13-08-2012, 04:22 PM
hey am venit cu nextul
astept comentarii si pareri
lectura placuta
Cap X
„Mami?” ma priveau amandoi mirati. Nu cred ca intelegeau mare lucru din ce se intampla sau din mutrele pe care le faceam. Nu stiam nici eu ce simt. Eram atat de incantata ca-i vad in fata ochilor mei intregi, dar atat de furioasa la gandul ca plecasera de capul lor. Am coborat usor la nivelul lor si i-am strans pe amandoi in brate. Era un sentiment ireal. Acum nimic nu conta, nici macar ingrijorarea de cateva ore inainte. Dragii mei. Cat de multa grija avusesera unul de altul. Avusesem o groaza de emotii, de temeri pentru viata lor, dar acum masimteam atat de b , ca si cum mi s-ar fui luat o piatra de pe inima. Ii vad cu obraji m,urdari pentru a mia oaradar azi sunt diferiti, mai maturi parca. Ii vazusem pentru prima data gata sa se lupte unul pentru celalalt si pentru supravietuire. „ Sunt asa mandra!” Nu ma mai pot tine pe picioare. Eram terminata de tot ce se intamplase si totusi nu-mi puteam permite sa cedez acum. Erau ei atat de obositi. Isi frecau ochisori si urechile cascand involuntar. Trebuie sa mergem acasa. S-au apropiat amandoi de mine dara sa spuna ceva. Desi erau speriati de reactia mea, doreau amandoi sa ma stranga in brate. Daca iubeam ceva la copii mei era grija lor fata de mine. Pana curand ne avusesem doar unul pe altul asa ca am invatat de nevoie sa ne protejam intre noi. Ei aveau talentul acesta special de a spune: „ Suntem bine! Nu trebuia sa iti faci griji. Ne-am descurcat!” Nu stiu cum sa descriu ce simt de fiecare data cand ei spun asa ceva. Ma simt protejata si apreciata.
Flashback
„ Unde e Sakura?” s-a auzit brusc o voce rece afara. Nu mai auzisem vocea asta de ani buni. << Sasuke!>> A intrat in cort ca o furtuna urmat de curiosul de Naruto. Ne privea pe mine si pe Gaara curios, abea se abtinea sa nu ironizeze sau sa nu puna intrebari. M-am apropiat de el destul de repede. In mintea aveam un motiv clar, baietii mei. Daca ii avea el? „ Ti-am gasit obraznicaturile.” Spune el zambindu-mi asa cum stia el mai bine, in badjocura. „ Le-am urmarit si stiu exact unde sunt, chiar acum Ino sta cu ochii pe ei”. Nu stiam ce sa cred. In prima faza ceva in inima mea explodase de fericire cand spusese ca i-a gasit, ca traiesc, dar apoi a iesit din mine si cealalta parte. Cea care cauta certitudinea. Daca minte? As da orice sa-i vad, pe de alta parte de unde stie el ca sunt gemenii mei? „ Pentru ca strigau in gura mare :” Eu merg in Suma !” si alte bla bla blauri.Dar cel mai important, unul semana leit cu Itachi.” Era aproape ciudat sa-l vad pe tanarul Uchiha prostindu-se in acest fel. „ Vreau pergamentul de la Itachi.”
EndFlashback
Normal ca nu am spus minic desi as fi avut atateasa spun. De la reprosuri pana la felicitari. Imi pregatisem in drum spre ei un minidiscurs dar acum, ce sa le spun? Ce sa le spun cand ii vad odihnindu-se ravasiti in bratele mele gata sa adoarma. Ce sa le spun? Eram asa bucuroasa ca ii vad acolo in bratele mele ca nu pot spune nimic. Ii strangeam la piept pentru a adormi. Toti eram sfarsiti. Ziua de azi fusese atat de lunga... M-am intors la Gaara, Naruto il sprijinea pe umarul lui. Era ranit. Cum de se ajunsese pana aici? Pai tot ce imi aduc aminte e ...
Flash back
Intindeam mana cu pergamentul, usor tremurand. Eu stiu ca o fac pentru copiii mei, dar Gaara era reticent. El nu avea incredere in brunet. Sincer, nici eu, dar aveam incredere in obsesia lui pentru putere. Stiam ca ar face price pentru ea.
