06-08-2012, 04:35 PM
hey
stiu ca a durat ceva vreme de cand nu am mai postat continuarea aici, si apoi ficul a fost inchis dar am primit cateva cereri ca ati vrea sa stiti continuarea deci am venit cu ea...
lectura placuta si astept comentari
Varsta minima: posibil +15
Gen: romanta , drama
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: Gaasaku
Tipul de comentariu solicitat: simpla
Cap IX
Nu stiam ce s-a intam-plat dupa ce am intrat la Tsunade. Cred ca intrase jumatate de sat prin birou si mi se pusesera zeci de intrebari. Uram situatia asta de nedescris. Sa te gandesti ca fiii tai sunt afara undeva si nu le poti satisface nevoile, cas toate persoanele care iti pun intrebari te judeca cand tu oricum suferi incercand sa-ti dai seama cu ce ai gresit. Era deja ora pranzului si eram doar eu si Gaara. Poate ca nu sunt o mama buna, poate ca ar trebui sa-l ia el pe micutul Kaname.Poate s-ar descurca mai bine. Poate ar fi mai fericit, poate nu ar mai fugi.
- De ce au fugit? Intreb eu fara sa-mi dau seama. Nu inteleg, sunt asa ascultatori...Oh, cine stie in ce incurcatura au plecat.
- E vina mea. Trebuia sa vorbesc cu tine inainte. Iarta-ma iubito! Zice el coborand la nivelul scaunului pe care eram asezata si sarutandu-mi mana.
Nu era doar vina lui. Eu nu ma pregatisem niciodata pentru momentul intalnirii micutilor cu Gaara chiar daca stiam ca stiam ca nu ii pot ascunde la nesfarsit.
.............................................................................................................
Mi-a fost frica in tot acest timp, mi-a fost frica sa-mi pierd baietii.
Muream de durere. Oare erau impreuna macar? Asa spune Kiba ca-i simte Akamaru. Macar atat, macar se aveau unul pe altul. Dar oare le e foame? Oare sunt raniti? Unde fugisera? Pentru ca fugisera; Miko nu era acasa deci Kaname il luase cu el. Oh copilasi mei.”Ce le-am facut copiilor nostri Gaara.” Spun eu cu rucsacul in brate. Mergeam de ore iar Akamaru se misca prea incet. In fiecare secunda mintea mea crea un alt scenariu si mai groasnic. „ Cred ca innoptam aici.” Spune Kiba lasandu-se sa cada pe iarba. ”Dar micutii mei sunt inca acolo!” Aratam padurea si mergeam mai departe. Nu stiu de ce dar mi s-a rupt sufletul cand l-am vazut si pe Gaara ca se aseaza. Se comportau ca si cum as fi un copil problema care avea pretentia sa i se faca toate mofturile. Un ajutor de-a lui Gaara ma privea indurerat in timp ce pregatea un cort, dar nu simtea ce simteam eu - neputinta aia. „ Si ei si noi suntem obositi si nu vedem prea bine pe intuneric.” Continua Kiba neclintit. Daca mi-ar spune cineva macar ca sunt bine. Am inceput sa plang cu sughituri atunci cand l-am vazut pe Naruto apropiindu-se de mine pentru a ma convinge sa ma odihnesc. „ Sakura, te rog! Esti terminata, stiu dar nu ii ajuti daca te infometezi sau nu te odihnesti.” Timpul inseamna viata copiilor mei. Constientizau vreunul dintre ei? Erau doi copii de cinci ani intr-o padure, singuri cu animale salbatice sau cine stie ce bolnav mental. Nu pareau sa inteleaga. Nici macar Gaara care ma luat pe sus si m-a dus intr-un cort. Era asa luxos aici inauntru, oglinzi aurite, parfumuri, un pat mare si moale, bijuretii. Nu imi trebuie nimic acum. Candva eram frumoasa, admirata, acum sunt doar o ubra a ce am fost. Acum sunt groaznica, roscatul nici nu se uita la mine, doar incearca sa se obisnuiasca cu ideea ca avem un copil impreuna – nu pare sa-l iubeasca pe Ayame prea mult. Cel mai tare ma doare ca proprii mei copii ma considera asta, altfel de ce sa fuga de mine ca de o vrajitoare. Nici nu stiu cum de mai am lacrimi.
