13-01-2010, 12:27 AM
Infiltrare
Dracu să mă ia dacă nu îmi doresc să mă aflu la volanul frumoasei mele. Ea niciodată nu ar fi scos zgomotul ăsta deranjant pe care îl scoate maşina lui Sam. Nu are pic de rafinament. Este un automobil puternic… şi atât. Dacă te gândeşti cumva să îmi spui că sunt prea critic cu lucrurile celor din jurul meu, nu o face. Ţi-am mai zis… părerea ta nu mă interesează. Tu te afli aici ca să mă urmăreşti, fascinat de acţiunile mele. Tu ai nevoie de mine… nu eu de tine.
Nu suport să văd cum merge cu şaptezeci de kilometrii la oră. Maşina asta poate mai mult de atât. Dar nu… el o îneacă, o sufocă la o viteză cu care eu nu-mi permit să merg. Nici măcar la început… nu am avut cutezanţa să conduc atât de… încet. El sau un melc drogat… cam acelaşi lucru.
Oprim la stop. Un prilej excelent să analizez corpul puicuţei care stă pe bancă. Ah drace… ce picioare drepte, ce sâni. Mi-aş plimba limba pe ei minute în şir, încercând să le găsesc aroma. I-aş suge.. i-aş muşca… m-aş juca în voie cu trupul ei. Dar vocea lui Samuel îmi îmi întrerupe şirul fanteziei. Grozav moment şi-a găsit ăsta să vorbească.
-Fiaro… vreau să îţi pun o întrebare.
Îl privesc, aşteptând să văd ce îmi va spune. Îmi arcuiesc sprânceana, vizibil interesat de discuţia pe care el a deschis-o.
-Niciodată nu am ştiut cu exactitate când ţi-ai dobândit porecla. Doar ipoteze… cum că ai fi omorât un clan întreg. Este adevărat?
Expresia feţei mi s-a schimbat brusc. Detestam, uram să fiu întrebat despre originea supranumelui meu. Era unul dintre cele mai delicate subiecte. Şi nu voiam să vorbesc despre el.
-Nu sunt obligat să îţi răspund la această întrebare. Îi spun eu în timp ce ochii mei parcurgeau drumul pe care mergeam.
Nu a mai spus nimic. Asta mai trebuia ÅŸi cu siguranţă m-aÅŸ fi enervat… destul de tare. Cu siguranţă Å£i-am trezit interesul. Sunt sigur că vrei să ÅŸtii de unde vine numele de “Fiaraâ€. Ca răsplată pentru că îmi urmăreÅŸti acÅ£iunile, îţi voi spune. Dar poate într-o altă zi. Cine ÅŸtie?
Drumul până la reşedinţa Gambino a fost liniştit. Nici-o altă întrebare, nici-o altă discuţie deschisă de vre-unul dintre noi. Sam opreşte maşina în faţa porţilor uriaşe, negre. Ce gusturi proaste. Chestiile alea semănau mai mult cu porţile unui cimitir decât al unei case. Defapt… în loc de grădină mă aşteptam să văd o mulţime de morminte, cu cruci pe care erau scrise numele foştilor mei camarazi, căzuţi la datorie. Samuel apasă pe claxon, zgomot care mă face să tresar. I-aş fi spus câteva jigniri, dar nu am mai avut timp. Porţile s-au deschis, iar noi am fost întâmpinaţi de doi bărbaţi, ce îşi ţineau armele strânse la piept. Costume albastre, elegante şi curate le acopereau trupurile. Dacă vreţi să vă faceţi o impresie despre cum arătau… gândiţi-vă la filmele de duzină, în care apar mafioţi gata să distrugă lumea. Exact aşa arătau ei. Unul dintre ei se apropie de noi, privindu-mă cu atenţie. Acelaşi lucru îl fac şi eu, doar că mult mai indiferent.
-Domnul Gambino ne aşteaptă. Spune roşcatul de lângă mine, tuşind uşor.
Asta a reuşit să mă facă să îmi schimb expresia feţei. Eram uimit… dar nu voiam să las asta să se vadă. Matahala cu ochelari negri de soare i-a făcut semn spre casă, ce a însemnat un fel de aprobare. Fiind destul de departe de cei doi bodyguarzi, l-am apucat pe Sam de umăr.
-Gambino? Adică tu m-ai adus direct la şef.
-Exact. Nimeni de aici nu ştie că Fiara lucrează pentru clanul advers. Dar şeful cel mare întodeauna a râvnit după cineva ca tine. Capabil să omoare până şi un copil, fără urmă de regret în ochi. Încrederea pe care o are în mine a fost destul de mare cât să te pot aduce chiar în mijlocul cuibului. La matcă.
