26-03-2010, 04:06 PM
15:02 14.03.2010
O lacrima, un zambet, o privire, o voce, o atingere, un sarut e tot ce mi-a ramas ca amintire de cand te-am vazut ultima data. Inca ma intreb... a fost o lacrima de tristete sau de fericire? Avand in vedere zambetul care ti-a aparut in momentul urmator pe fata cred ca era o lacrima de fericire... totusi cand m-ai privit in ochii pe fata ta se citea o oarecare tristete, poate chiar dezamagire. Am vrut sa te intreb ce s-a intamplat dar te-ai apropiat imediat de mine si mi-ai soptit la ureche: totul o sa fie bine. Am simtit apoi atingerea mainilor tale pe spate si apoi cea a buzelor pe frunte. As fi vrut sa-ti spun cat de mult insemni pentru mine si ca probabil nu as putea trai fara tine... "probabil", bine spus "probabil", a trecut mai mult de un an de cand ai plecat si eu sunt inca in viata. Imi doresc sa-mi fi spus macar ca pleci, sa te aud pe tine spunand ca totul s-a terminat si ca nu mai poti sta langa mine... in primele zile am sperat ca te vei intoarce spunand ca ti-ai pierdut telefonul si de aceea nu mai ai acelasi numar, ca ai gasit un apartament mai frumos unde sa stai si te-ai mutat si ca ai asteptat sa termini tot ca sa-mi faci o surpriza insa in adancul inimii stiam ca nu te vei mai intoarce. Imi amintesc ziua in care m-am hotarat sa te caut la birou... imi amintesc cat de mult m-au ranit cuvintele colegilor tai cand mi-au spus ca ai plecat pentru ca nu m-ai mai suportat, ca iti era greu sa ma privesti si ca spui ca ma iubesti. Dar de ce ai renuntat la servici? de ce ai renuntat la viata pe care o aveai? de ce nu mi-ai spus ca nu vrei sa ma mai vezi? As fi suferit, nu neg, dar in timp te-as fi vazut in bratele altei femei, zambind , atunci toata durerea ar fi disparut doar la gandul ca acum esti fericit. Te iubeam atat de mult incat fericirea ta era mereu pe primul plan pentru mine. Te iubeam... inca te mai iubesc? Nu, nu te mai iubesc... acum pana si iubirea mea s-a transformat intr-o amintire... o amintire placuta dar in acelasi timp atat de dureroasa... o amintire pe care acum o voi lasa in urma, o voi lasa in acest apartament gol in care am petrecut clipe de neuitat, "neuitat" e gresit spus "neuitat" deoarece in cateva luni sunt sigura ca voi uita totul si sti de ce? pentru ca acum am gasit raspunsul intrebarii care nu m-a lasat pana acum sa trec peste tot ce s-a intamplat, raspunsul la intrebarea " m-ai iubit vreodata?"
Azi e ultima mea zi in acest oras, de fapt in acesta tara. Nu mai pot sta aici, te-am asteptat prea mult si acum stiu ca nu te vei mai intoarce. E ultima plimbare pe care o mai fac prin acest parc prin care ne plimbam adesea tinandu-ne de mana ca doi adolescenti.
Ciudat, cand am venit pentru prima data in aceasta tara am avut o gramada de bagaje, de sperante, de vise... iar acum cand plec nu mai am nici bagaje, nu vreau sa iau nimic ce mi-ar putea aminti de acesti ani, nu mai am nici sperante, nici vise, dar nu mai regret nimic. Acum cand vad aeroportul, avionul in care urmeaza sa urc, nimic din ce a fost nu mai conteaza, doar ce va fi... Macar ceva am invatat din toti acesti ani, sa nu mai am incredere in oricine.
Am inceput un nou fic, initial era pentru un concurs de literatura insa am depasit termenul limita asa ca il postez sa primesc de la voi cateva critici. Sper sa-l citeasca cineva.
O lacrima, un zambet, o privire, o voce, o atingere, un sarut e tot ce mi-a ramas ca amintire de cand te-am vazut ultima data. Inca ma intreb... a fost o lacrima de tristete sau de fericire? Avand in vedere zambetul care ti-a aparut in momentul urmator pe fata cred ca era o lacrima de fericire... totusi cand m-ai privit in ochii pe fata ta se citea o oarecare tristete, poate chiar dezamagire. Am vrut sa te intreb ce s-a intamplat dar te-ai apropiat imediat de mine si mi-ai soptit la ureche: totul o sa fie bine. Am simtit apoi atingerea mainilor tale pe spate si apoi cea a buzelor pe frunte. As fi vrut sa-ti spun cat de mult insemni pentru mine si ca probabil nu as putea trai fara tine... "probabil", bine spus "probabil", a trecut mai mult de un an de cand ai plecat si eu sunt inca in viata. Imi doresc sa-mi fi spus macar ca pleci, sa te aud pe tine spunand ca totul s-a terminat si ca nu mai poti sta langa mine... in primele zile am sperat ca te vei intoarce spunand ca ti-ai pierdut telefonul si de aceea nu mai ai acelasi numar, ca ai gasit un apartament mai frumos unde sa stai si te-ai mutat si ca ai asteptat sa termini tot ca sa-mi faci o surpriza insa in adancul inimii stiam ca nu te vei mai intoarce. Imi amintesc ziua in care m-am hotarat sa te caut la birou... imi amintesc cat de mult m-au ranit cuvintele colegilor tai cand mi-au spus ca ai plecat pentru ca nu m-ai mai suportat, ca iti era greu sa ma privesti si ca spui ca ma iubesti. Dar de ce ai renuntat la servici? de ce ai renuntat la viata pe care o aveai? de ce nu mi-ai spus ca nu vrei sa ma mai vezi? As fi suferit, nu neg, dar in timp te-as fi vazut in bratele altei femei, zambind , atunci toata durerea ar fi disparut doar la gandul ca acum esti fericit. Te iubeam atat de mult incat fericirea ta era mereu pe primul plan pentru mine. Te iubeam... inca te mai iubesc? Nu, nu te mai iubesc... acum pana si iubirea mea s-a transformat intr-o amintire... o amintire placuta dar in acelasi timp atat de dureroasa... o amintire pe care acum o voi lasa in urma, o voi lasa in acest apartament gol in care am petrecut clipe de neuitat, "neuitat" e gresit spus "neuitat" deoarece in cateva luni sunt sigura ca voi uita totul si sti de ce? pentru ca acum am gasit raspunsul intrebarii care nu m-a lasat pana acum sa trec peste tot ce s-a intamplat, raspunsul la intrebarea " m-ai iubit vreodata?"
Azi e ultima mea zi in acest oras, de fapt in acesta tara. Nu mai pot sta aici, te-am asteptat prea mult si acum stiu ca nu te vei mai intoarce. E ultima plimbare pe care o mai fac prin acest parc prin care ne plimbam adesea tinandu-ne de mana ca doi adolescenti.
Ciudat, cand am venit pentru prima data in aceasta tara am avut o gramada de bagaje, de sperante, de vise... iar acum cand plec nu mai am nici bagaje, nu vreau sa iau nimic ce mi-ar putea aminti de acesti ani, nu mai am nici sperante, nici vise, dar nu mai regret nimic. Acum cand vad aeroportul, avionul in care urmeaza sa urc, nimic din ce a fost nu mai conteaza, doar ce va fi... Macar ceva am invatat din toti acesti ani, sa nu mai am incredere in oricine.
Am inceput un nou fic, initial era pentru un concurs de literatura insa am depasit termenul limita asa ca il postez sa primesc de la voi cateva critici. Sper sa-l citeasca cineva.