„Linisteste-te!” spune Gaara apropiindu-se de patul pe care m-a lasat. Aveam nevoie de o imbratisare, de cineva care sa-mi stearga lacrimile. El parea ara rece si seriosacum. In ce calitate era acum in fata nea? In calitate de kazekage? De tata? De ... iubit? Nu.
- Vreau sa rezolvam problemele noastre. Aveam o relatie asa frumoasa! Si apoi brusc ai plecat? Nu priveam nici un semn de viata sau asa credeam asa ca intr-o zi am cedat si nu stiu cum am ajuns sarutand-o pe Momoko. La inceput te visam pe tine, apoi , cu timpul, am inceput sa cred ca nu ma iubesti si am cerut-o in casatorie. Dar acum ca te revad imi dau seama cum am putut sa o ating de atatea ori, uitasem perfectiunea ta.
- Nu sunt perfecta si nici nu am fost vreodata Si totusi ma durea asa tare ca nu imi scriai, ca nu aveai curiozitatea sa iti vezi baietii daca nu pe mine. La inceput nu intelegeam, ma tot intrebam:” Fusesemeu o greseala pe care ai acceptat-o iar mai apoi ai negat-o pentru ca iti era rusine?” La cateva luni dupa nastere Momoko a venit in Konoha pentru o zi- doua, m-a vizitat si pe mine si mi-a spus clar ce avea de spus. Ca nici o femeie din Suma nu e dispusa sa te piarda in fata mea si ca ar fi cel mai bine sa-mi tin baietii departe de Suma. Mi-am dat atunci seama ca tu probabil nici nu stiai de existenta lor.
Nu mai stiam nici unul ce sa zicem. Ne uitam unul la altul asteptand c celalalt sa spuna ceva sau sa pice o solutie din cer. Era prea tarziu pentru noi acum, probabil singurul lucru care ne unea erau micutii, dar el nu-l iubea decat pe unul iar eu aveam nevoie de un tata pentru amandoi. Ayame la baza era si copilul lui, fara el nu ar fi existat.
- Cand i-am spus micutului sa vreau sa va mutati in Suma, nu am vrut sa te supar, nu am vrut sa-i iau de langa tine. Am vrut sa va am aproape.
- Sa ma ai aproape? Povestea noastra s-a terminat de mult. Esti logodit, eu am copiii si o viata aici, un loc de munca – ma descurc. Nu mai avem mai mult in comun decat au orice alt cuplu divortat. Nu e vorba de faptul ca nu ai dreptul sa-i vezi, ba chiar te rog sa-i vizitezi, poti sa-i iei si in vacante, dar te rog nu-i despartii unul de altul. Tu-l vrei doar pe Kaname, iar Ayame e distrus si tu imi spui: „Nu e vina mea ca Itachi e mort”. Nu conteaza ca Itachi e mort, tu esti donatorul draga, pe materialul tau genetic e copilul asta. Faza cu chakra a fost ca sa-l salvez, cam cum ar face orice parinte . spun eu revoltata de situatie.<<Spune-i! Spune-i tot ce ai de spus!>> spunea mica galerie din mintea mea. << Acum e momentul!>>
- Cand am spus ca nu-l pot iubi pe Ayame, am spus-o doar pentru a ma razbuna pentru faptul ca nu doreai sa vi in Suma. Si te rog sa nu uiti ca tu esti cea care a comparat relatia noastra cu cea dintre tine si Itachi. Sufla atat de sacadat acum dupa ce imi spusese pe tonul ala apasat tot ce avusese de spus. Sa ne calmam! Eu, stiu ca am lipsit mult din viata voastra, dar vreau sa fiu alaturi de tine si de copii, lasa-ma in viata voastra, te rog Sakura!