Am rânjit, dând mulţumit din cap. Lucrurile deveneau foarte uşoare. Nimeni nu ştia nimic despre mine. Doar ca sunt un asasin cu sânge rece. Dar eu… ştiam tot despre ei. Până în cele mai mici detalii.
Samuel parchează în faţa casei, coborând în linişte din automobil. Acelaşi lucru îl fac şi eu, urmându-l. În tot acest timp, am analizat casa. Era mai bine păzită decât o fortăreaţă. Dimensiunile ei erau incredibil de… exagerate. Niciodată nu am înţeles de ce bogătaşii ăştia se întrec în imobile. Care e mai mare, mai luxos, mai… aah, dracu să vă ia de snobi.
Merg foarte aproape de roşcat, ce păşeşte pe o alee îngrădită de trandafiri galbeni şi albi. Eram destul de uimit. Nu mă aşteptam să văd atâtea flori care să crească atât de frumos într-un mediu aşa… rece. Probabil că avea cine să le îngrijească.
În cele din urmă, ajungem în spatele casei. La câţiva metri de piscina în forma de G, un om trecut de prima tinereţe juca golf. Părea atât de… amuzant în acei pantaloni scurţi, în carouri. Sam a grăbit pasul, făcându-mi semn să mă opresc. Da… cu siguranţă că acum urmau prezentările. Cum aş putea să mă prefac, fără să îi spun că într-una din nopţi, aş putea să îi zbor creierii, făra sa fac vre-un zgomot? Dar nu am mai avut timp de gândire… pentru că cei doi se îndreaptă spre mine. Tuşesc uşor, luând o poziţie prezentabilă.
-Deci tu eşti Fiara. Este o onoare pentru mine să te afli în umila mea casă.
-Da, într-o casă ca aceasta se joacă căţelul meu. Foarte umilă. Spun eu pe un ton ironic, privindu-l pe acesta cum îşi pune trabucul în scrumiera ţinută de Samuel.
-Numele meu este Casius. Casius Gambino.
Îl privesc, aprobând discret din cap.
-Observ că aveţi o grădină foarte frumoasă. Ciudat pentru o persoană atât de importantă ca dumneavoastră… să aveti o pasiune atât de ciudată. Spun eu cu acelaşi rânjet ironic pe buze.
-Florile? Nu… nu înţelege greşit. Fiica mea are o pasiune pentru ele.
Ăsta este un amănunt care mi-a scăpat. Tipul are o fiică. Sunt tare curios să văd cum arată fetiţa unui mafiot. Cu siguranţă este răsfăţată până la Dumnezeu şi înapoi… cu o mulţime de mofturi. Urăsc femeile de genul ăsta. Dar sunt al dracu de sălbatice în pat. Deci… sunt şi ele bune de ceva, la urma urmei. Ştiu… încă eşti intrigat de comportamentul meu. Obişnuieşte-te. Nu mă voi schimba doar ca să îţi fiu ţie pe plac.
-Serios? Şi unde este domnişoara…
-Helena. Nu ştiu. Probabil că pe undeva prin grădină. Îi place la nebunie să admire florile, să le miroasă. Are o viaţă destul de plictisitoare, dacă mă întrebi pe mine, din punctul de vedere al unui tată. Spune acesta continuând să ţină trabucul între buze.
-“Cu siguranţă că tu ai o viaţă a dracului de interesantăâ€. Gândesc, continuând să zâmbesc.
Nici dacă mă chinuiam, zâmbetul meu nu putea fi mai forţat de atât. Îmi dau seama că “şeful†are ceva de discutat cu Samuel. Este normal să nu mă vrea prin preajmă când este vorba despre discuţii private. Chiar dacă eram Fiara, nu trebuia sa uit pentru ce mă aflam acolo. Nu era nevoie să mă grăbesc.
Mă plimbam agale printre flori, vizibil indignat de mulţimea de culori ce mă îngrădeau. Niciodată nu mi-au plăcut. Par atât de vesele şi… feminine. Nu m-aş vedea niciodată cumpărând sau având grijă de flori. Am şi eu demnitatea mea de bărbat, pentru numele lui Dumnezeu.
Aparenta mea “scârbă†este întreruptă de un cântec. Nicicând nu am auzit o voce mai frumoasă… mai angelică. Da, chiar şi eu puteam să îmi dau seama când cineva cântă atât de… suav. Dar.. a cui era vocea?
