot, absolut tot, se schimbase radical.
-Vrei sa-mi explici si mie ce e asta? Intreba femeia, intanzandu-i o fasie de hartie, prinsa in cerc cu trei capse.
-O coroana de hartie. Multumesc ca mi-ai adus-o. Intinse mana dupa ea, insa mama ei o opri.
-Inceteaza! Trebuie sa incetezi! Intelege, tu nu esti o printesa Arlin! Unii oameni nu se nasc cu sange albastru. Tu esti Arlin, din Galway, Irlanda, nu o printesa din nu stiu ce basm. Obisnuiestete cu asta si inceteaza din a-mi face viata un calvar.
-Mama, pricepe. Este destinul meu si se va indeplini. Nu e ceva ce vreau... e ceva ce simt. Fie ca-ti place, fie ca nu. Nu ma poti proteja mereu.
Furia incepu sa-i inunde incet gandurile, oprind-o astfel din a mai judeca coerent, ultimele cuvinte pronuntate, fiind rastite. Isi dadu mama afara, trantind usa dupa ea. Nu dorea s-o mai priveasca. Era tot ce avea si tot ce dorea sa nu aiba. O persoana ce-i ruina visele, nelasandu-o macar sa mediteze asupra lor.
Se lasa usor pe pragul usii, meditand la ce facuse. Doua lacrimi cristaline i se prelinsera necontrolat pe fata alba, pierdandu-se undeva in maroniul podelelor.
-Ea nu va intelege niciodata! E atat de proasta! De ce nu vrea sa deschida ochii aia odata pentru totdeauna. In momentul de fata, ura-i vorbea din sine insusi. Ura ce devenise, un copil ce-si urmarea neincetat propriile vise, sperand ca intr-o zi totul sa se adevereasca.
Noaptea trecu repede, cu minunata-i sclipire, aducand cu ea visele fetei nefericite, ce nu constituiau altceva decat si mai multe suferinta. Plangea. Fata-i uda stralucea haotic, incarcata de lacrimi, luminate una cate una de lumina lunii, ale carei raze coborau usor pe fereastra din dreptul patului.
***
Trecura cateva saptamani de la presupusa cearta, mama si fica nevorbindu-si inca; obiceiurile fetei nu se schimbasera cu absolut nimic, iar parintele devenea din ce in ce mai disperat.
Intr-o zi insa, destinul avea sa ia o intorsatura radicala, pentru ambele parti. Multe aveau sa schimbe in ziua aceia.
Arlin se ridica din pat, mai somnoroasa decat de obicei, cu o imensa pofta de a merge in padure. Ceva din magia ei nu-i dadea pace, chemand-o spre a expedia locuri, necunoscute de ea pana atunci.
Se afunda din ce in ce mai mult in interiorul ei, cautand diverse flori, pentru a-si impleti coronite; era foarte copilaroasa si stia acest lucru, insa nu dorea nici in ruptul capului sa renunte la visul ce nu-i dadea pace de ani de zile.
Fugea printre copacii luminatii de razele soarelui, ce-i mangaiau alene fata, nepasandu-i incotro merge, razand si dansand in acelasi timp.
Se pierdu-se dea-binelea, dar nu-i mai pasa. Era libera. Libera sa danseze si sa cante cat o tineau plamanii, sa-si faca iluzii, ca mai exista macar o sansa pentr ceea ce-i era sortit de la bun inceput. O... si nu se insela... ba chiar deloc.
Obosita de atata alergat, se opri la marginile unui parau cu apa limpede, asezandu-se pe iarba.
Un zgomot ciudat, venit de undeva de prin imprejurimi, o alarma numaidecat.
Prntru un moment, se gandi ca ar fi bine s-o ia la fuga, dar instinctul si mandria erau mai presus de orice, in momentul de fata.
-Oricine-ai fi, nu e amuzant.
De dupa tufisurile cu pricina, isi facu aparitia un unicorn alb, mai pur decat orice pe lume. Nebagand-o de seama sau realizand ca aceasta nu reprezinta nici un pericol pentru el, se apropie sorbind usor din apa paraului.
Fata incremeni. Privea spre el cu buna stiinta, considerandu-se nebuna.
Scapa un suras bland, incercand sa se apropie, pentru a-l atinge.
Vazand insa intentiile fetei, acesta ridica capul, fugind undeva in adancul luminisului din fata lor.