- Ti-am spus sa aduci copiii! Spune Naruto tragandu-mi mana. Mai intai copiii, apoi pergamentul.
Avusesem atat de mult noroc cu Naruto in acesti ani. Avusese grija si se luptase pentru noi. Simteam o presiunea groaznica pe umerii mei. Simteam ca daca plec in Suma alaturi de copii il voi pierde. Chiar daca prietenii lui Itachi m-au sustinut in tot acest timp, aducandu-le tot felul de lucruri gemenilor dar si mie, nu stiu de ce aveam senzatia ca pe ei urma sa-i vad mai des. Dar Naruto? Nu ma pot despartii de el asa pur si simplu. Imi este frica sa-l pierd. Il iubeam groaznic, el imi invatase baietii atatea si ei il iubeau. Cum as putea sa-i rup pe Ayame si Kaname asa brusc de tot ce aveam aici,de tot ce cladisem singura atatea ani. Nu intelegeti gresit, il iubesc pe roscat cu adevarat si imi doresc fericirea familiei mele, dar nu mai vreau sa fiu uitata, sa il pierd in fata nimanui, nici macar a responsabilitatilor lui de conducator.
„ Da-mi pergamentul daca vrei obraznicaturile!” De aici atata scandal. Va marturisesc ca nu am inteles nici eu ce s-a intamplat prea exact pentru ca nu vazusem nimic. Totul se intamplase in fata mea, iar eu, atat de ingandurata, nu vazusem decat finalul luptei. Cand Gaara cu umarul insangeratsi o privire maniaca l-a facut pe Sasuke sa strige de durere.” Copiii Uchiha.”
EndFlashback
Pornisera spre Suma de dimineata, iar acum, in toiul nopti se aflau din nou in bratele mele. Ei nu cred ca observasera cand i-am luat lasat usor pe patul lor si am inceput sa le caut vanatai sau alte urme dubioase. Maine urma sa-i supun la un interogatoriu si chiar la o pedepsa. Dar nu azi, acum si eu si taticul lor aveam multe sa ne spunem, sa hotaram. Amandoi pe aceiasi canapea, la fel de obositi ca Ayame si Kaname. „ Te-ai hotarat?” „ Da, taticule. Dar da-ne o saptamana sa strangem tot.”
astept comentarii si pareri
lectura placuta
Cap X
„Mami?” ma priveau amandoi mirati. Nu cred ca intelegeau mare lucru din ce se intampla sau din mutrele pe care le faceam. Nu stiam nici eu ce simt. Eram atat de incantata ca-i vad in fata ochilor mei intregi, dar atat de furioasa la gandul ca plecasera de capul lor. Am coborat usor la nivelul lor si i-am strans pe amandoi in brate. Era un sentiment ireal. Acum nimic nu conta, nici macar ingrijorarea de cateva ore inainte. Dragii mei. Cat de multa grija avusesera unul de altul. Avusesem o groaza de emotii, de temeri pentru viata lor, dar acum masimteam atat de b , ca si cum mi s-ar fui luat o piatra de pe inima. Ii vad cu obraji m,urdari pentru a mia oaradar azi sunt diferiti, mai maturi parca. Ii vazusem pentru prima data gata sa se lupte unul pentru celalalt si pentru supravietuire. „ Sunt asa mandra!” Nu ma mai pot tine pe picioare. Eram terminata de tot ce se intamplase si totusi nu-mi puteam permite sa cedez acum. Erau ei atat de obositi. Isi frecau ochisori si urechile cascand involuntar. Trebuie sa mergem acasa. S-au apropiat amandoi de mine dara sa spuna ceva. Desi erau speriati de reactia mea, doreau amandoi sa ma stranga in brate. Daca iubeam ceva la copii mei era grija lor fata de mine. Pana curand ne avusesem doar unul pe altul asa ca am invatat de nevoie sa ne protejam intre noi. Ei aveau talentul acesta special de a spune: „ Suntem bine! Nu trebuia sa iti faci griji. Ne-am descurcat!” Nu stiu cum sa descriu ce simt de fiecare data cand ei spun asa ceva. Ma simt protejata si apreciata.