Habar nu am.
Dracu să mă ia dacă nu îmi doresc să mă aflu la volanul frumoasei mele. Ea niciodată nu ar fi scos zgomotul ăsta deranjant pe care îl scoate maşina lui Sam. Nu are pic de rafinament. Este un automobil puternic… şi atât. Dacă te gândeşti cumva să îmi spui că sunt prea critic cu lucrurile celor din jurul meu, nu o face. Ţi-am mai zis… părerea ta nu mă interesează. Tu te afli aici ca să mă urmăreşti, fascinat de acţiunile mele. Tu ai nevoie de mine… nu eu de tine.
Nu suport să văd cum merge cu şaptezeci de kilometrii la oră. Maşina asta poate mai mult de atât. Dar nu… el o îneacă, o sufocă la o viteză cu care eu nu-mi permit să merg. Nici măcar la început… nu am avut cutezanţa să conduc atât de… încet. El sau un melc drogat… cam acelaşi lucru.
Oprim la stop. Un prilej excelent să analizez corpul puicuţei care stă pe bancă. Ah drace… ce picioare drepte, ce sâni. Mi-aş plimba limba pe ei minute în şir, încercând să le găsesc aroma. I-aş suge.. i-aş muşca… m-aş juca în voie cu trupul ei. Dar vocea lui Samuel îmi îmi întrerupe şirul fanteziei. Grozav moment şi-a găsit ăsta să vorbească.
-Fiaro… vreau să îţi pun o întrebare.
Îl privesc, aşteptând să văd ce îmi va spune. Îmi arcuiesc sprânceana, vizibil interesat de discuţia pe care el a deschis-o.
-Niciodată nu am ştiut cu exactitate când ţi-ai dobândit porecla. Doar ipoteze… cum că ai fi omorât un clan întreg. Este adevărat?
Expresia feţei mi s-a schimbat brusc. Detestam, uram să fiu întrebat despre originea supranumelui meu. Era unul dintre cele mai delicate subiecte. Şi nu voiam să vorbesc despre el.
-Nu sunt obligat să îţi răspund la această întrebare. Îi spun eu în timp ce ochii mei parcurgeau drumul pe care mergeam.
Nu a mai spus nimic. Asta mai trebuia ÅŸi cu siguranţă m-aÅŸ fi enervat… destul de tare. Cu siguranţă Å£i-am trezit interesul. Sunt sigur că vrei să ÅŸtii de unde vine numele de “Fiaraâ€. Ca răsplată pentru că îmi urmăreÅŸti acÅ£iunile, îţi voi spune. Dar poate într-o altă zi. Cine ÅŸtie?
Drumul până la reşedinţa Gambino a fost liniştit. Nici-o altă întrebare, nici-o altă discuţie deschisă de vre-unul dintre noi. Sam opreşte maşina în faţa porţilor uriaşe, negre. Ce gusturi proaste. Chestiile alea semănau mai mult cu porţile unui cimitir decât al unei case. Defapt… în loc de grădină mă aşteptam să văd o mulţime de morminte, cu cruci pe care erau scrise numele foştilor mei camarazi, căzuţi la datorie. Samuel apasă pe claxon, zgomot care mă face să tresar. I-aş fi spus câteva jigniri, dar nu am mai avut timp. Porţile s-au deschis, iar noi am fost întâmpinaţi de doi bărbaţi, ce îşi ţineau armele strânse la piept. Costume albastre, elegante şi curate le acopereau trupurile. Dacă vreţi să vă faceţi o impresie despre cum arătau… gândiţi-vă la filmele de duzină, în care apar mafioţi gata să distrugă lumea. Exact aşa arătau ei. Unul dintre ei se apropie de noi, privindu-mă cu atenţie. Acelaşi lucru îl fac şi eu, doar că mult mai indiferent.
-Domnul Gambino ne aşteaptă. Spune roşcatul de lângă mine, tuşind uşor.
Asta a reuşit să mă facă să îmi schimb expresia feţei. Eram uimit… dar nu voiam să las asta să se vadă. Matahala cu ochelari negri de soare i-a făcut semn spre casă, ce a însemnat un fel de aprobare. Fiind destul de departe de cei doi bodyguarzi, l-am apucat pe Sam de umăr.
-Gambino? Adică tu m-ai adus direct la şef.
-Exact. Nimeni de aici nu ştie că Fiara lucrează pentru clanul advers. Dar şeful cel mare întodeauna a râvnit după cineva ca tine. Capabil să omoare până şi un copil, fără urmă de regret în ochi. Încrederea pe care o are în mine a fost destul de mare cât să te pot aduce chiar în mijlocul cuibului. La matcă.