stiu ca a durat ceva vreme de cand nu am mai postat continuarea aici, si apoi ficul a fost inchis dar am primit cateva cereri ca ati vrea sa stiti continuarea deci am venit cu ea...
lectura placuta si astept comentari
Varsta minima: posibil +15
Gen: romanta , drama
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: Gaasaku
Tipul de comentariu solicitat: simpla
Cap IX
Nu stiam ce s-a intam-plat dupa ce am intrat la Tsunade. Cred ca intrase jumatate de sat prin birou si mi se pusesera zeci de intrebari. Uram situatia asta de nedescris. Sa te gandesti ca fiii tai sunt afara undeva si nu le poti satisface nevoile, cas toate persoanele care iti pun intrebari te judeca cand tu oricum suferi incercand sa-ti dai seama cu ce ai gresit. Era deja ora pranzului si eram doar eu si Gaara. Poate ca nu sunt o mama buna, poate ca ar trebui sa-l ia el pe micutul Kaname.Poate s-ar descurca mai bine. Poate ar fi mai fericit, poate nu ar mai fugi.
- De ce au fugit? Intreb eu fara sa-mi dau seama. Nu inteleg, sunt asa ascultatori...Oh, cine stie in ce incurcatura au plecat.
- E vina mea. Trebuia sa vorbesc cu tine inainte. Iarta-ma iubito! Zice el coborand la nivelul scaunului pe care eram asezata si sarutandu-mi mana.
Nu era doar vina lui. Eu nu ma pregatisem niciodata pentru momentul intalnirii micutilor cu Gaara chiar daca stiam ca stiam ca nu ii pot ascunde la nesfarsit.
.............................................................................................................
Mi-a fost frica in tot acest timp, mi-a fost frica sa-mi pierd baietii.
Muream de durere. Oare erau impreuna macar? Asa spune Kiba ca-i simte Akamaru. Macar atat, macar se aveau unul pe altul. Dar oare le e foame? Oare sunt raniti? Unde fugisera? Pentru ca fugisera; Miko nu era acasa deci Kaname il luase cu el. Oh copilasi mei.”Ce le-am facut copiilor nostri Gaara.” Spun eu cu rucsacul in brate. Mergeam de ore iar Akamaru se misca prea incet. In fiecare secunda mintea mea crea un alt scenariu si mai groasnic. „ Cred ca innoptam aici.” Spune Kiba lasandu-se sa cada pe iarba. ”Dar micutii mei sunt inca acolo!” Aratam padurea si mergeam mai departe. Nu stiu de ce dar mi s-a rupt sufletul cand l-am vazut si pe Gaara ca se aseaza. Se comportau ca si cum as fi un copil problema care avea pretentia sa i se faca toate mofturile. Un ajutor de-a lui Gaara ma privea indurerat in timp ce pregatea un cort, dar nu simtea ce simteam eu - neputinta aia. „ Si ei si noi suntem obositi si nu vedem prea bine pe intuneric.” Continua Kiba neclintit. Daca mi-ar spune cineva macar ca sunt bine. Am inceput sa plang cu sughituri atunci cand l-am vazut pe Naruto apropiindu-se de mine pentru a ma convinge sa ma odihnesc. „ Sakura, te rog! Esti terminata, stiu dar nu ii ajuti daca te infometezi sau nu te odihnesti.” Timpul inseamna viata copiilor mei. Constientizau vreunul dintre ei? Erau doi copii de cinci ani intr-o padure, singuri cu animale salbatice sau cine stie ce bolnav mental. Nu pareau sa inteleaga. Nici macar Gaara care ma luat pe sus si m-a dus intr-un cort. Era asa luxos aici inauntru, oglinzi aurite, parfumuri, un pat mare si moale, bijuretii. Nu imi trebuie nimic acum. Candva eram frumoasa, admirata, acum sunt doar o ubra a ce am fost. Acum sunt groaznica, roscatul nici nu se uita la mine, doar incearca sa se obisnuiasca cu ideea ca avem un copil impreuna – nu pare sa-l iubeasca pe Ayame prea mult. Cel mai tare ma doare ca proprii mei copii ma considera asta, altfel de ce sa fuga de mine ca de o vrajitoare. Nici nu stiu cum de mai am lacrimi.