Flashback
„ Unde e Sakura?” s-a auzit brusc o voce rece afara. Nu mai auzisem vocea asta de ani buni. << Sasuke!>> A intrat in cort ca o furtuna urmat de curiosul de Naruto. Ne privea pe mine si pe Gaara curios, abea se abtinea sa nu ironizeze sau sa nu puna intrebari. M-am apropiat de el destul de repede. In mintea aveam un motiv clar, baietii mei. Daca ii avea el? „ Ti-am gasit obraznicaturile.” Spune el zambindu-mi asa cum stia el mai bine, in badjocura. „ Le-am urmarit si stiu exact unde sunt, chiar acum Ino sta cu ochii pe ei”. Nu stiam ce sa cred. In prima faza ceva in inima mea explodase de fericire cand spusese ca i-a gasit, ca traiesc, dar apoi a iesit din mine si cealalta parte. Cea care cauta certitudinea. Daca minte? As da orice sa-i vad, pe de alta parte de unde stie el ca sunt gemenii mei? „ Pentru ca strigau in gura mare :” Eu merg in Suma !” si alte bla bla blauri.Dar cel mai important, unul semana leit cu Itachi.” Era aproape ciudat sa-l vad pe tanarul Uchiha prostindu-se in acest fel. „ Vreau pergamentul de la Itachi.”
EndFlashback
Normal ca nu am spus minic desi as fi avut atateasa spun. De la reprosuri pana la felicitari. Imi pregatisem in drum spre ei un minidiscurs dar acum, ce sa le spun? Ce sa le spun cand ii vad odihnindu-se ravasiti in bratele mele gata sa adoarma. Ce sa le spun? Eram asa bucuroasa ca ii vad acolo in bratele mele ca nu pot spune nimic. Ii strangeam la piept pentru a adormi. Toti eram sfarsiti. Ziua de azi fusese atat de lunga... M-am intors la Gaara, Naruto il sprijinea pe umarul lui. Era ranit. Cum de se ajunsese pana aici? Pai tot ce imi aduc aminte e ...
Flash back
Intindeam mana cu pergamentul, usor tremurand. Eu stiu ca o fac pentru copiii mei, dar Gaara era reticent. El nu avea incredere in brunet. Sincer, nici eu, dar aveam incredere in obsesia lui pentru putere. Stiam ca ar face price pentru ea.
- Ti-am spus sa aduci copiii! Spune Naruto tragandu-mi mana. Mai intai copiii, apoi pergamentul.
Avusesem atat de mult noroc cu Naruto in acesti ani. Avusese grija si se luptase pentru noi. Simteam o presiunea groaznica pe umerii mei. Simteam ca daca plec in Suma alaturi de copii il voi pierde. Chiar daca prietenii lui Itachi m-au sustinut in tot acest timp, aducandu-le tot felul de lucruri gemenilor dar si mie, nu stiu de ce aveam senzatia ca pe ei urma sa-i vad mai des. Dar Naruto? Nu ma pot despartii de el asa pur si simplu. Imi este frica sa-l pierd. Il iubeam groaznic, el imi invatase baietii atatea si ei il iubeau. Cum as putea sa-i rup pe Ayame si Kaname asa brusc de tot ce aveam aici,de tot ce cladisem singura atatea ani. Nu intelegeti gresit, il iubesc pe roscat cu adevarat si imi doresc fericirea familiei mele, dar nu mai vreau sa fiu uitata, sa il pierd in fata nimanui, nici macar a responsabilitatilor lui de conducator.
„ Da-mi pergamentul daca vrei obraznicaturile!” De aici atata scandal. Va marturisesc ca nu am inteles nici eu ce s-a intamplat prea exact pentru ca nu vazusem nimic. Totul se intamplase in fata mea, iar eu, atat de ingandurata, nu vazusem decat finalul luptei. Cand Gaara cu umarul insangeratsi o privire maniaca l-a facut pe Sasuke sa strige de durere.” Copiii Uchiha.”
EndFlashback
Pornisera spre Suma de dimineata, iar acum, in toiul nopti se aflau din nou in bratele mele. Ei nu cred ca observasera cand i-am luat lasat usor pe patul lor si am inceput sa le caut vanatai sau alte urme dubioase. Maine urma sa-i supun la un interogatoriu si chiar la o pedepsa. Dar nu azi, acum si eu si taticul lor aveam multe sa ne spunem, sa hotaram. Amandoi pe aceiasi canapea, la fel de obositi ca Ayame si Kaname. „ Te-ai hotarat?” „ Da, taticule. Dar da-ne o saptamana sa strangem tot.”