Am rânjit, dând mulţumit din cap. Lucrurile deveneau foarte uşoare. Nimeni nu ştia nimic despre mine. Doar ca sunt un asasin cu sânge rece. Dar eu… ştiam tot despre ei. Până în cele mai mici detalii.
Samuel parchează în faţa casei, coborând în linişte din automobil. Acelaşi lucru îl fac şi eu, urmându-l. În tot acest timp, am analizat casa. Era mai bine păzită decât o fortăreaţă. Dimensiunile ei erau incredibil de… exagerate. Niciodată nu am înţeles de ce bogătaşii ăştia se întrec în imobile. Care e mai mare, mai luxos, mai… aah, dracu să vă ia de snobi.
Merg foarte aproape de roşcat, ce păşeşte pe o alee îngrădită de trandafiri galbeni şi albi. Eram destul de uimit. Nu mă aşteptam să văd atâtea flori care să crească atât de frumos într-un mediu aşa… rece. Probabil că avea cine să le îngrijească.
În cele din urmă, ajungem în spatele casei. La câţiva metri de piscina în forma de G, un om trecut de prima tinereţe juca golf. Părea atât de… amuzant în acei pantaloni scurţi, în carouri. Sam a grăbit pasul, făcându-mi semn să mă opresc. Da… cu siguranţă că acum urmau prezentările. Cum aş putea să mă prefac, fără să îi spun că într-una din nopţi, aş putea să îi zbor creierii, făra sa fac vre-un zgomot? Dar nu am mai avut timp de gândire… pentru că cei doi se îndreaptă spre mine. Tuşesc uşor, luând o poziţie prezentabilă.
-Deci tu eşti Fiara. Este o onoare pentru mine să te afli în umila mea casă.
-Da, într-o casă ca aceasta se joacă căţelul meu. Foarte umilă. Spun eu pe un ton ironic, privindu-l pe acesta cum îşi pune trabucul în scrumiera ţinută de Samuel.
-Numele meu este Casius. Casius Gambino.
Îl privesc, aprobând discret din cap.
-Observ că aveţi o grădină foarte frumoasă. Ciudat pentru o persoană atât de importantă ca dumneavoastră… să aveti o pasiune atât de ciudată. Spun eu cu acelaşi rânjet ironic pe buze.
-Florile? Nu… nu înţelege greşit. Fiica mea are o pasiune pentru ele.
Ăsta este un amănunt care mi-a scăpat. Tipul are o fiică. Sunt tare curios să văd cum arată fetiţa unui mafiot. Cu siguranţă este răsfăţată până la Dumnezeu şi înapoi… cu o mulţime de mofturi. Urăsc femeile de genul ăsta. Dar sunt al dracu de sălbatice în pat. Deci… sunt şi ele bune de ceva, la urma urmei. Ştiu… încă eşti intrigat de comportamentul meu. Obişnuieşte-te. Nu mă voi schimba doar ca să îţi fiu ţie pe plac.
-Serios? Şi unde este domnişoara…
-Helena. Nu ştiu. Probabil că pe undeva prin grădină. Îi place la nebunie să admire florile, să le miroasă. Are o viaţă destul de plictisitoare, dacă mă întrebi pe mine, din punctul de vedere al unui tată. Spune acesta continuând să ţină trabucul între buze.
-“Cu siguranţă că tu ai o viaţă a dracului de interesantăâ€. Gândesc, continuând să zâmbesc.
Nici dacă mă chinuiam, zâmbetul meu nu putea fi mai forţat de atât. Îmi dau seama că “şeful†are ceva de discutat cu Samuel. Este normal să nu mă vrea prin preajmă când este vorba despre discuţii private. Chiar dacă eram Fiara, nu trebuia sa uit pentru ce mă aflam acolo. Nu era nevoie să mă grăbesc.
Mă plimbam agale printre flori, vizibil indignat de mulţimea de culori ce mă îngrădeau. Niciodată nu mi-au plăcut. Par atât de vesele şi… feminine. Nu m-aş vedea niciodată cumpărând sau având grijă de flori. Am şi eu demnitatea mea de bărbat, pentru numele lui Dumnezeu.
Aparenta mea “scârbă†este întreruptă de un cântec. Nicicând nu am auzit o voce mai frumoasă… mai angelică. Da, chiar şi eu puteam să îmi dau seama când cineva cântă atât de… suav. Dar.. a cui era vocea?
Habar nu am.