„Linisteste-te!” spune Gaara apropiindu-se de patul pe care m-a lasat. Aveam nevoie de o imbratisare, de cineva care sa-mi stearga lacrimile. El parea ara rece si seriosacum. In ce calitate era acum in fata nea? In calitate de kazekage? De tata? De ... iubit? Nu.
- Vreau sa rezolvam problemele noastre. Aveam o relatie asa frumoasa! Si apoi brusc ai plecat? Nu priveam nici un semn de viata sau asa credeam asa ca intr-o zi am cedat si nu stiu cum am ajuns sarutand-o pe Momoko. La inceput te visam pe tine, apoi , cu timpul, am inceput sa cred ca nu ma iubesti si am cerut-o in casatorie. Dar acum ca te revad imi dau seama cum am putut sa o ating de atatea ori, uitasem perfectiunea ta.
- Nu sunt perfecta si nici nu am fost vreodata Si totusi ma durea asa tare ca nu imi scriai, ca nu aveai curiozitatea sa iti vezi baietii daca nu pe mine. La inceput nu intelegeam, ma tot intrebam:” Fusesemeu o greseala pe care ai acceptat-o iar mai apoi ai negat-o pentru ca iti era rusine?” La cateva luni dupa nastere Momoko a venit in Konoha pentru o zi- doua, m-a vizitat si pe mine si mi-a spus clar ce avea de spus. Ca nici o femeie din Suma nu e dispusa sa te piarda in fata mea si ca ar fi cel mai bine sa-mi tin baietii departe de Suma. Mi-am dat atunci seama ca tu probabil nici nu stiai de existenta lor.
Nu mai stiam nici unul ce sa zicem. Ne uitam unul la altul asteptand c celalalt sa spuna ceva sau sa pice o solutie din cer. Era prea tarziu pentru noi acum, probabil singurul lucru care ne unea erau micutii, dar el nu-l iubea decat pe unul iar eu aveam nevoie de un tata pentru amandoi. Ayame la baza era si copilul lui, fara el nu ar fi existat.
- Cand i-am spus micutului sa vreau sa va mutati in Suma, nu am vrut sa te supar, nu am vrut sa-i iau de langa tine. Am vrut sa va am aproape.
- Sa ma ai aproape? Povestea noastra s-a terminat de mult. Esti logodit, eu am copiii si o viata aici, un loc de munca – ma descurc. Nu mai avem mai mult in comun decat au orice alt cuplu divortat. Nu e vorba de faptul ca nu ai dreptul sa-i vezi, ba chiar te rog sa-i vizitezi, poti sa-i iei si in vacante, dar te rog nu-i despartii unul de altul. Tu-l vrei doar pe Kaname, iar Ayame e distrus si tu imi spui: „Nu e vina mea ca Itachi e mort”. Nu conteaza ca Itachi e mort, tu esti donatorul draga, pe materialul tau genetic e copilul asta. Faza cu chakra a fost ca sa-l salvez, cam cum ar face orice parinte . spun eu revoltata de situatie.<<Spune-i! Spune-i tot ce ai de spus!>> spunea mica galerie din mintea mea. << Acum e momentul!>>
- Cand am spus ca nu-l pot iubi pe Ayame, am spus-o doar pentru a ma razbuna pentru faptul ca nu doreai sa vi in Suma. Si te rog sa nu uiti ca tu esti cea care a comparat relatia noastra cu cea dintre tine si Itachi. Sufla atat de sacadat acum dupa ce imi spusese pe tonul ala apasat tot ce avusese de spus. Sa ne calmam! Eu, stiu ca am lipsit mult din viata voastra, dar vreau sa fiu alaturi de tine si de copii, lasa-ma in viata voastra, te rog Sakura!